Pentru neînplinirea, sau rea întrebuințare întru slujba obștească (Iași, 1826)

„Partea întâiu și a dooa a Condicii criminalicești, ce s-au alcătuit pentru multa feliurime a faptelor criminalicești. Dată în tipariu în zilele prealuminatului domn, Ioann Sandul Sturza voevod și a preaosfințitului arhiepiscop și mitropolit al Moldaviei, chiriu chir Veniamin. În tipograf(ia) S(fintei) M(itropolii) în Iași. Anii de la Hristos 1826.

 

Stihuri asupra peceții preaînălțatului și binecredinciosului domnului nostru, Ioan Sandul Sturza voevod domn Țării Moldaviei:

Bourul ce în pecete s-au însemnat,
Domnului Ioan Sturza,
I s-au încredințat.
Sabia și buzduganul,
Ce deasupra să ivesc,
Domn Țării Moldaviei îl adeveresc.

Cap al șaselea. Pentru neînplinirea, sau rea întrebuințare întru slujba obștească

200.

Cel ce va fi rânduit, din poruncă spre a săvârși vreo slujbă, și va păși preste istrucțiile și poruncile, ce au luat, abătându-să înprotivă la alte urmări, să supune vinovăției, și va întra supt judecată, și după înprejurare, și

mărimea vinovăției va lua și căzuta pedeapsă cu înplinire a pagubilor pricinuite, și cu globire [amendă] la cutia milelor. Iar nefiind în stare a plăti globire, să va certa cu bătae.

201.

Daca căpitanii de margine, ocolașii, căpitanii târgurilor, vor ascunde adevărul, dovedindu-să tacririurile lor [procese-verbale], de mincinoasă, și înprotiva mărturisirilor, celor făcute la fața locului, ori dacă pre cei nevinovați, îi vor arăta ca pre niște vinovați, atuncea să vor supune pedepsii taftopathii (adecă acea, ce ar fi pătimit pârâtul, dacă s-ar fi dovedit vinovat), sau să vor veghea, pentru că n-au urmat cercetarea cu amăruntul, plătind și cheltuiala, și pierderea de vreme a celui, ce cu strâmbătate s-au tras la judecată. Asemenea și vorniceii satelor de să vor lenevi întru căzuta privighiare după 11, vor cădea supt pedeapsa, certându-să cu bătae la isprăvnicie.

202.

Persoanele mai sus arătate, cum și namesnicii, sau alți zaptcii pre la ocoale, nu iaste ertat să iae vreo globire în fapte criminalicești, iară dacă să vor dovedi, că au luat ceva, să întoarcă

îndoit acelea ce au luat.

203.

Dregătorii, ce să vor lenevi spre a avea căzuta privighiare, pentru vinovații, ce sânt supt închisoare, și din nepurtarea de grijă vor scăpa, sau să vor dovedi, că luând mită le-au dat drumul, vor cădea întru vinovăție, și supt judecată, și vor fi îndatoriți, ori a afla, și a-i da de față pre vinovați, sau vor plăti pagubile. Iar dacă prin mijlocirea grosarilor [temniceri] vor scăpa vinovații, atuncea grosarii aceia vor cădea supt pedeapsa temniții, în vreme hotărâtă după înprejurările pricinilor.

204.

Mita ce să va dovedi luată, în asemenea pricini, îndoit înplinindu-să, să se dee la cutia milelor, de nu vor fi păgubași ca să facă cerere.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Culegere de înțelepciune, București, 1827

„Culegere de înțelepciune. Scrisă în limba grecească de dumnealui Dimitrie Nicolau Darvar. Iar acum tălmăcită în cea rumânească de Iancu Nicolae moldovean. Și acum întâia oară dată în tipariu.

La priveleghiiata tipografie din București. Supt Eforiia dumnealor boerilor Răducanul Clinceanul biv vel Stolnic și Dimitrache Topliceanul biv vel Serdar. 1827.

Preasfințitului duhovnicescului păstoriu Mitropolit al Moldaviei Kiriu Kir Veniamin fiiască închinăciune.

Preafințite Părinte! Trimis de Preasfinția voastră la Școala din București ca să mă luminez prin învățătura Națională, de mult doream ca să-mi arăt mulțumirea cătră Preasfinția voastră pentru această facere de bine; dar neavând alt mijloc ca să-mi înplinesc această dorire, am năzuit a tălmăci pe limba Patrii noastre această cărticică, ce să numește Culegere de înțelepciune scrisă în limba grecească cea vorbitoare de înțeleptul răposat Dimitrie Darvar. Ideile ce să coprind într-însa privesc la înpodobirea și înbunătățirea tinerimii […]

Cap. 40

Nu trebue să crează cineva norodul.

Nu crede niciodată lauda norodului, pentru că să aseamănă cu copiii cei mici care astăzi poftește o păpușă, să culcă cu dânsa, și dimineața iarăș o aruncă, sau o strică. Este trestie care să cleatănă de vânt. Astăzi dărâmă temnița și mâine râdică semne de biruință despotismului lui; caută dar lauda celor mai puțini, însă mai înțelepți, și mângăe-te cu acest adevăr, cum că un înțelept este mai bun decât o sută de cei nebuni.

Cap. 41

Nu trebue să nădăjduiască cineva bine de la cei de curând bogați.

