Tipărituri vechi

românești sau despre români

Episcopul Transilvaniei le cere sibienilor să trimită un spion în Țara Românească (1396)

„Chibzuiți bărbați, iubiți prieteni. Iată, aducătorul scrisorii de față, Ioan Tatar, om în slujba curții regești, a fost trimis de domnul nostru, regele, cu anumite și însemnate solii la Vlad voievod. Îndemnăm, dar, prietenia voastră și o rugăm să trimiteți la Vlad, dimpreună cu pomenitul Ioan Tatar, un bărbat chibzuit și destoinic, cunoscător al graiului românesc (idiomate Olachali) și să însărcinați pe acest trimis al vostru să iscodească, în taină și în ascuns, și să știricească despre turci și despre alte noutăți, pe care apoi să binevoiți a ni le vesti și nouă.

Dat la Gilău, în marțea de după duminica Iudica. Maternus, episcopul Transilvaniei.”

Pe verso: „Chibzuiților bărbați, judelui, juraților și bătrânilor orășeni ai orașului Sibiu, prietenilor săi iubiți.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.digibuc.ro)

Spitalul Sf. Spiridon din Iași în anul 1842

Prefața lucrării lui Ciuciuran Gheorghie, Descrierea celor mai însemnate spitaluri din Germania, Englitera şi Franţia spre întroducerea planului pentru urzirea unui spital central în Iaşi, 1842

„Înainte cuvântare

Înaltul nostru Guvern împărtășindu-mi, prin adresul Epitropiei Spitalelor, din 11 Mai 1841, No. 348, însărcinarea ce pusă asupră-mi ca să fac o călătorie sțientifică prin țerile cele mai țivilizate, spre a cunoaște starea celor mai însemnate Spitaluri, eu însuflețit de dorința ca să fiu folositoriu patriei, cu bucurie am lăsat particularnicile mele interesuri, și m-am pornit fără întârziere în țintirea scopului arătat. Așa am călătorit prin Ghermania, Olanda, Englitera, Belgia și Franția, priimit fiind în tot locul, atât din partea Guvernurilor, cât și din partea Direcțiilor spitalicești, cu îndestulă bună voință. Diși tema mea au fost gre și timpul scurt, totuși m-am silit a aduna notiții, care se poată răspunde așteptărilor Ocârmuirei noastre […]

Capitolul despre Spitalul Sf. Spiridon din Iași

Spitalul se află astăzi în mijlocul politiei pe un local care, diși mai // nainte au fost bun, acum înse are aceste defecte supărătoare: el din afară se găsește lipit de o uliță puturoasă și de o piață plină de gunoiu și de tină; iar lăuntrul acestui local este sădit cu cadavre, pentru că în curgere de 100 ani el au slujit de țintirim oricui au vrut a fi îngropat acolo. Spitalul nu are nicidecum grădină.

Fațada binalelor de căpitenie este acelei pentru secția de sus cătră răsărit, acelei pentru secția de gios cătră apus. Forma binalelor stă într-un șir de odăi, care au din fața lor un coridor deschis, lung și lat, bun numai pentru a întuneca odăile și pentru a păstra și în timpul cel mai lin o tragere de vânt.

O parte din zidiul secției de sus este struncinat de cutremurul ce au fost în anul 1838, și toate reparațiile făcute n-au folosit mult.

