Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Buda”

Cu cine să țânem noi, românii? (din „Amicul poporului”, Buda, 1848)

cu-cine-sa-tinem-noi-romanii-1

„Amicu poporului, Budapesta, 29/10 Iulie (Cuptoriu) 1848, Numărul 10.”

„Cu cine să țânem noi, românii?

Înainte de ce voi să răspund spre întrebarea aceasta, fie-m ertat fraților! a arunca o scurtă privire asupra întâmplărilor și înprejurărilor mai noae:

Patru lucruri sânt care mai cu seamă ne cad în ochi, și care mai de aproape ne ating: puterea rusască, carea ne amerință cu înghițire; Răscularea (revoluția) sârbilor și a croaților; lucrarea partidei reacționare, a căria cuib mai cu seamă e Austria, și în sfârșit mișcările ungurilor.

Să le cercăm toate pe rând, și apoi vom vedea ce este datorința noastră?!

În Țara Românească, poporul român deșteptându-să din adâncul somn, în carele zăcea de sute de ani, au început a-ș cere drepturile sale; bărbații cei cu patriotism curat, bărbații aceia, carii nu pre limbă, ci în inimă poartă dragostea cătră popor, sprijinind cererea poporului, au hotărât dinpreună cu poporul român, ca toți lăcuitorii țării să fie slobozi; și deopotrivă înaintea legilor! Aceasta n-au plăcut boerimei (nemeșimei), carea era îndătinată ca șerpele a trăi din sângele bietului țăran, deci o parte mare dintră boeri au chiemat pre înpăratul rusesc întru ajutoriu, ca prin puterea acestuia să calce drepturile poporului, și să-l facă iarăși rob. Și gândiți că înpăratul rusesc au înpins de la sine pre blăstămații acestia? ba fraților! nu i-au înpins, ci au pornit oastea sa cătră Țara Românească, ca pentru vreo câțiva hoți să zugrume libertatea poporului! Însă nu e de mirare, căci cel ce e tiran poporului său nu poate să fie prieten libertății unui popor străin. Întru adevăr, rusul e de o lege cu noi, însă tocmai pentru că e de o lege cu noi, nu ar trebui să calce și să zugrume slobozenia poporului român; legea lui Hristos voește ca toți oamenii din lumea aceasta să fie fericiți, să se iubească unii pre alții, și să fie slobozi, căci numai din inimă slobodă să poate arădica rugăciune și mulțimită curată cătră Ceriu! însă împăratul rusesc (muscălesc) nu voește fericirea, nu voește slobozenia, nu voește arădicarea poporului român, și în loc de a sămăna dragoste întră oameni, samănă dujmănie și ură; deci lucră înprotiva legii Hristos; iară cel ce lucră înprotiva legii lui Hristos e păgân, și nu creștin. Deci noi, românii, nu putem să avem dragoste și încredințare cătră un împărat carele lucră înprotiva legii lui Hristos, carele cu o mână ține sbiciul, iară cu ceialaltă peringherile, ca să ne facă robi! Eu din partea mea mărturisesc cum că de aș sâmți în mine numai o picătură de sânge, carea m-ar trage cătră ruși, și aceia aș slobozi-o din trupul mieu!

Ci să urmăm mai departe:

În părțile cele din jos a le Bănatului, sârbii s-au sculat asupra ungurilor, strigând în gura mare că nu voesc alta decât a-ș câștiga drepturile sale.

Însă să vedem, ce fac sârbii?

Cel ce voește a-ș câștiga libertatea și drepturile sale, acela nu umblă a răpi, a jefui și a ucide, ci toată puterea îș o țântește spre câștigarea drepturilor dorite. Să vedem, oare lucrat-au sârbii asemenea? Ei, mai nainte de toate s-au sârguit a trage pre români în partea sa cu feliu de făgăduințe; însă după ce au văzut că nu pot a amăgi pre români, au început a-ș vărsa veninul asupra acestora; mai multe sate românești le-au făcut cenușă, au ucis bărbații, au pângărit muerile, pruncii i-au aruncat în foc și alte multe grozăvii au făcut, de pomenirea cărora i să arădică omului perii în cap; și pentru ce au făcut ei acestea? Pentru că românii

cu-cine-sa-tinem-noi-romanii-2au rămas credincioși țării și lui Ferdinand, craiului său! […]

