Andrei al II-lea al Ungariei întărește mânăstirii Cârța muntele Sf. Mihail și ținutul luat de la români (1223)

„În numele Sfintei Treimi Una și Nedespărțită. Andrei, din mila lui Dumnezeu, Rege al Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei, deapururea. Deoarece orice cerere dreaptă trebuie primită de măreția luminăției regale, trebuie însă cu deosebire luată aminte aceea care, pornind de la un suflet luminat de dumnezeire, dovedește voința unuia care cere ca, dăruind lucruri pământești să dobândească bunuri cerești și prin așezăminte vremelnice să agonisească bunuri veșnice. De aceea, prin scrisoarea de față voim să ajungă la cunoștința tuturor că, deși noi dăruisem credinciosului și iubitului nostru cleric, magistrului Gocelinus, pentru supunerea și neclintita lui credință față de noi, muntele Sfântul Mihail din Transilvania (Ultransilvania), împreună cu biserica și cu pământul ce ține de el și pe care noi îl primisem în schimbul moșiei Borothnik de la biserica din Sibiu, împreună cu toate cele ce țin de el și pe urmă i l-am dăruit prin mijlocirea credinciosului nostru Pouka, fiul lui Cecus Eliahim, cu aceleași drepturi cu care îl primisem, ca să-l stăpânească liber și în pace pe veci. Totuși, cu trecerea timpului, fiind luminat de Dumnezeu, gândindu-se la mântuirea sufletului său și la răsplata veșnică de care îndeobște fiecare are nevoie, a dăruit acest munte mânăstirii Cârța (Kerch) și, venind înaintea noastră, ne-a rugat cu multă stăruință să dăm încuviințarea noastră acestei danii și s-o întărim cu privilegiul puterii noastre. Drept aceea, deoarece este în folosul majestății regale de a păzi întregi drepturile fiecăruia și a sprijini cu puterea noastră simțămintele de evlavie, ținând seama de dreapta lui cerere și de bunul său gând, îi dăm încuviințarea cuvenită. Așadar, am hotărât ca muntele pomenit împreună cu biserica, pământul și cele ce țin de el, cu aceleași scutiri cu care numitul magistru Gocelinus îl primise în stăpânire din partea noastră în temeiul puterii privilegiului nostru pomenit în scrisoarea de față, să treacă pe veci în stăpânirea sus-amintitei mânăstiri. Primul semn de hotar al pământului ce ține de muntele Sf. Mihail începe de la răsărit, la poalele munților înalți și coboară de-a lungul șuvoiului ce curge din chiar munții aceia spre satul Cisnădia (Ruetel), semnele fiind puse de-a lungul râului până la drumul ce duce chiar prin acest munte spre satul Cisnădie; de aici trece drumul și pe altă cale se suie până la semnul de hotar ce desparte pământul Sibiului (villa Hermani) de acela al satului Cisnădie; de aici pornește de la poalele dealului viilor din Sibiu și, pe o potecă ce duce la Cristian (Insula Cristiana) până la culmea muntelui păduros și, chiar pe această culme, se suie iar în munții înalți de la apus și aici se sfârșește. De asemenea, mai întărim prin privilegiul de față ținutul luat de la români (terram exemptam de Balaccis), pe care mai înainte îl dăruisem spre mântuirea sufletului nostru aceleiași mânăstiri, punând să i se dea în stăpânire prin mijlocirea credinciosului nostru Benedict, care în vremea aceea era voievod. Hotarul acestui ținut începând de la râul Olt, unde este capătul unei insule, se suie printr-o mlaștină ce se numește Eguerpotak până la făgetul numit Nogebik și, la capătul acestui făget, se varsă în râulețul numit Arpaș și de aici, de-a lungul aceluiași râuleț, se urcă până la munții înalți și mergând pe acești munți se coboară spre plaiul de miazăzi până la râul numit Cârța (Kurchz), și pe acest râu ajunge la râul Olt și aici se sfârșește. Dar pentru ca această întărire a noastră să rămână neștirbită și neclintită, am dat scrisoarea de față întărită pe veci cu puterea peceții noastre. Dat de mâna lui Cletus, cancelarul curții noastre și prepozit de Agria, în anul o mie două sute douăzeci și trei de la întruparea Domnului, când scaunul de Strigoniu era gol, pe vremea când cârmuiau bisericile lui Dumnezeu Ugrin, arhiepiscop de Calocea, Desideriu, episcop de Cenad, Robert de Vesprim, Ștefan de Zagreb, Toma de Agria, Briccius de Vaț, Bartolomeu de Pecs, Regnald al Transilvaniei și alți episcopi; când Jula era palatin și comite de Bodrog, Salomon era ban, Nicolae, comite curial al regineii și comite de Sopron, Botez era comite curial al curții noastre și comite de Bekes, Buzad, comite de Pojon, Martin de Moson, Laurențiu de Ujvar și alți comiți fiind în fruntea altor comitate, în anul al douăzecilea al domniei noastre.”

Sursa traducerii: Documente privind Istoria României. Veacul XI, XII și XIII. C. Transilvania. Vol. I (1075-1250), București, 1951 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginii: Mărturii ale trecutului. Album de documente, București, 1981

Hrisov prin care Antonie Vodă întemeiază o școală în Câmpulung (1669)

„✝ Io Antonie voevod Bojiiu milostiiu gospodară i vladatel i samodărjeț vă soe Zemle Ugrovlahiei.

