Adunanța națională română din Blaj (Gazeta de Transilvania, Brașov, mai 1848)

Nr. 39 din 13 mai 1848

„Acuma desbaterile ședinței I se deschiseră prin presidenți. Lucrările îi fuseră acestea:

a) Locul unde se ținu adunarea, se numi pentru totdeauna Câmpul Libertății.

b) Națiunea română se dechiară, că vrea a rămâne pururea statornică credincioasă împăratului Austriei, care este și rege al Ungariei și mare principe al Transilvaniei, și augustei case austriace.

ț) Națiunea română se dechiară și se prochiemă pe sine națiune de sine stătătoare și parte întregitoare a Transilvaniei, pe temeiul libertății egale.

d) Națiunea română depuse jurământul credinței cătră împăratul, cătră patriă și cătră națiunea română.
(forma jurământului tipărită în Blaj, se va retipări în Foaie).

Acel jurământ îl depuse întreaga adunare a românilor cu toată solenitatea sub stindardul împărătesc negru și galbin și sub cel român național albastru, roșu și alb.

e) Se citi de pe tribună rugămintea compusă pentru scăparea advocatului F. Micheș, carea apoi după amiazi se puriză (?) și se naintă prin comisari.

În toată ședința I desbaterile fuseră vii, entusiastice și prea puțin curmate prin opuseciuni, căci tot ce se vorbia, era numai noă întăriri ale adevărurilor propuse de unul, recunoscute mai de toți.”

Nr. 40 din 17 mai 1848

„Transilvania. Cluj, 23 Maiu. În jurnalul maghiar Erdélyi Híradó din căpitală se descrie adunarea națională de la Blajiu într-un ton precum se putea aștepta numai de la dușman. Bărbații cei mai înfocați și mai zeloși pentru causa națională română vin înfierați cu numele de resculători. Cu miliția, carea fiind salutată de către românii adunați, își cunoscu de datorie a-i resaluta, încă nu se putură împăca maghiarii. Când vorbește despre stindardele naționale, își varsă tot veninul zicând, că românii ar fi avut mulțime de stindarde muscălești și unu austriac. Noi nu știm nimic despre stindardele muscălești; știm însă, că coloarea roșie, albastră și albă este coloarea noastră națională, românească, apoi dacă o are și muscalul, nu ne pasă nimic. Pentru domnul Nopcea, care își arătă simțemintele sale de român acolo în public, încă se supără foarte mult publicistul maghiar, numindu-l tiranul Hunedoarei. Dea ceriul, ca pilda acestui bărbat nobil să afle trecere și la alți bărbați din nobilime carii sânt de sânge și de viță română! În privința lui Micheș înseamnă redacția acelui jurnal, cum că guberniul ar fi înapoiet cererea pentru a lui slobozire zicând, că Micheș numai în urmarea sentinței judecătorești se poate slobozi. Tot ea adaogă, că guberniul ar fi arătat o nemulțumire cu acea adunare pentru că ea nu s-ar fi ținut de norma carea i s-ar fi prescris. Noi nu putem pricepe, ce ar fi greșit adunarea noastră națională; poate că greșala ei stă într-aceea, căci n-au desfășurat stindarde maghiare și n-au prochiemat unia cu Ungaria, cum doria dumnealor!”

Sursa: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov

Drepturi acordate românilor de pe pământurile sașilor (Albina Românească, Iași, 22 Aprilie 1848)

„Ebdomadarul [săptămânalul] de Brașov publică: Universitatea transilvano-saxonă s-au încredințat că partea cea cultivită, a românilor – mai ales în timpurile noăe – se sirguește a răspândi între compatrioții ei, cultură și educație, drept acea dorind nația saxonă a sprijini, dupre putere, asemene țintiri nobile, având de interes ca toți locuitorii pământurilor saxone să fie pe un grad potrivit de cultură spre a se pute împărtăși deopotrivă de toate instituțiile sale, și încredințându-se că numai cultura și moralitatea popoarilor îi pot ferici cu statornicie și a-i face vrednici de drituri mai întinse de libertate &, au aflat de a ei datorie a face următoare încheeri în privința locuitorilor români din pământurile saxone:

1) Românii fără privire de relighie se vor pute alege de mădulari a comunităților saxone, și vor ave drept de a pute fi amploeați tot sub aceleși condiții ce și saxonii.

2) De asemene se vor pute priimi juni elevi la orice mesterie și tot sub acele condiții ce și celelalte nații.

3) Pentru fiecare parohie română a bisericei ortodoxe, se va rândui un pământ dintre cele a comunității ear în lipsă se va da parohului o pensie potrivită pentru a sa subținere.

4) Tot personalul român a bisericei ortodoxe va ave aceleși drepturi ce și cealanți bisericași a relighiilor priimite.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Hotărârea nobililor din Turda de a-i izgoni pe români din oraș (1711)

Orbán Balázs , Torda város és környéke, Budapesta, 1889 („Orașul Turda și împrejurimile”). Textul pe site-ul Bibliotecii Naționale Széchényi din Ungaria)

Vedere din Turda

Sursă imagini: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj.

