Diplomă de înnobilare și blazon conferită de Mihai Viteazul (Alba Iulia, 1600)

„Noi, Mihail, voievod al Țării Românești, consilier al preasacrei maiestăți imperiale și regești, locțiitor în Transilvania și căpitan general al oștilor aceleiași (maiestăți) dincoace de Transilvania și hotarele părților care-i sunt supuse etc. (Nos, Michael, Valachiae Transalpinae vaivoda, Sacratissimae Caesareae Regiaeque Maiestatis consiliarius, per Transsilvaniam locumtenens et eiusdem cis Transsilvaniam partiumque eidem subiectarum fines exercitus generalis capitaneus etc.) dăm de știre făcând cunoscut prin cuprinsul scrisorii de față tuturora la care li se cuvine, că noi, la rugămintea deosebită făcută nouă în această privință de unii credincioși domni sfetnici ai noștri, apoi luând în adevăr aminte și ținând seama de credința și de slujbele credincioase ale nobilului Gheorghe Ciocănești (Georgium Chiokoniesthj), acum castelan al cetății noastre Jdioara, pe care le-a făcut mai înainte principilor Transilvaniei, predecesorilor noștri, iar acum ni le aduce chiar și nouă cu credință în slujba sa, și pe care ni le va face și ni le va aduce chiar și în viitor, scoțând prin urmare pe același Gheorghe Ciocănești și prin el pe frații săi după mamă, Nicolae, Ioan și Petru, de asemenea Ciocănești, din starea și condiția plebee în care s-au născut și au viețuit până acum, am hotărât să-i socotim, să-i asociem, să-i cooptăm și să-i trecem în rândul și în numărul adevăraților nobili ai acestei țări a Transilvaniei și a Ungariei, după cum îi socotim, îi asociem, îi cooptăm și îi trecem prin scrisoarea de față, hotărând în chip lămurit ca de acum înainte aceiași Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, toți moștenitorii și urmașii lor de ambe sexe, să fie socotiți și cunoscuți drept adevărați și neîndoielnici nobili. Iar spre semnul acestei adevărate și desăvârșite nobilități a lor am dat și am dăruit preaîndurător, cu chibzuință și din cuvenita știință și dărnicie a noastră, pomeniților Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, tuturor moștenitorilor și urmașilor lor de ambe sexe, acest blazon sau însemn de noblețe, anume: stând drept, un scut triunghiular de culoarea cerului, a cărui parte de jos este ocupată de un delușor cu patru brazde verzi de iarbă, în a cărui parte din stânga se află un cerb (reprezentat) în întregime, făcând o săritură mare și a cărui gât este străpuns pieziș de o săgeată; deasupra scutului este așezat un coif militar cu viziera lăsată în jos, împodobit în chip desăvârșit cu pietre prețioase și perle, din care (coif) se ivește deasupra din nou o jumătate de cerb, asemănător cu cel de dinainte, iar din culmea sau vârful coifului cad pe amândouă laturile scutului fâșii sau panglici, de o parte roșii și albe, iar de cealaltă parte de culoarea cerului și aurii și îl împodobesc cum se cuvine, așa cum se vede că toate acestea au fost reproduse și pictate mai lămurit în fruntea sau la începutul acestei scrisori a noastre de către o mână iscusită și prin măiestria pictorului, iar încuviințând și aprobând ca aceștia să poarte și să ducă cu sine pomenitul blazon sau însemn de noblețe – după obiceiul celorlalți adevărați și vrednici (nobili) care folosesc blazon – peste tot, în lupte, în jocuri cu lancea, în turnire, în dueluri, în lupte individuale și la oricare alte îndeletniciri de nobili și oameni de arme, precum și pe sigilii, de asemenea pe steaguri, inele, mantii, case, scuturi, corturi, morminte și îndeobște pe orice fel de lucruri și bunuri, pentru a le purta neștirbit în chip de noblețe, prin care voim să-i declarăm, considerăm, numim și socotim deasupra tuturor oamenilor și a fiecăruia în parte, de orice stare, condiție, demnitate și treaptă ar fi, și să fie în stare și să se poată folosi, împărtăși și bucura pe veci de toate și de fiecare dintre aceste onoruri, milostiviri, privilegii, îngăduințe, libertăți, drepturi și scutiri, precum și de înlesnirile de care se folosesc, se împărtășesc și se bucură în orice chip, de drept și potrivit obiceiului, ceilalți adevărați și născuți, precum și neîndoielnici nobili și oameni de arme ai sus-zisei țări a Transilvaniei și a Ungariei. Spre amintirea și tăria veșnică a cărui lucru am hotărât să dăm și să hărăzim preaîndurător această scrisoare a noastră amintiților Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, tuturor moștenitorilor și urmașilor lor de ambe sexe, și i-am întărit puterea prin atârnarea sigiliului nostru autentic. Dat în orașul nostru Alba Iulia, în a optsprezecea zi a lunii februarie, în anul Domnului o mie șase sute.

