Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Limba germană”

Comedie pastorală (Ardeal, circa 1780)

Franz Josef Sulzer, Istoria Daciei Transalpine, vol. III, Viena, 1782

„Tot atât de frumoasă ca gen și, pentru că exprimă în modul cel mai natural moravurile și forma de gândire și oratorică a românilor (der Walachen), mai instructivă decât precedenta, este după părerea mea următoarea poezie comică cântată, prezentată la o nuntă săsească. Eu, de altfel, la arta poetică comică a românilor nu am nimic de completat și, ca să fac pe placul iubitorilor de limbi străine și de poezii,

voi intercala câteva pasaje, căci în ceea ce privește adevăratele lor comedii, ale curților boierești ale lor, deja le-am redat sus.

Această poezie este ieșită din pana unui român cu numele de M(icule?) și are ca personaje mirele, un cioban român și prietenii lui ca oaspeți.

Un cioban apare pe scenă și cântă:

Fraților din codru verde,
Vreme ca să nu se piardă
Cu șezutu tot în soare
Unde curu mai mă doare
Scoală-te, hei, măi urâte,
Ie-ți curelele și siechie.

Măi fârtate Lupule,
Vin’, zi cu cimpoaiele,
Zi – că te-oi lovi cu bățu!
Iaca și Martinu Hoțu
Cu Șerban din București
Și județu din Zernești.
Haidați toții dimpreună
Să fim azi cu voie bună!

Iaca Sgranciul cel lăudat
Astăzi că s-au însurat
Cu o fată drăgăstoasă
Și din inimă frumoasă,
Bucura din Poale lungă,
Mare frate, să s-ajungă.

Dară bucucele bune
Și nainte ce s-or pune
Niște verze cu șafran
Mămăligă cu herean,
Cartaboși afumate
Și redichi fripț cu ceape
Niște pulpe din berbeci
Mazer încă fiert cu vreci;
Dar Herilco din Secele?
Frate ce să bagi în piele.
Lăutari acei din vamă;
Dară fete făr’ de samă,
La acest lucru lăudat
Ei pe loc că s-au sculat
Și la nuntă au intrat
Mirelui s-au închinat.

Acum vine mirele și spune:

Pace bună în această casă!
Ședeț fraților la masă
Să-ți trăiască, și mireasă
Zile multe să trăiască.

ș.a.m.d. unde mai prezintă pe Oprea din Udvarhei și încă o jumătate de duzină de rivali, pe care i-a învins pe toți prin cucerirea și stăpânirea (păstrarea) logodnicei sale și dându-și frâu liber acestei bucurii cu atâta lipsă de măsură, încât în timpul săriturilor sale se apropie de soba deschisă a camerei și își pârlește cojocul.

După aceasta apare un alt cioban care cu o voce de discant sau tenor povestește celorlalți că Radul, camaradul lor, s-a logodit deja cu frumoasa Ilinca (Elena). Trebuie să redau ultimele șase versuri ale povestirii, în care se cântă lauda Ilincăi:

Numai părul e cam crețe,
Dinții sânt din tinerețe,
Albișor și albișor,
Stau ca stâlpii la stobor.
Ce să-ț spui, măi frate Stan,
Are o glugă plin’ de bani.

În momentul acesta, Drăguș, un adorator ascuns al Ilincăi, nu se mai poate reține și cântă plin de supărare și de invidie cu o voce de bas:

Pu! fut maicii noroc în cur.
Eu când durmeam,
Radu ședea tot împrejur
Și au tot păzit
Și cu ghiri n-au nimerit
Aferim!
Dară noi va să perim,
El ar trăi ca un domn.
Dară eu ca un becisnic de om.
O, ce noroc!
Futu-ț în cur Pintoc.

