Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Martie, 2013”

Românii din Banat descriși de Ignaz von Born (1770)

Calatorii prin Banatul Timisoarei, Transilvania si Ungaria in anul 1770

Calatorii prin Banatul Timisoarei, Transilvania si Ungaria în anul 1770, descrise într-o serie de scrisori către Prof. Ferber

Scrisoarea a III-a

Scrisoarea a III-a

„Timișoara, 20 iunie 1770

Locuitorii Banatului sunt sârbi (Raizes în text), români (Wallachians) și un sfert germani; sârbii își trag originea zice-se de la sciți, ei au locuit odinioară în Dacia, apoi în Serbia și se numesc în limba lor sârbi (srbi); această limbă este un dialect corupt slavon sau iliric. Originea românilor este mai puțin sigură. Ei își zic român (romun), un cuvânt însemnând în limba lor și roman și un om care rămâne și, de aceea, nu este sigur dacă ei sunt o rămășiță a coloniilor romane sau a unei națiuni supuse de romani. Medaliile sau monedele și urmele mormintelor romane, care se găsesc în părțile muntoase ale țării și aproape de Dunăre, sunt dovezi sigure că au fost odinioară sub romani, fie într-unul sau celălalt din sensurile de mai sus. Chiar și limba lor care e vorbită în Țara Românească, în chipul cel mai aspru, iar în Transilvania, cu multă eleganță, este o latină coruptă; totuși, nu înțeleg cum de folosesc atâtea

Ignaz von Born (p. 15)

cuvinte italiene, care n-au nici un fel de asemănare cu limba latină, astfel ca: aramă (cupru), mâncare (a mânca) și multe altele. Terminația cuvintelor lor și felul de a le conjuga, după felul italian, s-au amestecat cu limba acestei națiuni. Felul lor de trai este foarte aspru și sălbatic; sunt lipsiți de religie, arte și științe; copiii lor, de când au abia câteva zile, sunt scăldați afară în aer liber în apă caldă, iarna, ca și vara, și înfășați în pânză de in sau stofă de lână groasă. De la 5 până la 12 sau 14 ani sunt folosiți pentru paza vitelor; fetele învață în același timp să spele, să facă pâine, să toarcă, să coasă, să țeasă și așa mai departe. De la 14 ani, sunt folosite la lucrul câmpului. Ei cultivă cel mai mult porumbul sau cucuruzul, totuși seamănă și orz și grâu; ei fac din fructele pomilor, pe care-i sădesc în mare număr, un fel de vinars pe care-l numesc rachiu și pe care îl beau din belșug […]

Ignaz von Born (p. 20)

Ei se feresc de a intra în bisericile noastre; și dacă uneori unii dintre ei sunt siliți să intre în biserică, se spală îndată ce s-au înapoiat acasă pentru a se purifica.

Faptul de a fi aghiesmuiți în bisericile noastre sau a lua parte la vreo slujbă, unde e folosită // aghiazma, îi umple de groază pentru că acest lucru îi spurcă în cel mai înalt grad: îmbrăcămintea care a fost stropită nici nu a mai fost purtată fără a fi spălată. Preoții sau popii lor îi stropesc cu o rămurică sau un mic buchet de isop.

Mult timp n-am putut să înțeleg ce vor să spună românii prin cuvintele frate de cruce, a mânca crucea, dar, în sfârșit, am aflat, iată: când două sau mai multe persoane vor să-și jure prietenie veșnică și doresc să nu se mai despartă, nici în viață, nici în moarte, pun o cruce în vasul din care beau și mănâncă, pronunțând legământul lor pe veci. Această ceremonie nu trebuie nesocotită niciodată. Ea precede îndeobște tâlhăriile; tot așa fac și când vor să-și apropie pe cineva cât mai strâns; de exemplu, când hoții dau drumul cuiva, de teamă să nu fie trădați de el, îl fac să jure pe sare, pe pâine și pe cruce că va păstra tăcerea; aceasta se numește a jura pe cruce, pe pită, pe sare. În ce privește canoanele lor religioase, ele sunt foarte deosebite de ale noastre. Furtul și adulterul sunt socotite nimicuri la ei; în schimb, siluirea sau necinstea unei fete este un păcat mult mai mare, iar omorul nu poate fi iertat de preoții lor. Numai Dumnezeu singur poate să-l ierte. Totuși tâlhăriile și omorurile sunt foarte răspândite la ei.

