Tipărituri vechi

românești sau despre români

Victoria lui Gerontius, comandantul trupelor romane din Tomis, împotriva vizigoților (cca. 386)

Zosimos, Istorie contemporană

Zosimos, Istorie contemporană

Zosimos 1Zosimos 2„XL. Este un oraș în Sciția tracă cu numele Tomis. Comandantul soldaților aflați în el era Gerontius, bărbat destoinic, de o forță fizică excepțională și apt pentru orice ispravă de război. În afara acestui oraș fuseseră așezați de împărat barbarii cei mai valoroși, înalți de statură și întrecând cu mult prin vitejie pe ceilalți. Aceștia erau aprovizionați mai bine decât soldații (romani) și primeau de la împărat și alte daruri. Cu toate acestea ei nu se gândeau să răsplătească cinstea ce li se dădea prin bunăvoință, ci nesocoteau comandantul și disprețuiau soldații. Văzând această purtare a lor și că plănuiesc ceva împotriva orașului și vor să stârnească tulburări, Gerontius se hotărî să pedepsească insolența și abuzurile barbarilor și împărtăși planul celor mai pricepuți dintre soldații săi. Observând însă că ei șovăiesc din cauza fricii și că se tem până și de mișcările barbarilor, luă armele și împreună cu un număr redus de însoțitori, se hotărî să se împotrivească întregii mulțimi a barbarilor; el deschise porțile și înaintă, în timp ce soldații încă mai dormeau sau stăteau împietriți de frică sau alergau pe ziduri și priveau la cele ce se întâmplă. Barbarii începură să râdă de nebunia lui Gerontius și, crezând că omul și-a pus în gând să moară, trimiseră contra lui pe cei mai voinici dintre ei. Acela însă apucă de îndată scutul și încăierându-se cu primul  care-l atacă se luptă vitejește, până ce unul din însoțitorii săi, văzându-i încleștați, tăie cu paloșul umărul barbarului și-l doborî de pe cal. În timp ce barbarii priveau cu uimire vitejia și îndrăzneala sa, Gerontius se îndreptă contra altor dușmani. Văzând ceea ce făcea comandantul lor, cei de pe ziduri își aduseră aminte de numele lor de romani, năvăliră afară din oraș, atacară pe barbarii îngroziți și-i măcelăriră. Cei care scăpară se refugiară într-o clădire a creștinilor cu drept de azil. Gerontius, care liberase Sciția de primejdia ce o pândea și învinsese pe barbarii care atacau prin deosebita sa vitejie și măreție de suflet, se aștepta acum să-și primească răsplata de la împărat. Dar, în loc de aceasta, Theodosius, foarte indignat că au fost omorâți barbari pe care el îi cinstise atât de mult, chiar dacă făcuseră rău statului, puse să-l prindă îndată pe Gerontius și-i ceru socoteală pentru că luptase apărând cauza romanilor. Când Gerontius dădu pe față răzvrătirea lor împotriva romanilor și relată jafurile comise de ei și omorârea barbarilor, împăratul nu dădu nicio atenție spuselor lui, ci stărui să-i afirme că el a căutat să-i înlăture nu în interesul obștesc, ci din dorința de a pune mâna pe darurile ce li le dăduse împăratul, spre a nu fi dovedit (de ei) că și le-a însușit. Gerontius însă spuse că după uciderea lor el a trimis și acele daruri tezaurului (ele constau din coliere de aur, ce le fusese dăruite de împărat spre a se împodobi cu ele); și numai cu multă greutate putu să scape de primejdia ce-l amenința, împărțind întreaga sa avere eunucilor. Astfel fu răsplătit Gerontius pentru devotamentul său față de statul roman.”

Sursa traducerii: Fontes Historiae Dacoromanae/Izvoarele istoriei României. vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, București, 1970 (pe Dacoromanica. Biblioteca digitală a Bucureștilor).
Sursă imagini: Zosimi Comitis Ex Advocato Fisci Historia Nova, Cizae, 1679.

Nunta fiicei mari a lui Vasile Lupu (1645)

Happelii Historia moderna Europae, 1692Happelii, Historia moderna Europae 1„Căsătoria prințului Raziwill cu o prințesă de Moldova

Cu privire Raziwill îmi aduc aminte de însemnata căsătorie a acestuia, care, deși având loc la începutul istoriei noastre, anume în anul 1645, totuși trebuie istorisită aici.

După ce Alteța Sa Prințul Christof Raziwill din grația lui Dumnezeu Duce de Birza și de Dubinschi, Prinț al Imperiului și general în armata Lituaniei, după moartea întâiei sale soții, Principele umblând cu gândul să se însoare din nou, găsi cu cale să-și aleagă soție din cea mai de bun neam și mai de aproape rudenie, din casa domnească a Moldovei. Aici se găsea fata cea mai mare a Principelui Vasile, anume Maria, domniță cu mijloace mari, legături puternice și întinse, moravuri minunate și in summa cu toate acele prerogative, care atrag și farmecă asemenea personalități.

