Tipărituri vechi

românești sau despre români

Cerșătorii din Sankt Petersburg (Foaie pentru minte, 1842)

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 50 din 14 Decembrie 1842

„Cerșitorii în St. Petersburg.

Acela care dă unui cerșitoriu de pomană, să fie globit (=amendat) mai întâiu cu 5, iar a doa oară cu 10 ruble*).

Ucasul lui Petru cel Mare.

Mergând pe ulițele căpitalei rusești Se. Petersburg, vedem o mulțime de așezăminte binefăcătoare de toată plasa și totdeodată pe trotoare (pe lângă case) o ceată de cerșitori, surzi, orbi, muți, oameni fără mâni sau fără picioare, stârpituri – întânzând mâna și glasul pentru milă. Aveți milă și pomană, nu vă uitați de un păcătos…

Da, negreșit păcătos… Peste aceasta de la o vreme încoace cerșitoria s-au prefăcut într-un feliu de meserie și cerșitorii în acteri de teatru. Câștigul acestei meserii scutite de contribuție (capitație) o plătește iubirea de omenire rău înțeleasă.

Mai demult cerșitoriu se numia omul nenorocit, căruia și lipsia hrana, îmbrăcămintea și lăcașul. Acuma cerșitorii lăcuesc în cvartire bune în Pescav, pe la mănăstirea Nevski sau la poarta de triumf. Ei beau ceaiu și cerșitoarele cafea; toți au odăi călduroase, pat moale și cină de ajuns – iar la prânz nu le ajunge vremea. Cerșitorii se împart în mai multe clase. Cea dintâie este a orbilor, pentru că aceștia au cele mai bune câștiguri. Bage de seamă cineva, că ei niciodată nu cer de la țărani, ci numai de la oameni bine îmbrăcați. Niciodată nu îmblă purtați de altul, ci totuș merg mai iute decât noi ceștii cu ochii sănătoși și știu prea minunat a o lua pe picior, când simt de departe, că se apropie inspectorul cerșitorilor […]

Muții formează a doa plasă și stă numai din bărbați. Femeile cerșitoare se înțelege de sine, că nu se pot lăpăda de răcoritoarea dulceață de a vorbi. Sexul femeiesc rămâne tot același în porfiră ca și în trențe – ca să tacă, le este cu anevoie. Câștigul ce îl au muții, nu se poate asemăna cu al orbilor; însă pentru aceea ei au și roluri mult mai ușoară, pentru că pot vorbi cu ochii. Înainte de câtăva vreme mă duceam de-a lungul perspectivei Nevskiane cu un prietin de la Moscva, unde cerșitorii sânt încă tot cerșitori. Noi dădurăm peste un mut, care pe prietinul meu îl apucă a-l trage de gulerul mantelei și între feliuri de semne și cerea milă. Soțul meu scoate o rublă din busunariu și văzând că eu îmi sug buzele, îmi zice: Vai de om, de am ști că are familie, i-aș da o bancnotă, nu o rublă. Cerșitoriul se ului și: Eu am un tată bătrân, o mamă și cinci prunci, strigă deodată … de bucurie. Iată mutul vorbitoriu. Eu am râs cu cea mai mare plăcere; prietinul meu îmi puse rubla în busnariu și se depărtă, iar cerșitoriul trimisă în urmă-mi o mulțime de înjurături, pentru că l-am lipsit de câștig […]
__________
*) Acestea sânt ruble de argint. După prețul de atunci al banilor, gloaba aceea era grea pentru cei carii avea milă cu cerșitorii de la uliți.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Mahomet, pricinuitoriul legei turcești

Din Plutarh nou, vol. II, Buda, 1819

„Mahomet. Pricinuitoriul legei turcești. Se născu la ani 569 sau 570 și muri la ani 632.

Mahomet se născu la Meca, și până la vârsta de 40 ani trăi necunoscut îndeletnicindu-se întru neguțătorie. Adese călătorind de la Meca la Damasc, se deșteptă mintea lui, și se învăță a cunoaște oamenii.