Institutul are o sală pentru priimirea bolnavilor cu 10 paturi, șese sale în secția de sus cu 60 paturi și noî odăi în secția de gios cu 70 paturi; peste tot numai 140 paturi! – Aceste sale sânt de feliurite proporții și cuprind unele numai patru, altele până la douăsprezece paturi. Aerisirea odăilor se face prin ventilatori de fer alb așăzați în ferestre, care nu îndestulează salele cu aer proaspăt; încălzirea prin sobe mari care stau în mijlocul salelor și adaog a le împedeca lumina trebuitoare; luminarea prin luminări de seu răle și cât se poate de puturoase, fiindcă bune nu se găsăsc în tot orașul. Paturile sânt de lemn boite cu oloiu, mindirele de pae, saltele nicicum, perina asemene umplută cu pae, plapoma de anghină umplută cu lână, prostirele și fețele perinilor de pânză albă. Garderopa se cuprinde din cămeșă (care se schimbă numai odată pe septămână!), scufie, colțuni, papuci și halat potrivite timpului anului. Deasupra fieșcărui pat stă o tablă neagră pe care sânt însemnate: numele bolnavului, zioa întrărei, numele boalei, leacurile prescrise pe din lăuntru și pe din afară și dieta. Paturile sânt un cot depărtate unul de altul și tot între două paturi este o mesuță pe care stau leacurile, vasul pentru luat doctoriile, un pocal pentru băut apă și scuipitoarea bolnavului; iar în saltariul ei șervetul, cuțitul, lingura și furculița. Blidele sânt acum toate de cositoriu. Barbații sânt deosebiți de femei și amândouă părțile slujite de cătră sexul lor; dar acest personal slujitoriu este rău plătit și îndatorit de a se îngriji el însuși cu pregătirea mâncărei lui, prin care perde mult timp și se găsește împedecat în datoriile slujbei. Feredee nu sânt nicidecum.

Odaea pentru operație lipsește cu totul. Asemene nu se află nici odăi separate.

Sală pentru făcut autopsia morților nu este, ba chear odaea, pentru ținerea lor nu-i potrivită. Fiindcă Institutul nu are Spițeria sa, Spitalul ie leacurile de la un spițeriu din politie ce le dă cu 50 scădere la 100 din taxia austriană.

Bucătăria-i mică și întunecoasă.

Eșitorile sânt departe de sale și din lipsa canalurilor cât se poate de puturoase. Depărtarea lor de sale și nevoea bolnavilor de a merge la dânsele prin coridorul sus însemnat, li pricinuește acestora, mai ales earna, adeseori răceli simțitoare, giunghiuri, așa încât unii se bolnăvesc în spital mai rău decât era când au sosit. Diși sânt cumaruri prin odăi, dar acestea nu se pot da tuturor bolnavilor, căci atuncea putoarea ar fi nesuferită.

Monastirea fiind în ograda Spitalului, și deschisă publicului, este cu greu de a se păstra liniștea trebuincioasă.

Spitalul este supt administrația Epitropiei orânduită de Domnul Stăpânitoriu, și are pentru tratația bolnavilor în secția boalelor interne un medic primariu, un medic asistent și un ipodoftor, iară în secția boalelor externe un hirurg primariu și un ipohirurg. Pentru lucrările canțeleriei Epitropiei, pentru intendanța casei și pentru slujba ogrăzei sânt mai mulți amploiați, scriitori, slujbași a casei; asistentul secției de sus este totodată însărcinat și cu primirea bolnavilor din partea Epitropiei. De câte ori sânt paturi vacante, fieșcare bolnav, de orice nație sau religie, este îndată priimit și căutat cu toată luareaminte, fără nici o plată. În prescrierea leacurilor medicii au dritul de a orândui și medicamentele cele mai scumpe. Mâncarea bolnavilor este bună și se dă în feliurite porții potrivite orânduirei medicilor.

Atât Epitropia cât și doctorii privighează cu scumpătate ca tot Institutul să fie ținut cât se poate de curat.

În cursul anului se tratează până la 1500 bolnavi. Mortalitatea în anii din urmă este opt la sută. Morții se îngroapă afară din oraș, în ținterimul menit spre aceasta, la Moara de vânt.

Nevoea de a se zidi alt spital.

