Tipărituri vechi

românești sau despre români

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei: bătălie între Radu Șerban și Gabriel Báthory (1611)

Volum din seria Fontes rerum austriacarum.

Volum din seria Fontes rerum austriacarum.

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei

Precuvântarea din ediția vieneză.

Precuvântarea din manuscris (facsimil din ediția în limba maghiară, Miercurea Ciuc, 2007).

Precuvântarea din manuscrisul cronicii (facsimil din ediția în limba maghiară, Miercurea Ciuc, 2007).

„Scrisoare de dedicație și precuvântare despre unele istorii demne de amintit care s-au petrecut în Transilvania și în țările învecinate începând din anul 1608 – ca urmare a unor întâmplări premergătoare – până la anul 1659 și chiar după acest an. Cu toată supunerea și smerenia, cu respect și cu toată cinstea cuvenită stimaților, înțelepților și binevoitorilor domni Ioan Boht, primar, Ștefan Mann, jude regal, Grigore Heysel, jude al scaunului, și Toma Hann, vilic [slujbaș orășenesc], precum și preaînțeleptul sfat al orașului regesc Sighișoara, s-a scris și închinat această lucrare, domnilor patroni și ocrotitori numiți, ca venită din partea unui prieten voitor de bine.

Numai lui Dumnezeu i se cuvine laudă, prețuire și cinste.
Mie și oamenilor, nicidecum.

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei 2Bietul Radu vodă, după ce a fost alungat, s-a retras pentru un timp spre Dunăre, unde s-a oprit, s-a refăcut într-o măsură oarecare, și s-a întărit cu oaste. El avea de gând să se răzbune pe dușmanul său Gabriel Báthory pentru pagubele suferite de el și de țară. Timp de 4 luni el a strâns o oaste aleasă de 8000 de oameni, alcătuită din turci, polonezi, cazaci și curteni. În luna iunie a venit în mare taină

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei 3în munții Transilvaniei, înspre Brașov, până la Rucăr. Aici a stat bine ascuns timp de opt sau zece zile și, deoarece poruncise ca trecătorile să fie păzite cu strășnicie, în afară de sfatul din Brașov nimeni n-a știut nimic de șederea lui acolo.

În această vreme, Gabriel Báthory se retrăsese din Țara Românească împreună cu prada lui, plecând din nou la Sibiu. El nu putea sta liniștit, ci voia să-și încerce norocul cu Brașovul; își înarmă oastea cu armurile trainice, cu scuturile și armele furate de la Sibiu, apoi plecă cu 32.000 de oameni în Țara Bârsei, plin de veselie, ca și când ar fi mers la nuntă, și se opri la Sânpetru, la o milă depărtare de Brașov, neștiind absolut nimic despre Radu vodă.

Când însă Radu vodă își dădu seama de aceasta, ieși din munți încet, dar în mare taină. În ziua de 8 iulie, cu două ore înainte de a se face ziuă, el se opri cu oastea pe câmpia Brașovului, fără ca Báthory să prindă de veste. Apoi se așeză, pregătindu-se de bătălie, împărți pe cei 8000 de oameni pe care îi avea în 33 de cete și la ceasurile 8 se puse în mișcare, apărând în ochii lui Báthory, lăsând însă 2000 de curteni și de cazaci în spatele morii de hârtie, unde au fost ținuți ascunși ca rezervă. Báthory, zărind pe neașteptate pe Radu vodă și văzând că-și orânduise oastea pentru luptă, își pregăti de asemenea, fără întârziere, oastea de bătălie și, pentru a-și bate joc și a-și arăta marele dispreț față de Radu vodă, trimise să-l întrebe dacă a sosit aici ca să petreacă cu el sau să se bată. Radu vodă nu luă în glumă acestea și nu voi să țină seama de ocările lui Báthory, ci înaintă împotriva acestuia, ca un viteaz neînfricat, îl lovi la ceasurile 11 și se ținu ca un cavaler. Se părea la început că Báthory va fi înfrânt. Dar deoarece acestuia îi sosea mereu oaste proaspătă și odihnită, foaia se întoarse, el puse pe fugă pe Radu vodă, (acesta) pierzând și 2000 de pedestrași care nu putuseră fugi. Când Báthory a văzut aceasta, a strigat victorie!, spunând Nekunk atta Isten az viadalt (Dumnezeu ne-a dat victoria). Îndată ce ostașii lui Báthory și-au dat seama de aceasta, au părăsit rândurile și s-au apucat să jefuiască trupurile celor uciși, luând o pradă bună, de care însă nu s-au bucurat mult, căci cei 2000 de curteni și