Corul prietenilor îl liniștește pe Drăguș prin amintirea mâncărilor bune pe care le au în față și pe care le mănâncă, căci aici sânt: cozonac, o gâscă proaspătă, lămâi din București, vin din Cernătești și cârnați umpluți cu muștie, aceasta înseamnă cartaboși umpluți cu muște, iar prin muște ei înțeleg stafidele mici. Iar la sfârșitul corului urmează mulțumirea adusă mirilor cu cuvintele:

Închină frate, să trăiască
Să nu lipsască foc și iască
Mirului și la mirească
Ca să umple toată casa
Cu coconi de cei frumoș
Și cu fete de folos;
Că bine ne-au ospătat,
Mirele să fi lăudat!

Sânt deja prea multe exemple aici, altfel aș fi adăugat la ultima așa numitul final, care este tot în această atmosferă și tot așa de natural scris.”

Sursa traducerii din germană și a transliterării din română cu caractere gotice: Lucian Drimba, Occisio Gregorii in Moldavia Vodae, Cluj, 1983
Sursa imaginilor: Sursa imaginilor: Franz Josef Sulzer, Geschichte des transalpinischen Daciens, das ist: der Walachey, Moldau und Bessarabiens, vol. III, Viena, 1782

Anunțuri

Opinia lui Johann Christian von Engel despre Mihai Viteazul (Buda, 1830)

zaharia-carcalechi-biblioteca-romaneasca-1830„Bibliotecă romanească, sau Adunări de multe lucruri folositoare, întocmită în 12 părți, întâia oară tălmăcită de prea învățați bărbați, și tipărită pentru neamul romanesc prin Zaharie Carcalechi, izvoditoriul acestei biblioteci. Partea IV. Cu închipuirea prințipului Stefan celui Mare. La Buda. În Crăiasca Tipografiei a Universitatei Ungariei. 1830.

vestitele-fapte-si-perirea-lui-mihai-viteazul

Din articolul lui Damaschin Bojincă, Vestitele fapte și perirea lui Mihai Viteazul

Istoricul Hristian Enghel așa grăește despre Mihai în Istoria Țării Românești fața 268: Lăsând noi inscripțiile mormântului lui Mihai la o parte, mai bucuros vream să răsfirăm, și să preserăm flori, pre mormântul acestui Prințip Românesc, care interes istoricesc de lume minunat cuprinde în sine. Acesta mai cu putere au ajutat spre abaterea varvarilor de cătră celelalte părți creștinești ale Europei. De ar fi întimpinat acest bărbat mai faină creștere în tinerețele sale, și de nu s-ar fi născut în timpul așa feliu de stări înprejur grele și turburoase; de n-ar fi avut de lucru cu Basta, cu Batori, și cu Moghila, ar fi făcut minuni în lume, și s-ar fi asemănat cu Temistocles și cu Ioan Huniadi. Istoria lui cu mare plăcere am lucrat-o, pentru că aceasta m-au ușurat inima, cea scârbită despre alte istorii varvare și nenorocoase a Țării Românești, și a Moldaviei. El au fost român curat, și au dat adeverire cum că Pronia cerească arată în toate neamurile și linbele măestria și puterile sale. De ar fi ținut stăpânirea lui mai mult, s-ar fi făcut țările cele de pe marginea // Dunării minunate de toată lumea, și nenfrânte de putere omenească. Însă în a 43-lea an a vieții sale fu tirănește smult prin silitoare putere din cursul vieții; urmările începutelor lui fapte se înpedecară, și se stinseră în săcul cuprins a timpurilor. Țara Românească și Moldavia și acum se află în stare ticăloasă; ca mai nainte de acesta, însă datorința Istoriei fie de-a pururea a păstra aducerea aminte despre acest Bărbat, și a proroci lauda lui. Lucrul Istoriei fie de a ținea putința naintea ochilor, și de a deștepta adeveritoarea părere, cum că frumoasele acele țeri oarecând vor înflori, și se va mângăia omenirea cu dânsele.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Fragmentul original din lucrarea lui Johann Christian von Engel despre istoria Moldovei și Țării Românești, din seria Istoria imperiului ungar și a țărilor sale învecinate (1804)

