Hronograf, Mânăstirea Neamț, 1837

„Întru slava Sfintei și ceii de o Ființă, și de viață făcătoarei, și nedespărțitei Treimi a Tatălui, a Fiiului, și a Sfântului Duh, s-au tipărit acest Hronograf. Adecă, numărare de ani.

În zilele bine credinciosului Domn, Mihail Grigoriu Sturza Voevod. Cu blagosloveniia preaosfinții sale, Kirio Kir Veniamin, Mitropolit Sucevii și Moldaviei.

Prin osârdiia preacuvioșiei sale, Kir Mardarie, Arhimandritul și Starețul sfintelor monastiri Neamțul și Secul.

În tipografia sfintei monastiri Neamțul la anul 1837. Aprilie 14.

Din capitolul Istorie dinafară, și basne ellinești, spre mustrarea păgânătății lor, ce să afla în zilele lui Avraam, Isaac, și Iacov, și mai încoace.

Văzând Saturn, că tatăl lor Uranos, mulți fii naște, n-au binevoit la aceaia, de vreame ce voia ca el singur să fie moștenitoriu înpărăției, și au făcut un lucru strein și rușinos. Pre tatăl său l-au scopit cu secerea, ca el să nu mai nască copii, și au aruncat carnea acea tăiată cu sângele în marea, din care sânge ce să înpreunase cu spuma mării, s-au născut o copilă ce să chiema Venus, carea după aceaia au fost vestită curvă și a curvarilor dumnezeoaie. Iară Uranos de aceaia rană au murit, și n-au îngăduit pre Saturn frații și surorile, și norodul, și s-au încredințat împărățiia uniia din fiicele lui Uranos, ceii cu numele Vasileia, fiindcă prea înț(e)leaptă era, și cu anii mai mare decât toți frații și surorile. Și au luat Vasileia înpărățiia fecioară încă fiind, și dorind să aibă după sine moștenitoriu din rodul pântecelui său, ș-au luat eiiși bărbat pre firescul frate Ghiperion, și au născut cu dânsul doi fii parte bărbătească și muerească. Deci pre cea bărbătească parte o au numit Soare, iară pre cea muerească Luna […]

Iată ce fealiu era acei păgânești dumnezei! Curvari, pângăritori, preacurvari, silitori, vrăjitori, și de toate necurățiile, de toate mârșăviile prea plini, pentru carii atâtea basne mincinoase de Ellini s-au alcătuit, de râs vreadnice și singure râs. Oare să cade a să însura Dumnezeu, și a naște fii, și a curvi, nu numai dupre fire, ci și afară de fire? Oare să cuvine lui Dumnezeu a să priface în dobitoc, în pasere, în peaște, și ori în ce jivină? Oare a dumnezeeștii firi iaste, a să teame, a fugi, a să ascunde, și nici a ști ceale fiitoare, ci din descântece a căuta înștiințare? Ci destul iaste acum a ceale ellinești basne, care sânt nenumărate, și cine poate să le spue pre iale cu de-amăruntul; nu ajunge vreame de povestit. Destule sânt acestea spre dovadă, spre vădire, spre ocară, și osândirea prea spurcatei vieți dumnezeilor celor mârșavi, întru carii credea oamenii cei rătăciți, și să închina la idolii lor cu jertve.

Slavă lui Hristos Dumnezeului nostru, celui prea curat, celui nespurcat, celui fără de prihană, carele păcat n-au făcut, nici s-au aflat vicleșug în gura Lui. Întru carele noi credem, și ne închinăm Lui […]”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.

Manifest către elini, români, bulgari și albanezi, spre a se răscula împotriva turcilor (mai 1807)

„Elini! Bărbați ai Moldovei și ai Țării Românești! (Βλαχομπογδανοι/Vlaho-Bogdanoi)
Viteji și statornici bulgari, și voi, renumiți albanezi!

A sosit, în sfârșit, acel strălucit timp pe care îl doreați de atâția ani. Vestiți și prin faptele voastre, întregii lumi luminate, vrednicia și vitejia minunaților voștri strămoși! Vitejeștile fapte ale acelora să nu rămână moarte în cărțile de istorie! Să le reînvie spada voastră, ce urăște pe tirani și iubește dreptatea!

Întoarceți-vă privirile către vestiții vecini ai voștri, sârbii! Vedeți vitejia lor împotriva tiraniei? I-au îngrozit pe tirani, pe dușmanii creștinătății, au slăvit cinstita cruce și peste puțin, dacă nu se vor lăsa înșelați, vor fi numărați între națiunile libere!

