Gromovnic al lui Iraclie înpărat, carele au fost numărătoriu de stele, 1795

„Gromovnic al lui Iraclie înpărat, carele au fost numărătoriu de stele. Acum a doa oară tipărit. La leat 1795.”

„Duminecă de să va întâmpla Crăciunul, iarna va fi îndoită și rea, și cam udă, și ploioasă, toamna vânturoasă, pe vremea secerii va fi bună, șărpilor peire, oilor peire, poame multe, miere multă, grâu puțin, dobitoacelor și hiarălor înmulțire, iar oamenilor celor tineri peire.

Luni de să va întâmpla Crăciunul, iarna va fi bună, primăvara și vara ploioasă, pe vremea secerii ploae multă, toamna secetoasă, vii puțin, miere puțină, poame multe

fără seamă, moarte multă, ales bătrânilor concenire, oamenilor celor de oaste bucurie, înpăratului voe bună, și boerilor lui, muiarilor scârbă mare, și multe dintr-însele vor și muri, unt de vacă mult.

Marți de să va întâmpla Crăciunul, iarna va fi grea, primăvara ploioasă, vara bună, numai secetoasă, toamna iar secetoasă, poame puține pre alocurea, dobitoacelor scădere, boale multe, puternicilor și muerilor scârbe și dureri, celor ce umblă pre mare înecare, miare și vii și unt mult.

Miercuri de să va întâmpla Crăciunul, iarna va fi mare și bună de o parte și cam îndoită de va și ploa, iar va ținea puțin. Primăvara secetoasă

Vara bună și frumoasă, grâu cam puțin, poame multe, vin mult, miere multă, unt puțin, oamenilor celor buni pagubă, vrăjmașilor smerenie.

Joi de să va întâmpla Crăciunul, iarna va fi îndoită și tare, și vârtoasă, și apoi ușoară, ghiață va fi multă, primăvara ploioasă, frumoasă, nici va fi secetă, nici ploae multă, grâul carele va fi sămănat timpuriu va fi bun, poame multe, miere puțină, unt de vacă mult, vii mult, toamna ploioasă, și grâul celui sămănat toamna scădere.

Vineri de să va întâmpla Crăciunul, iarna va fi grea și năprasnică, primăvara ploioasă, pre vremea seceririi

va fi ploae multă, toamna secetoasă, puțin vii, puțin unt, roadă multă, ochilor durere, la oameni la gură și de cel perit mulți vor fi bolnavi, muerilor celor grele sminteală, pruncilor boală, unora și moarte.

Sâmbătă de să va întâmpla Crăciunul, iarna va fi vânturoasă, primăvara ploioasă, vara vânturoasă va fi, și căldură puțină, oilor pagubă, roadă e treia parte abia va rămânea, tunet mult, sămănătura bună și frumoasă, miere nici multă, nici puțină, între oameni vrajbă multă, bătrânilor pagubă, pre alocurea și moarte va fi.

Sfârșit și lui Dumnezeu laudă.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

Pentru Atmosferă, adecă Văzduh (Buda, 1834)

Din Zaharia Carcalechi, Biblioteca Românească, partea IX, Buda, 1834

„Pentru Atmosferă, adecă Văzduh.

Î(ntrebare). Ce este văzduh, adecă între ceriu și între pământ?
R(ăspuns). Aer, atmosfericesc, sau electricesc foc, abure, anathimiasis care trage soarele din pământ la înălțime, și să numesc Atmosferă sau Văzduh.
Î. Ce este Aerul?
R. Una din cele patru stihii, prea supțire, rar, pururea, mișcătoriu, curgătoriu, limpede, carele încungiură Marea și pământul despre toate părțile, foarte trebuincios la viață, la flacăra focului, la lumină, la auzirea, și răsuflarea dobitoacelor.
Î. În câte să înparte aerul?
R. În trei, în aer înalt, prea rece de la nori și până la ceriul cel deasupra noastră, și de mijloc acela ce ține norii, și mai de jos, acela ce să întinde de la pământ și până la nori, carele să chiamă zotikon, iar când suflă sau bate mai tare să chiamă anemos […]

Î. Care dobitoace trăesc cu aerul?
R. Toate cele zburătoare, cele cu patru picioare gângănii, oamenii, și toate altele vii, care să mișcă pre pământ, cu răsuflarea aerului trăesc, afară numai din amfibii, adecă cele ce trăesc și în vânt și în apă, precum broaștele, ș.a.
Î. Ce lucruri sânt în văzduh?
R. Norii, ploaia, zăpada, piatra grindina, ceața, roaoa, tunetul, fulgerul, trăsnetul, curcubeul, și altele multe înalte care să văd în aer, cum electriceasca lumină. Ton Meteoron.
Î. Tâlcuiește-ne feliurimile meteorilor?
R. Acestea sânt în doaă feliuri, adecă înfocate și umejoase, și înfocate sânt câte să văd în văzduh că au foc, care să fac din grăsimile și unturoasele, și cu pucioasă aburiri, ce totdeauna trage căldura soarelui în vânt, care vânt este plin de atoma atmus, adecă de aburi de pucioasă, salitră și altele, și de materie electricească, ce este în sineși acestea săvârșesc și hrănesc focul cel din vânt al văzduhului. Acestea pornindu-le vântul și ducându-le aici și colo cu multă pripă, și necontenit între dânsele clătindu-se când înorează, și greotatea văzduhului răzbate pre vânt cu aceste înfocate materii, să înpreună multe părți de pucioasă, salitră, sărături, aburi unsuroase, smoală, și celelalte. Și această amestecare // grabnică, le aprind într-o flacără în chipul aerului, și strălucește, pre care noi văzându-o o numim fulger […]

