Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Iunie, 2014”

Mărturia preotului pentru doi tineri din Basarabia care nu au înpedecare spre a să însoți (1823)

Marturie de la preot„Mărturie

Lăcuitoriul din satul Coșcodenii Parfenie sin lui Ipatie Cistobragă holteiu, voește a să însoți cu întâia legiuită cununie cu Fevroniia fată mare, fiica lui Ioann sin Petrea Golocolencu tot dintru acel sat. Și fiind că, după cum să vede din mărturiia ce s-au priimit de la legiuiții chiezeși, și din cercetarea ce am făcut în trei rânduri în bisearica de aicea, nu au nici o înpedecare spre a să însoți cu legiuită cununie, drept aceia și mărturiia aceasta lui Parfenie Cistobragă și Fevroniei Golocoleancovei spre priimirea peciului supt iscălitura mea s-au dat. Anul 1823. Ghenarie.

Preotul (numele și porecla).”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Anunțuri

Pedepse pentru încălcarea carantinei din Basarabia (1832)

Carantina Basarabia (foaie volanta)„Înștiințare.

Să face știut tuturor de obște lăcuitori a fiștecăriia treaptă, asemenea și celor ce cu vremealnică petrecere în Bessarabiia să află, cum și streinilor ori din ce nație ei ar fi, că trecerea pe ascuns peste graniță pe dinafară de carantini, după pravilele carantinilor cu asprime este oprită, și că călcătorii pravelii aceștiia în vremea, când nu este molipsitoare boală, vor fi dați supt judecată cea politicească, și vor fi pedepsiți cu măsurile îndreptării carantinii, adecă: A) Cu ștrăfuire de bani de la 10 până la 100 ruble. B) Cu areștuire și cu hrană numai de pâine și de apă. V) Cu pedeapsă prin bătăi. G) Cu întrebuințare în loc de argați la carantină, și în alte asemenea slujbe; iară în vremea ciumii, de care Dumnezeu să ferească, aceștii călcători de pravile, vor fi judecați cu judecată oștenească, și să vor pedepsi cu moarte; precum pentru aceasta este hotărâtă la Ustavul Carantinii, Înalt întărit în 29 Octomvrie anul 1832.

Înplinitoriul datoriei politicescului Guvernator a Bessarabiei Vițe-Guvernator Climș.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Legenda lui Roman și Vlahata și începutul cronicii moldo-ruse (sec. XVI)

Roman si Vlahata 1

„Cronica rusă din lista mănăstirii Voskresenski (Învierea Domnului) dăruită de către patriarhul Nikon, în anul 1658, acestei mănăstiri cu hramul Învierii Domnului.”

Roman si Vlahata 2„Povestire pe scurt despre domnii Moldovei, de când s-a început Ţara Moldovei, în anul 6867 (=1359)

Au pornit din cetatea Veneției doi fraţi: Roman şi Vlahata, care find de credinţă creştină, au fugit de prigoana ereticilor împotriva creştinilor şi au venit în orașul numit Roma Veche și și-au întemeiat o cetate după numele său, Roman. Şi şi-au trait

Roman si Vlahata 3anii, ei şi neamul lor până ce s-a despărțit Formos Papa de ortodoxie la legea latină. Şi după despărţirea de legea lui Hristos, latinii şi-au intemeiat o cetate nouă şi au numit-o Roma Nouă și au chemat la dânşii, la latinie, pe Romanovici (=urmașii lui Roman). Romanovici însă n-au vrut şi au început să facă război mare cu dânşii şi nu s-au despărţit de credinţa lui Hristos. Şi din vremea aceea au tot fost în război până la domnia lui Vladislav craiul Ungariei.

Iar Vladislav craiul era nepot de frate al lui Sava arhiepiscopul sârbilor şi a fost botezat de dânsul şi păstra credinţa lui Hristos în taină. Dar după limbă şi după orânduială crăiască era latin. Şi în anii domniei lui Vladislav s-a ridicat război de către tătari împotriva Ungurilor, de la cneazul Neimet din locurile sale în care rătăceau, de la râul Prut şi de la râul Moldova și au trecut peste munţii înalţi şi de-a curmezişul Ţării Ardealului unguresc şi au ajuns la râul Mureş şi au stat acolo. Şi auzind craiul unguresc Vladislav despre năvălirea tătarilor, a trimis în grabă la Roma, la Împărat şi la Papă ca să-i vie in ajutor, a trimis şi la romanii vechi, la Romanovici. Romanii noi şi Romanii vechi s-au adunat împreună şi au venit în Ungaria, în ajutorul craiului Vladislav. Romanii noi au trimis o scrisoare în taină lui Vladislav craiul Ungariei: Marelui crai Vladislav, numit Ţesătură de Aur. Romanii vechi au război cu noi pentru credinţă, n-au vrut să fie cu noi în Legea Romană cea Nouă şi trăiau în credinţa grecească, în Roma Veche. Iar acum ei toţi au venit cu noi la tine, în ajutor, numai femeile şi copiii mici au rămas în Roma Veche. Iar noi suntem cu tine de-o lege, cu prietenii tăi suntem împreună prieteni şi duşmanilor tăi suntem duşmani. Iar pe ei să-i trimiţi înaintea tuturor oamenilor împotriva tătarilor, ca

Roman si Vlahata 4ei să fie ucişi, sau dacă Dumnezeu îi va scăpa pe aceştia, tu să-i aşezi la tine, în țara ta, ca ei să nu se mai întoarcă la Roma Veche. Iar pe femeile şi pe copiii lor îi vom lua la noi în Legea Romană.

