Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Decembrie, 2013”

Istoria a Alexandrului celui Mare din Machedonia, Sibiu, 1794

Istoria a Alexandrului celui Mare din Machedonia, Sibiu, 1794„Istoriia a Alexandrului celui Mare din Machedoniia, și a lui Darie din Persida Înpăraților. Cu învoirea celor mai mari. S-au tipărit în Tipografiia lui Petru Bart din Sibii la anul Domnului 1794.

Istoria a Alexandrului celui Mare din Machedonia, Sibiu, 1794 (grof)Exelențiia Ta grof Esterhazi ai Crăieștii Gubernii Sfeatnicule și Povățuitoriule al Comisii Cercetătorii de cărți,

Mie milostiv D. și voitoriu de bine!

Din milostivă poruncă Exelenții Tale, cercetând, și procetind cu destoinică luare de samă, această mititică, și spre folosul neamului Rumânesc, făcută Istorie, îndrăznesc a te încredința, că într-însa nimic altă nu e cuprins, fără numai sângură Istoriia lui Alexandru Mare, și Darie Înpăraților; și cum că de alte lucruri bisericești, dogmaticești, sau a legilor nicio pomenire nu să face. Am dar nădeajde, că neîndoindu-te Exelențiia Ta de încredințarea mea, te vei milostivi a o lăsa ca să se dea în tipariu afară.

Al Exelenții Tale,

Cu totul supus
Dimitrie Iercovici
a preaînălțatei Gubernii
din Prințipatul Ar-
dealului Translator.

Istoria a Alexandrului celui Mare din Machedonia, Sibiu, 1794 (Ducipal)Începuiu de calul lui Alexandru, Ducipal, cum s-au născut.

Într-o noapte mearsă Comisul lui Filip, și zisă: Înpărate Filipe, astăzi făcu o iapă un mânz minunat, iaste roșu, și cu un corn între urechi de un cot de lung; Filip auzind aceaia, să miră de cal minunat, și frumos, și Filip Craiu porunci, să facă grajd de fier, și făcură grajd de fier, și băgară iapa cu mânsul în grajd, și mânzul crescu frumos, și să făcu foarte rău, și pre cine judeca de moarte, acolo îl băga, și calul cu rea moarte îl omorâia, și nimenea nu cuteza să se apropie […]”

Sursa: www.dacoromanica.ro

Molitvenic, Râmnic, 1730

molitvenic râmnic 1730„Molitvenic, acum într-acest chip tipărit în Sfânta Episcopie a Rimnicului, cu nevoința și cu toată chieltuiala a Preasfințitului și de Dumnezeu iubitoriului, Kir Inochentie, Episcopul Rimnicului. În anul de la Nașterea lui Hristos, 1730, Fe(vruarie), 1.

În timpul stăpânirii austriece (1718-1739), episcopia Râmnicului depindea de mitropolia sârbească din Belgrad.

În timpul stăpânirii austriece (1718-1739), biserica ortodoxă din Oltenia depindea de mitropolia sârbească din Belgrad.

Stihuri închinate prea sfințitului Arhiepiscop și Mitropolit al Belgradului:

Neamul sârbesc cel slăvit,
Pre tine te-au agonisit.
Ca pre cel ce ai strălucit,
A fi Arhipăstoriu cinstit.
Că acel neam îl slăvești,
Și cu bunătăți îl mărești.
Că într-însul ești minunat,
Și în fapte bune arătat.
Prea pravoslavnic fiind,
Și pre norod povățuind.
La calea pocăinții,
Cea vreadnică mântuinții.
Drept fiind întru toate,
Pentru că ți să și poate.
De Chesariul înălțat,
A fi sveatnic prea minunat.
Dumnezeu să-ț sporească,
În raiu să te odihnească.
Cu sfinții întru una,
Ca să iai cea de veaci cununa.
Carea ți s-au și gătit,
Pentru carea te-ai nevoit.
În veaci a te odihni,
Cu drepți a te veseli.

Din Predoslovie (cuvânt înainte).

Din Predoslovie (cuvânt înainte).