După ce se asigură de consimțământul mumei-sale, se duse și la regele Vladislav al Poloniei spre a-i cere învoirea, spre a nu fi bănuit că se încuscrește cu un principe străin, a cărui putere era sub ocrotirea turcească […]

Happelii, Historia moderna Europae 2La 5 Februarie avu loc nunta în biserica grecească, însă Voevodul nefiind de față, tatăl miresei nefiind admis la cununie după datina țării. Serviciul fu oficiat de Arhiepiscopul Kievului, anume Petru, cel mai înalt prelat din tot clerul Rusiei, născut din seminția Mohilorum, care domnise în Moldova, apoi însă prigonită de turci se retrase în Polonia. El este însă privit ca băștinaș de aici, și Mitropolitul îi cedase locul pentru oficierea slujbei.

Printre solii și trimișii altor națiuni se găsea cel din Polonia, din Brandenburg, din Curlanda, apoi trimisul lui Rakotzi din Transilvania, cel al Țării Românești și al Patriarhatului din Constantinopol, apoi diferiți senatori poloni, și mai mulți din Marele Ducat al Lituaniei.

Trei zile de-a rândul se primiră darurile. Întâia zi ale regelui, al potentaților străini și a trimisului senatului polon. A doua zi darurile Hospodarului sau Domn al Moldovei, ale clerului și ale altor boiari mari moldoveni. A treia și ultima zi delegațiile orașelor atât dinspre Transilvania, cât și din Moldova.

Masa de nuntă ce se-ntinse fu regească, în așa fel că nici un monarh n-ar fi avut să se roșească de ea. În afară de masa domnească, unde se găseau de toate în belșug pentru fiecare cum îi se cuvinea se mai orânduise ca și prin casele particulare fiecare oaspete să găsească toate ce le-ar putea dori. Chiar și cele de pe urmă slugi i se dăduse bani dinainte. Aceste desfătări ținură 12 zile într-una, cu toate plăcerile ce se pot închipui, și în tot timpul muzicanții turci, trimiși chiar de la Curtea Sultanului, cântară pentru înveselirea oaspeților.

Dar se alăturară și comedianții, scamatorii și acrobații, dansatorii pe săbii, și alții mulți de acest soi. Îți era dat să privești la multe lucruri hazlii, sărituri ciudate, jocuri de bărbați și femei turcești din care mulți erau circasieni. Clădiri diferite, castele, palate și corăbii făcute-ntr-adins și apoi luate cu asalt. Apoi monștri de tot felul. Oameni uriași luptându-se cu lei sau cu elefanți, sau purtând pieptoaie strașnice, pe care alții le sfărâmau pe burtă cu niște ciocane grozave. Se mai putea vedea și unul care, legănându-și de părul capului o piatră de moară, începu să joace cu ea și rotindu-se tot mai repede piatra se făcea aproape nevăzută. Danțatorii pe funii și saltatorii făceau și ei minuni.

Lângă Voevod se afla Vistiernicul. Fiecare comediant după ce-și făcuse isprăvile îngenunchea înaintea Voevodului, și-i sărută poalele, după datina țării, iar Voevodul le răsplătea deplin, în bani; la unii le dădea chiar haine de mătasă sau postavuri.

Mireasa princiară, mamă-sa, soția Hospodarului și nevestele tuturor boierilor de față, ședeau și ele la masă, însă singure și despărțite de bărbați, căci astfel e datina țării.”

Sursa traducerii: I. J. Caradja, 1645 Iași. Descrierea nunții domniței Maria a lui Vasile Vodă Lupu cu cneazul Radziwil, făcută de Everh Happelius, în Ioan Neculce. Buletinul Muzeului Municipal din Iași, fascicola 4, Iași, 1924 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor).
Sursa imaginilor: Eberhard Werner Happel, Historia moderna Europae, oder eine historische Beschreibung des heutigen Europae, 1692.

Pavel Vasici, Neputința și a ei totala vindecare, Brașov, 1846

Pavel Vasici, Neputinta 3„Neputința și a ei totala vindecare cu mijloace simple cercate prin esperiință și aprobate de mulți pătimași. De Dr. P. Vasici, directorul carantinei Timișului. Brașov, 1846. În tipografia lui Ioan Gătt.

Pavel Vasici, Neputinta 5Domniei sale Domnului Georgie Bariț, redactorul Gazetei de Transilvania și a Foaiei pentru minte, inimă și literatură ș.a. și Domniei sale D. pitariu Ioan Maiorescu, profesorul de istorii și inspectorul școalelor centrale din Craiova, bunilor și scumpilor săi prieteni ca unor bărbați ce cu atâta râvnă și nepregetată sârguință asudă pentru propășirea literaturei naționale și cultivarea neamului românesc, închină această cărticică drept odor de recunoștință a întregii nații române și spre semn de cea mai mare stimă.

Autorul.

