Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Istorie”

Despre alegerea lui Al. I. Cuza ca Domn al Moldovei, în Gazeta Transilvaniei

„Moldova. O.d.P. a fost cea dintâie gazetă din Viena care a publicat alegerea lui Alexandru Cuza de Domn al Moldovei. Știrea telegrafică răpezită din Iași la Viena și publicată în numitul jurnal sosi la noi (în Brașov) dintr-odată cu scrisori din Galați, care cuprindea aceeaș știre; eară scrisori din Iași nu ne sosiră nici până astăzi în 25 (13) ianuarie, din causă că aceleaș vin numai a zecea zi.

Persoana și calitățile nou-alesului Domn al Moldovei, sau adică biografia M. Sale o vor descrie alții, carii o cunosc pe deplin. Aici fie destul a însemna numai atâta, că Alexandru Cuza e de viță curată român, că răposații tată-său și unchiu-său au îmbrăcat posturi însemnătoare în țeară, anume Grigorie Cuza fu ministru bisericesc sub gubernul trecut; eară apoi toți Cuzeștii au fost patrioți buni și iubitori de științe. Domnul Alexandru Cuza este bărbat în vrâstă cam de 40 ani, văduv, soldat din creștet până-n tălpi, totodată însă trecut prin un curs sistematic de științe. M. Sa sub domnia răposatului Grigorie Ghica ajunsese la rang de colonel, eară pe cât a stătut Vogoridis caimacamul turcesc, A. Cuza era pârcălab, adică administrator civil și militar (după semnificăciunea veche a cuvântului pârcălab) la Galați, din care post însă a fost constrâns a-și da odată dimisiunea, pe când cu intrigile alegerilor divanului ad-hoc, casoate apoi de cătră puteri. Din 66 alegători s-au înfățișat pe 5 ianuarie (vechiu) numai 49; din 49 voturi a câștigat Alexandru Cuza 48, a lipsit adică numai votul său propriu. Descriere mai pe larg a alegerilor și a țerimoniei de istalare vom reproduce după isvoară oficiale.”

Sursa : Biblioteca Digitală BCU Cluj

Anunțuri

Votarea propunerii lui M. Kogălniceanu pentru Unirea Principatelor de Divanul ad-hoc al Moldovei (7 oct. 1857)

Buletinul ședințelor Adunării ad-hoc a Moldovei, Nr. 3, Iași, 14 Octombrie 1858. Ședința din 7 Octombrie (1857)

Textul propunerii lui Kogălniceanu pentru Unirea Principatelor în manuscris aici

„…Votarea s-au făcut în chipul următor. Fiecare deputat pășind către biurou au rostit în glas mare votul său și l-au adeverit totodată și prin subscrierea numelui seu în act. Conform art. 23 din Regulamentul Adunării, secretarii, vice-prezidentul și prezidentul ș-au dat cei de pe urmă votul lor. Înalt Prea Sfinția Sa subscriind în capul actului pentru, au rostit următoarele cuvinte: unde-i turma, acolo-i și păstoriul. Mulți din deputați au însoțit voturile lor cu espresii de vie bucurie. D. Gheorghie Sturza au zis că mulțemește lui Dumnezeu, că i-au lungit zilele ca să vadă cea mai frumoasă zi a neamului românesc. Protoiereul Dimitrie Matcaș au dechiarat că alegătorii sei, tot clerul din Roman, l-au rugat cu lacrimile în ochi, ca să viteze pentru dorințele rostite în programul național: Unirea Principatelor, Prinț străin și celelalte. Unul dintre deputații setenilor D. Ioan Roată au zis: Noi nu știm a ura, dar Dumnezeu știe a se-ndura.

Rezultatul votărei au fost acesta, 81 pentru, și 2 contra [urmează numele celor care au votat]

Înalt Prea Sfințiea Sa Mitropolitul, în puterea Art. 79 din Regulamentul Adunărei, sculându-se în picioare au declarat că Adunarea au încuviințat. Această declarație s-au priimit cu unanime urări și nesfârșite aclamații de: Vivat Unirea!

Întâmpinarea lui Alecu Balș la propunerea lui Kogălniceanu, contra Unirii Principatelor (publicată în Suplimentul Buletinului Adunării ad-hoc)

„Sub iscălitul Mare Logofăt și cavaleriu Alecu Balș, unul din deputații ținutului Putnei, proprietariu de 80 mii fălci în Moldova, iubita sa patrie, declară, că în locul răpaosului atât de dorit, după o lungă agonie și calamități provenite din feliurite strămutări și prefaceri ce s-au urmat în țară, în care moșii și strămoșii săi și fiii fiilor lor s-au născut, nu poate dori a da în schimb Moldova cu privilegiile ei ce sânt mai avantajoase decât a învecinatului principat, pentru un viitoriu eventual și necunoscut, care privilegii sânt recunoscute de cătră pre puternicii sultani a curței suzerană, consfințite și prin Tractatul de Paris a anexelor articul 23, și nici poate a se uni cu încorporarea patriei sale în aceia a principatului Valahiei. Asemine fuzie nu ar produce, decât elemente de discordii, lupte, vrăjmășii și neprevăzute amerințătoare întervenții de-a purure vătămătoare. Către aceste apoi mai este de luat aminte că întrunirea unui Divan ad-hoc chiar, după textul art. 24 a acelor anexe, fiind compus de a esprima dorințele locuitorilor țării numai în privirea reorganizării Principatului; asemene și firmanul împărătesc pentru convocarea lui nu cuprinde vreo altă chestie decât numai însași aceia a reorganizărei țerei cu reviziea statutelor ei. Prin urmare și dorința sub-iscălitului se mărginește în păstrarea Moldovei, autonomiea sa cu toate privilegiile și imunitățile ei ab antico. Acesta este singurul mijloc pe care se razimă liniștea și fericirea poporului moldovan.

