Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Aromâni”

Informații despre românii din Timoc publicate de Szabó József (1875)

Buletinul societății geografice maghiare, Budapesta, 1875.

Buletinul societății geografice maghiare, Budapesta, 1875.

Szabo Jozsef, Romanii din Timoc 1„Valahii locuiesc părțile orientale ale Serbiei în mase mult mai compacte ca bulgarii. Pojarevaț, Negotin, Zaiciar, Cladova, sunt orașele principale locuite în mare majoritate de valahi. Valahii au locuit aceste ținuturi încă dinainte de așezarea sârbilor; în parte însă ei au imigrat acolo mai târziu. Numărul lor actualmente este de vreo 175.000. Rasa aceasta se distinge printre vecinii ei prin trăsături hotărât mai frumoase și mai nobile. Valahii din Serbia sunt muncitori, cruțători și țin cu îndărătnicie la portul și limba lor. În vreme ce bulgarii s-au sârbizat în număr mare, ceea ce nici nu e prea de mirat, dată fiind înrudirea lor de limbă ca sârbii, valahii țin cu îndărătnicie la limba lor, pe care nu se mulțumesc a nu o schimba numai cu cea sârbească, ci a întreține mereu gelozia sârbilor; o femeie valahă, intrată prin măritiș într-o casă sârbească, sfârșește prin a valahiza în scurt timp familia sa.

Am ajuns în posesiunea unor informații interesante cu privire la condițiunile politice în care trăiesc valahii din Valea Timocului, din o serie de articole publicate de revista Budutnyost (Viitorul) din Belgrad, informații vrednice cu atât mai mult de crezământ cu cât sunt publicate de sârbi înșiși. Să-mi fie permis a aminti câteva. Valahii au relativ de două ori atâtea școli și biserici ca sârbii, ridicate de satele românești pe cheltuiala lor proprie, după anumite impuneri ale guvernelor. Instrucția în aceste școli se face însă exclusiv în limba sârbească, fiindu-le interzis copiilor chiar conversația în limba valahă. În școlile acestea primare învățătorii sunt toți sârbi, care nu cunosc deloc limba valahă și astfel ei nu pot explica elevilor studiile, care nu înțeleg o boabă sârbește. Aceasta este cauza că copiii valahi, după 3-4 ani de școală nu știu nici să scrie, nici să citească, încât părinții, descurajați de acest rezultat al școlii, își retrag copiii și-i întrebuințează în gospodăriile lor. Aceasta explică faptul că în Serbia nu vei întâlni niciun valah în carierele publice, cu toate că în ce privește darurile personale, ei nu numai că nu sunt inferiori sârbilor, ci direct mai bine dotați,

Szabo Jozsef, Romanii din Timoc 2iar în ce privește numărul lor ei constituiesc aproximativ a șeaptea parte a populațiunii totale a Serbiei. Preoții sunt toți sârbi, rar vreunul care să cunoască limba valahă. Liturghia se face în vechea slavonă, predica sârbește, ceea ce populația nepricepând, nu se mai țin predici deloc. Funcționarii sunt toți sârbi și se recrutează de prin județele de Nord ale Serbiei, de regulă dintre oameni care nici nu știau de existența unei națiuni valahe. Între asemenea împrejurări între popor și funcționari se deschide o prăpastie, aceștia din urmă neînvățând limba poporului, cel dintâiu neînvățând limba statului. În felul acesta valahul este respins de funcționari, pentru că aceștia nu-i pricep limba, iar uneori trebuie să sufere și insultele lor. Înainte cu câțiva ani s-a introdus instituția Curții cu jurați în Serbia. Crimele săvârșite în districtele valahe n-au putut fi judecate decât în districtele vecine (uneori foarte îndepărtate), fiindcă legea nu admitea întrebuințarea altei limbi la aceste curți, decât a celei sârbești. Acestei împrejurări i se datorează că valahii din Serbia se simțesc străini în țara lor și că nu iubesc deloc instituțiile patriei lor, cum aceasta s-ar cere. Și cu toate aceste măsuri, se dă de un fapt cert valahizarea pe o linie tot mai întinsă în Serbia, în vreme ce nu vei găsi, nici măcar ca un fenomen, un valah sârbizat.

Vom socoti tot la valahi pe așa numiții țințari sau cuțo-vlahi pe această rasă atât de valoroasă, răspândită aproape pe întreaga suprafață a Peninsulei. Țințarii se trag din valahii din Macedonia și se mândresc cu originea lor latină. Oricum, țințarii aceștia vorbesc actualmente limba valahă coruptă cu bulgarisme și grecisme, de aici am auzit numindu-i și jumate-greci. Numărul lor în Serbia este de 20-25.000. Din rândurile lor se recrutează: zidari, negustori, cârciumari, caravanari, uzurari. În genere ei îndeplinesc în Serbia rolul Ovreilor la noi.”

Sursa traducerii: Sever Bocu, Szabo Iossef: Note de drum din Serbia din punct de vedere etnografic. Despre românii din Timoc, în Anuarul Institutului de istorie națională, II, București, 1924.
Sursă imagini: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj.

