Curier de ambe sexe. Periodul I. De la 1836 până la 1838. A doua ediție, București, 1862

„O manie

A vorbi cineva numai ca să vorbească e o smintire întreagă. Nimini nu cântă când n-are glas, așadar pentru ce să vorbim când n-avem sujet de conversație? A! dar este o manie primejdioasă ce aduce a mulțime de nenorociri, care este acea trebuință, care este acea trebuință mai dărăpănătoare decât luxul cel mai nesățios, acea nevoie obositoare d’a sprijini totdeauna conversația. O conversație ce amorțește este o osândă, o necinste pentru stăpâna casei; ea trebue s-o mai deștepte cu orice preț. Într-o primejdie așa de mare de a tăcea oamenii în casă ei îi este iertat orice și cu orice lucru să se ajutoreze; vorbește până se compromite; își povestește aducerile aminte cele mai tainice, își dă pe față tainele și ale tale și ale altuia; zice orice-i vine în cap și tot zice… numai să nu cază conversația. Daca din nenorocire se va întâmpla ca ea să n-aibă nicio taină, atunci te întreabă pentru ale tale; născocește sute de minciuni, adăogă pe d’a-ntregul că persoanele ce a fost la dumeaei înaintea dumitale-i au spus cutare și cutare lucru despre care nici n-a fost vorbă; pe urmă taie vorba, și începe altele. Poate să-ți treacă prin gând că doamna cutare a cutezat să zică cutare lucru? Sau doamna R… îmi zicea adineaorea cutare lucru de dumneata. Pentru că ei nu-i pasă de a compromite pe cei mai buni ai săi prieteni; îndreptarea îi este că de nu vorbia era să cază conversația.

Cunoșteam o femee atăt de exactă la datoriile sale de stăpână de casă, și atât de hotărâtă a alega spre sprijinirea conversației întru toate și pretutindeni, încăt nu se mulțumia a sprijini conversația numai acasă la sine, ci alerga și prin casele altora. Fie-sa de curănd măritată, plină de simplitate și de smerenie nu prea îi e de ajutor la strălucitele ei isbânzi, lucru care neîncetat o supăra și o făcea a o mustra și a o învăța să iasă în lume.

– Ci vorbește și tu, îi zicea într-o zi, după ce eșiră de la o vizită foarte lungă unde tânăra nici nu-și deschisese gura.

– Dar maică, n-aveam ce să vorbesc.

– O Doamne! dar mai spune cineva și de la sine, mai născocește ceva; ia povestește vreo întâmplare; spune că o căruță pe drum ți-a isbit caleasca încăt era să te răstoarne, sau că pe u-

liță ai văzut un om ce îl ducea la închisoare; sau doi oameni ce se certa; ca ai întâlnit un mort ce îl ducea la groapă și că pompa era de minune; că deunăzi ți-a furat un șal; în sfârșit zi orice-ți trece prin cap, numai vorbește, că zău mi-e rușine de lume, și altă dată nu te mai iau cu mine.

O măritată de curănd, în vîrstă de șai-spre-zece ani ce ăncă nu iubește nimic decăt pe bărbatu-său și pe care mă-sa o ceartă, plânge foarte lesne. Așadar tânăra începu să plângă. Dialogul acesta ținu pe drum până când să ajungă de la vizita ce făcuse la o altă casă unde se ducea trăsura se opri dinaintea unor case minunate; sluga întrebând daca Doamna D… priimește vizite, portarul căsca ca de sărbătoare. Se deteră jos, se urcară, intrară și se așezară la sfat. Tânăra se ștergea la ochi.

– Ce ai scumpa mea Eliso, o întreabă Doamna D…, ai fost bolnavă?

Mama aruncă o căutătură asupra fie-sei, îi făcu cu ochiul să vorbească. Biata fată își aduse aminte că trebue să născăcească istorii.

– Nu, doamna mea, răspunse, dar m-am speriat adineaorea, era să ne răsturnăm.

– Ah Dumnezeule! strigă Doamna D…, și cum s-a întâmplat?

Mă-sa nu-și putea de bucurie că fie-sa a început să-i semene.

– O căruță ne-a isbutit caleasca tocmai cănd treceam pe Podul Sfatului.

– Pe Podul Sfatului strigă barona!

– Pă Podul Veilicului, curmă mumă-sa cu o isteciune minunată, pe urmă isvodi o întâmplare pe d’a întregul, liniștiră pe barona, și conversația se urma […]”

Sursa: Biblioteca Facultății de Litere din Iași.

Semn de viață națională și în Besarabia (Brașov, 1841)

„Foaie pentru minte, inimă și literatură.
No. 47. Duminecâ 23. Noemvrie. 1841.

