Ziarul revoluționar „Poporul suveran”, București, 1848

„Poporul suveran
Gazetă politică și litterară.
Libertate, egalitate, fraternitate
București. Sâmbătă 19 Iunie. Anul 1848

Ținta acestui jurnal este a sprijini drepturile poporului român. Glasul său se va ridica cu energie în contra tiranii; dar nu va rămânea mut nici împotriva poporului când acesta va abuza de libertatea de care se bucură; însă aceasta va fi ca să-l lumine și să-l întoarcă de la orice urmare i-ar compromita libertatea și ar aduce Patria la peire și anarhie. Redacția acestii foi va priimi orice plângere dreaptă a cetățenilor și va face să resune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. Va avea drept țintă asemenea unirea provinciilor române și tot ce va putea duce Româniea la fericire și la mărire.”

Nr. din 19 Iulie 1848

„Unirea Moldovii cu Țara Românească

De la adunarea națională depândă fericirea patriei.
Această adunare trebue să se pătrunză, că una din cestiile principale, este unirea Moldovei cu Țara Românească.

Străbunii noștri au înțeles foloasele unei asemenea uniri. Astfel vedem pe Mihai Bravul redicând arme în contra fraților noștri din Moldova, numai ca să poată ajunge la ținta sa; apoi un Ștefan și alții.

Fanarioții încă înțeleseră importanța aceștii uniri, și temându-se de dânsa, o anulară prin resboaiele ce făcuseră să se aprinză între ambele principate în timpii lui Vasile vodă al Moldavii, Matei Basarab al Țării Române. În fine fanariotul pe de o parte rescolea focul nestins al răsboiului intre ambele principate, ca să ațâțe ura între frați și să slăbească puterea românului; iar pe

de alta întroducea corupția în țară. Ei reusiră.

Acum însă când principul unirii se pune în lucrare de toate națiile, când strein cu strein voiește a se înfrăți, vom fi noi de altă ideie, noi care firește suntem frați și care am declarat frăție, dreptate?

Nu, nu; să lipsească acele barieri ce par că s-au pus în adins ca să oprească frate pe frate a se înbrățișa. Iar una din cestile cele mai importante de care adunarea națională trebue a se pătrunde, să fie aceasta, fiindcă numai aceasta poate să ducă România la mărire și adevărată fericire.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Iulius Barasch, Cursul de igiena populară, București, 1857

„Cursul de igiena populară, dat în lecțiuni publice de duminică în anii 1854 și 1855, în Colegiul Național, de către Dr. Iulius Barach, Profesor de Istoria Naturală la Colegiul Național și la scoala de hirurgie. Seria I-iu. Partea generală, coprinde XII lecțiuni. București. 1857. Tipărit în Tipografia Colegiului Sf. Sava.

Temperamentul melancolic. Deși melancoliea rar se desvoltă la un tânăr și mai mult la omul în vârstă înaintată, însă chiar din tinerețea cea mai fragetă se află semnele începătoare ale acestui temperament, care se va desvolta tocmai pe urmă. Oamenilor de acest temperament le plac singurătatea, sânt d’o simțire adâncă, capabili a se întrista de orice întâmplare neplăcută; pe când sângerosul vede lumea ca învălită în colori de roze, melancolicul o vede învelită în negru; acești oameni au păr negru, coloarea pelei oacheșă bătând ceva în galben, ochii negri, corpul lor rar este gras. Oamenii aceștia nu sânt întocmai răsbunători, dar sânt misantropi; urăsc tot genul omenesc împreună cu chear persoana lor însuși. Sânt capabili a comite un sinucid fără vr’o causă îndestulătoare, numai fiindcă li s-a urât vieața. Sânt supuși mai cu seamă la patima emoroidelor (trânși), la felurimi de indigestiuni, de congestiuni către organile burții, mai cu seamă fiindcă mai  totd’auna oamenii melancolici petrec o vieață sedentară, șăd în casă făcând puține mișcări cu corpu.

Temperamentul flegmatic. Acești oameni sânt grași și groși, au o înțelepciune foarte mărginită, o simțire foarte obtusă, sânt d’o fire egoistă, nu se gândesc decât a-și mulțumi trebuințele lor fizice și animale.

