Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Mihail Kogălniceanu”

Anaforaua marilor boieri hotărâtoare pedepsilor pentru tâlhari, 1783

„Arhiva Românească. Subt redacția lui M. Kogălnicean. Tom II. Iașii. La Cantora Foaiei Sătești. 1845.”

„Arhiva Românească. Subt redacția lui M. Kogălnicean. Tom II. Iașii. La Cantora Foaiei Sătești. 1845.”

arhiva-romaneasca-1„… Al doele. Pe tâlharul ce va fi fur de cai, de boi și de alte furtușaguri mari, când se va prinde întâeași dată în faptă de furtușag, plătind toată paguba, să se pedepsească cu închisoarea temniții, certându-se cu bătae după vinovățiea lui, și trecându-se la condică fapta lui, prin chizășie să se sloboadă. Ear al doele rând de se va prinde, bătându-se pe toate ulițile orașului Iașii, să se trimeată la pedeapsa ocnii, ca să stea acolo cât se va socoti. Ear când și a treea oară se va prinde tot într-aceeași faptă de furtușag, și mai ales cunoscându-se a fi tâlhar rău și nepărăsit de aceste fapte, pe unul ca acesta să se pedepsească earăși cu moarte după hotărirea pravilei. Așijderea și cei ce vor fi gazde tâlharilor ucigași, sau furi,

arhiva-romaneasca-2asemine pedeapsă să ia ca și tâlharii, earăși după a pravilei hotărire. La locul ce se va face furtușag, pe vorniceii și fruntașii satelor de acolo de pin pregiur, să se apuce cu strinsoare ca numaidecât să afle pe furii acia, sau pe gazdele lor. Ear neaflându-i să fie datoare acele sate a plăti toată paguba care se va face, cum și ucidere unde se va face, earăși satele de pin pregiur să fie datoare a da seamă și a găsi pe ucigașii acia, sau pe gazdele lor, fiind lucru știut, că ori ce fel de tâlhar, până nu va avea gazdă, nu poate săvârși fapta sa. Deosebit după poronca Înălțimei Tale ce s-au dat pe la toate țânuturile la ispravnici, pentru cei ce îmblă pin țeară, ori cu ce trebuinți, atât străini, cât și pământeni, să-și ia răvaș de la stăpânul satului, sau de la preot și vornicel; de isnoavă să se dea tare poroncă, ca să se păzească aceasta, și să se urmeze de cătră toți, și în fieștecare sat ce va veni om fără răvaș, să-l cerceteze cu amărunt și să-l ducă înaintea dregătorului acelui țănut, ca să se îndrepteze […]”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Anunțuri

Cuvântul adresat de M. Kogălniceanu lui Al.I. Cuza cu ocazia alegerii sale ca Domn al Moldovei (5 ian. 1859)

Cuvant adresat de Kogalniceanu, 1859„Cuvănt adresat în sinul Adunărei Elective a Moldovei Înălțimei Sale Alexandru Ioan I după alegerea Sa de Domn Moldovei în zioa de 5 Ianuarie 1859, și rostit de D.M. Kogălniceanu, Deputat Orașului Focșanii.

Măriea ta!

După una sută cinci zeci și patru ani de dureri, de umiliri și de degradare națională, Moldova au reintrat în vechiul seu drept, consfințit prin capitulațiile sale, dreptul de a-și alege pre capul seu, pre Domnul.

Prin înălțarea ta pe tronul lui Stefan cel Mare, s-au reînalțat însuși naționalitatea romănă. Alegăndu-te de capul seu, neamul nostru au vroit să înplinească o veche datorie cătră familia ta, au voit să-i răsplătească sângele strămoșilor tăi vărsat pentru libertățile publice. Alegându-te pre tine Domn în țeara noastră, noi am vroit să arătăm lumei aceea ce toată țeara dorește: la legi noue om nou.

O Doamne! mare și frumoasă îți este misia; constituția din 7 (19) Avgust ne însemnează o epohă nouă, și Măria ta ești chiemat să o deschizi! Fii dar omul epohei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare, ear tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru carii mai toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi!

Nu uita, că dacă cinci zeci de deputați te-am ales Domn, însă ai să domnești peste doue milioane de oameni! Fă dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace și de dreptate. Împacă patimile și urile dintre noi; și reîntroduce în mizlocul nostru strămoșiasca frăție.

Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetățean; urechea ta fie pururea deschisă la adivăr, și închisă la minciună și lingușire.

Porți un frumos și scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăiești dar mulți ani, ca și dănsul; să domnești ca și dănsul, și fă, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin disvoltarea instituțiilor noastre, prin simtimentele tale patriotice, să mai putem agiunge la acele timpuri glorioase ale nației noastre, cănd Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor împăratului din Bizanția că: Romănia nu are alt ocrotitoriu decăt pre Dumnezeu și sabia sa!

Să trăiești Măria ta!

Tipografiea Buciumului Roman.”

Sursa: Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui.

Propășirea. Foaie științifică și literară, Iași, 1844 (Despre întrebuințarea rachiului la boale)

Propasirea. Foaie stiintifica si literara, Iasi, 1844„No. 33.
(Propășirea,) foaie științifică și literară
Anul I. Duminică în 27 Avgust. 1844.

Despre întrebuințarea rachiului la boale și despre primejdiile pricinuite prin abuzul acestei băuturi.

Între prejudețile care domnesc în clasa sătenilor nostri, acele care se repoartă la origina și lecuirea boalelor nu sânt nici cele mai puțin curioaze, nici cele mai puțin vătămătoare. Nu voiu pomeni aice vrăjile atăt de des învinovățite a fi pricina boalelor, și mijloacele deșențate cu care se slujesc babele ca să descănteze reul sau cum zic țeranii faptul ce s-au trimis cuiva de vre o mănă dușmană. Nu voiu aduce aminte asemine de desgustăciosul obicei de a da să bee persoanelor lovite de junghi, materii excrementale, sau baliga cailor și a vacilor. Aceste mijloace pricinuind oțerire unei înțălegeri sănătoase, sau unui gust mai delicat, cele mai dese ori nu fac încaltea alt reu. Dar nu este tot așa cu rachiul, carele în starea de boală ca și în starea de sănătate este băutura favorită a țeranului. În adevăr, cum acesta se simte cam reu, îndată trimite să-i aducă de la crâcimă holercă care, curată sau amestecată cu alte ingrediente, precum piperul ș.a. se bea fără cea mai mică cumpătare. Dacă se întâmplă că acest mijloc are bună ispravă, și că bolnavul se îndreptează din pricina sau cu întrebuințarea ei, aceasta nu slujește decăt să o aducă în laudă mai mare; în loc că ori când starea bolnavului se întămplă a se face mai primejdioasă, vina nu este nici odată dată holercii, ci numai mărimii reului sau puterii dușmanului care l-au vrăjit. Însă o mare clasă de boale este pricinuită prin inflamația vre unui organ a trupului; și nu trebuie să fie cineva doctor spre a ști că a da rachiu unei persoane suferitoare de flogos este ca cănd ar arunca oloiu în foc. De atunce este ușor de a înțălege ce ispravă trebuie holerca să pricinuească la giunghiuri, spre pildă, la care țeranii o întrebuințează așa de des, mai ales dacă reul este ceva înaintat […]”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Post Navigation