Această socotință a iscălitului, biuroul va binevoi a o clasifica și a o afișa spre a fi cunoscută adunării, și se-au primit în deliberație seau nu, să se așăze în acturile arhivei adunărei, iar Înalt Preasfințitul Mitropolit ca Prezident adunării este rugat a o împărtăși și Comisiei Europeane din București.”

Sursa foto: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași

Letopisețul lui Neculce: Domniia a doa a lui Dumitrașco-vodă Cantacozino (7192/1684)

Manuscrisul românesc nr. 53 de la Biblioteca Academiei Române – Miscelaneu de cronici moldovenești, copie din 1766

„6. Dumitrașco-vodă era un om bătrân, grec țarigrădian de niamul lui, de Cantacozinești. Și mai înainte vreme a fost visternic mare în Țara Munteniască, la Grigore-vodă Ghica. Și era om nestătătoriu la voroavă, telpiz, amăgitoriu, geambaș de cei de la Fener din Țarigrad. Și după aceste, după toate, era bătrân și curvar. Doamna lui era la Țarigrad, iar el aicea își luasă o fată a unei rachierițe di pe Podul Vechiu, pre anume rachierița Arhipoae, iar pe fată o chiema Anița, și era țiitoare lui Dumitrașco-vodă. Și o purta în vedială între toată boerimea și o ținea în brațe, de o săruta și o purta cu sălbi de galbeni și cu haine de șahmarand și cu șlic de samur și cu multe odoară înpodobită. Și era tânără și frumoasă și plină de siliman, ca o

fată de rachieriță. Și o trimitea cu carăta domniască, cu siimeni și cu vornici și cu comisi zioa amiazăzi mari pe ulițe, la feredeu și pe la mănăstiri și pe la vii, în primblări. Și făcea și pre boiari de-ș trimitea jupănesile cu dânsa. Și după ce viniia de la primblări, trimitea jupăneselor daruri, canavețe, belacoase, căci i-au făcut cinste de-au mărsu cu dânsa în primblare. Și după ce s-au mazilit, au luat-o cu dânsul și au dus-o în Țarigrad și au măritat-o după o slugă a lui, după un grec. Căutați, fraților iubiți cetitori, de videți ce iaste neomeniia și curviia grecească! Că el, de bătrân, dinți în gură n-avea. Dimineața îi încleiia dinții fiindu legați cu sirmă, de-i punea în gură, iar sara îi descleiia cu încrop și-i punea pe masă. Și carne în toate posturile cu turcii dipreună mânca. Oh! oh! oh! săracă țară a Moldovei, ce nărocire de stăpâni ca aceștiia ai avutu! Ce sorți de viiață ț-au căzut! Cum au mai rămas om trăitoriu în tine, de mare mirare iaste, cu atăte spurcăciuni de obiciaiuri ce să trag până astăzi în tine, Moldovă! Și din vreme în vreme tot s-au mai adaos spurcatele de obiciaiuri, care mai înainte să vor scrie fieștecare la rândul lor […]

20. Așia socotescu eu cu firea mea această proastă: cându a vrea Dumnezeu să facă să nu fie rugină pe fier, și turci în Țarigrad să nu fie, și lupii să nu mănânce oile în lume, atuncea poate nu vor fi nici greci în Moldova și în Țara Munteniască, nici or fi boiari, nici or putea mânca aceste doao țări, cum le mănâncă. Iar alt leac n-au rămas cu condeiul mieu să mai pomenescu, ca să pot gâci. Focul îl stângi, apa o

ezăști și o abați pe altă parte, vântul când bate, te dai în laturi, într-un adăpost și te odihnești, soarele întră în nuor, noaptea cu întunerecul trece și să face iar lumină, iar la grec milă sau omenie, sau dreptate, sau nevicleșug, nici unele de aceste nu sunt, sau frica lui Dumnezeu. Numai cându nu poate să facă rău să arată cu blândețe, iar inima și firea, tot cât aru putea, este să facă răutate. Căutați de cetiți la hronograful grecescu, de vă încredințați și mai bine, pe când au fost grecii puternici și înpărățiia era a lor, ce făcea pre atuncea și ce lucra!”

Sursa foto : Medievalia. Texte fundamentale ale culturii românești medievale

Post Navigation