Io Mihail Voevod”

Sursa traducerii: Costin Feneșan, Documente medievale bănățene (1440-1653), Timișoara, 1981
Sursa foto: Biblioteca Academiei Române – catalogul online

Răscumpărarea unui țigan condamnat la moarte pentru furt (Târgul Baia, circa 1660)

Stema orașului Baia în partea de jos a documentului

„† Cum a venit înainte noastră Aftănasie proegumen ot svânta monastire Moldovița, de au pârât pre cest țigan, anume Tiron Puțan ot Putna, că i-au furat un cal de 6 ani și tot au șezut în Țara Ungurească, iar acum au eșit în țară, deci l-au prins giudeațăle călugării ot Putna și l-au dat pre mâna noastră, noi i-am dat strânsoare și au spus derept de mult că-i vinovat, noi l-am ținut 8 săptămâni și am scris la călugării o carte să-l răscumpere, iar ei s-au lepădat de dânsul și au zis cine-l va plăti să și-l ea să-i fie țigan, deci noi l-am scos la pirzare cum iaste legea țărăi și cum să cade furului, într-aceea s-au tâmplat și dumialui vistiarnicul Pelin atunci, deci au căzut frații lui, anume Io… [indescifrabil] … Baia de Her după dumialui să-l plătească, să nu-l lase să piae, deci dumialui văzând acel țigan la perire au stătut după Aftănasie și i-au dat un cal derept 40 de lei și l-au ertat de nainte noastră Aftănasie pre țigan, deci noi văzând că l-au ertat Aftănasie, noi încă am cerșut globa noastră, deci dumialui ne-au dat treizăci lei globă și frate său l-au luoat în chizășie de nainte noastră și de nainte tot târgul ot Bae și a șoltuzului cu 12 pârgari, cum să șade la dumialui și să să lase să nu mai strângă nimărui, iar de va mai avea vro pâră, el să fie de… [indescifrabil] … Toderașco Prăjăscul clucer și Tăbârță Cairaș (?), Vasilie Capșea și Savin, cumnatul său, și Gavril, sluga dumisale vistiarnicului celui mare, și Simion Pitic ot Buciumeni și Nicolachi Ianăș șoltuz și pre mai mare credință ne-am pus pecețile și am iscălit.”

Sursa transliterării: Teodor Bălan, Documente bucovinene. Vol. II. 1519-1662, Cernăuți, 1934 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor)
Sursa foto: Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale

Dugonics András despre formarea limbii române și a poporului român la nord de Dunăre (1801)

Coroana Sf. Ștefan

Dugonics András, Stăpânirile maghiarilor, atât în vremurile de demult, cât și în cele de acuma

Stemele Valahiei și Moldovei

Din capitolul Valáchiáról

O parte a soldaților romani din Dacia au fost mutați de împăratul Aurelian la sud de Dunăre pentru a scăpa de atacurile dacilor, „dar acei romani care au rămas în Dacia și-au amestecat limba lor romană cu limba sarmaților [slavilor] și cu aceea a dacilor. În felul acesta, s-a format o limbă aparte, limba română (oláh nyelv), care nu este altceva decât un amestec al limbii latine cu limba slavă și dacică (dákus), iar ei înșiși se numesc și astăzi romani (rómaiak), adică rumuni.”

Sursa traducerii: Melinda Mitu, Sorin Mitu, Ungurii despre români. Nașterea unei imagini etnice, Iași, 2014.
Sursă imagini: Dugonics András, A magyaroknak uradalmaik, mint a régi, mind a mostani üdökben, Pesten és Pozsonyban, 1801.