Traducerea din Romulus Seișanu, La Roumanie. Roumania. România. Atlas istoric, geopolitic, etnografic și economic, București, 1936 (pe Dacoromanica):

„Anul 1711. Ziua 19. Luna iulie. Congregația tuturor nobililor din Turda

Aflăm că românii se înmulțesc foarte tare printre noi, în paguba noastră. Orașele și satele vechi, frumoase și locuite de maghiari și sași, întru atât sunt pustiite de locuitori, prin înmulțirea românilor, că acum nu mai auzim de ele. Pentru motivul amintit mai sus hotărâm în comun, ca fiecare gospodar, sau văduvă din oraș, este îndatorată să alunge în timp de 8 zile pe toți românii din case și de pe pământurile lor, iar dacă nu voiesc să plece, să fie izgoniți. Dacă va fi un gospodar, ori văduvă, atât de neajutorată, încât să nu-i poată izgoni cu forța, ofițerul orașului e obligat să le dea ajutor. Dacă se va afla un cetățean, sau văduvă, care nu va îndeplini ordinul, până la 12 zile (?), să fie pedepsit irevocabil și ofițerul luând cu sine destule forțe, e dator să alunge pe românii îndărătnici și pe vitele lor, din cuprinsul orașului […] Nimeni dintre locuitorii din Turda-Nouă și Veche, să nu dea românului nici loc de casă, nici loc afară, să nu-i vândă și să nu-i dea loc de locuit aici […]”

Traducerea propusă de Arnold Platon:

„Prin mari pagube și prin prejudiciul adus Libertăților Noastre Nemeșești remarcăm că s-a înmulțit foarte tare printre noi Românitatea, care mai degrabă se compune din persoane ce ocolesc datoria lor față de Domn și Patrie. Și datorită ticăloșiilor și vărsărilor de sânge, /neputând trăi în locuițele lor, făcându-și cuib [aici]/? în vremurile acestea nefericite și schimbătoare, s-au apucat și aici de vărsări de sânge, unii dintre ei au bătând, rănind onorabili membrii ai Nobilimii, pe unii din noi chiar omorându-ne.

Deci împreună cu locuitorii orașului Turda innobilat de către Nobila Țară, prin voia Milostivului Domnitor de Fericită Amintire, este evident pentru noi, că vechile și frumoasele noastre orașe și sate, care înainte de asta erau /locuite/? de unguri și sași, datorită înmulțirii românilor, întru atâta fură pustiite de locuitori, că acuma nici veste, nici amintire nu se mai aude de ele. Pentru motivul amintit mai sus hotărâm, în comun acord, ca fiecare Gospodar, sau Văduvă din oraș, este îndatorată să alunge, în timp de 8 zile, pe toți românii din case și de pe pământurile lor, iar dacă nu voiesc să plece, să fie izgoniți. Dacă va fi un Gospodar, ori Văduvă, atât de neajutorată, încât să nu-i poată izgoni cu forța, Ofițerul orașului e obligat să le dea ajutor. Dacă se va afla un Gospodar, sau Văduvă, care nu va îndeplini ordinul, să fie pedepsit pe loc și fără preaviz cu până la 12 forinți amendă și ofițerul luând cu sine destule Brațe, e dator să alunge pe Românii Refractari și pe vitele lor, din hotarele orașului.

(Hotărârea spune mai departe, că dacă nu se găsește pentru ciobănit om ungur, se permite ca Turda Veche să primească 4, Turda Nouă 3 păstori români, dar aceștia să nu aducă la pascut mai mult de 120 de oi (proprii) printre oile orașului, oi străine să nu primească, etc. și apoi continuă așa):

Tot în acestă Adunare se hotărăște, ca pe viitor, nimeni dintre locuitorii Turzii Vechi sau Noi să nu poate vinde, ori înstrăina, unui Român nici a sa casă, nici teren de casă, nici a sa moștenire, nici pentru locuire să nu-i ofere cazare. Celui care va încerca, aceluia, oricine va fi el, obiectul vândut pe loc să-i fie confiscat, întru folosul orașului, iar cumpărătorul din oraș să fie dat afară.

Pentru menținearea hotărârii noastre și de acum încolo prin legământ, și pentru a ne aminti pe viitor, ne-am iscălit numele prin Juratul-Notar. Și de s-a găsi printre noi unul care va ajunge la alta părere față de hotărârea mai sus, neținându-se de ea, se va exclude dintre noi, pe loc fiind pedepsit cu 24 de forinți [amendă], și de va fi în continuare refractar, să fie lipsit de onoare.

(Urmează 135 de semnături)”

Traducerea propusă de Eduard Keresszegi pentru documentul din 1712:

„Nici blestem nici pedeapsă, nici hotărâri aspre nu au oprit infiltrarea românilor și asta arată nu altceva ci că locuitorii Turdei cu simț al dreptății, al răbdării și educației s-au ridicat peste orice prejudecată și nu i-a alungat pe aceștia, care și-au găsit adăpost și apărare cu toate păcatele comise de ei, și nu numai că i-au răbdat și i-au primit pe nenorociți, ca niște iubitori de oaspeți, pe deasupra și-au împărțit cu aceștia drepturile civice și politice, chiar și pămînturile. Poate că asta s-a întâmplat împotriva logicii și a previziunii înțelepte dar în orice caz asta arată sufletul primitor al Turdenilor și ar fi o urâtă nedreptate și nerecunoștință ca cei primiți în sânul lor să nu-și arate prinosul și recunoștința frățească.”