Sânt oameni(i) cei mai fericiți, dacă este ertat a numi fericire, o stare de nesimțire și de stupiditate; pelea lor e albă însă fără espresiune și prin urmare însipid și neplăcut ca orice lucru stupid; moartea lor este, în general, de apoplexie, sau că se topesc în grăsimea lor. Cu toate acestea, rar se găsesc temperamente bine distincte, mai cu seamă temperamentul melancolic când este desvoltat, încetează a fi o stare normală și devine o patimă, adecă o zmintire.

Clima, stațiunea anului și etatea (vârsta) au o influință foarte mare asupra temperamentului. Așa s(pre) e(xemplu) în climele călduroase, și în climele moderate vara, oameni tineri pretutindenea au în temperamentul lor o predominanță sanguinico-holericu, pe când în climele reci iarna, oameni bătrâni au în temperamentul lor oarecare predominanță melancolică sau flegmatică. Dacă cineva voește să facă o comparațiune, între temperamentele și vârsta omului va zice că sântem flegmatici când sântem copii, sângeroși când sântem tineri, holerici când sântem oameni făcuți, și devenim melancolici în bătrânețe; apoi la o vârstă foarte înaintată, iar din nuou devenim flegmatici, căci bătrânețea foarte înaintată este a duoa copilăriă.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Iosif Genilie, Principe de geografie pentru tinerimea studioasă, București, 1851

„Principe de geografie pentru tinerimea studioasă. De I. Geniliu. București. În Tipografia Collegiului Național. 1851.”

Din capitolul despre Moldavia

„Capitale și locuri semnate.
I. În Țara de Sus.

Dorohoiul, cap. ținutul Dorohoiu, lângă lacul Dorohoiului. – Mihailenii. – Herța.
Fălticenii, cap. în ținut. Sucevei, cu mare târg la 20 Iulie.
Botoșanii, cap. în ținut. Botoșani, foarte negoțioasă.
Piatra, cap. în ținut. Neamțul, scoate multă lemnărie.
Neamțul, are un minunat spital, și ruine din cetatea Neamțul.
Monastirea Neamțul, pentru părinți; Varaticul, Agapia, pentru maice, sânt populate monastiri, cele mai întâi ale Moldaviei.
Valea Albă sau Răsboenii, loc respectabil, prenumit de la mulțimea oaselor albe, rămase de la eroii ce se luptară cu turcii la 1476, iunie 26.
Bacăul, cap. în ținut. Bacău, pe unde locuesc mulți unguri.
Ocna, unde este întâia sărărie a Moldoviei.
Romanul, lângă Moldova, capit. în ținutul Romanului, pe o câmpie foarte mănoasă, are episcopie.
Târgul Frumos, produce cei mai frumoși pepeni ai țării.
Iașii, cu 66 mii loc., cap. Moldaviei, pe lângă râul Bahluiul. Iașii s-a numit așa de la colonia romană, a Iassilor prenumită, și este

capitala țării de pe la 1565; mai înainte era Suceava.
Edificii și temple sânt: Mitropolia, Trierarhii, Golia, Academia, Galata, Socola, și alte multe palate domnești și private.

II. În Țara de Jos.

Vasluiul, cap. ținut. Vasluiu, ce scoate multă miere.
Hușii, cap. în ținutul Fălciului, aproape de Prut, are o episcopie, și scoate vinuri multe și bune, duzi, mătăsari și tutun mult.
Bârladul, cap. în ținut. Tutovei, scoate săpunuri multe.
Focșanii, lângă un canal din pârâul Milcov, cap. în ținut. Putnei, centrul negoțului dintre principate. *)
Odobeștii, lângă Milcov, renumiți pentru vinurile cele multe și cele mai bune ale Moldaviei.
Tecuciul, cap. în ținut. Tecuciu, care scoate vinuri bune.
Galații, lângă Dunăre, 10 mii loc., cap. în ținut. Cuvurluiului, centrul negoțului moldovenesc: și pentru exportul productelor pământenești, cât și pentru importul celor străine.
____________
*) Ținutul Putnei era al Țării Românești. Trotușul despărția Romania de Moldavia. Pe la anii 1475 Stefan, eroul moldovenesc, bătându-se cu Radul, domnul Romaniei, îl învinse; luă acest ținut, și făcu graniță între principate pârâul Milcovul, care a rămas până acum despărțitor, de peste 400 de ani.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.