Ignaz von Born (p. 21)

Cauza acestor contradicții se poate găsi, cred, în ideea imperfectă pe care o au despre divinitate și suflet, căci cum ar putea avea ei idei clare asupra datoriilor omului și ale societății? Toate fenomenele sau efectele unor cauze pe care nu pot să le înțeleagă, ei le privesc ca pe fapte supranaturale; o eclipsă de soare este o luptă între vârcolaci și Soare, de aceea, îndată ce văd acest fenomen, fac zgomot și împușcă mereu pentru a alunga pe acești vârcolaci care, dacă ar învinge și ar mânca Soarele, ar arunca lumea într-un întuneric veșnic.

Există în această țară o mulțime nesfârșită de insecte mici care ies primăvara din găurile făcute în stâncile ce se găsesc aproape de locul numit Columbaț, pe malul turcesc, și care se răspândesc pretutindeni, chinuie animalele, câteodată până a le omorî. Acestea, după legendele lor, ar fi scuipate de diavol, căruia ostașul sfânt, Sfântul Gheorghe, i-ar fi tăiat în acea peșteră capul.

Niciodată românii n-ar tăia o frigare dintr-un fag ca să-și frigă carnea, din cauza unui suc roșiatic pe care îl produce acest arbore primăvara și din cauză că turcii fac din fag țepile în care trag pe creștini.

Din toate osândirile la moarte, cea prin funie este cea mai temută; chiar și țeapa și roata îi sperie mai puțin, din cauză că funia strânge gâtlejul și sufletul nu poate să iasă în sus, ci e împins înapoi, în jos […]”

Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române, vol. X, partea I, București, 2000 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginilor: Travels through the Bannat of Temeswar, Transylvania, and Hungary, in the year 1770. Described in a series of letter to Prof. Ferber, on the mines and mountains of these different countries, Londra, 1777

Anunțuri

Călătoriile lui Johann (Hans) Schiltberger (circa 1380-1440) în Țările Române

Schiltberger

Bătălia de la Nicopole

Bătălia de la Nicopole

„În anul 1394, regele Sigismund al Ungariei (Hungern în text) trimise soli în țări creștine ca să ceară ajutor contra păgânilor, care făcuseră pagube mari în Ungaria. Îi veniră în ajutor o mare mulțime de oameni din toate țările. Atunci el se puse în fruntea mulțimii și o conduse la Porțile de Fier, care despart Ungaria, Bulgaria (Bulgariam) și Valahia (Walachey). Și trecu Dunărea în Bulgaria și se îndreptă către un oraș numit Vidin care este un oraș de scaun în Bulgaria. Atunci veni domnul țării și al orașului și se închină de bunăvoie regelui. Atunci regele ocupă orașul cu 300 de oameni, călăreți și pedestrași buni. Și porni spre alt oraș

Schiltberger 3

în care erau mulți turci și stătu aici cinci zile; în oraș erau mulți turci care nu voiau să predea orașul. Atunci orășenii alungară cu putere pe turci din oraș și se închinară regelui. Regele ocupă și orașul acesta cu 300 de oameni de ai săi. Și porni spre alt oraș, care se numește Schiltau, în limba păgânilor Nicopoli. Aici a stat el 16 zile pe apă și uscat. Atunci veni sultanul turcilor, numit Baiazid, cu 200.000 de oameni în ajutorul orașului. Când auzi aceasta regele Sigismund, îi ieși împotrivă cale de o milă de oraș cu oastea sa, care era socotită cam la 60.000 de oameni. Apoi a venit domnul Țării Românești (Walachey) numit Mircea (Merten Weydwod), care a cerut regelui să-i dea voie să facă o recunoaștere a dușmanului. Aceasta i s-a încuviințat. Atunci el a luat cu sine o mie de oameni din oastea sa și a făcut recunoașterea dușmanului. După ce s-a întors la rege și i-a spus că a văzut pe dușman și că dușmanul avea 20 de steaguri și că sub fiecare steag s-ar afla câte 10.000 de oameni și că fiecare steag stă deosebit de celelalte, cu ostașii săi, auzind aceasta, regele a vrut să întocmească ordinea de luptă. Atunci domnul Țării Românești a cerut să i se îngăduie să dea primul atac; ceea ce regele încuviință foarte bucuros. Dar ducele de Burgundia auzind de aceasta, s-a împotrivit să lase această cinste altuia, spunând că a venit de la mare depărtare cu oaste mare care era prețuită la șase mii de oameni și cu care a avut cheltuieli mari. De aceea voia el să dea primul atac și a trimis la rege ca să-l lase să dea primul atac pentru că venise de departe […]

Schiltberger 4

Schiltberger 5

Înainte de 1428 trebuie amintit aici în ce țări am fost. Când am plecat din Bavaria, am venit în Ungaria; am fost acolo zece luni înainte de a se face marea expediție împotriva păgânilor, la care am luat de asemenea parte, cum stă scris mai sus.

