Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Geografie”

Amfilohie Hotiniul, Fragmente despre Africa (Iași, 1795)

amfilohie_hotiniul_africa_1

Partea a treia. Pentru Africa, din lucrarea lui Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie (Iași, 1795)

„Pământul Africii este foarte cald și năsipos și pe multe locuri neroditoriu, din pricina lipsirii de apă.

Are jivini de deosebite feliuri, mai mult decât într-alte părți de a pământului: lei, tigri, pardoși, inorogi și în pustie zarii (ori țarii), mulți struți, ce unii sânt mai nalți decât un om călare și nu au aripi tocmite după trupul lor, dar să agiută în mergirea lor, încât nu poate omul nici cu calul să-i agiungă.

Sânt și elefanți (au fili), cămile, dromedari și momițe de toate feliurile, ca și la Indiele Asiei […]

amfilohie_hotiniul_africa_2Apoi întorcând spre miazăzi, preste brâul Tropicului de Canțer, este Sara (ci cu nume bun să numește Pustietatea), căci nu are altă nimică, fără numai năsip.

Țara aceasta are pre puțină apă. Cale până la 100 de leghi pe alocure, apă nu să găsăște. Lăcuitorii sânt ca niște sălbatici și nu au alt lucru decât păscutul dobitoacelor. Pământul este plin de scorpii și de alte fieri veninoase […]

amfilohie_hotiniul_africa_3Într-acest loc [Gvineea] sânt multe feliuri de momițe, pe care învățindu-le, să slujesc oamenii cu dânsele de le aduc apă, lemne, întorc frigarea și alte trebi fac.

Crăiia lui Benin este un ținut de a Gvineii, întru care crăie lăcuitorii umblă goli și rași, până când își iau voe de la craiu, ca să să îmbrace.

amfilohie_hotiniul_africa_4Și mai vârtos, cei ce sânt în Cafreriile de la capul pământului, unde sânt niște // oameni mari la trupi și scârnavi, mănâncă mărutăile din dobitoace crude și să ung cu seu pe cap și pe trup, și aceștie să chiamă otentoni.

Măcar că olandezii având și ei stăpânire la Capul de Buna Speranță, i-au mai deprins oarece pre cei ce să află mai aproape de dânșii în curățenie și i-au mai dumesnicit.

În Ethiopiia iarăși sânt multe crăii și au a lor înpărat în Abisinie. Și această înpărăție să chiamă a etheopenilor (sau a gothilor). O parte sânt creștini și au a lor patriarh, mitropoliți și episcopi, dară sânt de eresul lui Dioscor. Înpăratul ține o cruce mică în mână când să fac slujbele cu sobor, ca cum ar fi și el slujitoriu în rândul diaconilor […]”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Amfilohie Hotiniul, Ce trebue să luăm aminte despre Moldova? (Iași, 1795)

amfilohie-hotiniul-p-228

Ultimul capitol din lucrarea lui Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie, Iași, 1795

„Despre Moldova.
Întrebare?

Î. Ce trebue să luăm aminte despre Moldova?
R. Precum Ardealul, așa și aceasta are îndestulare de vii, pământul gras, hăleștee, biholi și munți înbogățiți cu aur și argint, așijderea păduri, pomăt mult, de tot feliul de dobitoace, și mulțime de miere, cai turcești și rumânești. Lungimea este de 35 de mile și lățimea de 28. Mai demult această țară să numea: Dachie Ripensască (sau Alpestrasască); după aceea, de la multe feliuri de neamuri să nume Gepidia și Gotia, iară de unguri Cumaniia. Partea despre miazănoapte pentru apa Moldavii și muntele Ceahlăului o numea Moldova, iară partea despre amiazăzi o numie Valahiia de preste munți, care până la anul 1449 dă bir leșilor, iară acum dă turcului pe

amfilohie-hotiniul-p-229fieștecare an: 58.000 galbini italienești, cai 500 și șoimi 300.