După ce dărui prea bunul și prea milostivul Dumnezeu cu domnia Țărăi Rumănești și ne făcu mergătoriu și nainte purtătoriu de grije a pământenilor Ungrovlahiei și păstoriu a oilor sfinției sale ceale cuvăntătoare care să închipuiaște cum și părintele Iacov stându în naintea dobitoacelor, păscându oile ceale fără de graiure și vrănd să-și dea seama la oameni pripecul frigul și toată amestecăria văzduhului tărpiia ca să nu piară vreunile dentr-acelea, dară noi dă nu stăm naintea dobitoacelor celor fără de graiure, ci naintea a cuvăntătorilor oameni, care ne săntu dați în seamă și ni se cuvine a-i păzi de toți vrăjmașii cei văzuți și cei nevăzuți. Știindu cuvăntul sfinției sale cel ce grăiaște asupra păstărilor de zice așa: amaru păstorilor ce mănăncă laptele și /îm/bracă lăna turmei, iară de oi nu grijescu.

Derept aceasta, văzăndu domnia mea pămăntenii Țărăi Rumănești lipsiți de o bunătate caria iaste preste toate bunătățile și trupeaște și sufleteaște, fără care nu iaste putință omului a-și chivernisi nici ceale trupești, precum se cuvine, nici ceale sufletești, nici înțelepție a dobăndi, nici pre Dumnezeu a-l cunoaște, făcătoriul său, nici poate alege binele den rău, nici răul den bine, înțelepciunea sfintei scripturi zice.

Deci, domnia mea socotiiu și găndiiu întru inema domniii meale și făcui domnia mea casă de învățătură adecă școală în orașul domniei Câmpulung, pre locu ce l-au dat și l-au miluit cinstitul și de bun neam boiarul domniii meale Radul Năsturel vtori logofătul, ce i-au fost de cumpărătoare de la Stroe vornecul den Golești za ughi o sută, întru care să fie putință și bogaților și săracilor a-și da feciorii lor să se înțelepcească din Sfânta Scriptură, precum scrie Pavel Apostol către Themoteiu de zice: ……..Themotee, știut că ești învățat Sfintei Scripturi den pruncie, care poate pre tot omul a-l înțelepți întru măntuință.

Și făcui doamna mea și mișă acestei case adecă școală den toată vama Rucărului și Dragoslavele jumătate. Să ție mănăstirea Câmpulungul jumătate, care este dat și miluit de răposatul Matei voevod, iară jumătate să fie acestei case, ca să fie de plata dascălilor și copiilor de hrană, iar domnii mele, și răposaților părinților domnii mele în veci pomeană.

Și rog și pre domnia voastră pre cari vă va dărui Dumnezeu cu domnia Țării Rumănești, în urma noastră, ori de veți hi de roada pântecelui nostru, ori dintr-alt neam, să nu călcați nici să stricați această pomeană a domniii mele, ce o am făcut spre mare folos lăcuitorilor Țării Rumănești, ci să înnoiți și să întăriți acest hrisov al domnii noastre, ca Domnul Dumnezeu Iisus Hristos să vă întărească și să vă miluiască întru cinstea și lauda Sfinții Sale, amin.

Seji svedetelii postanleim gospodstva mi: Mareș vel ban Craiovei, Neagoe vel vornic, Radul vel logofăt Crețulescul, Hriza vel vistier Șerban Cantacuzino vel spătar, Ghețea vel clucer, Mihaiu vel postelnic Cantacuzino, Gheorghie vel paharnic, Paană vel stolnic, Papa vel comis.

Ispravnic Radul Năsturel vtori logofăt, i Dumitrașco logofăt napisah u București, meșița maiu 10 vă dni i ot Adama văleat 7177 (1669).”

Sursa imaginii: Mărturii ale trecutului. Album de documente, București, 1981

Sursa transcrierii: Gh. Pârnuță, Șt. Trâmbacu, Documente și inscripții privind istoria orașului Câmpulung-Mușcel, vol. I, București, 1999

Proclamația lui Tudor Vladimirescu către locuitorii din București (20 martie 1821)

„Către toți locuitorii din orașiul Bucureștilor, parte bisericească și mirenească, boierească și negustorească, și către tot norodul.

Pricinile care m-au silit a apuca armele, sânt: pierderea privilegiurilor noastre și jafurile cele nesuferite care le pătimea frații noștri. Mai naintea intrării mele în București, cu cale am socotit să vă vestesc mai întâi ca din partea norodului uitare de istov celor mai nainte lucrate; și să vă chiem pe toți ca să vă uniți cu norodul și să lucrați cu toții dinpreună obșteasca fericire, făr’ de care norocire în parte nu poate fi.

Fraților! Câți n-ați lăsat să se stingă în inimile dv. sfânta dragoste cea către patrie, aduceți-vă aminte că sunteți părți ale unui neam; și că, câte bunătăți aveți, sânt resplătiri din partea neamului către strămoșii noștrii pentru slujbele ce au făcut. Ca să fim și noi vrednici acestei cinstiri ale neamului, datorie netăgăduită avem să uităm patimele cele dobitocești și vrăjbele care ne-au defăimat atât, încât să nu mai fim vrednici a ne numi neam. Să ne unim dar cu toții, mici și mari, și ca niște frați, fii ai unia maici, să lucrăm cu toții împreună, fieștecare după destoinicia sa, câștigarea și nașterea a doua a dreptăților noastre.

Vericarele va îndrăzni a face cea mai mică împotrivire în lucrarea acestei nașteri de al doilea, unul ca acela, fraților, să se pedepsească cumplit ca să cunoască adevărații patrioți și osârdia celor ce voiesc a sluji patriei cu dreptate și făr’de vicleșug, cu cale am găsit a se întări legătura cea de obște pentru binele norodului și prin jurământ, care să și trimite ca să-l iscăliți, adeverații fii ai patriei.”

Sursa transcrierii: Documente privind Istoria României. Răscoala din 1821. Documente interne. Vol. I, București, 1959 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginii: Mărturii ale trecutului. Album de documente, București, 1981