Să te însori sau nu? (Iași-Brașov, 1843-1844)

Articol din Albina românească, Iași, nr. 93 din 25 noiembrie 1843 (foto: Biblioteca Digitală a Bucureștilor/Dacoromanica)

„Di vom lua aminte cât ține în zilele noastre o femee pe an, și cât de puțin câștigă un barbat, apoi îndată vom vedea di este folositoare o asemene întreprindere. Pe când căsătoria s-au inventat (născocit) în Paradis, pe atuncea nu se afla încă marșand de mode. Eva singură-și făcea fustă din frunze de smochin; Adam era un model de credință congiugală (cătră soția sa). El nu alerga după alte femei, pentru că era numai una. Deci Eva, fără plecare cătră modă, Adam cu credință, înforma o păreche, care putea trăi în Paradis. Unde vei găsi astăzi o asemene păreche? Căci încetând cii căsătoriți a trăi ca în Paradis, îndată trecu de-a dreptul la Iad… Femeea în loc să agiute astăzi bărbatului a purta sarcina vieței, o face de zece ori mai grea. Barbatul este protectorul femeei; dar sermana-i plătește un tribut însemnător. Femeea s-au dat barbatului drept companioană a călătoriei, dar cine dorește a călători cu dame pline de capriții? O femee bună, zice Solomon, este corona barbatului, însă acest Împărat știea cât de greu apasă corona. Barbatul având o bună femee, o socotește de o comoară, însă spre a nu pierde comoara, trebue să o îngropi. Barbatul și femeea fac o companie, în înțălegere neguțitorească, căci di ai lua aceasta în înțelegere militară, apoi femeea se poate socoti în casă ca un regiment întreg. Dar din această companie comerțială ce câștig esă? Copii! Copii! acel capital mâncăcios, acea închizășluire prețuoasă pentru strălucirea și păstrarea numelui nostru. Iată tot ce esă din însoțire, și cel mai folositor lucru ar fi încalte a te însura cu o femee, care să știe să-ți facă bucate, ca să poți zice cel puțin că: ea mă hrănește.

Arsenius.”

Replica din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, nr. 3 din 17 ianuarie 1844 (foto: Biblioteca Digitală BCU Cluj)

„Să întoarcem puțintel foaiea și să mai cercetăm și noi întrebarea de sus. Adâncul scrutator al naturei faimosul Buffon au zis, că căsătoriea este adevărata stare naturală a omului. Nu numai Volter, ci cu dânsul mai toți medicii au descoperit, că sinucigașii, adecă acei desperați carii își iau viața ei înșii, sânt partea cea mai mare oameni ne’nsurați. Intrați în casele nebunilor și veți afla pe cei mai mulți smintiți, nebuni, furioși, de acei bărbați, carii n-au fost căsătoriți. Va să zică starea căsătoriei stâmpără sângele și patimile, mintea o așază și o coace mai bine. După o lege a lui Licurg în republica spartanilor bărbații ne’nsurați nu era suferiți a merge la teatruri și jocuri publice, iar când era siliți a se judeca cu cineva, trebuea să stea goli desbrăcați în fața tribunalului; spartanii avea până și pedepse trupești nu numai asupra ne’nsurărei ci și asupra tărziei însurări(i). În Atina trebuea să fie însurați unii ca aceia, carii voiea a dobândi unele deregătorii de stat, cum generali, oratori ș.a. La romani nu numai că avea în mare cinste pe toți aceia, carii năștea prunci mulți din căsătorie legală, ci le îngăduea și oareșcare scuteli. Iulie Cesar opri pe fetele care trecea de 40 ani, a nu purta mărgăritare nici petrii scumpe, nici a se purta în lectice. În Germania încă s-au păzit multe veacuri măsuri strinse asupra căsătoriilor: în Liubek până în veacul trecut femeile nu-și lua rangul după starea bărbaților lor, ci după anii măritărei. Porunca lui Isus o știți.

Adecă: Institutul căsătoriei în sine socotit nu este întru nimic de vină, dacă multe căsătorii sânt nenorocitoare, ci sânt alte împregiurări blăstămate, care taie în viața soțială publică și privată și mai întâiu de toate este creșterea cea scâlciată și neghioabă, uneori prea mojicoasă, alteori prea rafinată și prea de multe ori demoralizată, pe carea o dăm noi fiilor și fiicelor noastre.

