Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Ardeal”

Cerșătorii din Sankt Petersburg (Foaie pentru minte, 1842)

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 50 din 14 Decembrie 1842

„Cerșitorii în St. Petersburg.

Acela care dă unui cerșitoriu de pomană, să fie globit (=amendat) mai întâiu cu 5, iar a doa oară cu 10 ruble*).

Ucasul lui Petru cel Mare.

Mergând pe ulițele căpitalei rusești Se. Petersburg, vedem o mulțime de așezăminte binefăcătoare de toată plasa și totdeodată pe trotoare (pe lângă case) o ceată de cerșitori, surzi, orbi, muți, oameni fără mâni sau fără picioare, stârpituri – întânzând mâna și glasul pentru milă. Aveți milă și pomană, nu vă uitați de un păcătos…

Da, negreșit păcătos… Peste aceasta de la o vreme încoace cerșitoria s-au prefăcut într-un feliu de meserie și cerșitorii în acteri de teatru. Câștigul acestei meserii scutite de contribuție (capitație) o plătește iubirea de omenire rău înțeleasă.

Mai demult cerșitoriu se numia omul nenorocit, căruia și lipsia hrana, îmbrăcămintea și lăcașul. Acuma cerșitorii lăcuesc în cvartire bune în Pescav, pe la mănăstirea Nevski sau la poarta de triumf. Ei beau ceaiu și cerșitoarele cafea; toți au odăi călduroase, pat moale și cină de ajuns – iar la prânz nu le ajunge vremea. Cerșitorii se împart în mai multe clase. Cea dintâie este a orbilor, pentru că aceștia au cele mai bune câștiguri. Bage de seamă cineva, că ei niciodată nu cer de la țărani, ci numai de la oameni bine îmbrăcați. Niciodată nu îmblă purtați de altul, ci totuș merg mai iute decât noi ceștii cu ochii sănătoși și știu prea minunat a o lua pe picior, când simt de departe, că se apropie inspectorul cerșitorilor […]

Muții formează a doa plasă și stă numai din bărbați. Femeile cerșitoare se înțelege de sine, că nu se pot lăpăda de răcoritoarea dulceață de a vorbi. Sexul femeiesc rămâne tot același în porfiră ca și în trențe – ca să tacă, le este cu anevoie. Câștigul ce îl au muții, nu se poate asemăna cu al orbilor; însă pentru aceea ei au și roluri mult mai ușoară, pentru că pot vorbi cu ochii. Înainte de câtăva vreme mă duceam de-a lungul perspectivei Nevskiane cu un prietin de la Moscva, unde cerșitorii sânt încă tot cerșitori. Noi dădurăm peste un mut, care pe prietinul meu îl apucă a-l trage de gulerul mantelei și între feliuri de semne și cerea milă. Soțul meu scoate o rublă din busunariu și văzând că eu îmi sug buzele, îmi zice: Vai de om, de am ști că are familie, i-aș da o bancnotă, nu o rublă. Cerșitoriul se ului și: Eu am un tată bătrân, o mamă și cinci prunci, strigă deodată … de bucurie. Iată mutul vorbitoriu. Eu am râs cu cea mai mare plăcere; prietinul meu îmi puse rubla în busnariu și se depărtă, iar cerșitoriul trimisă în urmă-mi o mulțime de înjurături, pentru că l-am lipsit de câștig […]
__________
*) Acestea sânt ruble de argint. După prețul de atunci al banilor, gloaba aceea era grea pentru cei carii avea milă cu cerșitorii de la uliți.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Pavel Vasici, Nemărginirea vieții Universului (Brașov, 1840)