În sfârșit, să privim la mișcările ungurilor! Țara Ungurească, de trei sute de ani încoace, mai cu totul și-au fost pierdut neatârnarea sa; toată puterea au fost răpit-o Viena în mânile sale; veniturile țărei toate curgeau în mânile străinilor; făceau cu ele ce voiau, căci nu erau îndatorați a da cuiva socoată; ostășimea carea așișderea era supt puterea lor, nu o întorceau spre apărarea, ci spre apăsarea țării; cu un cuvânt, ce au voit Viena, aceia au trebuit țara să facă. Aceasta au fost starea Țării Ungurești în privința Austriei! În lăuntru, în țară, nemeșimea fiind înzăstrată cu toate drepturile, iară ceialalți lăcuitori despoiați de orișice drepturi, nu e mirare că nemeșimea s-au înălțat, înputernicit și îngrășat, iară poporul au sărăcit, au înpilit și s-au făcut rob! Aceasta văzând bărbații cei mai buni ai neamului unguresc, din toată puterea au început a lucra de o parte spre răcâștigarea neatârnării țării, iară de altă parte spre înbunătățirea stării poporului. Dzeu au binecuvântat lucrarea lor! căci în dieta de la anul 1848 câștigară neatârnarea țării; și de altă parte, sloboziră poporul de supt greotățile, care așa de tare îl apăsau; aci întru adevăr e vrednică de mulțămită partea cea mai luminată a nemeșimei, carea și cu jertfirea sa au ajutat slobozirea poporului! Ungurii, drepturile care le-au câștigat, le-au întins asupra tuturor lăcuitorilor țării – deopotrivă; ei cu toți voesc a trăi în libertate, egalitate și frățietate!

cu-cine-sa-tinem-noi-romanii-3Deci acuma fraților! lesnă puteți alege cu cine să țâneți!
Rusul vrea să ne înghită și naționalitatea, și libertatea!
Sârbii aprind satele noastre, ne ucid, jefuesc, ne pângăresc muerile și fiicele noastre.
Croații voesc a ne duce la starea de mai nainte, adecă: la robotă, dejmă și bâtă!
Partida reacționară numai ca să poată domni e gata a vărsa sângele nostru!
Numai ungurii sânt carii ne înbie cu libertate, egalitate și frățietate!
Cu cine dară să țânem?
Firește că dintâiu, noi cu noi, apoi cu frații noștri unguri.

Șirianu.”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica

Cântec despre dare (trad. de Vicențiu Babeș în 1847)

amicul-poporului-1„Budapesta în 12/24 Avgust (Gustu) 1848, Numărul 12.
Esă în toată Joia

AMICULU POPORULUI
Se dă prin Comisia centrală din Pesta

Domnule Redactoriu!

Aice-ți trămit doă versuri românite, amândoă pentru popor și despre popor; unul – cel dintâiu – încă din lumea veche, când țerani era iobagi, subpuși tuturor greomântelor și despoiați mai de toate drepturile cetățenești; – al doile din lumea noă reformată, când poporul este aceia ce se cuvine să fiă, este toate, este țeara însuși. Ceva contrast cumplit între timpul varvariei trăntite și între timpul libertatei de astăzi; ceva duioasă aducere aminte de ticăloșia și mișelitatea trecută, și – ceva întipuire chiară a dreptatei și a cuviinței astăzi stăpânite și simțite. – Amândoe aceste cântece sânt scoase din limba magiară, și anume cel dintâiu este urmat după cântul popular magiar, întitulat ádo-dal […]

Dat-am în Pest la 10 August 1848.
Concetățianul Babeșiu

Cântec despre dare (porție)

Nu am pâne, nici de sare,
De-au dus toate darea mare,
Darea mare, ce m-apasă
Cât și sufletu-mi mai easă.

Când n-am bani să plătesc darea,
Nu ajut’atunci văitarea,
Nu mulțimea, ce amar plânge,
Că domnia reu mă strânge.

amicul-poporului-2Vine judele cu carul,
Duce toate ‘mi las amarul.
Duce-mi patul și buhaiul
Duce-mi masa și mălaiul!

Nu-i în țară nici dreptate,
Nici vr-o frică de păcate!
Eu fac drumuri și punți grele,
Și-nsumi vama dau la ele!

Eu s’silit a da cătane,
Lor nutreț, lăcaș și haine,
Ca domnimea s-o pândească
Ș’npotrivă-mi s-o-ntărească!

Mulți zburați lenoși în țară
Când vreu dorm, când vreu se cară,
Când vreu beu, când vreu mănâncă,
Că-i nutrește a mea brâncă!

Eu mă frâng, asud cu sânge
Cât de milă-mi câmpul plânge,
Lucru fără reposare,
Totuși n-am nici de mâncare.

Și uscata-mi bucătură
Suspinând o bag în gură,
Că-i cu lacrămi frământată,
Și-i cu lacrăme sărată!

Mi-aș da prunci să învețe
Până ce-s în tânărețe,
Dar nu-i mod cu straița goală
Și mai fără nici o țiolă.

Nu-mi e mamă astă țară,
Ci măștione prea amară
Fă, o Doamne! strămutare,
Fă cum știi, și-mi dă scăpare!

Boerime, fă dreptate,
Deacă crezi în zeitate,
Șterge crunta șerbitate,
Ca treimea să-ți ajute!!!

Scriet în Arad la 8 Maiu 1847.”

