Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Paris”

Saint Marc Girardin, Amintiri de călătorie și de studii

Saint Marc Girardin, Souvenirs de voyages et d'etudesSouvenirs de voyages et d'etudes 1„Starea morală a Principatelor

[…] Am discutat cu unul din marii boieri care a îmbătrânit în demnitățile sale, care o cunoaște bine, care a rămas un om onest și care manifesta doar puțină mizantropie. Credeți – mi-a spus el – că suntem o țară nouă. Nu! Suntem o societate bătrână, măcinată, coruptă. La ce bun să vă înșel? Vorbim destul de bine franceza, doamnele noastre sunt istețe și spirituale, nu ne descurcăm rău la o serată, dar credeți-mă, o societate se cunoaște după diminețile sale, nu după serate. Saloanele, discuțiile, contradansurile, tot ceea ce vi se arată nu reprezintă societatea. Este numai lustrul, nu se pătrunde în profunzimi […] // Obiceiurile noastre sunt puțin din cele ale popoarelor care ne-au guvernat sau ne-au protejat. Sau mai degrabă viciile acestora. De la ruși am luat libertinajul, de la greci lipsa de onestitate în afaceri, de la prinții fanarioți amestecul de lașitate și de vanitate, de la turci indolența și lenea; de la polonezi divorțul și acea mulțime de evrei săraci, care mișună pe ulițele noastre. Iată moravurile noastre! Fundamentul bunelor moravuri este spiritul de familie. La noi familia, grație ușurinței acordării divorțului, nu are nicio stabilitate […]

Souvenirs de voyages et d'etudes 2Căci ceea ce noi numim educația fetelor înseamnă de fapt a le învăța franceza, muzica, dansul, și când știu acestea, le credem desăvârșite și le căsătorim cu câte un tânăr care este incapabil să-și conducă nevasta, neștiind el însuși ce dorește de la viață. Odată căsătorite femeile noastre nu fac nimic, petrec timpul culcate pe divan, își fac toaleta, primesc și fac vizite. Cele mai active citesc romane franțuzești și de acolo capătă o nouă conduită și experiență, care inspirată de aceste cărți, este plină de greșeli și himere […]

Souvenirs de voyages et d'etudes 3Credeți că noi avem o patrie? Doamne ferește! Cât despre mine nu știu foarte bine cine suntem. Suntem oare turci? Suntem oare ruși? Ni se spune că suntem vasalii Turciei și protejații Rusiei. Ce înseamnă să fii muntean sau moldovean? Iată mai bine de o sută de ani de când încercăm să scăpăm de turci și pentru aceasta am apelat la ruși. Această speranță însemna patriotismul. Astăzi ne-am revenit din această iluzie, nu-i iubim deloc pe ruși, și în ziua în care ne vor deveni stăpâni vor deveni asemenea turcilor. Așteptăm altceva […]

Souvenirs de voyages et d'etudes 4

Capitol despre Regulamentul Organic

Am căutat dacă în Regulament există, cu privire la domnie, vreo referire la ereditate. În Țara Românească, Regulamentul spune expres că fiii domnului pot fi aleși, dacă îndeplinesc condițiile cerute. În Moldova, Regulamentul nu menționează nimic cu privire la această problemă, ceea ce lasă fiilor domnului toate drepturile pe care le pot avea. Fără îndoială ereditatea ar fi pentru principate un principiu sănătos, pentru că ar fi o garanție a stabilității. Dar niciodată boierii nu vor consimți să investească un alt boier cu principiul eredității. Rivalitățile și geloziile se opun. Ereditatea nu se poate stabili în principate decât în profitul unui prinț străin. Există voința generală, în Țara Românească și Moldova, de a avea un prinț

Souvenirs de voyages et d'etudes 5străin […] Acesteia i se adaugă o alta: unirea celor două principate. Astfel reunite sub un prinț străin și ereditar și formând un stat a cărui întindere ar fi egală cu Regatul Bavariei sau Piemontul, principatele ar face un corp politic capabil să trăiască și să dureze. Ele ar începe să conteze în balanța politică europeană, și iată de ce aceste dorințe nu vor fi niciodată împlinite […]”

Sursa imaginilor: M. Saint-Marc Girardin, Souvenirs de voyages et d’études, Paris, 1852-1853.
Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, vol. III (1831-1840), București, 2006.