Georg Kraus, Cronica Transilvaniei 4de cazaci care se găseau la moara de hârtie, văzând aceasta, nu zăboviră, ci se aruncară înainte și deschiseră un foc puternic asupra cetelor în neorânduială ale lui Báthory. Radu vodă, care fugea, văzând cum stau lucrurile, se întoarse și atacă și el pe dușman din partea stângă. O luptă aprigă se încinse și, fiindcă ostașii lui Báthory stricaseră orice rânduială, Radu vodă măcelări multă oaste. Aceștia trebuiră să strige acum, în loc de victorie, Fusson az ki futhat (Să fugă cine poate). În cele din urmă, Báthory și-a părăsit oastea și a trebuit să scape prin fugă. Din oastea bătută a lui Báthory au murit vreo 7785 de oameni, printre care erau mulți domni și nobili, fără a-i socoti pe cei care au pierit pe alocuri în timpul fugii. De asemenea a murit în timp fugii și mărețul Ioan Imreffy, tanqvam Fax, Tuba et author omnium malorum (într-o oarecare măsură, uneltitorul, urzitorul și autorul tuturor relelor). Acesta a fost aruncat de către ostașii și slujitorii săi lângă Sânpetru, într-o mlaștină adâncă, plină cu nămol, unde a și pierit, ceea ce a fost o răsplată binemeritată […]”

Sursa traducerii: Cronicile medievale ale României. Supliment I. Cronica Transilvaniei 1608-1665, de Georg Kraus, București, 1965.

Surse pentru facsimile:
Georg Kraus, Erdélyi krónika 1608-1665, Miercurea Ciuc, 2007.
Fontes rerum austriacarum. Siebenbürgische Chronik des Schässburger Stadtschreibers, Georg Kraus. 1608-1665, partea I, Viena, 1862.

Andreas Reinheckel, Știri noi, adevărate, despre prințul din Valahia (Mihai Viteazul), 1599

Andreas Reinheckel, Warhafftige Newe Zeitung Vonn dem Fürsten auß der Walachey, 1599„Știri noi, adevărate, despre prințul din Valahia, cum a cucerit el de la turci cinci orașe și a distrus un mare număr de sate, cătune și mori și cum a ars totul, cum a omorât un mare număr de turci și cum a eliberat un mare număr de creștini și i-a dus cu el în țara lui, totul pus în cânt. Tipărit la Neuss, de către Andreas Reinheckel, în anul 1599.

Warhafftige Newe Zeitung 1Creștini, voi, tineri și bătrâni,
ascultați ce eu acum vă spun,
ce de curând s-a întâmplat
cu prințul din Valahia,
cum vă spun eu, e-adevărat.

Că turcul de curând trimis-a
doi pași în a prințului țară,
în cea Valahie – vezi bine –
ca ei s-o cucerească-ndat,
s-o pustiască chiar cu totul.

Deci, prințul un pod nou făcuse
din țară, peste Dunăre,
să poată trece peste ea.
Acolo pașii așteptau
pe prinț a-l prinde ei sperau.

Dar prințul planul lor afla
și mai tare se mai pregătea
pe turci spre a-i întâmpina;
și când spre pod se îndrepta,
pe turci de-ndat îi și zărea.

Un pașă, precum vă spun eu,
chiar din Silistra era;
celălalt din Serbia venea.
Curând prințul îi ataca
și viața multor turci curma.

Și nu-nceta piosul prinț
viteaz să-ndemne oastea sa:
În luptă ei să nu cedeze;
chiar viața lângă ei și-ar da.
Astfel ucis-au ei mulți turci.

Iară când lupta se sfârșea
și turcii toți uciși zăceau,
câți nu scăpaseră prin fugă,
în țara lor prințul mergea,
la acel oraș, Nicopolea.