Sursa: Biblioteca Digitală Transsilvanica

Pentru Atmosferă, adecă Văzduh (Buda, 1834)

Din Zaharia Carcalechi, Biblioteca Românească, partea V, Buda, 1834

Din Zaharia Carcalechi, Biblioteca Românească, partea IX, Buda, 1834

„Pentru Atmosferă, adecă Văzduh.

Î(ntrebare). Ce este văzduh, adecă între ceriu și între pământ?
R(ăspuns). Aer, atmosfericesc, sau electricesc foc, abure, anathimiasis care trage soarele din pământ la înălțime, și să numesc Atmosferă sau Văzduh.
Î. Ce este Aerul?
R. Una din cele patru stihii, prea supțire, rar, pururea, mișcătoriu, curgătoriu, limpede, carele încungiură Marea și pământul despre toate părțile, foarte trebuincios la viață, la flacăra focului, la lumină, la auzirea, și răsuflarea dobitoacelor.
Î. În câte să înparte aerul?
R. În trei, în aer înalt, prea rece de la nori și până la ceriul cel deasupra noastră, și de mijloc acela ce ține norii, și mai de jos, acela ce să întinde de la pământ și până la nori, carele să chiamă zotikon, iar când suflă sau bate mai tare să chiamă anemos […]

pentru-atmosfera-adeca-vazduh-2Î. Care dobitoace trăesc cu aerul?
R. Toate cele zburătoare, cele cu patru picioare gângănii, oamenii, și toate altele vii, care să mișcă pre pământ, cu răsuflarea aerului trăesc, afară numai din amfibii, adecă cele ce trăesc și în vânt și în apă, precum broaștele, ș.a.
Î. Ce lucruri sânt în văzduh?
R. Norii, ploaia, zăpada, piatra grindina, ceața, roaoa, tunetul, fulgerul, trăsnetul, curcubeul, și altele multe înalte care să văd în aer, cum electriceasca lumină. Ton Meteoron.
Î. Tâlcuiește-ne feliurimile meteorilor?
R. Acestea sânt în doaă feliuri, adecă înfocate și umejoase, și înfocate sânt câte să văd în văzduh că au foc, care să fac din grăsimile și unturoasele, și cu pucioasă aburiri, ce totdeauna trage căldura soarelui în vânt, care vânt este plin de atoma atmus, adecă de aburi de pucioasă, salitră și altele, și de materie electricească, ce este în sineși acestea săvârșesc și hrănesc focul cel din vânt al văzduhului. Acestea pornindu-le vântul și ducându-le aici și colo cu multă pripă, și necontenit între dânsele clătindu-se când înorează, și greotatea văzduhului răzbate pre vânt cu aceste înfocate materii, să înpreună multe părți de pucioasă, salitră, sărături, aburi unsuroase, smoală, și celelalte. Și această amestecare // grabnică, le aprind într-o flacără în chipul aerului, și strălucește, pre care noi văzându-o o numim fulger […]

pentru-atmosfera-adeca-vazduh-3Î. Care sânt cele apătoase și umejoase Meteora?
R. Atmi, adecă aburelele care trage soarele din cele umejoase ale pământului, adecă din gârle, bălți, lacuri, rovini, mlăci, copaci, erbur, și din celelalte, și să face o ceață, sau o supțire roaă, și trăgându-se la înălțime, ca niște ușoare și supțiri lucruri, rămân în vântul cel deasupra noastră, și apoi purtându-se aici și colea ca niște aburi, să fac în văzduh nori, și strângându-se mulți la un loc, și tot mișcându-se de vânturi să învârtoșesc și să face noreala, și când acești nori groși ce să adună din aburi opresc lumina soarelui și umejoasele părți înpreunându-se multe, slobod picături mici sau mari, care picături îngreuindu-se, cad jos, și aceia noi o numim ploae, carea de multe ori, pogorându-se din multa înălțime, cu grabă, și trecând prin vânturi foarte reci, îngheață și să face grindina, piatră, sau zăpada, sau bruma și celelalte […]

pentru-atmosfera-adeca-vazduh-4Și altele multe asemenea vedem în vânt, și pre fața pământului, după cum zburătoriul bălaur, săritoarea capră, steaoa ce cade și să vede ca o grindă, sau sul de foc și altele, care din materiile cele zise, și aburii cei de pucioasă, scoate pământul, și acestea în vreme liniștită, umbla pe jos, după cum făclia ce mai cu seamă se vede pre mormânturile oamenilor, în chip de flacără, galbenă și albastră, care arde numai pre de o parte, și să arată pre multe mormânturi pre vreme liniștiti, din aburul cel unsuror al trupurilor omenești. Aceasta în vremea veche, în Grechia pricinuia multă spaimă oamenilor (mai ales ticăloșilor creștini neînvățați proști), și ardea sau fierbea trupurile oamenilor celor de curând îngropați, socotind că morții es din mormânturi cu putere drăcească, acest firesc și curat foc, l-au numit vârcolac, strigoi și mulți (oh vai) murea numai de spaima aceștii vederi […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Post Navigation