Nicolae Chiparissa, Descrierea luptelor lui Mihai Racoviță cu austriecii în 1716-1717

Epistolaire grec, Paris, 1888

Mihail Racovita 1

Pag. 253

„Istorisirea celor întâmplate în Moldova la anul 1716, în a treia domnie a prea Înaltului, prea Strălucitului și păzitului de Dumnezeu Domn și Hegemon a toată Moldovlahia, Domnul Domn, Ioan Mihail Racoviță Voevod

În anul mântuirei 1716, fiind răsboiu între turci și germani, germanii au fost fericiți cucerind și cetatea numită Temeșvar. Carii pentru această victorie îngâmfându-se, se purtau vrăjmășește nu numai contra turcilor, dar și contra creștinilor, supușii lor.

Și mai întâi făcând năvală în Valahia, pe Hegemonul și Domnitorul ei, Domnul Necolai Mavrocordat, l-au răpit cu toată casa și l-au dus în Ardeal. După aceea s-au pus să încerce și Moldova […]

Mihail Racovita 2

Pag. 256

Îndată ce a luat știința Domnul, a încălecat cu câți se aflau în curte și întâlnind pe germani bătându-se cu ei a scăpat din mâinile lor (acolo s-au ucis patru ițoglani ce erau lângă el) și s-au dus la mănăstirea numită Cetățuia, ce este pe vârful unui deal, departe de Iași ca la jumătate de oră și s-a dus și s-a închis acolo până să se adune armatele, cari erau atunci împrăștiete. Iar nemții lăsând Iașul a urmărit pe Domn până la zisa mănăstire, unde încunjurându-l aruncau cu puștile ca să se predea, iar înălțimea sa Hegemonul mai înainte a fost trimis la Bugeag ca să vie tatarii, cu porunca marei împărății, spre paza Moldovei. Carii și aceia au fost ajuns lângă Iași, la mănăstirea lui Aron Vodă, trimițând Domnul știința tătarilor să sosească mai curând, au ajuns după două ore. Iar germanii văzând pe tătari venind contra lor, lăsând mănăstirea s-au pogorât la câmp. Iar tătarii după obiceiul lor strigând Allah! Allah! a încunjurat pe germani. Atunci prea Înălțatul Domn împreună cu cei de pe lângă el ieșind din mănăstire, și luând cu el și pe soldații cei adunați (carii împrăștieți fiind s-a adunat atunci), a alergat asupra germanilor. Și a început răsboiul la 10 ore și a ținut până la 5 ore din noapte; iar întârzierea răsboiului a fost până a sosit seimenii și vânătorii Domnului. Nemții tăeți și împușcați zăceau morți, câți din ei au rămas vii, negăsind drum să fugă, au căzut într-o râpă unul asupra altuia și câți nu s-au ucis s-au prins vii. De abea au scăpat 20 și au fugit și aceștia răniți, și s-au dus la Brașov, referind generalului minunile și victoria Domnului. Așa s-au nimicit adunătura acestor oameni înrăutățiți, carii schingiueau Țara Moldovei fără ca să le fie vinovată și să li dea pricină de răutate, și și-au luat resplata lor cuvenită; că fără drept, numai din nesațul generalului s-au purtat crâncen contra creștinilor […]

Mihail Racovita 3Iar prea Înălțatul Domn a ordonat să se adune trupurile germanilor morți într-un loc; și aruncând de-asupra lor pământ a făcut movilă, adică grămada mare, care este în drumul Constantinopolului, în fața locului unde a fost răsboiul, și a făcut cerdac minunat cu cruce de piatră și cu inscripție spre nemuritoare aducere aminte a faptului.”

Sursa traducerii: Constantin Erbiceanu, Cronicarii greci carii au scris despre români în epoca fanariotă, București, 1888 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor).
Sursă imagini: Emile Legrand, Epistolaire Grec; Ou, Recueil de Lettres Adressees Pour La Plupart a Chrysanthe Notaras, Paris, 1888.

Expediția lui Mahomed al II-lea contra lui Vlad Țepeș (1462)

Ducae, Michaelis Ducae nepotis, Historia Byzantinaatacul de noapte al lui tepes„În anul 6970 trimite la voievodul Țării Românești (Walachiae Vaiuodae) un sol, anunțându-l să vină în grabă la închinăciune și să aducă neapărat cu sine 500 de băieți și tributul ce-l dă în fiecare an, adică zece mii de galbeni aur, Voievodul i-a răspuns însă: galbenii îi are gata să-i dea, băieții însă nu poate; cât despre sine să vină însuși la închinăciune, și aceasta e mai cu neputință. Auzind tiranul acestea s-a înfuriat și, trimițând pe unul din oamenii lui de seamă cu unul din secretarii săi, a spus: Aduceți-mi tributul! Și despre celelalte mă voi gândi eu. Iar ei venind și arătând românului cele spuse de sultan, mai întâi pe ei i-a tras în țeapă, o moarte neomenoasă, dureroasă și urâtă. Pe urmă trecând cu armata, a străbătut cu dușmănie părțile Distriei și, luând mult popor de rând, i-a trecut pe toți în Țara Românească și le-a luat viața cu același fel de moarte în țeapă.

Un comandant din marginile acelea, al tiranului voind să se arate cu o faptă de mare vitejie, a trecut în Țara Românească cu zece mii de turci; românul ciocnindu-se cu ei, pe care i-a ucis în război, i-a ucis, pe care însă i-a prins de vii, pe toți amarnic i-a osândit la moarte și pe comandantul lor Chamza, trași fiind în țeapă.

Când tiranul a auzit acestea, i s-a făcut negru înaintea ochilor și turbat de mânie și-a strâns armată de pretutindeni, peste 150 de mii; și în vreme de primăvară, ieșind din Adrianopole, a venit la Dunăre; și acolo ridicând corturile, a stat până ce să se strângă toată armata într-un singur trup. Dar românul și el i-a mutat pe toți supușii lui în locuri strâmte de munte și în locuri acoperite de păduri; și câmpurile le-a lăsat pustii și vitele de tot felul le-a mânat mai înăuntrul hotarelor dinspre alani și huni; iar însuși cu armata de sub el se aținea toată ziua în locuri scutite de sihle și păduri dese. Tiranul trecând Dunărea, a străbătut loc mai bine de 7 zile și n-a găsit nimic, nici om, nici cel mai neînsemnat animal și nici ceva de mâncare sau de băut. Și ajungând într-un loc frumos așezat ca o livadă, vede mii și mii de pari sădiți în pământ încărcați în loc de fructe cu oameni morți, și în mijloc pe Chamza pe care l-am amintit mai sus, în îmbrăcămintea de in subțire și purpură ce-o purta, tras în țeapă. La vederea acestei amenințări, tiranul s-a înspăimântat și noaptea, când a ridicat corturile, fiindu-i frică, a tras șanțuri și a ridicat valuri și sta în mijlocul lor. Românul însă sculându-se dis-de-dimineață și rânduindu-și bine oamenii de sub el, a năvălit, când era încă întuneric, și nimerind în partea dreaptă a taberii, a intrat deodată înăuntru și până în ziuă a tăiat turci fără de număr; și până ce s-a luminat de ziuă, mulți turci s-au ucis între ei. Când însă s-a făcut dimineața, românii au intrat în țarcurile lor și s-au culcat; iar tiranul sculându-se, plin de rușine, a trecut Dunărea și a ajuns la Adrianopole.”

Sursa traducerii: Ducas, Istoria turco-bizantină. 1341-1462, ediție critică de Vasile Grecu, București, 1958 (pe Dacoromanica).
Sursă imagini: Ducae, Michaelis Ducae nepotis, Historia Byzantina, res in imperio Graecorum gestas complectens a Joanne Palaelogo I ad Mehemetem II…, Paris, 1649

Post Navigation