G(heorghie) B(ari)ț”

Extractul unei scrisori adresuite cătră redacția Albinei românești (San Petersburg, 10 Ghenariu 1830)

Albina românească. Gazetă politico-administrativă-literală, Iași, 13 februarie 1830

„Cuprinderea filelor Albinei înfățoșază astăzi lumei prube: că asprimea îndelungatelor nenorociri a patriei n-au putut stărpi vrednicia românească din inimile fiilor săi.

Ostenelile, de a sămăna prin mijloace plăcute idei luminoase și iubirea binelui public, vor aduce dorit și timpuriu sporiu patriei, ce va să se bucure întru facerile de bine ei dăruite de înaltă protecția unsului de Dumnezeu marelui monarh Nicolai Pavlovici,

dară câștigarea strămoșeștilor drituri îndatorează pe moldovenii români, a păstra din neam în neam ca o lege a țerei simțirile de adânca mulțămire cătră marinimosul monarh, carele ca un adevărat irou, întrebuințază trianvul (?) seu spre întemeierea fericirei pământurilor, ce pronia au așezat supt a sa puternică protecție.

Cu vie plăcere s-au văzut în capitalia împărătească arătarea gazetei românești, ce este întâiu semnul public de civilizația (politicirea) moldo-românilor. Filantropii de aice unesc cu mine a lor dorință, ca toate timpurile anului să fie aseminea priincioase Albinei precum este statornică și neobosită a ei sirguință, încredințat fiind că de aceste cugetări sânt însuflețiți și compatrioții noștri, din carii pe mulți am cinste a-i cunoaște vrednici de a purta nume de român, și că pentru acest al înbunătățirei așăzământ, arată părtinirea și agiutoriul cuviincios, ca pentru unul ce răvarsă binele asupra obștiei, și fără carele nici odineoară nu este trainic folosul ce-l împarte. Dorind a îndămna și în Basarabia cetirea acestei gazete, la acii carii nu au înlesnire, poftesc pe cinstita Redacție a mă abonarisi pe patru exemplare (numere) din carile trii se trimeată cantora cătră dumnealor marșalii ținuturilor: Eșii, Orheiul și Hotinul, iar al patrulea aice unde mă aflu acuma.

Gheorghie Tomulețu, proprietariu vechiului Târg Lăpușna din Besarabia.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Ospăția Moldovei. Hôtel de Moldavie (Iași, 1847)

Albina Românească, Iași, 8 Octombrie 1847

„Înmulțirea călătorilor păminteni și străini au cerut adăogirea caselor pentru oaspeți și a lor organizare dupre pilda acelor din alte capitale a Evropei. Pentru de a răspunde la o asemene nevoe, s-au deschis în Iași OSPĂȚIA MOLDOVEI, așezată în centrul politiei pe Ulița Mare, față în față cu acea Domnească pe locul numit din vechime Pârlita.

Acest așezământ, de nou zidit, se compune din un mare număr de camere, de sale de ospătat, de petreceri, de cabinet, de cetirea gazetelor și de biliard, toate aceste elegant și mobilate de nou cu confortul îndemnării plăcute. Curtea încăpătoare este paveluită, încinsă de alte odăi, de șuri și grajduri pentru cii ce călătoresc cu trăsurile lor.

În astă ospăție, se poate găsi totdeauna, feliurite gusturi de dimineață în teasuri și acea cu furculița, prânz și cină dupre cartă, toate proaspete pregătite dupre acel mai bun gust. Vinațele pentru masă, de țară și cele străine sânt de cvalitaua cea mai bună și prețurile întru toate după o tarifă foarte măsurate. De asemene doritorii se pot abona pe lună pentru prânz și cină pe la casele respective. De servițiul și înmulțirea cererilor se fac de camarierii ce vorbesc și limbi străine, eară proprietariul ce este totdeauna de față se îngrijește de a îndestula și a mulțemi persoanele care cinstesc astă ospăție cu a lor ființă.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Dacoromanica