Tipărituri vechi

românești sau despre români

Fabulă. Țăranul și jidovul (1841)

„Foaie pentru minte, inimă și literatură. No. 45. Duminică, 9 Noiembrie 1841.”

„Foaie pentru minte, inimă și literatură. No. 45. Duminecă, 9 Noemvrie 1841” (Brașov)

Fabula. Taranul si Jidovul„Fabulă. Țăreanul și Jidovul.

Ț. Dulcuțul meu Moisi, îmi creapă buza pentru șase sfanți.
J. Wey geschrien, sânt vremi rele, un om apasă pe altul. Îți dau șase svanți pe o lună, însă atunci îmi vei da doi pentru unul, așa?
Ț. Cu toată inima, tu, mărgăritariul Jidovilor, vino să te strâng în brațe. Dă-mi acei șase svanți.
J. Iată; dar cum te vei plăti de datorie?
Ț. (scărpinându-și capul) Hm! mă va ajuta Dumnezeu oareșcum.
J. Fără îndoială; însă și pănă atunci doar nu va fi de prisos ceva puțin zălog, spre pildă ăst cojoc frumos?
Ț. Da, trebuie să dau zălog. Na-l, și așa este cald. (Pornește).
J. Așteaptă puțintel, fărtate; îmi vine în minte că-ți va fi cu greu a plăti mai încolo doisprezece svanți; mai bine ar fi de mi-ai plăti acuma jumătate. Cu ceilalți îmi poți rămânea datoriu.
Ț. (scărpinându-se în cap) Zău ai dreptate, tot e mai bine a fi datoriu mai cu puțin; na șase svanți, peste o lună îți voiu plăti și pe ceilalți șase.

Țăranul fără bani și fără cojoc, Jidovul cu amândoaă, se duc.
Pe cale, Țăranului îi cam vine în minte, că n-are nici bani și nici cojoc, decât numai datorie de șase svanți; însă el se mănie și înjură singur pentru că Jidovul are minte mai multă decât el.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Moralnice sentenții sau folositoare pilde, Buda, 1813

Moralnice sententii sau folositoare pilde 1„Moralnice sentenții sau folositoare pilde, traduse de Ioann Theodorovici, Românescul Paroh în Peșta, și a Preacinstitului Eparhialnic Constistorium din Buda Assessor. La Buda. Crăiasca Tipografie a Univer. Ungurești. 1813.

Moralnice sententii sau folositoare pilde 2Cap. V.
Pofta și Iubirea.

Ferește-te, o tinărule! ferește-te de toată neînfrânarea; și nu da ocasie (prilej) curvei, ca să te tragă spre dezmerdăciune.
Inima ta să nu o supui poftelor ei celor dulci și necurate; și sufletul tău prin înșelăciunea ei să nu-l legi.
Puțul sănătății, pre carele râul bucuriei de nou îl umple, curând va seca, și toate izvoarele veseliei se vor usca.
La mijlocul tinerețelor te vor prinde bătrânețele, și soarele tău încă la începutul zilei va apune.
Însă când virtutea și bunacuviință poftele ei cele rele le depărtează, atunci fața a unei mueri frumoasă e mai luminoasă decât stelele ceriului, și vârtutea ei e nesupărată.
Albeața peptului ei e mai mare decât albeața crinului, și frumuseța ei e mai desfătată decât o grădină cu flori.
Nevinovăția ei e asemene unei turturele; prostimea și dreptatea lăcuiaște în inima ei.

Moralnice sententii sau folositoare pilde 3Buzele ei sânt mai dulci decât miiarea, și gura ei varsă odorul (mirosul) cel mai frumos.
Deci nu-ți închide inima de cătră iubirea cea curată; căci curățeniia focului aceștiia îți va înălța-o și vrednică o va face, ca punerile înainte cele drepte și curate să le poată aminta (dobândi).”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Anton Pann, Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, București, 1853

„Nesdrăvăniile lui Nastratin Hogea. Culese și versificate de Anton Pann. București, 1853. În Tipografia lui Anton Pann.”

„Nesdrăvăniile lui Nastratin Hogea. Culese și versificate de Anton Pann. București, 1853. În Tipografia lui Anton Pann.”

Nastratin Hogea 1Un nebun făgăduește ș-înțeleptul s-amăgește

Într-o zi Nastratin Hogea ceartă cu-n vecin având
Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă dând;
Nastratin plecând să meargă spre a se îmfățișa
Băgă-n sân un pietroiu mare și se-mfățișe așa;
Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea,
Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea;
Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin
Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin;
După ce jeluitorul fu d-aci afară dat,
Zise lui Nastratin Hogea: scoate ce mi-ai arătat;
El scoțând îndată piatra o puse cu cinste jos
Și se trase la o parte cu chip prea politicos;
Dar ce este asta? zise judecătorul bătrân;
Este darul, el răspunse, ce ți-l arătam în sân…

Nastratin Hogea 2Haina mai mult e privită decât persoana cinstită

Nastratin Hogea odată fiind la nuntă chiemat
Se duse în haine simple, ca sărac biet îmbrăcat,
Nuntașii astfel văzându-l, nici în seamă nu-l băga,
Ci pe cei cu haine scumpe să trateze alerga;
Și după ce așezară la masă pe toți frumos,
Îl puseră și pe dânsul în colțul mesii de jos
Nastratin văzând aceasta se sculă-n grab alergă
Și la un al său prieten să-i dea hainele-l rugă;
Dându-i hainele acela se-mbrăcă galant pe loc,
Puse ș-o blană asupră-și cu postav roșu de foc,
Și așa mergând el iarăși la nunta ce-a fost chemat,
Cum îl văzură nuntașii, cu cinste l-a-ntâmpinat,
Poftim, poftim Hogea-efendi, către dânsul toți zicând.
L-a pus tocma-n fruntea mesii, fiecare loc făcând.
El dacă șezu la masă ș-a-ntins mâneca în vas,
Zicând: poftim, poftim blană, mănâncă ce e mai gras.
Îl întrebară nuntașii, Hogea Efendi! zicând:
Pentru ce o faci aceasta, ș-întingi mâneca, mâncând?
Pentru că, el le răspunse, eu întâi când am venit
Cu hainele cele proaste nimenea nu m-a cinstit.//
Și când v-am dat bună zioa, abia mi-a zis mulțămim,
Iar cum veniiu cu acestea, toți mi-au zis, poftim poftim.
De aceia și eu blana să mănânce o poftesc,
Că văz toți privesc la haine și persoana n-o cinstesc.

Sursa: www.dacoromanica.ro

Post Navigation