Tipărituri vechi

românești sau despre români

Învăţătură părintească, Iași, 1822

„Învățătură părintească alcătuită de Prea fericitul patriarh a sfintei cetăți a Ierusalimului Chir Anthim, spre folosul pravoslavnicilor hristiani. Iar acum tălmăcită de pre cea grecească în limba moldovenească de prea sfințiia sa Chirio Chir Meletie, episcop a sfintei Episcopii Hușului și vechil sfintei Mitropolii Moldaviei. În zilele bine credinciosului și prea înălțatului nostru patriot domn Ioan Sandul Sturza voevod. Și cu a Înălțimii sale poruncă și chieltuială s-au dat în tipariu aicea în tipografiia sfintei Mitropolii în Iași, spre a să încărți în dar pe la toate besearicile țării aceștiia. Anul 1822, noemvrie.

Aicea dar iarăși iubiților hristiani trebue să vedem și să ne mirăm de nemăsurata a lui Dumnezeu cătră noi dragoste, vedeți luminos, ce au iconomisit cel nemăsurat întru milă, prea înțeleptul nostru Dumnezeu, ca să păzească iarăși nevătămată sfânta și pravoslavnica credința noastră a credincioșilor, și, ca să mântuiască

pre toți, au rădicat dintru nimic tarea aceasta împărăție a othomanilor, în locul împărăției grecilor, care începusă oarecum a șchiopăta întru ale pravoslavnicii credință cugetări, și au înălțat împărățiia aceasta a othomanilor mai mult decât oricare alta, ca să arate fără de îndoială că s-au făcut prin dumnezeiasca voință, și nu cu puterea omenească, și să încredințeze pre toți credincioșii că prin chipul acesta au binevoit a lucra mare taină, adecă mântuirea alesului său norod. Au așăzat dar asupra noastră Domnul cel Atotputernic această înaltă împărăție, că nu iaste stăpânire decât numai de la Dumnezeu, ca să fie celor de la Apus ca un frâu, iar noaă celor de la Răsărit pricinuitoare de mântuire; pentru aceasta și năstăvește în inima împăratului acestuia, a othomanilor, ca să aibă slobode pravelile credinții noastre, a pravoslavnicilor, și cu prisosință să le apere încât să și pedepsească câteodată pre hristiani ce să abat de la iale, ca să aibă totdeauna înaintea ochilor frica lui Dumnezeu. Iar Besearica lui Hristos are toată slobozeniia, precum și de la cei de o credință cu noi împărați, spre a-ș zidi besearici precum la toate neamurile s-au zidit prin voia împăratului atâtea înfrumusețate besearici în multele eparhii și locuri. Și voința aceasta a împărăției aceștiia au fost din început și să

păzește până în zioa de astăzi. Și să nu socotească cinevași că, pentru că să opresc câteodată multele zidiri de besearici, că înpuținează slobozeniia creștineștii credință, nu, nicidecum. Aceasta iaste în prilestirea a unora, de a socoti mari răsplătiri zidirile besearicilor. Credința lu Hristos au luat toată creșterea și s-au săvârșit nu prin zidiri mari, nici înpodobite și strălucite, ci prin proaste și nebăgate în seamă, căci Dumnezeu nu lăcuiaște în besearci de mâini lucrate, ci prin nelucrate de mâini, pentru care și apostolul zice: Voi sânteți Besearica lui Dumnezeu, și negreșit după dumnezeiasca voință să opresc cele peste măsură strălucite zidiri bisericești, pentru că petrecerea noastră iaste în Ceriuri, și nu avem aicea cetate stătătoare, ce căutăm pre cea viitoare, după dumnezeescul apostol Pavel. Și acestea toate lui Dumnezeu judecăți, pre care întru tot neamul și neamul le lucrează întru credincioasele noroade, pentru însuși a lor mântuire, și ca să câștige vecinicile și necuvântatele bunătăți. Iar Diiavolul cel întâi războinic, socotind a răsturna și iarăși a aduce întru pierzare pre cei ce au rămas aleși credincioși, au meșteșugit în veacul acest curgătoriu un alt vicleșug și înșălăciune deosebită, adecă alcătuirea aceasta de acum a elefteriei (slobozeniei), care după cea văzută