Nu aștepta așa lesne daruri de la niște oameni, pe care i-ai cunoscut săraci fiind și de neam prost. Fața ta le aduce aminte niște lucruri, pe care ei iubesc ca să le uite cu totul. Vor fugi de tine, ca de o oglindă urâtă. Trebue o mare virtute // să se biruiască cineva pe sineși, pentru ca să nu să rușineze de sărăciia și de vița neamului său celui dintâiu. Iar daca ai mare trebuință de ajutorul acestora, nu le aduce aminte nicidecum de cea dintâi stare a lor, ci poartă-te cu dânșii, ca un strein, și cu atâta răspect, ca cu un boer, cu care acum dintâi vorbești. Aceasta este cea singură cale, prin care să te faci la dânșii suferit, și ca să câștigi de la dânșii vreun bine.”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Răscoala ieșenilor din 1819

„Istoriea Moldovei pe timp de 100 ani pănă în dzilele noastre. Scrisă de Post. Manolachi Drăghici. Tomul II. Iașii. 1857. Tipografia Institutul Albinei.”

Din partea a VIII-a

„În ace vreme să afla Agă Alecu Mavrocordat Moldovanul, pe urmă Logofăt, și Hatman unul Suțachi ginere lui Iancu Calimah, frate domnitorului, care țăpuind Iașul cu străji din toate părțile după un simplu prepus de ciumă, zapcii lor să pusesă pe prădat și nu lăsa pe nime să iasă seau să între fără de parale, încăt oprisă comunicațiea nu numai a Iașului cu țara, dar și a tărgoveților cu mahalalile și de toate cele pentru îndestularea viețuirii. Fiind lipsiți să făcusă un monopol la barieri în folosul zapciilor, dezbrăcănd oamenii pănă la piele cu prețurile ce pune obiectelor după voință și plăcere, că nime nu ave voe să cumpere de la locuitorii țării producte, afară de dănșii.

Niște aseminea măsuri dar nesuferite, covărșind de la o vreme răbdarea poporului, s-au rădicat locuitorii din Tătăraș ca la 1.000 de oameni și călcănd rohatcele în picioare au întrat în tărg pe la 9 ceasuri de dimineață, unde mai adunăndu-se apoi și din oraș peste 1.000 unii cu arme alții cu pietre în mănă, au mers la Mitropolie, au rădicat pe Veniamin Mitropolitul, puindu-l în fruntea lor ca și pe toți boerii ce întălne pe uliță, s-au pornit înspre curtea domnească clocotind văzduhul de zgomotul lor și de amenințările ce făceau asupra Agăi și a Hatmanului. Calimah atunci simțind revolta aceasta după ce s-au rădicat tătărășenii, au adunat toți arnauții ogeacului cu Bim-bașa Sava, ce să pute socoti la vreo sută de oameni, și închizănd porțile, pentru că în acea vreme curtea ave porți sănătoasă de lemn în trei părți a ogrăzii, care s-au desființat la facerea cazarmiilor în domniea lui Mihaiu Voevod Sturza, s-au pus neferii la meterez, iar slujbașii cei fără arme, precum diecii de Vistierie cu emacii lor un personal de 50-60 de amploeați aflători la curte. Diecii de Divan și alți boeri de Divan, în slujbă și fără slujbă, apucăndu-i vremea acolo, cum au auzit vuetul poporului că să apropie de zidiuri au stricat ferestile și au sărit în grădina curții de la vale, de unde prin fundul grădinii pe sprăvălișul dealului despre amează s-au împrăștiet ca puii de pătărnichi, țintind cu toții spre Frumoasa și la șesul Bahluiului, acolo însă de vale oprindu-se de un gard ce dispărțe gredina de comisiea domnească, au avut truda ce mare pănă l-au trecut pe deasupra unii rămăind spănzurați de fundul ceacșărilor cu capitele în gios, aninăndu-se de parii ascuțiți a îngrăditurei, altora rumpăndu-se poalele giubelii seau a anteriilor de matasă și fluturănd în vănt

ca niște bandiere feliuri de feliuri după dănșii, și ei fugănd fără de papuci care cum s-au putut înprăștie în toate părțile. După ce au sărit de pe fereastă, căutăndu-și scăparea vieții, după ce s-au văzut pe șes au înplut bordeile în țăgănimea domnească de boeri, trăgăndu-se spre Holboca ca de acolo mai lesne să poată trece peste apa Prutului. Alții însă care ave vii la podgorii ăși schimba hainele cele scumpe cu a țiganilor și o croea pe gios prin cărămidării la Zaniea sau la Bucium, în sfărșit era o turburare din cele mai grozave în tot cuprinsul orașului, ce să făce și mai fioroasă auzind clopotele răsunănd la toate bisericele din Iași trasă de insurgenții ca să rădice pe toată suflarea cu dănșii.

Agiungănd deci poporul la răspintinea uliții ce făce spre Sfănta Vinere, și întălnindu-se cu o altă mulțime ce vine despre Ciric fiind ulițele mai toate pline, s-au oprit acolo de înpușcăturile arnăuților, care începusă a slobozi focuri de cum s-au zărit fruntea poporului în dreptul Triisfetitelor, și au ucis vro 8 oameni nevinovați, aflători în gramadă, dar atunci s-au făcut feară sălbatică poporul văzind ucidere și au prins a urla strigănd porțile la pămănt și foc în tot orașul.

Mitropolitul Veniamin fiind în mijlocul lor precum s-au zis, și văzind deznedejdea ace mare a orășenilor, au îngenunchet îndată și i-au rugat să steie, făgăduindu-le că va isprăvi el toate ceririle ce ave de făcut cătră Vodă. Blăndeța deci și smereniea arhiereului în atăta au pătruns duhurile sălbatici a prostimei, încăt au potolit negăndit furiea ce aprinsă de răzbunare mulțimii și au făgăduit să-l asculte dacă să înbracă cu mijlocirea din partea lor cătră stăpânitorul țării.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu