Extractul unei scrisori adresuite cătră redacția Albinei românești (San Petersburg, 10 Ghenariu 1830)

Albina românească. Gazetă politico-administrativă-literală, Iași, 13 februarie 1830

„Cuprinderea filelor Albinei înfățoșază astăzi lumei prube: că asprimea îndelungatelor nenorociri a patriei n-au putut stărpi vrednicia românească din inimile fiilor săi.

Ostenelile, de a sămăna prin mijloace plăcute idei luminoase și iubirea binelui public, vor aduce dorit și timpuriu sporiu patriei, ce va să se bucure întru facerile de bine ei dăruite de înaltă protecția unsului de Dumnezeu marelui monarh Nicolai Pavlovici,

dară câștigarea strămoșeștilor drituri îndatorează pe moldovenii români, a păstra din neam în neam ca o lege a țerei simțirile de adânca mulțămire cătră marinimosul monarh, carele ca un adevărat irou, întrebuințază trianvul (?) seu spre întemeierea fericirei pământurilor, ce pronia au așezat supt a sa puternică protecție.

Cu vie plăcere s-au văzut în capitalia împărătească arătarea gazetei românești, ce este întâiu semnul public de civilizația (politicirea) moldo-românilor. Filantropii de aice unesc cu mine a lor dorință, ca toate timpurile anului să fie aseminea priincioase Albinei precum este statornică și neobosită a ei sirguință, încredințat fiind că de aceste cugetări sânt însuflețiți și compatrioții noștri, din carii pe mulți am cinste a-i cunoaște vrednici de a purta nume de român, și că pentru acest al înbunătățirei așăzământ, arată părtinirea și agiutoriul cuviincios, ca pentru unul ce răvarsă binele asupra obștiei, și fără carele nici odineoară nu este trainic folosul ce-l împarte. Dorind a îndămna și în Basarabia cetirea acestei gazete, la acii carii nu au înlesnire, poftesc pe cinstita Redacție a mă abonarisi pe patru exemplare (numere) din carile trii se trimeată cantora cătră dumnealor marșalii ținuturilor: Eșii, Orheiul și Hotinul, iar al patrulea aice unde mă aflu acuma.

Gheorghie Tomulețu, proprietariu vechiului Târg Lăpușna din Besarabia.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Lexiconul slavo-român întocmit de Mardarie de la Cozia (1649)

Ms. rom. B.A.R. 450.

„Lexicon slaveno-vlașeskâi.
I imen tlăcovanie
(Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor)

Az – eu
A – glas de jale
A – la număr de doi nâși, pre dănși
Abie – aciiași
Agă – glas de jale
Agneți – mielul
Aki, iako bi – ca cum ar fi?
Alkanie – flămânzire
Alciba – foamete
alciu – mi iaste foame

Nota finală a autorului (în slavonă)

Acest Lexicon l-am scris eu mult păcătosul monah Mardarie, pisar, cu porunca și cu binecuvântarea părintelui nostru chir Ștefan, egumenul de la sfânta Mănăstire Cozia, unde este hramul Sfânta Treime, în zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Io Matei Basarab, mare voievod, și în zilele arhiepiscopului și mitropolitului chir Ștefan a toată Țara Ungrovlahiei, la anul 7157 (=1649). Și s-a sfârșit în luna lui mai 22 zile.”

Sursa facsimilelor: Grigore Crețu, Mardarie Cozianul. Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor din 1649, București, 1900.
Sursa traducerii însemnării autorului: Gabriel Ștrempel, Catalogul manuscriselor românești. B.A.R., 1-1600, București, 1978 (pe Dacoromanica).

Copie manuscrisă păstrată la Sankt Petersburg (circa 1670). Fotografie după microfilmul de la Arhivele Naționale ale României – București.

„Lexicon ce se zice cuvinte pe scurt alese din limba slovenească pre limba rumănească.”

Dimitrie Cantemir, Sistema religiei mahomedane, 1722

Gravură alegorică care înfățișează visul profetic al lui Osman I Gazi, întemeietorul dinastiei sultanilor turci. Din trupul acestuia iese trunchiul (imperiul otoman), ale cărui roade sunt șerpii. Personajele feminine simbolizează cele trei continente dominate de otomani, dintre care Europa ține sceptrul ridicat și, cu mâna stângă, face un semn de refuz și apărare.

„Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane
S-a tipărit din porunca maiestății sale
Petru cel Mare
Împărat și autocrat al Întregii Rusii
În tipografia împărătescului Sankt Petersburg
În anul 1722, decembrie în ziua de 22

Cartea a cincea
Despre religia muhammedană

Capitolul întâi
Precuvântare

Deoarece am arătat, pe scurt, pe cât am putut, cât de fioroasă bestie este Coranul și cât de îngrozitor și de nesuferit este urletul și răcnetul ei pentru urechile credincioșilor ca și ale tuturor celor ce au mintea sănătoasă și, totodată, cine este și de unde vine Muhammed, cel care a aflat în pustiurile Arabiei pe acest preacumplit balaur și l-a păscut și care a fost vânător, hrănitor și ocrotitor unei vipere atât de veninoase, socotim că nu e inutil să spunem ceva în această carte despre plodul sau puiul acestei bestii (adică despre religie sau, mai drept spus, despre superstiție). Și o vom face fără să depășim limitele conciziei (pe care ne îngrijim în fel și chip să le respectăm) și fără să stârnim disprețul cititorului nostru curios, pricinuindu-i plictiseală […]

Capitolul al paisprezecelea
Despre haram, adică despre cele oprite

Sub acest nume de haram ei înțeleg a fi tot ce prin poruncă dumnezeiască și prorocească este oprit, interzis, neîngăduit. Sub acest nume se cuprind toate păcatele cele de moarte și vrednice de pedeapsă (astfel obișnuiesc ei să numească pe acelea pe care noi le numim de iertat). Decalogul, afară de Sabat, ei îl primesc cu desăvârșire, iar pe cele contrarii acestuia le mărturisesc că sunt oprite […]

Iar persanii spun că nu este oprit a picta icoane, însă este nelegiuit a le cinsti. De aceea ei sunt socotiți de turci și de arabi ca niște purtători ai păcatului unei erezii urâte. Ei pictează de la Adam până la Muhammed nu numai chipurile tuturor prorocilor, ci chiar pe Muhammed, afară de cap, căci în locul capului, ca nu cumva să-i fie văzută fața, pictează o bucată de pânză albă, care parcă acoperă capul și fața lui. Căci ei zic că trupul lui Muhammed, deși cu asemănarea diferitelor părți ale trupului nu se deosebea de trupurile celorlalți oameni, totuși frumusețea feței lui, datorită luminii dumnezeiești care o lumina, era inefabilă, de neimitat, așadar nu poate fi pictată.

3. Pe riaia, adică supus, de orice religie ar fi, în afară de birul cu care este impus, este oprit să-l obijduiești, să-l necinstești, să-l omori sau să-l întărâți și să-l strâmtorezi într-alt fel. În fetvă se spune: Sufletul lor e ca sufletul nostru, trupul lor e ca trupul nostru, bunurile lor ca bunurile noastre, deci trebuie păziți și apărați. Pentru un creștin care se află în robia lor, de va fi omorât de o mie și unu de muhammedani, legea Coranului poruncește să fie pedepsiți cu moartea toți ucigașii dacă ceilalți nu vor arăta care dintre ei l-a rănit primul. Eu însumi am văzut nouă ieniceri care au fost înecați în urma hotărârii judecătorești pentru un singur grec, și încă țăran. Ei n-au putut tăgădui omorul, dar, nădăjduind că pentru un singur ghiaur nu vor fi executați nouă musulmani (poate că nu cunoșteau această rigoare a legii), au spus în fața judecătorului că toți laolaltă l-au omorât și nu pot ști cine l-a rănit mai înainte și cine pe urmă. Și, așa după cum am spus, toți nouă au fost osândiți la moarte pentru un singur supus.

7. De oricare femeie străină, soție, fiică, roabă sau prizonieră nu este îngăduit nici să te atingi, nici să o privești. Iar de va fi fetiță mai mică de șapte ani, adică înainte de vârsta potrivită pentru împreunare, atunci nu se oprește și ele pot umbla în școlile mixte. Iarăși, zic ei că este cel mai greu păcat ca bărbatul să privească trup gol de bărbat sau băiat, afară de picioare până la genunchi și trupul de la cap până la brâu, deși năravul pentapolitanilor îl îmbrățișează mai mult decât Jupiter pe Ganimede.

21. Este interzis în timpul războiului a-ți tăia unghiile și a-ți rade vârful capului. Prima pentru că unghiile se socotesc a fi o armă naturală a omului, cu care poate prinde și sfâșia pe inamic; a doua pentru ca, de i se va întâmpla cuiva să fie ucis de inamic, să aibă inamicul de ce să apuce și să ridice capul, ca nu cumva, fiind părul ras, să fie nevoit să-l ridice cu sulița sau cu ghioaga.”

Sursa traducerii: Dimitrie Cantemir, Opere complete. VIII. Tomul II. Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane, București, 1987.
Sursa fotografiilor din ediția rusă și a ediției românești: Dacoromanica – Biblioteca Digitală a Bucureștilor