să pare oarecum bună, încât să înșale de va fi prin putință și pre cei aleși, însă iaste o înșălăciune a Diiavolului și otravă de pierzare ca să prăpăstuiască noroadele întru răzvrătire mare, pentru că să rănește cu inima vicleanului văzând călcate atâtea a lui după vremi iscodite vătămătoare de suflet înșălăciuni, și crescând supt puternica aceasta împărăție pravoslavnica credință întru Hristos, și din pizma și înfruntarea sa, au chiemat întru ajutoriu ca un deznădăjduit toate duhurile vicleniei, ca să alcătuiască pre această noaă arătată și meșteșugită cursă a lui, ca să cază într-însa în sfârșit și cei buni hristiani, ca să piiarză Cereasca Împărăție, și să se muncească în veci înpreună cu dânsul.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Reclame

Arătări de vreo câteva doftorii și meșteșuguri (Sibiu, 1794)

Cine nu aude bine, sau aude cam rău
Rade rădiche, pune sare peste dânsa, lasă-o să stea doazeci și patru de ceasuri, apoi stoarce-i zama dintr-însa și bagă în ureche cu bumbac.

Cine are mătrice, sau altă rosătură în pântece
Să stoarcă numai trei picături din balegă de cal proaspătă, și să le bea în vinars, și să se ție cald, să nu răcească.

Pentru tusă
Ia ceapă și o coace în foc, și îți unge tălpile picioarelor cu dânsa.

Pentru păduchi de la vită
Spală-o frumos și apoi o unge cu uleiu de in, că pier păduchii toți […]

Prăfușor când să face ceva la picior, sau de-i umflat
Să iai făină curată patruzeci și opt de dramuri, plumb ars adecă cenușă cu care zămălțuesc olarii șaisprezece dramuri, și să o amesteci cu tărâță de săcară, și să pui pe o pânzătură, să legi la locul cel bolnav, sau pe umflătura picioarelor.

Cerneală frumoasă roșie să faci
Amestecă și freacă adecă chinavar ținabor cu apă cu apă foarte bine, și bagă vreo câteva picături de gălbănuș de ou în lăuntru, și așa o mestecă până când vei vedea că curge din condei lesne […]”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Vlad Călugărul, domnul Valahiei, îi roagă pe brașoveni să împrăștie tâlharii din Bucegi (1485/87)

„Din mila lui Dumnezeu Io Vlad, voevod și domn. Scrie domnia mea multă sănătate bunilor noștri prieteni, județului și celor doisprezece pârgari din Brașov, și vă dau de știre domniei voastre despre niște oameni răi ce s-au ridicat – unul e cu numele Tatul Duvalmă din Râșnov, și Secară și alți robi împreună cu ei – și au venit în muntele mare și s-au făcut tâlhari și au omorât oameni și multă marfă au furat. Și au dat de niște femei sărace cu carul și le-au luat tot ce au avut și le-au desbrăcat și le-au lăsat numai cu pielea. Astfel au dat apoi acolo peste ei niște oameni buni ai noștri și i-au lovit, ca să scoață pe acele femei, atunci ei au săgetat pe un om bun al nostru, pe ginerele lui Voina din Buzău, care acum e mort. Apoi au mai omorât doi turci, și acum ni se cere să plătim pentru ei năpaste 50.000. Astfel, povățuească-vă Dumnezeu și Preacurata, împrăștiați pe acei oameni răi de acolo, sau ce vreți să le faceți, faceți-le, căci n-aveți niciun folos de la ei, ținându-i acolo. Mai mare rău vouă n-o să vă facă, iar vreun bine nu vă vor face. Domnia voastră știți bine că oamenii voștri merg în bună voie la Brăila și la Floci și peste tot locul prin Țara Românească; așa să meargă și oamenii noștri în bună voie; căci nu e bine ca oamenii drepți să piară, ci să se prăpădească mai degrabă făcătorii de rele. Și iarăși mă rog de domnia voastră, Dumnezeu să vă povățuiască și paguba ce au făcut ei oamenilor noștri să se întoarcă îndărăt, tot cât le-au furat. Și iarăși, ce are să vă spue sluga noastră credincioasă, jupân Neagu paharnicul, să credeți, căci sunt cuvintele noastre adevărate.”

Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Documente privitoare la relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, București, 1905 (pe digibuc/dacoromanica)
Sursa foto: arhivamedievala.ro

Post Navigation