Tipărituri vechi

românești sau despre români

Atentat împotriva domnitorului Gheorghe Bibescu (București, iunie 1848)

Gheorghe Bibescu, 1848„O faptă grozavă și nepilduită în analele noastre, nici măcar în vremea veacurilor de tiranie, s-a săvârșit asupra celui mai bun Prinț. Măria Sa Preaînălțatul nostru Domn, întorcându-se aseară de la plimbare pe șoseaoa Kiselef pe la opt ceasuri și jumătate însoțit de D. marele Vornic Vilara, cum a ajuns pe la capul aceștii șosele despre barieră, o birjă cu trei oameni trece alăturea cu droșca Măriei Sale ce era lăsată pe spate, și slobod fie-care câte un pistol drept în pieptul Măriei Sale. Providența însă care întru a sa milostivire către noi veghiază asupra patriei noastre, a păzit scumpele zile ale Măriei Sale. Un glonț numai l-a nimerit în partea de sus a umărului stâng și a rămas amorțit în epolet.

Nu putem arăta îndestul obșteasca indignație ce această nelegiuită faptă a pricinuit în sufletul tuturor lăcuitorilor capitalei, și fie-care romăn o va simți adânc în inima sa.

București, anul 1848. Iunie 10.”

Sursa: 1848 în Principatele Române, București, 1948 (pe www.dacoromanica.ro).

Jurământul depus de membrii guvernului provizoriu al Țării Românești (1848)

Juramantul guvernului provizoriu, 1848„Jur în numele unui Dumnezeu și pe această sfântă Cruce că voi fi credincios voinței nației române, apărând-o din toate puterile împotriva oricărui atac și asuprire. Jur că nu voi lucra niciodată împotriva intereselor nației și că voi ținea și apăra acele 21 de punturi decretate de popor, conlucrând după putință și jertfind viața mea pentru dânsele și pentru nație.”

Sursa : 1848 în Principatele Române, București, 1948 (pe www.dacoromanica.ro).

Saint-Marc Girardin, Principatele danubiene (articol din Journal des débats, Paris, 1854)

Journal des debats, Paris, 1854„O corespondență din București, acum destul de învechită, pentru că ea datează din luna lui August, care ni s-au comunicat, ne îndemânează de a judeca despre dișențata confuzie de idei și de simțiminte ce domnește în Principatele Dunărene de la retragerea rușilor și de la intrarea simulnică (totodată) a turcilor și a austriacilor. Locuitorii acestor nenorocite țări caută cu îngrijire care-i viitorul ce li s-au rezervat. Aice, ca și pretutindene, sunt dorințe și interese oposite: noi nu voim nicidecum să decidem între feliuritele partide: sunt numai două lucruri ce ne interesează în tânguirile și în dorințele moldo-românilor (Moldo-Valaques): ei voiesc să ființeze, dorință foarte firească, și ei voiesc să aibă instituții liberale, dorință pe care Franța nu poate de bună samă să condamneze pentru alții, când ea însăși le are.

Noi suntem partizanii ocupărei austriace. Ocuparea aceasta ni se pare o combinare norocită pentru viitor. Corespondența ce ni s-au împărtășit este contrarie acestei ocupații, mai cu seamă dintr-un motiv, și acesta-i că ocupația austriacă va împiedica fără îndoială organizarea unei armate moldo-române (armée moldo-valaque), pe care corespondentul nostru o crede prea lesne de format și pe care el o calculează ușor la 100.000 oameni, care ar fi, așa se crede, de un ajutor folositor pentru armatele aliate; ea ar cotrupi Rusia meridională. N-ar trebui pentru aceasta decât de a se da armatei acesteia ofițerii franțozi și englezi. Noi vedem în ideea aceasta năzuința cea necurmat manifestată în populațiile Moldo-României (Moldo-Valachie) de a se lipi de Occident. Această armată românească ar ajuta puternic de a se întemeie neatârnarea Principatelor; ea o ar representa, și noi pricepem până întrucât românii-s măguliți cu ideea de a avea o armată care să constitue țara lor. Teama ce ei au de a întâmpina pedici în puntul acesta îi face poate nedrepți și prepuitori. Și astfel ei se îngrijesc despre Turcia, pentru că ei cred că Turcia nu ar voi nicidecum organizarea unei armate românești. Ei ne întreabă, cu oarecare îngrijire, dacă Turcia nu ar mai voi să facă curat și simplu un pașalâc mare din Principatele Dunărei. Noi înțelegem prea lesne agitația spiritelor generoase în Principatele Danubiene. Incertitudinea (neștiința despre ceva) produce firește agitația. Însă trebue a se feri de dispoziția aceasta, și a căuta aceea ce-i cu putință și a se deda ei, fără a se preocupa de temeri himerice […]”

Sursa traducerii: Nicolae Isar, Istoria modernă a românilor. Edificarea statului național (1848-1866), București, 2002 (traducere preluată din Gazeta de Transilvania, nr. 93, din 20 noiembrie 1854).
Sursa foto: http://gallica.bnf.fr/

Post Navigation