Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Limba germană”

Opinia lui Johann Christian von Engel despre Mihai Viteazul (Buda, 1830)

zaharia-carcalechi-biblioteca-romaneasca-1830„Bibliotecă romanească, sau Adunări de multe lucruri folositoare, întocmită în 12 părți, întâia oară tălmăcită de prea învățați bărbați, și tipărită pentru neamul romanesc prin Zaharie Carcalechi, izvoditoriul acestei biblioteci. Partea IV. Cu închipuirea prințipului Stefan celui Mare. La Buda. În Crăiasca Tipografiei a Universitatei Ungariei. 1830.

vestitele-fapte-si-perirea-lui-mihai-viteazul

Din articolul lui Damaschin Bojincă, Vestitele fapte și perirea lui Mihai Viteazul

Istoricul Hristian Enghel așa grăește despre Mihai în Istoria Țării Românești fața 268: Lăsând noi inscripțiile mormântului lui Mihai la o parte, mai bucuros vream să răsfirăm, și să preserăm flori, pre mormântul acestui Prințip Românesc, care interes istoricesc de lume minunat cuprinde în sine. Acesta mai cu putere au ajutat spre abaterea varvarilor de cătră celelalte părți creștinești ale Europei. De ar fi întimpinat acest bărbat mai faină creștere în tinerețele sale, și de nu s-ar fi născut în timpul așa feliu de stări înprejur grele și turburoase; de n-ar fi avut de lucru cu Basta, cu Batori, și cu Moghila, ar fi făcut minuni în lume, și s-ar fi asemănat cu Temistocles și cu Ioan Huniadi. Istoria lui cu mare plăcere am lucrat-o, pentru că aceasta m-au ușurat inima, cea scârbită despre alte istorii varvare și nenorocoase a Țării Românești, și a Moldaviei. El au fost român curat, și au dat adeverire cum că Pronia cerească arată în toate neamurile și linbele măestria și puterile sale. De ar fi ținut stăpânirea lui mai mult, s-ar fi făcut țările cele de pe marginea // Dunării minunate de toată lumea, și nenfrânte de putere omenească. Însă în a 43-lea an a vieții sale fu tirănește smult prin silitoare putere din cursul vieții; urmările începutelor lui fapte se înpedecară, și se stinseră în săcul cuprins a timpurilor. Țara Românească și Moldavia și acum se află în stare ticăloasă; ca mai nainte de acesta, însă datorința Istoriei fie de-a pururea a păstra aducerea aminte despre acest Bărbat, și a proroci lauda lui. Lucrul Istoriei fie de a ținea putința naintea ochilor, și de a deștepta adeveritoarea părere, cum că frumoasele acele țeri oarecând vor înflori, și se va mângăia omenirea cu dânsele.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Fragmentul original din lucrarea lui Johann Christian von Engel despre istoria Moldovei și Țării Românești, din seria Istoria imperiului ungar și a țărilor sale învecinate (1804)

Fragmentul original din lucrarea lui Johann Christian von Engel despre istoria Moldovei și a Țării Românești (1804)

Sursa: Johann Christian von Engel, Geschichte der Moldau und Walachey, Halle, 1804

Anunțuri

Orânduiala lui Iosif al II-lea pentru vânătoare, Viena, 1786

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-1786„Noi Iosif al doilea din mila lui Dumnezieu ales înpăratul romanilor pururea August, craiul Ghermaniei, Ungariei, Boemiei și celelalte, Arhiduxul Austriei, Duxul Burgundiei și a Lotaringhiei ș.c. ș.c.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-11. Stăpânii apărăturilor de vânat vor fi volnici în locurile de vânat a lor, a hrăni și a ținea tot soiul de vânat cu sărături și cu șuri de fân, sau a-l notri măcar cu ce alt chip. Lângă aceasta au voe deplină și slobozie în toată vremea anului a prinde, a înpușca, a vinde, și a să folosi cu vânatul sau sălbatecul cum le place, ca și cu al său, și ca și cu un dobitoc dumestec care este crescut în măeriște, măcar de ce vârstă să fie acel sălbatec sau mărime și greutate.

2. Fieștecare stăpân a unii vânătorii mai mici sau mai mari, are mai încolo slobozie de a prăsi și a înmulți fasani în pădurile, în luncile, sau în fariurile lor, a stârni cu cânii, a vâna și a goni epuri, și alt sălbatec în ținutul moșiilor lor […]

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-33. Gliganii sau porcii sălbateci să nu să ție, fără numai în livezi de vânat foarte bine îngrădite, ca să nu poată rumpe afară și eși. Când să să afle vreun gligan afară de livada de vânat, atuncea este slobod fieștecăruia, ori în care vreme a anului, a pușca acest feliu de fiară; precum sânt și lupii, vulpile sau alt feliu de fiiare stricătoare, și este slobod fieștecui să-l omoară măcar cu ce chip. Și când să să pue înpotrivă stăpânul vânătoriei sau vânătorii aceluiaș, atuncea trebue să să globească cu 25 de galbini pentru pedeapsa […]

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-66. A pune curse, și a întinde lațuri, și a face gropi pentru lupi, să dă cu adevărat voe fieștecui stăpân de vânătorie pe locul lui. Iară pentru ca să să ferească toată paguba și nenorocul sau năpasta, trebuie să să pue pe lângă aceste niște semne ca acele, care de la toți să să poată lua în samă, și să să poată cunoaște.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-88. Vânătoriia cea mare, și cea mâcă să pot vinde, sau a să da în arândă după plăcere; totuș țăranii și orășenii nu să vor primi la cumpărarea sau luarea în arândă a vânătoriei, fiindcă prin aceasta numai cât s-ar da prilej, ca ei să-ș lenească iconomia, și meșteșugul lor.
oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-1515. Toate pagubele făcute de gadini sălbatece, ori să să facă acele pe locuri de vânătorie a domnului țării, sau pe locurile unui deosăbi moșinaș, în roduri de țarini, în vii, sau în pometuri, trebue îndată să să răsplătească țăranilor supuși după // măsura pagubii, ori cu întoarcerea aceiia roade ce au stricat, sau să răsplătească cu bani.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-2424. Care leagă și prinde pe un tâlhariu de vânat dobândește 25 de galbini dar, care colac (sau summă pusă pe capul acelui tâlhariu) iarăș trebue să o plătească stăpânii vânătoriei; cărora li să cuvin și gloabele de bani, care să vor trage de pe călcătoriul pravililor vânătoriei în ținutul său.