Şi netrecand multă vreme, a fost o luptă mare a lui Vladistav craiul Ungariei, cu tătarii, cu cneazul Neimet, la raul Tisa, și au pornit romanii vechi înaintea tuturora şi după ei, mulţi oameni unguri şi romani de legea latină. Şi i-au bătut pe tătari mai întâi romanii vechi şi după aceea ungurii şi romanii, și au căzut puţini dintre romanii vechi. Iar craiul Vladislav al Ungariei s-a bucurat foarte mult de acest ajutor al lui Dumnezeu, iar romanilor vechi le-a dat privilegii şi i-a miluit foarte mult pentru vitejia lor. Şi le-a arătat scrisoarea romanilor noi, ce scria despre ei şi despre femeile lor, și i-a chemat ca să-i slujească lui, ca să nu se ducă la Roma Veche, să nu piară de pe urma romanilor noi. Şi uitându-se la scrisoarea craiului, nu aveau încredere si au cerut de la crai să le dea voie să trimită să cerceteze Roma Veche: oare mai sunt femeile şi copiii lor sau nu? Şi s-au dus trimișii şi s-au întors curând şi le-au spus: Cetatea noastră, Roma Veche a fost dărâmată şi femeile şi copiii noştri i-au luat romanii noi in legea latină. Ei deci s-au închinat craiului Vladislav, rugându-l să nu-i împingă la legea latină şi să le dea voie să-şi ţie legea creştină grecească şi sa le dea pământ pentru trai. Iar craiul Vladislav i-a primit cu bunăvoie si le-a dat pământ în Maramures între râurile Mures si Tisa, locul numit Criș. Si aici s-au așezat si s-au adunat romanii. Şi au trăit aici şi şi-au luat femei unguroaice din legea latină trecute la Legea creştină până în ziua de astăzi.

Şi intre ei era un bărbat

Roman si Vlahata 5înțelept şi viteaz, anume Dragoş, și a pornit cu ceata lui de ostaşi la vânătoare de fiare și au aflat supt munții înalți urma unui bour și au pornit pe urma bourului prin munții înalți și au trecut peste plaiurile înalte, adică munți și au ajuns pe urma bourului la locuri de șes și frumoase și au prins din urmă călări pe bour la un râu, pe mal, sub o salcie și l-au omorât și s-au ospătat din vânatul lor. Și le-a venit de la Dumnezeu în inima gândului să-și caute loc de trai și s-au așezat aici și s-au unit într-un singur gând și au hotărât cu toții să rămână aici. Și s-au întors înapoi și au spus tuturor alor săi despre frumusețea țării și despre râuri și despre izvoare, ca să se așeze acolo. Și drujina lor a lăudat gândurile lor și au hotărât să se ducă acolo, unde fuseseră ei. Și au cercetat locul, pentru că era loc pustiu și la marginea ținuturilor în care rătăceau tătarii. Și s-au închinat craiului Vladislav, rugându-l să le dea drumul să plece. Iar craiul Vladislav le-a dat drumul cu mare miluire. Și au pornit ei din Maramureș cu toată drujina și cu femeile și cu copiii peste munții înalți, când tăind pădurea, când dând pietrile în lături, și au trecut peste munți cu ajutorul lui Dumnezeu și au ajuns la locul în care Dragoș ucisese bourul și le-a plăcut și s-au așezat acolo. Și au ales din drujina lor pe un bărbat înțelept, anume Dragoș și l-au ridicat domn și voievod al lor. Și de atunci s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei.

Și Dragoș voievod a întemeiat cel dintâi oraș pe râul Moldova și după aceea a întemeiat orașul Baia și alte orașe pe râuri și la izvoare. Și și-a făcut pecetie voievodală în toată țara, cu capul de bour. Și a domnit ca voievod doi ani […]”

Bibliografie:
Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan. Ediție revăzută și completată de P.P. Panaitescu, București, 1959 (traducerea).
Руская летопись съ Воскресенскаго списка подареннаго въ оной Воскресенской монастырь патрiархомъ Никономъ въ 1658 году, Sankt Petersburg, 1793 (facsimile).
Matei Cazacu, Aux sources de l’autocratie russe [Les influences roumaines et hongroises, XVe-XVIe siècles], Cahiers du monde russe et soviétique, 24 (1983), de la pagina 17 (comentariu).

Post Navigation