Nevoea de a se face un Spital mai mare și mai bun decât acest de față se vede chear din descrierea celui de astăzi, care are cusururile următoare:

1. Localul diși au fost bun în timpul când s-au urzit Spitalul, căci atuncea era de o parte de centru orașului, acum înse se găsește împresurat de multe binale vecinate, de o piață mârșavă și gunoioasă, precum și de ulița din dos care niciodată nu este uscată, dar oricând foarte puturoasă. Pe lângă aceste, mie mi se pare, că acest loc este și mlăștinos, pentru că apele se scurg din deal, amestecându-se cu feliuritele mârșăvii a uliților, nu pot almintrelea decât a preface și cel mai bun loc în mlaștină […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Paralelismul omului și al femeii (după Johann Kaspar Lavater)

Estract de fisiognomie, fisionomie și patognomică (circa 1850-1860), adaptare după lucrarea lui Lavater despre fizionomie

Din capitolul „Paralelismul (alăturarea) omului și al femeii”

„Acuș se vedem deosebirea firească ce se află între bărbat și femee.

Femeea are un gust firesc (la curățenie, la frumusețe și la simetrie (potrivitate). Este însă nenorocire că pe dânsa o atrage și o înșeală prea mult aparința (ceea ce este din afară) lucrurilor nelăsând-o se prețuiască meritul lor din năuntru.

Omul se gândește și femeea simte, puterea unuia constă în chipzuire; iar a celiilalte în simțiment.

Puterea ce femeile adesea esersă, numai printr-o căutătură, printr-o lacrămă sau vreun suspin, este mai tare și mai absolut decât a bărbaților…

Între virtuțile femeilor, se pot număra, simțibilitatea, frăgezimea de inimă nescursă, o ardoare de atașament (alăturare) care ajunge, de multe ori, pănă la eroism (vitejie).

Fisionomia femei poartă întipărirea unei sfințenii inviolabile pe care, omul cel onest, face o datorie a o respecta.

Femeile, fiindcă din causa constituțiunii lor se întărâtă lesne, fiind puțin deprinse a se gândi, a raționa și a deosebi bine adevărul, în sfârșit, fiind atrase de simțimentul lor cel natural, se fac foarte lesne fanatice sau superstițioase, din care rătăcire nimic nu le mai poate întoarce.

Pentru ele amoarea cea mai ardinte și amicia cea mai divină se supun prea lesne inconstanții lor: ura acestora este implacabilă (neîmpăcată).

Spiritul omului îmbrățișează totul; iar femeea se ocupă cu amenunturi (amărunturi).

Omul admiră priveliștea unui cer neguros și turburat; iar femeea tremură, auzind bubuirea tunetelor; în sfârșit, când ploaea cade în torente și fulgerile ne nălucesc vederile în puterea nopții și întunerecul cel mai adânc, femeea plânge; iar bărbatul devine mai serios privind minunile Creatorului.

Simțimentului omului pleacă de la imaginațiune; iar al femeii din inimă.
Sinceritatea sau deschiderea inimii femeești se pare oarecum mai liberă decât a bărbatului; când însă o femee este ascunsă, niciodată nu vei pătrunde în inima ei.
În general, putem zice, făr’a greși, că sânt multe femei mai îndulginte (îngăduitoare) mai binevoitoare, crezătoare și mai modeste decât noi.
Acum să alăturăm raporturile (asemănările) fisionomice ale acestor doă sesse.
Constituția omului este mai tare; iar a femeii mai slabă.
Forma omului este mai dreaptă; iar a femeii mai mlădioasă.
Omului umblă cu un pas statornic, femeea calcă cu sfieciune.
Omul contemplă și observă; iar femeea se uită și simte.
Omul are în partagiu (este înzestrat) seriositatea; iar femeea ușurința.
Corpul omului este mai mare și mai larg; iar al femeii mai mic și mai îngust.
Carnea omului este mai tare, a femeii este mai moale.
Pelița omului este mai închisă sau mai neagră; iar a femeii mai mult albă.
Pelea omului este mai sbârcită; iar a femeii mai mult netedă.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Post Navigation