„Să căutăm acuma la bolta cerească, carea peste noi o vedem în noaptea sărină și să privim la nenumăratele punturi, care în nemărginită îndepărtare ne lucesc. Să gândim iarăși cum că acelea punturi strălucitoare – stelele – tot sori sânt, Soarelui nostru asemenea, și de asemenea sfere sau planete înpregiurați – apoi se luăm acuma telescopuri spre ajutor și se privim la brâul cel lucitor a boltei cerești cu ochiul armat, precum privirăm mai nainte greunțele năsipului cu microscopul, și vom vedea cete de sori (stele) care ochiul nearmat pentru nemărginita lor îndepărtare numai ca un fum lucitor le vede, fără a le putea deosebi! Acestea stele sau sori sânt sufletul unei sisteme solare, ca cum este Soarele nostru a sistemei solare noastre. Apoi afară de acestea încă ne arată telescopii niște nori aburoși în toate ținuturile ceriului îndepărtate, care zic astronomii a fi miriade de sori, și care atâta sânt de noi îndepărtate, cât de ne-am pune pe aripile luminei și am sbura în miite veacuri, totuși nu le-am putea ajunge – aicea să stăm puțintel și dacă putem cuprinde cu mintea noastră mărimea universului sau a totului lumesc, se judecăm cum că fieșcare așa nor aburos o nenumărată mulțime de stele sau sori

în sine cuprinde, și cum că iarăși fieștecare soare trebue să aibă a sale planete, și apoi să dăm fieștecăruia planetă numai mărimea Pământului nostru și mulțimea făpturilor lui, și pogorându-ne pe scara făpturilor iarăși la grăunța de năsip și la picătura mării, să vedem încă odată în acestea o lume plină de viață. Acuma, încurajiți să ne suim iarăși pe aceia scară la nenumăratele trupuri a nemărginitului totului lumesc, și să întrebăm, care este suma, care este numărul vieții a totului lumesc! Și pentru ce este această mulțime de viață? Și dacă vei răspunde că este mulțimea fericirei? Întreabă încă o dată: cine a făcut viața, ca să facă atâta fericire? Lapădă-te jos în pulbere și închină Lui.

Dr. Vasici.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Petru Rareș îi ceartă pe brașoveni pentru ajutorul militar acordat lui Ștefan Mailat (1530)

„+ Io Petru voevoda, cu mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, scrie domnia mea lui Lucaci județul și tuturor pârgarilor din Brașov, prietenilor noștri buni. Cartea ce ne-ați trimis-o domnia voastră prin omul vostru pentru multe trebi și rânduieli, apoi domnia mea acea carte bine am înțeles-o. Dar acum noi auzim din acele părți și ne înștiințează pe noi oamenii noștri, ce-i avem prin acele părți, că domnia voastră ați dat în ajutor lui Ștefan Mailat (Маиʌат Ищтван) oameni de-ai voștri, joldunari (mercenari) și sinețari (pușcași). Nu știm ce vrea să facă și să lucreze Mailat cu acei oameni și împreună cu voi. Știm că ați vorbit domnia voastră cu domnia mea să fim pace și în bune tocmeli, și m-am jurat domnia mea cu voi dinpreună, precum și voi știți, și v-ați jurat înaintea domniei mele, cum să ținem pace și bune tocmeli, domnia mea cu domnia voastră. Iar de acum înainte, dacă nu voiți a ține jurământul vostru și afurisania ce ați jurat înaintea domniei mele, ceea ce se va face și lucra de aici înainte, Dumnezeu să ceară de pe capul și de pe sufletul aceluia ce va începe mai întâi. Iar pentru acea rânduială a lui Mailat, știți domnia voastră că a trimis Mailat pe omul său și cartea sa la domnia mea și datu-s-au a fi domniei mele slugă; acuma însă nu știm ce vrea să facă. Iar pentru Țara Ardelenească (ЕрдеʌскȢ Земʌю), domnia voastră știți că am câștigat Țara Ardelenească cu sabia și nu o voi da nimănui, nici unui crai, nici lui Ferdinantoș craiul, nici la nimeni altul, numai am s-o dau lui Ioan craiul (IѡанышȢ краʌю), căci mi-e frate bun și prieten. Așa să știți domnia voastră, că domnia mea s-a ținut de tocmeala ce am întocmit-o împreună cu domnia voastră, iar de aici înainte cine nu se va ține după cum ne-am jurat, apoi Dumnezeu să ceară de pe capul și de pe sufletul celuia ce va începe mai întâi. Așa să știți domnia voastră. Și Dumnezeu să înmulțească anii domniei voastre. Scris în Hârlău, Ianuarie 14.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Gr. G. Tocilescu, 534 documente istorice slavo-române din Țara Românească și Moldova privitoare la legăturile cu Ardealul. 1346-1603, București, 1931 (în Biblioteca Digitală a Bucureștilor).

Post Navigation