Fragmentul original din lucrarea lui Johann Christian von Engel despre istoria Moldovei și a Țării Românești (1804)

Sursa: Johann Christian von Engel, Geschichte der Moldau und Walachey, Halle, 1804

Orânduiala lui Iosif al II-lea pentru vânătoare, Viena, 1786

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-1786„Noi Iosif al doilea din mila lui Dumnezieu ales înpăratul romanilor pururea August, craiul Ghermaniei, Ungariei, Boemiei și celelalte, Arhiduxul Austriei, Duxul Burgundiei și a Lotaringhiei ș.c. ș.c.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-11. Stăpânii apărăturilor de vânat vor fi volnici în locurile de vânat a lor, a hrăni și a ținea tot soiul de vânat cu sărături și cu șuri de fân, sau a-l notri măcar cu ce alt chip. Lângă aceasta au voe deplină și slobozie în toată vremea anului a prinde, a înpușca, a vinde, și a să folosi cu vânatul sau sălbatecul cum le place, ca și cu al său, și ca și cu un dobitoc dumestec care este crescut în măeriște, măcar de ce vârstă să fie acel sălbatec sau mărime și greutate.

2. Fieștecare stăpân a unii vânătorii mai mici sau mai mari, are mai încolo slobozie de a prăsi și a înmulți fasani în pădurile, în luncile, sau în fariurile lor, a stârni cu cânii, a vâna și a goni epuri, și alt sălbatec în ținutul moșiilor lor […]

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-33. Gliganii sau porcii sălbateci să nu să ție, fără numai în livezi de vânat foarte bine îngrădite, ca să nu poată rumpe afară și eși. Când să să afle vreun gligan afară de livada de vânat, atuncea este slobod fieștecăruia, ori în care vreme a anului, a pușca acest feliu de fiară; precum sânt și lupii, vulpile sau alt feliu de fiiare stricătoare, și este slobod fieștecui să-l omoară măcar cu ce chip. Și când să să pue înpotrivă stăpânul vânătoriei sau vânătorii aceluiaș, atuncea trebue să să globească cu 25 de galbini pentru pedeapsa […]

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-66. A pune curse, și a întinde lațuri, și a face gropi pentru lupi, să dă cu adevărat voe fieștecui stăpân de vânătorie pe locul lui. Iară pentru ca să să ferească toată paguba și nenorocul sau năpasta, trebuie să să pue pe lângă aceste niște semne ca acele, care de la toți să să poată lua în samă, și să să poată cunoaște.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-88. Vânătoriia cea mare, și cea mâcă să pot vinde, sau a să da în arândă după plăcere; totuș țăranii și orășenii nu să vor primi la cumpărarea sau luarea în arândă a vânătoriei, fiindcă prin aceasta numai cât s-ar da prilej, ca ei să-ș lenească iconomia, și meșteșugul lor.
oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-1515. Toate pagubele făcute de gadini sălbatece, ori să să facă acele pe locuri de vânătorie a domnului țării, sau pe locurile unui deosăbi moșinaș, în roduri de țarini, în vii, sau în pometuri, trebue îndată să să răsplătească țăranilor supuși după // măsura pagubii, ori cu întoarcerea aceiia roade ce au stricat, sau să răsplătească cu bani.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-2424. Care leagă și prinde pe un tâlhariu de vânat dobândește 25 de galbini dar, care colac (sau summă pusă pe capul acelui tâlhariu) iarăș trebue să o plătească stăpânii vânătoriei; cărora li să cuvin și gloabele de bani, care să vor trage de pe călcătoriul pravililor vânătoriei în ținutul său.

Însă pe țărani nu trebue să să pue gloabe de bani, ci numai bătae.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Post Navigation