Comunitate de vlahi pe muntele Athos (începutul sec. XII)

Die Haupturkunden fur die Geschichte der Athoskloster, Leipzig, 1894Vlahi la Athos„Expunere amănunțită a scrisorilor împăratului Alexios [I Comnenul] și patriarhului Nicolae făcută în diferite timpuri

Spunea monahul Ioan Trachaniotes că cele petrecute la Sfântul Munte mai înainte și de la început, adică cele întâmplate înainte de hotărârea patriarhului și după hotărâre, au fost scrise nu numai de monahul Leontios episcopul, ci și de mulți alți sfinți părinți. Ele se înfățișează spre știință în felul acesta.

După alungarea turmelor și vlahilor din Sfântul Munte în loc să mulțumească lui Dumnezeu că a îndepărtat o urgie mare și vătămătoare, că prin pedepsire Dumnezeu ne-a venit în ajutor și a curățit Sfântul Munte, muntele ales de Dumnezeu spre a locui într-însul, ei se jeluiau încă și mai mult și se băteau cu pumnii în piept. Și era în Sfântul Munte frământare mare ca în Egipt. Își aminteau de hrana îmbelșugată din Egipt, de cărnuri și de căldările de gătit, de ceapă, usturoi și pepeni, căci părinții de la Athos nu mai puteau uita binefacerile vlahilor: bucuriile și întâlnirile, laptele, brânzeturile și lâna, ospețele, schimburile de servicii și afacerile cu ei, adică dintre vlahi și monahi, apoi bețiile diavolești care au apărut până la urmă. Intrase diavolul în inimile vlahilor, deoarece aveau cu dânșii și femeile lor, îmbrăcate în straie bărbătești ca păstorii; pășteau turmele, slujeau mănăstirilor, aduceau călugărilor brânză, lapte și stofe, făceau și pâine în paraclisele mănăstirilor și erau, să zic așa, iobagii și slujitorii îndrăgiți ai monahilor. Faptele rușinoase săvârșite de ei nu pot fi nici povestite și nici auzite. Dar cei care sufereau și urau greșeala și doreau să îndrepte păcatele, au spus și vestit toate acestea nu numai sihaștrilor, pustnicilor și schimnicilor, ci au arătat în scris // chiar și patriarhului chir Nicolae, anume că vlahii au ca păstori femeile lor. Ce a săvârșit diavolul cu ajutorul lor nici nu putea fi încredințat scrisului […]”

Sursă imagini: Ph. Meyer, Die Haupturkunden für die Geschichte der Athosklöster, Leipzig, 1894.

Sursa traducerii: Fontes Historiae Daco-Romanae (Izvoarele istoriei României), vol. IV. Scriitori și acte bizantine, sec. IV–XV, București, 1982 (pe www.dacoromanica.ro).

Daniil Moscopoleanul, Învățătură introducătoare, Veneția (?), 1802

Daniil Moscopoleanul, Invatatura introducatoare, 1802


Prima ediție a fost tipărită la Moscopole în jurul lui 1770.

Traducere:
„Învățătură introducătoare (ΕΙΣΑΓΟΓΙΚΗ ΔΙΔΑΣΚΑΛΙΑ). Cuprinde vocabular în patru limbi al celor patru obișnuite dialecte, adecă al limbii romaice simple (Ρωμαϊκης=greacă), al românei din Mesia (Βλαχικης), al bulgarei (Βουλγαρικης) și al albanezei (Αλβανιτικης). Întocmită la început de prea respectatul și prea învățatul dascăl, econom și predicator chir Daniil Moscopoleanul, spre a servi de ușor învățământ tinerilor cărturari de alte limbi. Îmbunătățită și adăugită prin introducerea (adaosul) unor lucruri folositoare și demne de curiozitate, și închinată respectuos prea sfântului și prea învățatului Mitropolit al Pelagoniei, prea cinstitului și Exarhului a toatei Macedoniei bulgărești, chir chir Nectarie din Montania, cu a cărui cheltuială s-a și tipărit, spre folosul cuvioșilor creștini, eparhioți ai săi. În anul mântuirei 1802.

Invatatura introducatoare (versuri)Versuri simple în ordine alfabetică

Albanezi, Români, Bulgari, de altă limbă, bucurați-vă
pregatiți-vă toți, să deveniți Romei (Ρωμαίοι=greci),
Lăsând limba barbară, vocea și obiceiurile,
ca să pară strănepoților voștri ca fabule.
Veți onora neamul și patriile voastre,
prefăcându-le elinești din albano-bulgărești.
Căci nu mai este greu romaicește să’nvățați,
și să nu vă mai barbarizați cu vreo cinci-zece cuvinte.
Aveți în mâinile voastre, și des să studiați,
oriunde vă duceți, cartea aceasta de curând tipărită.
Chestiuni să găsiți oricâte doriți,
Și’n limba romaică bine să vă deprindeți.
Era necesar la tipar să se editeze
pentru ca neamurile voastre să se cinstească cu ea, precum am zis” […]

Lexicon în cele patru limbi.

Lexicon în cele patru limbi.

Sursa imaginilor: www.digibuc.ro
Sursa traducerii: BRV, vol. II

Post Navigation