Pavel Vasici, Neputinta 32Junele, care calcă în lume nepătat de păcatele copilăriei, care acestea are a le // învăța de la amor și gustare, care fără să știe mai mult de soiul frumos, decât ce au auzit de la părinți și învățători, când vine în cercul frumoaselor vezi bine că se află cu totul în altă lume de cum se afla mai nainte, îl întimpină lucruri de care el nainte nici nu gândea. Pept gol, brațe goale, căutături amăgitoare și momitoare, cochetării cu piciorul, cu mâna, și cu alte părți ușor coperite, acestea toate îi întărâtă închipuirea, încălzesc fantasia și îl înviază; toate acestea puteri din afară cășună într-însul o mișcare de simțiciune, de carea el nainte nu avea nici o cunoștință. Se aprinde dară omul întreg, și apoi dacă el va da preste vreo vicleană, vițioasă, preste o fată cu plăcerea amorului cunoscută, sau ar fi atât de nenorocos a cădea în brațele unei nesățioase muieri, atuncea el este fără nici o îndoială perdut, căci acestea nu cunosc cumpătul și jertvesc pe începătoriu atâta, cât el după puțin timp, d’abea se va mai putea mișca, și numai din parte întrema. În timpurile noastre virtutea s-au făcut obiectul batjocurii, glumele cu soiul frumos se mână până la desfrâu, și iată că acestea toate învită pe juni și bărbați spre gustări prea timpurii și fără cumpăt.

Împreunarea trupească este un act, ce priește numai trupului crescut, și în care junele să nu se îndeletnicească înainte de

Pavel Vasici, Neputinta 3320 ani, dacă vrea să se bucure de plăcerea lui până la înalte bătrânețe. Această icoană nu se poate destul zugrăvi înaintea ochilor junelui, orice gustare trupească se va face înainte de 18 ani, putem spune că ia din țânta, ce e hotărâtă trupului a trăi, câte o lună, și de aceea această putere seacă la mulți înainte de al 40-lea an.

Dacă însă nu mai putem a ne înpotrivi boldului naturei, dacă întărâtarea și momeala spre acesta ar fi prea mare, dacă fetele și nevestele stricate și lascive întrec rușinea și statornicia noastră, oh! atuncea să ne păzim barem de abuz, și să nu căutăm a arăta eroism într-însul. Junele care nu se mai poate conteni de la înbrățișarea soiului frumos, să se păzească barem a nu-și îndestula pofta de doaă ori după olaltă, căci de doaă ori e venin, de trei ori se face ciumă prăpăditoare și ce e peste aceasta silință îl înjosește subt dobitoc. O singură silnicie astfeliu cercată îi poate dărâpăna neîntors sănătatea, poate lăpăda în vasele (vinele, arteriile) plămânilor, carii sânt subt acest act foarte încălziți, simburile spre nevindecabila oftică. Și vai cât este cuprinsul nefericirei, ce se naște din aceasta slăbiciune.

La gustarea amorului atât în căsătorie, cât și afară de ea avem a ne păzi de abuz. Deși nu putem prescrie unui sănătos și bine

Pavel Vasici, Neputinta 34păstrat bărbat regula lui Luter de doaă ori pe săptămână, totuș el are de a să păzi cum simte după act cea mai mică slăbiciune, cu atâta mai puțin are a întrebui spre întărâtarea trupească vin, arome, sau mijloace ațițătoare, căci atuncea poate fi sigur, cum că acestea mijloace înainte de a-l înfoca spre lucru, îl vor face și neputincios cu totul; întărâtăciunea spre înbrățișare trebue să rămână numai singurei naturi, și la cei mai flegmatici încât îl poate ațița muierea prin frumuseța și grațiile sale, fără alte întărâtări măiestrite. Iara dacă nevasta sau amoreza ar fi nesățioase, atuncea este mai bine a să trage cu totul de la dânsele, decât a perde cel mai mare tesaur al vieții – sănătatea. Apoi dacă acela ce au fost o vreme răpit de pofta trupească, ar începe a simți urmările ei, atuncea el are a se conteni o vreme cu totul de la gustare, și atuncea nu va simți efectul lor așa tare, căci astfeliu iarăș își va stringe puterile prin contenire […]

Pavel Vasici, Neputinta 36După gustare trupul cere odihnă, mai ales la cei mai slabi, carea îi trebue dată. Un mijloc bun a se întrema după act este acela, a mânca ceva întăritoriu adecă doă gălbinușe de ou în un pahar de vin, cu ceva scorțișoară și zahar; sau zamă de carne cu pesmeți, sau ciocoladă fără aromă. Iară nainte de act, sau când seara este foarte potrivită ca mijloc întăritoriu, următoarea mestecătură (mistură), dacă astfeliu este trupul cu totul sănătos: Ia din apotecă (spițerie) apă de mintă roșie cinci loți, picături de scorțișoară un lot, sirup de coajă de alămâie doi loți, mestecă-le bine laolaltă și le întrebue după plac.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Post Navigation