Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “februarie, 2018”

Circulară pentru punerea în urmărire a unor răufăcători (Sibiu, 1787)

„Deșcripțiia fețelor acelora pe care i-au dat afară că au omorât pe un orășan din Sibiiu, anume Venig Criștov Ianoș, și au fugit, adică:

1. Niculiță Munteanu, rumân de neam, de 29 de ani, însurat, gălbinicios, strâmb la nas, nalt de stat, cu păru și cu sprâncenele negre, numai singur rumânește vorovește; cu cheptariu rumânesc, cu cioareci albi și în cizme au obicinuit a umbla.

2. Lazar Barbă Cocișul Parocașului din Sibiiu a lui Ștefan Hanzăr, mic de stat, neînsurat, negricios la obraz, negru la păr, cu cămașă lungă unsuroasă neagră, cu curea încins, cu cioareci albi și cu cizme de vițăl umblă; afară de limba rumânească ști(e) puținel și nemțește.

3. Nica Beciului, rumân și măerean din Sibiiu de 20 de ani, însurat, de stat de mijloc, albinicios și gros la obraz, are păr și sprâncene în fața găstanelor, fără barbă și fără mustețe, cu sarică noaă, cu cioreci albi, cu curea de încins și cu cizme de vițăl umblă.”

Sursa : Aurel Răduțiu, Ladislau Gyémánt, Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania tipărite în limba română 1701-1847, București, 1981.

Despre alegerea lui Al. I. Cuza ca Domn al Moldovei, în Gazeta Transilvaniei

„Moldova. O.d.P. a fost cea dintâie gazetă din Viena care a publicat alegerea lui Alexandru Cuza de Domn al Moldovei. Știrea telegrafică răpezită din Iași la Viena și publicată în numitul jurnal sosi la noi (în Brașov) dintr-odată cu scrisori din Galați, care cuprindea aceeaș știre; eară scrisori din Iași nu ne sosiră nici până astăzi în 25 (13) ianuarie, din causă că aceleaș vin numai a zecea zi.

Persoana și calitățile nou-alesului Domn al Moldovei, sau adică biografia M. Sale o vor descrie alții, carii o cunosc pe deplin. Aici fie destul a însemna numai atâta, că Alexandru Cuza e de viță curată român, că răposații tată-său și unchiu-său au îmbrăcat posturi însemnătoare în țeară, anume Grigorie Cuza fu ministru bisericesc sub gubernul trecut; eară apoi toți Cuzeștii au fost patrioți buni și iubitori de științe. Domnul Alexandru Cuza este bărbat în vrâstă cam de 40 ani, văduv, soldat din creștet până-n tălpi, totodată însă trecut prin un curs sistematic de științe. M. Sa sub domnia răposatului Grigorie Ghica ajunsese la rang de colonel, eară pe cât a stătut Vogoridis caimacamul turcesc, A. Cuza era pârcălab, adică administrator civil și militar (după semnificăciunea veche a cuvântului pârcălab) la Galați, din care post însă a fost constrâns a-și da odată dimisiunea, pe când cu intrigile alegerilor divanului ad-hoc, casoate apoi de cătră puteri. Din 66 alegători s-au înfățișat pe 5 ianuarie (vechiu) numai 49; din 49 voturi a câștigat Alexandru Cuza 48, a lipsit adică numai votul său propriu. Descriere mai pe larg a alegerilor și a țerimoniei de istalare vom reproduce după isvoară oficiale.”

Sursa : Biblioteca Digitală BCU Cluj

Navigare în articole