Când prințul pe drum se afla
și spre Nicopole mergea,
abia atunci veste primea
că treișpe mii de turci erau,
ba și doi pași îl așteptau,

Warhafftige Newe Zeitung 2Și încă doișpe bei măreți,
pe care prințu-i ataca
și lupta strașnic începea,
pe toată ziua se-ntindea,
iar turcul mult se-nfricoșa.

Și Domnul binecuvânta
pe prințul și pe oastea sa,
din nou să fie glorioși.
Mulți turci viața și-au pierdut;
au prins doi pași și patru bei.

Iar ceilalți turci, în acel ceas,
pe fugă repede s-au pus
și ceilalți bei asemenea.
Curând, cu oastea sa, și prințul
pleca, vezi, spre Nicopolea.

Orașul ei împresurau,
cu vitejie-l atacau
și la asalt cu toți porneau.
Și în trei locuri – vă spun eu –
zidul curând se prăbușea.

Iar când cei din oraș vedeau
că ei, creștinii, nu plecau,
să se-apere au încetat
și pentru milă se rugau,
viața lor a se cruța.

Dar asta nu le ajuta,
căci toți ce se-mpotriveau
ei toți au fost măcelăriți;
cu șase mii de case mari
orașul, fost-a cucerit.

Bogată pradă ei au luat
și multe bunuri au cărat,
apoi au și incendiat.
Orașul ei l-au tot distrus,
apoi spre Vidin ei s-au dus.

Când ei la Vidin au ajuns
orașul l-au și atacat
și-au început a împușca.
Iar turcii au cedat curând,
crezând că astfel vor scăpa.

Warhafftige Newe Zeitung 3Și când au cucerit orașul
ei pradă bună au luat;
în trei locuri l-au incendiat,
iar mulți turci ce erau acolo
au ars, c-așa le trebuia!

Prințul deloc nu obosea
și tot ce-n cale îi ieșea
îndată el și cucerea:
Plevna, Vrața și Rahova
au trebuit să se predea.

Și multe sate el a ars,
case și mori lângă oraș,
tot ce era-n acele părți.
Iar cine se împotrivea
de-ndată îl și omora.

Dar cei ce erau neam creștin,
bulgari, de-asemeni, câți erau
și care-acolo se aflau,
pe toți cu el prințul i-a dus;
dar ascultați ce am de spus:

Vreo șaișpe mii, bătrâni și tineri,
prințul cu el i-a dus curând
din țara turcului afară;
căci ei toți buni creștini erau
și Domnului îi mulțumeau.

Deci el pe ei i-a mântuit
și de la turci i-a și luat;
i-a dus apoi în țara sa,
să aibă toți tainul lor,
chiar pe tot timpul vieții lor.

Iar prințul mult s-a-nfuriat
pe turci; și-a pus atunci în gând
să-i păgubească cât mai mult
pe orișiunde ar putea;
doar Domnul de l-ar ajuta.

Au prins chiar și un bei tătar,
ce prieten bun cu turcii era;
au luat mulți cai, și steaguri chiar,
iar turcii mult s-au supărat
că astfel țara li s-a luat.

Warhafftige Newe Zeitung 4Turcii cei prinși – e-adevărat –
mărturisit-au de îndat
că turcul mult s-a-nfuriat
de paguba ce-acum v-o spun
că la Oradea s-a-ntâmplat:

Prin multe asalturi – douăzeci și unu –
el, câinele de turc, a atacat
Oradea în trei locuri.
Creștinii bine s-au apărat
Murind din turci chiar treișpe mii.

Când oastea turcă a văzut
creștinii că nu se aplecau,
pornit-au turcii iarăși toți
cu multă pagubă-napoi;
pe Domnul noi să-l lăudăm.

Creștini, voi, tineri și bătrâni,
cădeți cu toții în genunchi;
rugați-vă la Cel de Sus:
Prin fiul tău, Iisus Hristos,
ajută-ne, Doamne, amin.”

Sursa traducerii: Mihai Viteazul în conștiința europeană. Vol. 4. Relatări și presă, București, 1986 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursă imagini: Andreas Reinheckel, Warhafftige Newe Zeitung Vonn dem Fürsten auß der Walachey, Neiße, 1599.