2. Norodul ține legea grecească și este supus Patriarhului de Țarigrad.

3. Români (sau romani) sânt amestecați cu sirbi, bulgari, armeni și tătari.

4. Locul cel dintâi în Moldova să numește Iașu sau Iazu, care este mitropolis a tot prințipatul, aproape de apa Prutului, ce să numea mai demult Hierasum, unde este curtea prințipului, pentru care însuși Traian înpăratul în cărțile sale face arătare, că ar fi zidit înainte de nașterea lui Hristos, pentru lăcuirea consulului romanilor și a străjilor lui, care să numea iazighes, în care curte să număra 16.000 de odăi. După aceea, nu puțini ani trecând la mijloc, într-atâtea răzmirițe s-au înnoit și s-au zidit la 20.000 de odăi și mai mult, pentru trebuința prințipului și a ostașilor lui, care la anul 1460 înpreună cu tot orașul de foc s-au răsipit.

5. Iașu au luat nume de la străjile romanilor ce să chiema iazighes și de la șanțul cel de bătae, întru care oraș este scaunul

amfilohie-hotiniul-p-230Arhiepiscopiei.

6. La anul 1465, Stefan prințipul mai sus numita curte sau cetate de iznoavă o au zidit, de la care nu puțini ani orașul să numea Stefanoveția, iară după ce leșii pe Stefan Vodă l-au izgonit, la anul 1491, iarăși din pricina focului s-au prăpădit, și după aceea, trecând ani la mijloc, nu s-au numărat într-acel loc mai mult decât 600 de odăi.

7. Al doilea oraș Socava (sau Suceava), nu departe de apa Siretului (sau Șretului), într-un care mai cu de-adins șăde voevodul Moldaviei.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

Observații asupra pădurilor din Valea Bistriței, Iași, 1842

observatii-asupra-padurilor-din-valea-bistritei-1842„Despre lucrarea minelor de metal și Observații asupra pădurilor din Valea Bistriței. De C. Mihailic, nobil de Hodocin. Iașii, la Institutul Albinei. 1842.

observatii-asupra-padurilor-din-valea-bistriteiAcum iconomia pădurilor (precum poate și aiure), iar mai ales în această parte a țerei, din nenorocire se află în cea mai tristă stare.

Prin necumpătata exportație a lemnului, prin numeroasele și peste analogie aflătoarele herestee, toată valea cea mare a Bistriței cu a ei lăturalnice văi, se vede stirpită de lemne, și provizioanele copacilor câștigate prin învechime, se mistuesc prin un abuz (catahrisis) vrednic de tânguire.

Pe lângă această întrebuințare a pădurilor, mai este încă și alt rău, carele nici într-un chip nu se poate dizvinovăți. Cu înmulțirea împoporărei pe fieșcare an, și cu sporirea vitelor, mai ales a numeroaselor turme de capre, sporește și lipsa pășunei și a nutrețului de iarnă pentru dânsele. Așa pe tot anul se tae și se coboară la pământ părți întregi de păduri, numai spre a hrăni acele numeroase turme cu frunzele copacilor tăieți, a cărora tulpine putrezesc apoi fără a se întrebuința. Spre a mai lăți locurile de pășunat pentru oi și vite albe, se aprind înadins întregi păduri de mai multe sute de fălci, și în acest chip în puține ceasuri se pierd cei mai frumoși copaci, rodul de sute de ani! Daunile ce se pricinuesc prin aceasta, nu se mărginesc numai în pierderea cea mare a lemnului, ele sânt încă mai mari și mai întristătoare, de vreme ce locul pădurilor arse, obicinuit, numai este favorabil creșterei copacilor și nu se mai poate face pădure pe dânsul.

Lângă Neagra și Negrișoara, în cuprinsul Dornei, am aflat șiruri de munți în depărtare de câteva mile (ceasuri) pustieți prin asemine ardere a pădurilor. Poalele munților sânt acum goale […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Post Navigation