Așteptările românilor din Principate de la Rusia (1848)

Din Gazeta de Transilvania, Brașov, nr. 47 din 10 Iunie 1848

„Moldavo-România. București, 5 Iunie […]
Noi încă sântem din aceia, carii astădată condemnăm satirele, însă nu pentru că ne-am teme de ele, ci pentru că timpul lor a trecut, și acum sosi altul al manifestațiilor categorice. Noi ne mirarăm și până acum, pentru ce patrioții moldavo-români bătrâni și tineri nu se îmvoiră între sine a descoperi într-un ton bărbătesc și totodată sincer tot ce le zace pe inimă în privința Rusiei, pentru ca să se aleagă odată la vreo parte și să se lămuriască toate raporturile către protectorat. Mulți sânt de părere, că D. Diuhamel ar trebui să auză unele ca acestea:

1) Noi mulțumim Rusiei pentru cât ne-au ajutat a scăpa de asuprelile altora.

2) Noi ne simțim destoinici a ne stăpâni preaiubita noastră patrie Moldavo-România și a nutri aici numai naționalitatea noastră curat română, cu nici un element străin mai mult prihănită, și fără a cere ajutoriu străin, prin urmare nu voim a ne supune niciodată Rusiei politicește, nicidecum nu voim a schimba un domn cu altul, ci poftim și pretindem a rămânea neatârnători cu totul; însă

3) Noi sântem hotărâți tare și vârtos a rămânea și neutrali, adecă a nu cumpăni

pe viitoriu nici la o parte, spre nici un interes al vreunei puteri ori vecine ori depărtate, ci pretindem a ni se lăsa noă Dunărea și linia Mărei Negre cea de cătră noi supt a noastră pază și stăpânire în folosul tuturor și spre a nimănui stricare sau primejduire, din care pricină

4) Cerem de la împăratul Rusiei, ca cu puterea ce are să mijlociască a ni se rentrupa Besarabia, carea s-au luat de la noi cu călcarea dreptului neamurilor; pentru că Turcia nu era volnică a da ceea ce nu era a ei și nici Rusia nu avea dreptate a cuprinde o provincie ce Turcia nu o putea da; căci după ce Rusia se învoi la 1829 cu Turcia, ca să ni se dea îndărăpt cetățile și ținuturile din stânga Dunării cuprinse de turci prin silă cu călcarea vechilor tractate, să rămână consecventă, să ne dea îndărăpt și Besarabia*, carea tot pe acea cale o răpise Poarta și o dăduse cum nu se cădea, – aceasta cerem cu atât mai vârtos, cu cât noi dacă nu luăm parte formală națională din corăbierea pe Marea Neagră, niciodată nu putem fi tari și sănătoși, când din contră Rusiei nici nu i se cunoaște că au lăsat acea provințioară punând iarăș hotar între noi și Rusia Nistrul;

5) Împăratul Rusiei să nu sufere a ni se pune pedici la mijloc, dacă noi ne vom încerca a uni România cu Moldavia cel mai puțin într-o confederație mai strinsă, carea deși nu mare în sine, să o numim Confederația Danubiană;

6) Împăratul să arate cătră noi și o altă generositate, să ne dea din cale acum îndată general-consulatul, ca censor al purtării Domnilor noștri, care precum zecimile de ani au adeverit, niciodată nu ne-a fost de vreun folos, nici a fost în stare a abate răul de la patria noastră, iar pe viitoriu ne poate fi numai spre stricare oprind, și smintind roatele mașinei guberniale, pe care ar trebui să le controleze constituția și opinia publică, iar nu un consul singur, un om corruptibil ca toți oamenii.

*Austria, carea nu e străină a vedea renașterea Poloniei, n-ar fi străină a slobozi și Bucovina.”

Sursa: Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov

Războiul Troadei (dintr-un manuscris bucovinean, sec. XVIII)

f. 98r

„Și să făcu jeli în Troada pentru Viteazul Ector, plângându-l tatăl Priiam împărat și mumă-sa Ecavie și toati surorile lui, cât li să auzie glasurile în tabăra elinilor. Deci Priiam împăratul Troadii văzând atâta urgie și jeli ce-i sosi pentru moarte fiiului său, lui Ector, și pentru perire atâte oști ce să topiră cu totul, au trimis la David împăratul, la Ierusalim, să-i de oasti într-agiutor, ce nu vru să-i de nici un agiutor pentru că nu să căde jidovilor să de agiutor altor neamuri, că ei să chiema norod dumnezăesc. Alta să teme David împărat, că de ar trimite oștile sali să nu deprinză și ei a să închina bozilor după obiceiul elinilor; pentru aceasta n-au vrut să de agiutor lui Priiam împărat.