[…] De harurile tale, mărturisesc bunătatea ta, precum și eu cest mai smerit ucenic al Arhipăstoriei tale, carele de prea sfintele mâini ale vredniciei tale, fiind rânduit la această stepenă // a Arhieriei, la această de Dumnezeu păzită eparhie a Episcopiei Râmnicului în Chesariceasca Valahie (=Oltenia), a fi păstoriu și cercetătoriu. Am socotit dară și eu cu ce mijlocire aș putea înmulți talentul stăpânului mieu, cel dat mie. Și întâi am pus în cuget grija sfintelor besearici, din eparhia smereniei meale și văzându-le prea lipsite de trebuincioasele cărți în limba noastră cea de moșie măcar că acum de o vreame încoace cevaș s-au mai luminat cu tălmăcituri în limba noastră Rumânească cea de moșie în patria noastră, că mai nainte cu limba elinească și cu slovenească să îndestuliia. Am socotit a înbogăți sfintele besearici cu înmulțirea sfintelor cărți în limba patriei noastre Rumânești și socotind ce ar fi mai de folos și mai de trebuință, mai întâi am aflat mai multă lipsă de Evhologhion, adecă de Molitvenic, și nu numai în eparhia noastră, ci și într-alte osebite locuri, ce s-au obicinuit cu aceastăși limbă a să îndestuli, măcar că s-au și mai tipărit de acest fealiu de cărți. Dar sânt puține și nu-s acum mai bine întocmindu-să […]”

Rânduiala sfântului Botez.

Rânduiala Sfântului Botez.

Rânduiala Cununiei.

Rânduiala Cununiei.

Învățătura pre scurt pentru Ispovedanie.

Învățătura pre scurt pentru Ispovedanie.

Sursa: www.digibuc.ro

Dimitrie Cantemir, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor (1719)

Dimitrie Cantemir, Scurta povestire„Uimitoarele revoluții ale dreptei răzbunări a lui Dumnezeu asupra familiei lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, vestiți în Valahia (în Țara Muntenească)

1. Constantin Cantacuzino – fiul lui Șeitan Oglu Cantacuzino cel spânzurat de sultanul Murad al treilea, tatăl Cantacuzinilor din Valahia – a fost osândit la leat 7172 (anul 1664) la moarte prin gâtuire de către domnul Grigorie Ghica. Pricina a fost că i-a purtat gând rău și voia să-l pârască pe Grigorie cu vicleșug la Poartă.

2. Acest Constantin avea șase feciori: Șerban, Drăghici, Iordachi, Matei, Constantin stolnicul și Mihai.

3. Șerban, spurcând (cum umblă vorba nu puțin la munteni) patul domnului Duca și ieșind la iveală nelegiuirea făcută de el, temându-se de cazne, a plecat la Țarigrad, unde, dezvinovățindu-se în fața turcilor prin dare de bani, a luat domnia muntenească la leat 7127 (anul 1679), ianuarie, ziua a șasea.

4. A început corespondență cu preaputernicii Europei, și mai ales cu chesarul, cu țarul și cu craiul leșesc. A încercat de multe ori să se lepede de turci și să-și alăture armele creștinilor, dar fiind împiedicat de fiecare dată de frații săi, își părăsea planurile.

5. După aceea, la leat 7197 (anul 1688), adunând o oaste de

Dimitrie Cantemir,  Scurta povestire 2vreo 20.000 și făcând rost de 40 de tunuri mari și de asemenea pregătind și zaherele pe câțiva ani, s-a gândit să pornească război fățiș contra turcilor, vrăjmașii întregii creștinătăți. Pentru aceea, i-a trimis pe patru dintre boierii săi credincioși și care erau de aceeași părere cu el la chesarul Leopold ca să-l vestească despre planurile sale, să hotărască împreunarea armelor și supunerea și să fie ținuți totdeauna sub ocrotirea lui. Constantin stolnicul și Mihai, frații săi, și Constantin Brâncoveanu, nepotul său, dintotdeauna potrivnici faptelor sale cucernice, văzând că nu-l pot întoarce cu vorbele lor măgulitoare de la cele plănuite, au hotărât să-l dea pierzaniei și astfel, în puține zile, cu ajutorul unei slugi care servea băuturi, l-au ucis cu otravă (cum se zvonește) la sus pomenitul leat, octombrie, ziua 29.

6. După ce au săvârșit această ucidere de frate, îngrijindu-se mai mult de chiverniseala lor decât de cea a creștinilor, Constantin stolnicul și Mihai spătarul l-au ales la domnie pe Constantin Brâncoveanu care, jelind numai de ochii lumii moartea neașteptată a unchiului său, a primit nu cu mică bucurie, abia ascunsă, schiptrul domnesc, iar cu averile și bogățiile răpite de la Șerban a dobândit de la Poartă întărirea domniei sale. Pe văduvă, soția lui Șerban, cu singurul ei fiu și cu cele trei fete, a băgat-o în temniță, amenințând-o nu numai că-i va face rău, ci și că o va da pierzaniei împreună cu copiii ei, dacă nu-i va da 250.000 de taleri, sub pretext că // atâta ar fi cheltuit el la turci ca să n-o trimită cu copiii la Țarigrad (ceea ce ea, sărmana, dorea cu tot dinadinsul).”

Sursa: Dimitrie Cantemir, Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor, ediție îngrijită de Paul Cernovodeanu, București, 1995.

Post Navigation