Semn de viață națională și în Besarabia

D. A. Hăjdău efor scoalei ținutale din Hotin carele au făcut atăta sensație prin cuvântul ce au rostit sunt acum doi ani la prilejul unui examen (vezi Curierul N. 10) la 24 Iunie 1840 în seanța publică anuală a aceeși scoală au cetit un nou cuvânt intitulat Suvenire de cele trecute, idee de cele de față și arătare de cele viitoare a Moldaviei. Ne pare rău că ca Romăni nu putem mărturisi cu măndrie toate căte se cuprind în acel cuvânt, și că numai următorul period este vrednic de cinstea nației noastre:

O nație romănească, nație de pe acum slăvită între toate popoarele cele mai făimoase prin suvenirele istorice a vremei trecute, și prin constituția politică de astăzi (?), adu-ți aminte că soarta ta este ca să le întreci pre toate odată, prin civilisația și prin o slană care naște din cultura științelor și a artelor, cum celelalte popoare te întrec prin marea întindere a împărățiilor lor, și prin acea slavă a răsboaielor. În adevăr, dacă noi vom arunca o căutătură asupra acelor popoare care și-au căștigat un nume faimos în analele istoriei, noi vedem că cel mai slab din toate prin întinderea pământului și prin numărul cetățenilor, au întrecut toate națiile prin renumele seu. Atenienii avea de-abia a zecea parte a Greciei, și cu toate aceste aducere aminte a lor strălucește încă cu cea mai frumoasă lumină. Care este oare pricina acestei străluciri? Negreșit că nu-i pentru că vetejia lor le-au dat în vreme de șese zeci de ani domnia peste toți ceilalți Greci, nu pentru că au biruit armiile nenumărate a Perșilor la Maraton, la Salamina, la Platea, la Micale. Dar au creat științele și artele; dar au cultivat învățăturile și au rădicat vecinicile monumente a geniului; au aprins făclia filosofiei, au purtat lumina ei la toate popoarele, și le-au arătat împreună cu științele și cu armele care înfrumusețează vieața, și virtuțile care-i dau un adevărat preț… Prin aceasta, mica noastră Moldova poate și trebue să ajungă și ea la mărire!

Să dea Dumnezeu să se împlinească aceste patriotice dorințe; fiește care bun Romăn le face dar…

D. A. Hăjdeu este pănă acum cunoscut în Dacia numai prin prealăudatul seu cuvânt asupra vechei slave a Moldaviei; însă lucrările sale nu se mărginesc în atăta. D-lui deși în limba rusască, au lucrat multe și mari, și mai toate în folosul patriei sale. Nu socotim dar fără interes de a face cunoscut cetitorilor nostri producțiile D. Hăjdeu, precum ne le-au împărtășit D. Cavalerul C. Stamati alt litterator romăn care are un portofoliu plin de frumoase compuneri a sale, care nădejduim vor vedea în puțin lumina zilei. D. A. Hăjdeu au publicat pănă acum, în Вѣстнікъ Европъi za 1830 1) Căntece istorice a Moldaviei, 2) Povestea lui Duca Vodă; în Молва 1834 1) o legendă asupra lui Petreceicu, 2) Judecată la sărdăria de Orheiu, 3) Cugetări moldovenești; în Телескопъ 1) Despre litteratorii Besarabiei 1834, 2) Căntecele populare a Moldaviei în privire istorică 1833, 3) Scrisoare asupra importenției limbei romănești pentru cunoștința istoriei rusești; în Лiсткi селъкаго общества въ Одеса 1) scrisoare cătră D. Alexandru Sturza asupra gospodăriei cămpești a Besarabiei, 2) Eleana fiica lui Stefan cel Mare. D. Hăjdeu au mai compus încă Botanica Moldaviei rusește și romănește nepublicată încă, și se îndeletnicește cu scrierea unui Dicționar romănesc și rusesc.

(Dacia Literară)”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica

Ziarul revoluționar „Pruncul român”: Către frații noștri din Moldova (București, 1848)

„Pruncul romăn.

Sâmbătă 12 Iunie 1848. No. 1. București.

Către frații noștri din Moldova.

Frați romăni din Moldova! Ceasul libertății a sunat pentru tot romănul. Astăzi la 11 Iunie era zioa fericită, în care libertatea a intrat triumfândă în capitala noastră. Numai bucurie și frăție este între toți locuitorii; ulițile Bucureștilor răsună de strigări de veselie, stindardul libertății fâlfâie măreț, clopotele sună și glasul lor de aramă împrăștie noutatea regenerații neamului romăn prin toată cetatea care as-

tăzi își merită numele său, adevărat oraș de bucurie! Și dobândirea acestui dar ceresc n-a costat nici o picătură de sânge; toți romăni s-au radicat ca un singur om, toți s-au cunoscut de frați, de fii ai aceleaș mume. Domnul țării Gheorghe D. Bibescu s-a unit cu noi și armia a fraternisat cu poporul; clerul ne-a binecuvântat și a mers înnainte cu sfânta cruce, semnul mântuirei. Uniți-vă cu noi, frați de dincolo de Milcov, peste undele lui vă întindem brațele, dorind cu înfocare a vă da sărutarea frății și a libertății. Munteanul și Moldoveanul sânt toți Romăni, sânt frați, o singură nație; uniți-vă cu noi, goniți pe tiranul a cărui nume va rămânea o pată vecinică în istoria țării, înnălțați stindardul libertății și dobândiți-vă sfântele drepturi. Să ne dăm mâna ca niște frați și să ne ajutăm unii pe alții. Uniți vom fi tari; uniți vom sta înpotriva orcăruia vrăjmaș al libertății noastre. Voi frați ați făcut începutul, daca din nenorocire n-ați putut isbuti, nu e vina voastră; căci voi nu aveți un Domn ca al nostru care își iubește patria; voă vă rămâne gloria că ați început, noă gloria că am sfârșit. Vă dăm sărutare de frate; trăiască libertatea! trăiască Romănia!”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.