Dacă văzu Priiam, împăratul Troadii, că nu-i dedi agiutori David, împăratul Ierusalimului, au trimes la Indie, la Tain împărat, cu mari rugăminte să-i trimiță agiutori, să nu-l lasă la nevoe lui. Deci Tain împărat, priimind bucuros rugăminte lui Priiam împărat, îi dedi multi oști, tot arapi negri cu Mimnă, căpitanul său, toți cu armi bune de război, și cu elifanti, și cu lei învățaț la război.//

Și dacă au sosit la Troada, au mers Mimnă, căpitanul indienilor, de să închină lui Priiam împărat, în Troada, și văzând atâta oasti, îi păru bine și mulțămi lui Tain împăratului de Indie pentru binele ce i-au făcut. Și eșind indienii cu troedenii la război, unde-i văzură elinii așe negri și ciudați, să îngroziră, și văzură elifantii și leii cei învățați la război, foarti să spăimântară și să sfătuiră să fugă. Iară Ahilău Viteazul le zisă nu vă întristați, o, vitejilor, că lesni ne va fi într-un ceas a fugi și a dobândi nume rău, ci întâi să ispitim, să videm ce vitej sânt; și cum eșiră la margine apii Simandrului, așe să loviră oștile și să făcu război foarti cu cutremur mari, și groaznic amestecându-să unii cu alții și să tăe de-amână cât nu s-au mai tăet, nici la un război așe de când să băte ei acolo la Troada. Și periră mulți indieni și troadeni și elini, cât merge pohoi sângele lor; și să roșisă apa Simandrului de sânge și obosiră de a să mai tăe, că indienii nu știe să de dos, ci tot silie cât pute sau să izbândească, sau să piei […]”

Sursa: Leca Morariu, Războiul Troadei. După codicele Const. Popovici (1796), Cernăuți, 1924.

Vasilie Popp – Despre începutul tipografiilor în Moldova (Sibiu, 1838)

Capitol din lucrarea lui Vasilie Popp, Disertație despre tipografiile românești în Transilvania și învecinatele țări de la începutul lor pănă la vremile noastre (Sibiu, 1838).

„Despre începutul tipografiilor în Moldova.
XVII.

Tot acele pricini, care au aplecat pre Mateiu Vodă, Domnul Țării Românești, au îndemnat și pre Vasilie Lupul, Domnul Moldovii spre rădicarea tipografii(i) în cel prințipat (Num.IX) adecă rădicarea tipografiilor românești în vecinatul Ardeal și frica de întinderea dogmelor calvinești și luterănești, care să vârea prin cărțile românești, care să tipărea în Transilvania a) Adoaoa pricină să vede a fi
___________
a) Cum că l-au fost frică moldovenilor de dogmele acestor înnoitori, să vede din Cazania a 4-lea de la Dumineca lăsatului de prânz, în care ocăresc pre calvini și luterani pentru neținerea posturilor. Vezi Cazania tipărită în Iaș la anul 1643, foia 33.

fost emulația, care era întră Vasilie și Mateiu Voevod atâta în războiu, cât și în știință. Iar cea mai mare pricină, să vede, că au fost vestitul acela Petru Moghilă, fecior de Domn din Moldova, care pe acest timp era Arhiepiscop și Mitropolit al Kiovului, Haliciului, și a toată Rosia, care la pofta lui Vasilie Vodă, i-au trimis tipariul cu toate meșteșugurile, câte trebue la tipografie a). Minune, că lângă toate, că Moldova au avut în toate timpurile mulți bărbați învățați, totuș numărul tipografiilor nici odată nu au fost așa mare ca în Țara Românească. Pricina să vede a fi fost necontenitele războaie cu provințiile învecinate […]
____________
a) Vezi Precuvântarea lui Varlaam Mitropolitul în mai sus numita Cazanie.

D. Bucovina.
Rădăuț (Radoicinum) orășăl în Bucovina.
XXVIII.

Pănă s-au ținut Bucovina de Moldova, sau pănă la anul 1777 au fost acest orășăl scaunul unui episcop din Moldova, care episcopie mai pe urmă s-au mutat la Cernoviț. Pe la anul 1744 episcopul de atunci Varlaam au rădicat în această episcopie o tipografie românească, precum adeverează următoarea carte.

Catavasiiariu tălmăcit pe limba rumânească, tipărit în tipografia cea noao a sfintei Episcopii Rădăuțului. Supt Ioann Nicolae Mavrocordato vv. Mitropolitul Nichifor, și Episcop Rădăuțului Varlaam 7252 (1744).”