Î. Care sânt cele apătoase și umejoase Meteora?
R. Atmi, adecă aburelele care trage soarele din cele umejoase ale pământului, adecă din gârle, bălți, lacuri, rovini, mlăci, copaci, erbur, și din celelalte, și să face o ceață, sau o supțire roaă, și trăgându-se la înălțime, ca niște ușoare și supțiri lucruri, rămân în vântul cel deasupra noastră, și apoi purtându-se aici și colea ca niște aburi, să fac în văzduh nori, și strângându-se mulți la un loc, și tot mișcându-se de vânturi să învârtoșesc și să face noreala, și când acești nori groși ce să adună din aburi opresc lumina soarelui și umejoasele părți înpreunându-se multe, slobod picături mici sau mari, care picături îngreuindu-se, cad jos, și aceia noi o numim ploae, carea de multe ori, pogorându-se din multa înălțime, cu grabă, și trecând prin vânturi foarte reci, îngheață și să face grindina, piatră, sau zăpada, sau bruma și celelalte […]

Și altele multe asemenea vedem în vânt, și pre fața pământului, după cum zburătoriul bălaur, săritoarea capră, steaoa ce cade și să vede ca o grindă, sau sul de foc și altele, care din materiile cele zise, și aburii cei de pucioasă, scoate pământul, și acestea în vreme liniștită, umbla pe jos, după cum făclia ce mai cu seamă se vede pre mormânturile oamenilor, în chip de flacără, galbenă și albastră, care arde numai pre de o parte, și să arată pre multe mormânturi pre vreme liniștiti, din aburul cel unsuror al trupurilor omenești. Aceasta în vremea veche, în Grechia pricinuia multă spaimă oamenilor (mai ales ticăloșilor creștini neînvățați proști), și ardea sau fierbea trupurile oamenilor celor de curând îngropați, socotind că morții es din mormânturi cu putere drăcească, acest firesc și curat foc, l-au numit vârcolac, strigoi și mulți (oh vai) murea numai de spaima aceștii vederi […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Cronica lui Pseudo-Enache Kogălniceanu: a treia domnie a lui Constantin Vodă Mavrocordat în Moldova

Manuscrisul românesc nr. 62 de la Biblioteca Academiei Române

„Într-aciastă domnie a lui Costandin Vodă mari săcită au fost di vară, cât să spăriesă ghețâi lăcuitori. La cari, văzând și

domnul, au poroncit ca să facă litanii pi la toate bisăricile. Și di multe ori strânge toate icoanile di pi la toate bisăricile, scoțând și sfintile moștie a sfintii Prepadomnii Paraschivii, mergând mitropolitul cu toți vlădicii și preuțâi și domnul cu toată boerime și slujitorime, strângându-să cu toțâi la un loc, în grădina ce mari di supt curțâle domnești, făcând aghiasmo, cetind moliftele celi di ploai, tremețând domnul toți zapciii peste tot locul de strângè nărodul, bărbați, fimei, copii, fete, di le aducè în grădină ca să asculte rugile. Di năroc era acest domn, că cu toate rugile ce făcè, milostivu Dumnăzău au trimes ploi pre multi, și să făcusă toate bucatele, cât socotè oamenii că nu vor găsi loc ca să le pui.

Iar când au fost la mezu verii, sau din păcatele nărodului, sau din nărocire domnului, au trimes Dumnezău urgie Sa asupra acei țări, lăcusti, di au împlut țara pisti tot locul mai pin toate țânuturile, di istovisă tot. Cât pi undi să punè, rămânè locul negru, ca când n-ar fi fost sămănat niciodată nimică, sau grâe di era, sau vii, sau mălai, sau popușoi, și pi pădure di să punè, niagră rămânè, părând că-i uscată. Cari fiind c-au țânut câțiva ani, macară că să începusă încă din domnie fratele mării sale, lui Ion Vodă, dar nu era atât, nici să lățâsă pisti toată țara ca la mărie-sa, căci într-o zî s-au pornit a treci pin Iași și, di multi ci era, soarile bini nu să vidè. La cari, poroncisă domnul la

toate mănăstirile celi mari ca să facă rugă și să tragă toate clopotile cele mari, ca doară să vor spăriè și vor fugi di sunetul și huitile clopotilor, iar în zădar s-au ostenit, căci era urgie lui Dumnezău.

Și în puțină vremi s-au făcut o mari scumpete, cât agiunsăsi dimirlie de orzu di o da câti un leu. Și pin multe sati și țânuturi niavând ce mânca, usca coji di copaci și li chisa, făcându-le făină, li amestica câte cu puțână făină și le făcè mălaiu și-l mânca. Pi alte locuri strângè ghindă și iarăș asemine o făcè […]”

Fotocopii de la Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.
Transcrierea după: Pseudo-Enache Kogălniceanu, Letopisețul Țării Moldovii… (1733-1774). Ioan Canta, Letopisețul Țării Moldovii… (1741-1769). Ediție critică de Aurora Ilieș și Ioana Zmeu, București, 1987.