Richard Knolles, Istoria generală a turcilor, Londra, 1603

Richard Knolles, The generall historie of the Turkes, London, 1603„Istoria generală a turcilor de la începuturile acestei națiuni până la ascensiunea dinastiei otomane, cu toate expedițiile de seamă ale principilor creștini împotriva lor. Împreună cu viețile și cuceririle regilor și împăraților otomani, adunate cu fidelitate din cele mai bune istorii atât vechi cât și moderne și rezumate într-o istorie continuă până în anul prezent 1603.

The generall historie of the Turkes 1[Sultanul] i-a promis [lui Mihai Viteazul], ca recompensă a loialității sale, să-i dea pe vecie țările Transilvania, Valahia și Moldova și pentru trebuințele sale să-i furnizeze atât trupe cât și bani; i-a oferit mai mult: să-l facă mare comandant în armata sa din Ungaria și pașă al Timișoarei, ca prieten al său, gata în orice vreme să-l ajute cu 50 de mii de călăreți și infanteriști (după cum va fi trebuința) împotriva împăratului, rezervându-și lui însuși tot ce ar cuceri în plus, pentru toată bunătatea și amabilitatea cerându-i numai să-i fie loial. Toate aceste oferte voievodul le arătă comisarilor imperiali, continuând să declare că nu se va îndepărta niciodată, ci va sta ferm alături de împăratul creștin. Totuși, ca un bărbat doritor să-și îmbunătățească situația, a profitat de ocazie să ceară împăratului țara Transilvaniei, ocupată de el atât de recent, ca moștenire pentru totdeauna pentru el și fiul său, cu orașele de frontieră care au aparținut în timpurile trecute Transilvaniei și cu tot ce ar urma să cucerească de la turci, să fie ale sale și ale fiului său. A cerut, de asemenea, ca toate funcțiile și demnitățile din vremile trecute acordate de maiestatea sa imperială lui Sigismund, fostul principe, să poată fi acum stăpânite de el însuși, iar pentru serviciile făcute să i se acorde bani ca să plătească soldații. Iar împăratul cu ceilalți principi ai imperiului să-l asigure că, dacă ar fi făcut prizonier de turci, ei l-ar răscumpăra, iar în cazul că prin marea putere a turcilor ar fi alungat din aceste țări, atunci prin grija împăratului să aibă un loc convenabil atribuit lui în Ungaria Superioară, pentru a trăi acolo, cu o subvenție anuală de 100 mii taleri. Dacă i se va acorda tot ce a cerut, promitea ca anul acesta să facă mai mult contra turcilor decât se făcuse în 100 de ani, cu stăruința că dacă el ar fi avut să folosească banii ce s-au cheltuit în timpul acestui război nu se îndoiește că ar fi adus toate țările de la Marea Neagră până la Buda, Alba Regală și Solnoc sub ascultarea împăratului. O promisiune mare într-adevăr, dar cu greu ar fi putut fi realizată chiar și de un principe mult mai mare decât el […]

The generall historie of the Turkes 2După această victorie importantă, Mihai ocupând restul Moldovei a chemat poporul să-i jure supunere împăratului, lui însuși și fiului său, spre marea ofensă a polonilor, dar în special a marelui cancelar, un bătrân inamic al Casei de Austria. Au urmat tulburări mai mari decât mai înainte, la frontierele acelei țări curgând mai departe sângele multor creștini, pe care îl puteau folosi mai bine contra dușmanului de moarte în apărarea comunității creștine. Totuși cele trei țări războinice și de graniță, Transilvania, Valahia și Moldova, bastioanele cele mai sigure ale acestei părți a creștinătății (the surest bulwarkes of that side of Christendome) și foarte expuse furiei inamicului comun, erau încă o dată unite sub ascultarea împăratului pentru marea binefacere (fără îndoială) a comunității creștine și spre nemulțumirea turcilor […]”

Sursa traducerii: Mihai Viteazul în conștiința europeană. Vol. 2. Cronicari și istorici străini. Secolele XVI-XVIII. Texte alese, București, 1983 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursă imagini: Richard Knolles, The generall historie of the Turkes, London, 1603.

Post Navigation