Am fost și în Țara Românească în cele două capitale ale ei care sunt numite Argeș (Agrisch) și Târgoviște (Turdisch). Și într-un oraș care se numește Brăila și care e așezat pe Dunăre și acolo își au locul lor de așezare luntrele și corăbiile cu care negustorii aduc mărfuri din țara păgânilor. Și mai trebuie amintit că locuitorii din Țara Românească (Grossen Walachey/Valahia Mare în text) și din Moldova (Kleinen Walachey/Valahia Mică) păstrează credința creștină; ei vorbesc o limbă deosebită; și ei își lasă părul și barba să crească și nu o taie niciodată.

Am fost de asemenea și în Transilvania (Siebenburgen) care e o țară germană (Teutschland), și capitala acestei țări se numește Sibiu (Hermanstatt); și în țara Bârsei (Wurzerland) și capitala se numește Brașov (Cassauw).

Și acestea sunt țările de dincoace de Dunăre în care am fost eu. Acum trebuie să luați aminte la țările dintre Dunăre și mare în care am fost eu.

Eu am fost în trei țări care se numesc toate trei Bulgaria. Prima Bulgarie se află acolo unde treci din Ungaria dincolo de Porțile de Fier și capitala ei se numește Vidin. Cealaltă Bulgarie se află în fața Țării Românești și capitala ei se numește Târnovo. Și cea de a treia Bulgarie se află acolo unde se varsă Dunărea în mare și capitala ei se numește Caliacra […]

Întoarcerea prin Moldova (Valahia Mică)

Întoarcerea prin Moldova (Valahia Mică)

Acuma ascultați și luați seama cum m-am întors în țară. Pe noi ne-a trimis împăratul de la Constantinopol pe o corabie la o cetate ce se numește Chilia (Keyler) și acolo se varsă Dunărea în mare. Și la această cetate m-am despărțit de tovarășii mei care au venit cu minte din păgânitate și m-am alăturat unor negustori cu care m-am dus într-un oraș care se numește în limba germană Weiszestatt (Cetatea Albă) care se află în Valahia. Și mai apoi am ajuns la un oraș numit Suceava (Sedhof) și care este cetatea de scaun a Valahiei Mici. Și mai apoi am ajuns într-un alt oraș numit în limba germană Lubich (Lvov) și este capitala Rusiei Mici.”

Sursa traducerii: Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1968 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginilor: Hans Schiltberger, Ein wunderbarliche vnnd kurtzweilige, Frankfurt, 1570

Prințipiile noastre pentru reformarea patriei (Brașov, mai 1848)

Printipiile noastre pentru reformarea patriei

Programul revoluționarilor moldoveni redactat la Brașov

„1. Desființarea boierescului și a orice alte dări a lăcuitorilor săteni către proprietari.
2. Ridicarea beilicurilor, a lucrului șoselelor și a tuturor împovorărilor fără plată către stăpânire.
3. Împroprietărirea lăcuitorilor fără nici un fel de răscumpărare din partea lor.
4. Nimicirea tuturor privilegiilor și, prin urmare, deopotrivă purtare a sarcinilor statului de către tot poporul îndeobște, precum și de o potrivă împărtăsire a lui la toate driturile politice și țivile.
5. Întemeierea instituțiilor țării pe toate prințipiile de libertate, de egalitate și de frățietate, dezvoltate în toată întinderea lor.
6. Unirea Moldovei și a Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc.

12/24 Maiu 1848
Brașău

Teodor Sion, Costachi Negri, L. Roset, Frații Vasili și Ion Alecsandri, George Cantacuzin, M. Costache, A. Rusu, Grigori Balș, Zaharia Moldovanu, P. Cazimir, Ioan T. Curius, Georgie Sion, N. Ionescu”

Sursa transcrierii: Cornelia Bodea, 1848 la români. O istorie în date și mărturii, vol. I, București, 1982 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginii: România. Evoluție în timp și spațiu. Album, București, 1996

Post Navigation