Uniți-vă, deci, și voi! Jurați nimicirea tiraniei și distrugerea tiranilor! Vă poruncește sfânta noastră credința disprețuită atâtea secole! Vă strigă crucea cea necinstită de dușmanii noștri! Vă cheamă nenorocita și vrednica de plâns patrie! Nu mai suferiți să vă căsătoriți și să faceți copii pentru cruzii voștri tirani! Nu mai primiți să slugăriți, ziua și noaptea, pentru antihriștii voștri dușmani!

Până când barbarii, persecutorii creștinătății, să dispună de iubiții voștri copii, de nevinovatele voastre fiice și de credincioasele voastre femei?

Până când să vă necinstească atât de îngrozitor, să vă tortureze în chip nemaiauzit?

Până când să aveți bisericile voastre ca niște colibe și să nu îndrăzniți să preamăriți pe față pe Fiul lui Dumnezeu?

Până când să vedeți, nu numai roadele ostenelilor voastre: casele, viile, câmpurile și toate averile voastre – dar și această viață a voastră, în puterea înfricoșătoare a sângeroșilor otomani? Sau, nu cumva, v-a făcut oameni, prea bunul Dumnezeu, nu ca să-l slăviți, nu ca să viețuiți după voința dumnezeiască, ci ca să trăiți și să slujiți pentru crâncenii voștri tirani și ca să fie răsplătite slujbele voastre cu spânzurători, decapitări și jupuirea pielii?

Renunțați la voi înșivă! Disprețuiți viața voastră, pentru Hristos, pentru frații voștri creștini, pentru copiii voștri și pentru toate generațiile viitoare! Iată, a sosit timpul, când nu hiloți, nu țigani, ci cu mult mai rău va fi să ajungeți, și voi și nenorociții urmași ai voștri, dacă nu-l veți lua în seamă!

Uniți-vă! Puneți-vă toate puterile voastre! Vărsați, bucuroși și din belșug, argintul și aurul! Nu vă cruțați sângele vostru! Vi se pregătesc cununile nevestejite ale Ortodoxiei și Libertății! Înălțați crucea, ridicați steagurile libertății și ale dreptății și repeziți-vă asupra sălbaticilor și lașilor tirani și a dușmanilor credinței cântând:

Până când, sclavia și tirania?
Până când să fim în robie?
Ce așteptăm de atâta vreme? […]”

Sursa: Emil Vîrtosu, Despre corpul de voluntari eleni creat la București în 1807, în Studii și materiale de istorie medie, Vol. V, București, 1962 (pe www.dacoromanica.ro).

Regele Ungariei Sigismund, întorcându-se de la Nicopolul Mic (cetatea Turnu), este atacat de români la Posada (document din 1397)

Copie din 1455.

„Ceva mai înainte, când aceste slujbe au fost împlinite cu vrednicie, acum aproape trei ani, când înălțimea noastră, ridicând o oaste puternică de credincioși ostași ai regatului nostru, a pornit spre Țara noastră Românească (partes nostras Transalpinas) și după trecerea celei mai mari părți a Țării noastre Românești, îndreptându-ne asediul asupra cetății noastre numite Nicopol, unde se afla mulțimea preacruzilor turci, care îi atacau pe creștini, și lovindu-i cu putere am luat acea cetate, cu ajutorul lui Hristos, după o luptă crâncenă, alături cu acel domn Nicolae, vlăstarul răposatului Nicolae palatinul, sus-numit, și cu ceilalți supuși credincioși ai noștri, care s-au luptat cu râvnă vreme îndelungată acolo cu acei turci, îndurând răniri, ucideri și răni cumplite… Și, după ce am lăsat castelani credincioși în acea cetate, ne-am îndreptat înapoi de acolo cu laurii izbânzii spre ținuturile acestui regat al nostru, al Ungariei, și pe când urcam culmile munților,

zise în vorbirea obișnuită Posada (Pazzata), prin niște strâmtori și poteci înguste, strânse între tufișuri mari, unde mulțimea românilor (Olachorum) stătea la pândă, aruncând cu cruzime, din păduri dese și întunecoase, suliți vătămătoare și săgeți otrăvite și înveninate asupra însoțitorilor și supușilor noștri, amintitul Nicolae banul cu steagul său și cu mulți de ai săi… stând necurmat alături de noi și pentru ocrotirea persoanei noastre și pentru o trecere mai ferită de primejdie și nestânjenita siguranță a întregii escorte, întocmai ca un leu înfuriat, fără teamă de moarte, și respingând cu putere pe sus-pomeniții români, care pândeau cu mâinile înarmate, s-a străduit cu vrednicie să ne ocrotească și să ne apere vitejește pe noi și pe supușii noștri de atacurile blestemate ale pomeniților români și de capcanele lor dușmănoase, nu fără mare ucidere și pierdere […]”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, Seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.dacoromanica.ro).
Sursa foto: Arhivele Naționale ale Ungariei.