O văduvă bogată din Meca a unui neguțătoriu luă pre el la dânsa, ca să ocârmuiască neguțătoria ei. După ce șezu la ia trei ani, se amorisi (îndrăgi) într-însul, și luă pre el spre bărbat. De aci se începu norocirea lui; pre vremea aceea era el în floarea vârstei sale, aici fu, când veni lui în gând o lege noao a întemeia. În Eghipet, Palestina, Siria și pretudintenea află el o mulțime de secte, sau osebiri întră legi, care una pre alta dușmănea; el dară socoti, de va putea aceste toate întru una să le însoțească, și iscodi o lege noao, care oareșcare asămănare avea cu acele, care vrea el să strice.

În vârsta lui de 40 de ani începu a se da afară drept un proroc, și se prefăcea, că vede arătări, vorbind ca un om cu duh, întâiu încredință vedeniile, sau arătările sale muerei lui, mai pre urmă la alte opt persoane, și aceștea făcură iară mulți proseliți, sau credincioși noi, și în 3 ani avea 50 de ucenici de tot supuși lui.

Acum atâta stăpânirea, cât și mai mulți preoți ai locului aceluia începură a socoti pre Mahomet ca pre un om primejdios, pre carele începură a-l catatrexi (goni).

Mahomet, simțindu-se încă slab spre înprotivire, fugi de la Meca la Medina, dară prin această fugă se făcu numele lui mai mare și vestit, și el însuși mai cu îndrăsneală.

Această epohă sau vreme se numește Eghira, după care musulmanii ai lor ani numără, care urmă la ani 622 iul. 16.

După ce văzu Mahomet, că din toate părțile se adună ocenici înprejurul său, schimbă orânduiala lui, mai mult nu îndemna el norodul cu învățături spre a lui lege, dară adună o oaste, și porunci la orice înprotivire cu sabia a răspunde. Jidovii cei aravicești mai mult înprotivindu-se, ei mai întâiu se jertvuiră, stăpânind al lor de

apărare loc, un mare număr dintr-înșii se omorâră, și pre ceialalți la ani 627 vândură. Acum se putu întoarce Mahomet la Meca cu o învoială, unde și titulă de craiu luă. După aceia încunjură cetatea și lăsă ei voe să-și aleagă: moarte, sau lege noao. Întru acest tropos înfricoșat curând își făcu lui părtinitori de lege destui; aceia, carii se înprotivea, se omorea. Domn al Araviei, și la toți vecinii înfricoșat fiind, socotea a fi puternic destul a putea sili pre grecii și persianii spre legea lui.

Întâiu apucă Siria, carea pre vremea aceia a înpăratului Iraclie era, luă câteva cetăți, și făcu pe prinții de la Daunca și Deila birnici. Aici fu, unde mai pre urmă povățui oastea sa. Pașii săi, norocoși fiind ca și dânsul, multe țări supuseră supt stăpânirea lui.

Mai la urmă cunoscu Mahomet apropierea morței sale prin simțirea lucrărei unei otravă, carea lui o jidovoică într-o gușă de berbece dăduse, ca să pue pre el la probă, de iaste el cu adevăr un proroc. După ce o parte din carne mâncă, simți otrava, carea lucra încet, și pricinuind lui niște grele friguri, muri în vârstă de ani 62.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Arătări de vreo câteva doftorii și meșteșuguri (1831)

Fotocopii după ms. rom. 4353 de la Biblioteca Academiei Române

Cănd vă mușcă un căine turbat

Să pisază raci vii, apoi să-i arză și să bea scrumul cu vin, că-i va trece. Sau să pui un rac viu la rană, la mușcătură.

Pentru mușcătura de șarpe

Să fierbe busioc negru, cu oțet (…) Să bea cu vin, că nu numai mușcătura șarpelui, ci și limbricii îi curățește din omu.

Pentru negrala dinților

Să iai corn de cerb, să arză bine, pănă să va face alb, apoi să-l pisezi bine, și cu cenușa aceia să freci dinții.

Când dor măselele

Să ei sănburi de măslină uscați și să pisezi mărunt, și să pui într-o (…) adică într-o pipă cu ciubuc nou, și să tragi fumul în gură, că-ți va trece.”

Sursa fotocopiilor: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Post Navigation