Însă pe țărani nu trebue să să pue gloabe de bani, ci numai bătae.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Nunta fiicei mari a lui Vasile Lupu (1645)

Happelii Historia moderna Europae, 1692Happelii, Historia moderna Europae 1„Căsătoria prințului Raziwill cu o prințesă de Moldova

Cu privire Raziwill îmi aduc aminte de însemnata căsătorie a acestuia, care, deși având loc la începutul istoriei noastre, anume în anul 1645, totuși trebuie istorisită aici.

După ce Alteța Sa Prințul Christof Raziwill din grația lui Dumnezeu Duce de Birza și de Dubinschi, Prinț al Imperiului și general în armata Lituaniei, după moartea întâiei sale soții, Principele umblând cu gândul să se însoare din nou, găsi cu cale să-și aleagă soție din cea mai de bun neam și mai de aproape rudenie, din casa domnească a Moldovei. Aici se găsea fata cea mai mare a Principelui Vasile, anume Maria, domniță cu mijloace mari, legături puternice și întinse, moravuri minunate și in summa cu toate acele prerogative, care atrag și farmecă asemenea personalități.

După ce se asigură de consimțământul mumei-sale, se duse și la regele Vladislav al Poloniei spre a-i cere învoirea, spre a nu fi bănuit că se încuscrește cu un principe străin, a cărui putere era sub ocrotirea turcească […]

Happelii, Historia moderna Europae 2La 5 Februarie avu loc nunta în biserica grecească, însă Voevodul nefiind de față, tatăl miresei nefiind admis la cununie după datina țării. Serviciul fu oficiat de Arhiepiscopul Kievului, anume Petru, cel mai înalt prelat din tot clerul Rusiei, născut din seminția Mohilorum, care domnise în Moldova, apoi însă prigonită de turci se retrase în Polonia. El este însă privit ca băștinaș de aici, și Mitropolitul îi cedase locul pentru oficierea slujbei.

Printre solii și trimișii altor națiuni se găsea cel din Polonia, din Brandenburg, din Curlanda, apoi trimisul lui Rakotzi din Transilvania, cel al Țării Românești și al Patriarhatului din Constantinopol, apoi diferiți senatori poloni, și mai mulți din Marele Ducat al Lituaniei.

Trei zile de-a rândul se primiră darurile. Întâia zi ale regelui, al potentaților străini și a trimisului senatului polon. A doua zi darurile Hospodarului sau Domn al Moldovei, ale clerului și ale altor boiari mari moldoveni. A treia și ultima zi delegațiile orașelor atât dinspre Transilvania, cât și din Moldova.

Masa de nuntă ce se-ntinse fu regească, în așa fel că nici un monarh n-ar fi avut să se roșească de ea. În afară de masa domnească, unde se găseau de toate în belșug pentru fiecare cum îi se cuvinea se mai orânduise ca și prin casele particulare fiecare oaspete să găsească toate ce le-ar putea dori. Chiar și cele de pe urmă slugi i se dăduse bani dinainte. Aceste desfătări ținură 12 zile într-una, cu toate plăcerile ce se pot închipui, și în tot timpul muzicanții turci, trimiși chiar de la Curtea Sultanului, cântară pentru înveselirea oaspeților.

Dar se alăturară și comedianții, scamatorii și acrobații, dansatorii pe săbii, și alții mulți de acest soi. Îți era dat să privești la multe lucruri hazlii, sărituri ciudate, jocuri de bărbați și femei turcești din care mulți erau circasieni. Clădiri diferite, castele, palate și corăbii făcute-ntr-adins și apoi luate cu asalt. Apoi monștri de tot felul. Oameni uriași luptându-se cu lei sau cu elefanți, sau purtând pieptoaie strașnice, pe care alții le sfărâmau pe burtă cu niște ciocane grozave. Se mai putea vedea și unul care, legănându-și de părul capului o piatră de moară, începu să joace cu ea și rotindu-se tot mai repede piatra se făcea aproape nevăzută. Danțatorii pe funii și saltatorii făceau și ei minuni.

Lângă Voevod se afla Vistiernicul. Fiecare comediant după ce-și făcuse isprăvile îngenunchea înaintea Voevodului, și-i sărută poalele, după datina țării, iar Voevodul le răsplătea deplin, în bani; la unii le dădea chiar haine de mătasă sau postavuri.

Mireasa princiară, mamă-sa, soția Hospodarului și nevestele tuturor boierilor de față, ședeau și ele la masă, însă singure și despărțite de bărbați, căci astfel e datina țării.”

Sursa traducerii: I. J. Caradja, 1645 Iași. Descrierea nunții domniței Maria a lui Vasile Vodă Lupu cu cneazul Radziwil, făcută de Everh Happelius, în Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iași, fascicola 4, Iași, 1924 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor).
Sursa imaginilor: Eberhard Werner Happel, Historia moderna Europae, oder eine historische Beschreibung des heutigen Europae, 1692.

Post Navigation