Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)

„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă. Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”

Sursa: polona.pl
Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966

Despre arta militară moldovenească (sec. XVI)

Lucrarea lui Marcin Bielski despre arta militară la diferite popoare (Cracovia, 1569)

„Moldovenii se numesc slavonește Wloszy, nu dupre numele unui Flaccus, cum credea Enea Silviu, ci pentru că veniseră din părțile Italiei, pe care slavonii o numesc Wlochy […] Sunt bravi, meșteri a mânui sulița și pavăza, deși sunt niște țărani proști luați de la plug. Țara lor e plină de vite. Caii sunt mici, dar iuți. Mai’nainte ei întrebuințau un feliu de suliță cu doă vârfuri, unul drept și ascuțit ca un stilet, celălalt strâmb ca o coasă; trecând răpede lângă dușmani, cu vârful cel drept străpungeau, iar cu cel strâmb trăgeau de pe cal, și astfel făceau mari pagube. Armurile sunt puține; pavezele sunt simple; sulițele fără flamure; în acest mod, armata e întunecoasă la vedere. Afară de curteni, mai toți ceilalți sunt țărani, cu șele neacoperite și cu scări de stejar, dar voinici în atac cu sulița. Ordinea lor de atac nu diferește de acea polonă. Hrană poartă pe lâncul șelei, anume brânză de burduf și pâne albă, precum văzusem eu însumi în bătălia de la Obertin. Puștile lor sunt bune, dar cam grele. În menționata bătălie ei ne-au fost încongiurat din toate părțile și putem zice că ne aveau deja în mână, dar Dumnezeu ne scăpă ca prin minune. Ne aflam într-o pozițiune foarte critică, încongiurați și strâmtorați în interiorul taberei, încât să fi fost moldovenii mai tari, ne-ar fi putut reduce prin foame, fără a scoate sabia din teacă. Cine vrea să se apere din tabără, trebui să aibe pe afară o altă oaste sau și două, cari să amenințe pe dușmani la cas de blocadă. Luărăm atunci de la moldoveni 50 de tunuri mari de spijă și toate tunurile mici de fier. Aceste ultime erau câte șase sau câte opt la un loc, pe două roticele ușoare, încât nemicul nu poate fi mai trebuincios pentru infanterie, carea le duce după sine oriunde merge, le întoarce cum vrea, și încungiurându-se cu ele în marș, nu se teme nici de un atac de cavalerie. Tubele sunt astfel, încât se aprinde răpede una de la alta, succesiv. Încărcarea e grabnică. Cartușele sunt învălite în hârtie. Lungimea tubelor este ceva peste un cot. Gloanțele sunt ordinare, fie de fier, fie de plumb. Tătarii năvălesc adesea în Moldova, dar ordinea moldovenilor e atât de bună, încât în clipă se adună și-i resping. Într-o vreme ei se apărau contra turcilor, ungurilor, polonilor, tătarilor, tuturor vecinilor. Sunt necredincioși principilor lor, pe cari îi omoară pentru cea mai mică nemulțumire. Din cauza acestei turbulențe căzură sub jugul păgânilor.”

Traducerea după: Bogdan Petriceicu Hașdeu, Archiva istorică a României, Tom I, Partea a II-a, București, 1865
Sursă imagini: Marcin Bielski, Sprawa Rycerska według postępku y zachowania starego obyczaju Rzymskiego, Greckiego, Macedońskiego y innych Narodow pierwszegi y ninieyszego Wieku tak Pogańska iako y Krześciiańska z rozmaitych Ksiąg wypisana ku czytaniu y Nauce Ludidziom Rycerskim pożyteczna, Kraków, 1569

Nicolae Milescu, Descrierea Chinei (copie din 1685)

„Hina, adică Katai, numită în vorbirea de la Moscova, descrierea așezării [geografice], a naturii, a întinderii etc. împărăției chineze, în afara zidului cât și înăuntrul lui, și despre alte lucruri minunate ce se găsesc în ea.

Încă și despre tradițiile și felul de viață al locuitorilor de acolo, ca și despre călătoria pe uscat și pe apă de la Moscova prin împărăția Siberiei și alte ținuturi îndepărtate [ce sunt] supuse împărăției rusești, care, după porunca celui de fericită amintire preacinstitului marelui împărat și mare cneaz Alexei Mihailovici, singur stăpânitor al întregii Rusii mari, mici și albe, este făcută o parte și după observațiile sale proprii – el însuși fiind atunci ambasador acolo – parte și după alte cărți și povestiri adunate împreună, și închinată marelui împărat numit mai sus, la întoarcerea sa din țara Chinei, de către al măriei sale împărătești tălmaci de limbă elină și latină, Nicolai Spafari Valahul (Воʌошанинъ).

S-a transcris cu autorizația unui bun prieten și cu îngrijirea lui Ioan Gav. Sparwenfeld, în Slobozia roșie și nouă-nemțească de lângă orașul de scaun Moscova, în anul mântuirii omenirii 1685, iar după facerea lumii, potrivit numărătorii rusești, 7194.

Descrierea marelui râu Amur, care desparte pe coloniștii ruși de chinezi

Marele și preavestitul râu Amur, deși nu este măcar pomenit de geografii vechi sau noi, întrece în mărime nu numai orice alt râu siberian, dar, după cum cred, toate râurile de pe lume, mai cu seamă în părțile acelea unde se varsă în el marele râu Șingal. Izvoarele și apele de sus ale Amurului sunt multe și la mare depărtare, unele cunoscute, altele necunoscute; și cunoscute sunt doar râurile Onon și Ingoda. Acestea-s cele mai de seamă și mai depărtate izvoare ale râului Amur, căci vin dintr-un șir de munți așezați la douăzeci și mai bine de săptămâni de drum pe uscat de la fortul Seleghinsk și de la râul Selenga; tot din munții aceia se varsă în Selenga și râul Cikoi. De asemeni, multe alte râuri își au izvoarele în munții aceia și curg în toate părțile; printre ele se numără Ononul și Ingoda. Râul Onon înconjoară pe dreapta un ținut întins de stepă și de-a lungul său rătăcesc mulți taiși mongoli. Ononul este mare și navigabil. Râul Ingoda curge spre stânga din același șir [de munți] și de asemeni înconjoară mult ținut de stepă; și de-a lungul lui rătăcesc neamuri mongole. Pe râul Ingoda a venit cu doșcianicuri Atanasie Pașkov în anii trecuți și a clădit fortul de la Nercinsk […]”

Sursa foto: Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.
Sursa traducerii: Nicolaie Milescu Spătarul, Descrierea Chinei. Ediție îngrijită de Corneliu Bărbulescu, 1958.