Tipărituri vechi

românești sau despre români

Solidarități românești înainte de 1848

(în lucru)

  • 1418Mihail, domnul Țării Românești, înnoiește locuitorilor din Cisnădie („anume românii și alții”) dreptul de a-și paște oile în munții din țara sa.
  • 1582Cronica lui Maciej Stryjkowski – moldovenii și muntenii cântă „mereu, la toate adunările lor” despre faptele de vitejie ale lui Ștefan cel Mare. Cronicarul mai spune că a văzut portretul voievodului moldovean la curtea domnească din București.
  • 1599Câțiva boieri munteni nemulțumiți de Mihai Viteazul cer de la moldoveni pe Simion Movilă ca domnitor, „căce că săntemu toți de o lege și de o limbă”.
  • 1599Cronica lui Mathias Miles despre ce a urmat în Ardeal după victoria lui Mihai Viteazul de la Șelimbăr: „valahii din țara noastră s-au adunat și au atacat în taină și public moșiile și curțile nobililor și au ucis mulți dintre stăpânii lor […] din închipuirea visătoare că, având de acum înainte un principe din sângele lor, trebuiau și ei, mojicii, valahii, să-i stăpânească pe nobili.”
  • 1629Patriarhul Constantinopolului Chiril Lukaris îl avertizează pe principele Ardealului Gabriel Bethlen de „legătura de sânge și de simțiri care trăiește, deși în mod tainic, dar cu atât mai puternic, între românii din țara Transilvaniei și între locuitorii țării Munteniei și Moldovei.”
  • 1643Cuvântarea lui Vasile Lupu din Cazania lui Varlaam „cătră toată semențiia romenească/românească pretutinderea ce să află pravoslavnici într-aciasta liânmbă”.
  • 1645Răspunsul mitropolitului Varlaam al Moldovei împotriva Catehismului calvinesc, în care se adresează credincioșilor „pravoslavnici și adevărați fii sfintei a noastre besearici apostolești, iubiți creștini și cu noi de un neam rumâni, pretutindirea tuturor ce să află în părțile Ardealului.”
  • 1648Noul Testament de la Alba Iulia: mitropolitul Ardealului Simion Ștefan amintește că „rumânii nu grăescu în toate țărăle într-un chip” și, de aceea, încearcă să scrie într-o limbă pe care s-o înțeleagă toți, „iară să nu vor înțelege toți nu-i de vina noastră, ce-i de vina celuia ce-au răsfirat rumânii priîntr-alte țări, de ș-au mestecat cuvintele cu alte limbi de nu grăescu toți într-un chip.”
  • 1679Dumnezeiasca liturghie (Iași): cuvântarea domnitorului Moldovei Gheorghe Duca către „toată semințiia rumâniască/semențiia româniască, tutinderia ce să află-ntr-această limbă pravoslavnici.”
  • 1680Sfânta și dumnezeiasca liturghie (București): mitropolitul Ungrovlahiei deplânge decăderea „rodului rumânesc”, care odinioară se număra printre neamurile puternice, dar ajunsese lipsit de învățătură. Între „rumâni” îi cuprinde și pe moldoveni, pentru că „tot dintr-o fântănă cură”.
  • începutul sec. XVIIIstolnicul Constantin Cantacuzino, în Istoria Țării Rumânești, atribuită lui, e indignat de eforturile ungurilor de a-i supune pe toți românii, așa cum i-au supus pe cei din Ardeal. Între români îi consideră nu numai pe cei din Țara Românească și Ardeal, ci și pe cei din Moldova și pe toți cei care vorbesc românește, „că toț aceștia dintr-o fântână au izvorât și cură”.
  • 1717 –
  • 1746În prefața la Evanghelie, episcopul Râmnicului îl laudă pe domnitorul Țării Românești pentru efortul de a răspândi Sfânta Scriptură în toate țările și ținuturile în care se vorbește românește.
  • 1753În pomelnicul bisericii din Șcheii Brașovului sunt trecuți voevozi din Moldova și din Țara Românească.
  • 1760Document despre migrația ilegală între Țările Române. Locuitorii a trei comitate din Ardeal erau încurajați de moldoveni să emigreze în Moldova, unde vor fi primiți și ocrotiți.
  • 1765Îndreptarea păcătosului – carte tipărită la Iași pentru românii din Banat.
  • 1765Moldavțev Kuki și tovarășii săi din Moldova, Valahia și Ardeal, care doreau să se stabilească în Rusia, își numesc neamul Romanesc.
  • 1784Potrivit ziarului Politisches Journal din Hamburg, Horea intenționa „să se unească cu tovarășii săi de credință, cu românii din Valahia și, împreună cu ei, să cucerească toată Transilvania și să reînvie vechiul Imperiu roman, din care își trag obârșia”.
  • 1797 – În Cuvântarea înainte la Grammatica românească, Radu Tempea enumeră contribuțiile românilor din cele trei principate la dezvoltarea limbii române.
  • 1800În prologul la Țiganiada, Ioan Budai-Deleanu îi consideră pe Ștefan cel Mare și pe Mihai Viteazul – eroi ai „neamului nostru românesc”.
  • 1807în prefața Vieților sfinților pe luna Septembrie, starețul mânăstirilor Neamț și Secu îl numește pe mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi „mare făcătoriu de bine la tot neamul Rumânesc, nu numai la cest din patrie, ci și la cel de preste munți, și la cel din Valahiia.”
  • 1808Ioan Nemișescu a tradus la Iași, din lucrarea lui Ludwig Gebhardi, pentru lucrarea sa Istorie politicească a Dachiei și a neamului românesc, numai „povestirile ce voi afla pentru neamul nostru al românilor.”
  • 1816Descoperirea Americii, tradusă „de un iubitoriu de neamul românesc” și tipărită la Buda, cu lista prenumeranților (abonaților) din Iași, Roman, Brașov, Sibiu, Făgăraș, București, Focșani, Banat, Buda și Pesta.
  • 1821 –
  • 1826 –
  • 1827 –
  • 1828-1829 –
  • 1829 –
  • 1832 –
  • 1836 –
  • 1838 –
  • 1839 –
  • 1841 –
  • 1842 –
  • 1843 –
  • 1843 –
  • 1846 –
  • 1846 –
  • 1847 –
  • 1847 –
  • 1847 –
%d blogeri au apreciat asta: