Alexandre d’Hauterive, Moldova în 1785

Publicat la Paris în 1877

„Am deosebit până în prezent până la șapte soiuri de oameni în Moldova:
1. Boierii, care merg cu trăsura, în jilț, cu căruța și care par mândri față de popor, prevenitori cu oamenii de la Curte, afabili cu străinii și politicoși între ei.
2. Oamenii de la Curte, care merg călare; sunt boierii de treapta a doua. Primii merg cu trăsura de la dânșii până la Curte, iar la palat, ca și în casele lor cofrează, scriu, judecă, se îmbogățesc și se plictisesc. Ceilalți expun ostentativ, încălecați pe cai înzorzonați cu valtrapuri roșii sau galbene, argintate sau aurite, obrăznicia și înfumurarea stării lor, adăugate celor ale națiunii lor. Ar pune să fie bătuți cu bețe săracii de pe uliți, dacă nu s-ar scula în picioare când ar trece ei. Merg unii la alții să-și bea cafeaua, să-ți fumeze lulele și să pălăvrăgească asupra greutăților numirilor și destituirilor din importantele dregătorii de vistier, cămăraș, cupar, spătar, armaș, adică de fecior, mărunt funcționar, paharnic, purtător de spadă și ușier.
3. Negustorii greci, cu o înfățișare delicată, cu tonul dulceag, cu un aer șmecher, trăsături care exprimă foarte bine întocmai calitățile morale ale acestei oneste specii de corsari, ce profită de prostia semenilor lor și de nevoile străinilor, spre a-i jupui în felul cel mai politicos din lume.
4. Negustorii moldoveni, care vând cuie, scânduri, hârdaie, brânză, icre, cu un aer și maniere corespunzătoare mărfurilor ce le desfac.
5. Nemții, foarte buni lucrători, care s-ar îmbogăți cu toții, dacă n-ar fi de o prostie fără seamă, bețivi, obraznici, prea scumpi la vânzare și urâți de toată lumea.
6. Evreii, care sunt recunoscuți de departe după figura lor cea mai extraordinară, ce nu poate fi văzută în nicio altă țară din lume, cu capul în formă pătrată și creștet ascuțit la bărbie, acoperit de o cușmă de blană neagră din care atârnă în față două cozi de păr în toată lungimea lor, în timp ce la spate, capul le este ras și cărora o mică barbă la capătul bărbiei le dă aerul unor capre de Angora. În rest, datorează nemților de a nu fi cei mai mari hoțomani din țară și de a obține preferința pentru lucrările de // tâmplărie, costumele de haine, ceasornice, etc., pe care le fac de altfel mult mai puțin bine.
7. În sfârșit, poporul, umplând ulițele, care se aruncă cu fața în noroi de îndată ce vede de departe o blană sau un harnașament de cai, care-și îndepărtează pe ai săi, căruța și boii săi și pe care-i aruncă în șanț, dacă nu poate altfel.”

Sursa traducerii: Călători străini despre țările române, vol. X, partea I, București, 2000 (pe www.digibuc.ro)
Sursa foto: Biblioteca Digitală Națională

 

Saint Marc Girardin, Amintiri de călătorie și de studii

„Starea morală a Principatelor

[…] Am discutat cu unul din marii boieri care a îmbătrânit în demnitățile sale, care o cunoaște bine, care a rămas un om onest și care manifesta doar puțină mizantropie. Credeți – mi-a spus el – că suntem o țară nouă. Nu! Suntem o societate bătrână, măcinată, coruptă. La ce bun să vă înșel? Vorbim destul de bine franceza, doamnele noastre sunt istețe și spirituale, nu ne descurcăm rău la o serată, dar credeți-mă, o societate se cunoaște după diminețile sale, nu după serate. Saloanele, discuțiile, contradansurile, tot ceea ce vi se arată nu reprezintă societatea. Este numai lustrul, nu se pătrunde în profunzimi […] // Obiceiurile noastre sunt puțin din cele ale popoarelor care ne-au guvernat sau ne-au protejat. Sau mai degrabă viciile acestora. De la ruși am luat libertinajul, de la greci lipsa de onestitate în afaceri, de la prinții fanarioți amestecul de lașitate și de vanitate, de la turci indolența și lenea; de la polonezi divorțul și acea mulțime de evrei săraci, care mișună pe ulițele noastre. Iată moravurile noastre! Fundamentul bunelor moravuri este spiritul de familie. La noi familia, grație ușurinței acordării divorțului, nu are nicio stabilitate […]

Căci ceea ce noi numim educația fetelor înseamnă de fapt a le învăța franceza, muzica, dansul, și când știu acestea, le credem desăvârșite și le căsătorim cu câte un tânăr care este incapabil să-și conducă nevasta, neștiind el însuși ce dorește de la viață. Odată căsătorite femeile noastre nu fac nimic, petrec timpul culcate pe divan, își fac toaleta, primesc și fac vizite. Cele mai active citesc romane franțuzești și de acolo capătă o nouă conduită și experiență, care inspirată de aceste cărți, este plină de greșeli și himere […]

Credeți că noi avem o patrie? Doamne ferește! Cât despre mine nu știu foarte bine cine suntem. Suntem oare turci? Suntem oare ruși? Ni se spune că suntem vasalii Turciei și protejații Rusiei. Ce înseamnă să fii muntean sau moldovean? Iată mai bine de o sută de ani de când încercăm să scăpăm de turci și pentru aceasta am apelat la ruși. Această speranță însemna patriotismul. Astăzi ne-am revenit din această iluzie, nu-i iubim deloc pe ruși, și în ziua în care ne vor deveni stăpâni vor deveni asemenea turcilor. Așteptăm altceva […]

Capitol despre Regulamentul Organic

Am căutat dacă în Regulament există, cu privire la domnie, vreo referire la ereditate. În Țara Românească, Regulamentul spune expres că fiii domnului pot fi aleși, dacă îndeplinesc condițiile cerute. În Moldova, Regulamentul nu menționează nimic cu privire la această problemă, ceea ce lasă fiilor domnului toate drepturile pe care le pot avea. Fără îndoială ereditatea ar fi pentru principate un principiu sănătos, pentru că ar fi o garanție a stabilității. Dar niciodată boierii nu vor consimți să investească un alt boier cu principiul eredității. Rivalitățile și geloziile se opun. Ereditatea nu se poate stabili în principate decât în profitul unui prinț străin. Există voința generală, în Țara Românească și Moldova, de a avea un prinț

străin […] Acesteia i se adaugă o alta: unirea celor două principate. Astfel reunite sub un prinț străin și ereditar și formând un stat a cărui întindere ar fi egală cu Regatul Bavariei sau Piemontul, principatele ar face un corp politic capabil să trăiască și să dureze. Ele ar începe să conteze în balanța politică europeană, și iată de ce aceste dorințe nu vor fi niciodată împlinite […]”

Sursa imaginilor: M. Saint-Marc Girardin, Souvenirs de voyages et d’études, Paris, 1852-1853.
Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, vol. III (1831-1840), București, 2006.

Nicolae Chiparissa, Descrierea luptelor lui Mihai Racoviță cu austriecii în 1716-1717

Pag. 253

„Istorisirea celor întâmplate în Moldova la anul 1716, în a treia domnie a prea Înaltului, prea Strălucitului și păzitului de Dumnezeu Domn și Hegemon a toată Moldovlahia, Domnul Domn, Ioan Mihail Racoviță Voevod

În anul mântuirei 1716, fiind răsboiu între turci și germani, germanii au fost fericiți cucerind și cetatea numită Temeșvar. Carii pentru această victorie îngâmfându-se, se purtau vrăjmășește nu numai contra turcilor, dar și contra creștinilor, supușii lor.

Și mai întâi făcând năvală în Valahia, pe Hegemonul și Domnitorul ei, Domnul Necolai Mavrocordat, l-au răpit cu toată casa și l-au dus în Ardeal. După aceea s-au pus să încerce și Moldova […]

Pag. 256

Îndată ce a luat știința Domnul, a încălecat cu câți se aflau în curte și întâlnind pe germani bătându-se cu ei a scăpat din mâinile lor (acolo s-au ucis patru ițoglani ce erau lângă el) și s-au dus la mănăstirea numită Cetățuia, ce este pe vârful unui deal, departe de Iași ca la jumătate de oră și s-a dus și s-a închis acolo până să se adune armatele, cari erau atunci împrăștiete. Iar nemții lăsând Iașul a urmărit pe Domn până la zisa mănăstire, unde încunjurându-l aruncau cu puștile ca să se predea, iar înălțimea sa Hegemonul mai înainte a fost trimis la Bugeag ca să vie tatarii, cu porunca marei împărății, spre paza Moldovei. Carii și aceia au fost ajuns lângă Iași, la mănăstirea lui Aron Vodă, trimițând Domnul știința tătarilor să sosească mai curând, au ajuns după două ore. Iar germanii văzând pe tătari venind contra lor, lăsând mănăstirea s-au pogorât la câmp. Iar tătarii după obiceiul lor strigând Allah! Allah! a încunjurat pe germani. Atunci prea Înălțatul Domn împreună cu cei de pe lângă el ieșind din mănăstire, și luând cu el și pe soldații cei adunați (carii împrăștieți fiind s-a adunat atunci), a alergat asupra germanilor. Și a început răsboiul la 10 ore și a ținut până la 5 ore din noapte; iar întârzierea răsboiului a fost până a sosit seimenii și vânătorii Domnului. Nemții tăeți și împușcați zăceau morți, câți din ei au rămas vii, negăsind drum să fugă, au căzut într-o râpă unul asupra altuia și câți nu s-au ucis s-au prins vii. De abea au scăpat 20 și au fugit și aceștia răniți, și s-au dus la Brașov, referind generalului minunile și victoria Domnului. Așa s-au nimicit adunătura acestor oameni înrăutățiți, carii schingiueau Țara Moldovei fără ca să le fie vinovată și să li dea pricină de răutate, și și-au luat resplata lor cuvenită; că fără drept, numai din nesațul generalului s-au purtat crâncen contra creștinilor […]

Iar prea Înălțatul Domn a ordonat să se adune trupurile germanilor morți într-un loc; și aruncând de-asupra lor pământ a făcut movilă, adică grămada mare, care este în drumul Constantinopolului, în fața locului unde a fost răsboiul, și a făcut cerdac minunat cu cruce de piatră și cu inscripție spre nemuritoare aducere aminte a faptului.”

Sursa traducerii: Constantin Erbiceanu, Cronicarii greci carii au scris despre români în epoca fanariotă, București, 1888 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor).
Sursă imagini: Emile Legrand, Epistolaire Grec; Ou, Recueil de Lettres Adressees Pour La Plupart a Chrysanthe Notaras, Paris, 1888.