Alexandre d’Hauterive, Moldova în 1785

Publicat la Paris în 1877

„Am deosebit până în prezent până la șapte soiuri de oameni în Moldova:
1. Boierii, care merg cu trăsura, în jilț, cu căruța și care par mândri față de popor, prevenitori cu oamenii de la Curte, afabili cu străinii și politicoși între ei.
2. Oamenii de la Curte, care merg călare; sunt boierii de treapta a doua. Primii merg cu trăsura de la dânșii până la Curte, iar la palat, ca și în casele lor cofrează, scriu, judecă, se îmbogățesc și se plictisesc. Ceilalți expun ostentativ, încălecați pe cai înzorzonați cu valtrapuri roșii sau galbene, argintate sau aurite, obrăznicia și înfumurarea stării lor, adăugate celor ale națiunii lor. Ar pune să fie bătuți cu bețe săracii de pe uliți, dacă nu s-ar scula în picioare când ar trece ei. Merg unii la alții să-și bea cafeaua, să-ți fumeze lulele și să pălăvrăgească asupra greutăților numirilor și destituirilor din importantele dregătorii de vistier, cămăraș, cupar, spătar, armaș, adică de fecior, mărunt funcționar, paharnic, purtător de spadă și ușier.
3. Negustorii greci, cu o înfățișare delicată, cu tonul dulceag, cu un aer șmecher, trăsături care exprimă foarte bine întocmai calitățile morale ale acestei oneste specii de corsari, ce profită de prostia semenilor lor și de nevoile străinilor, spre a-i jupui în felul cel mai politicos din lume.
4. Negustorii moldoveni, care vând cuie, scânduri, hârdaie, brânză, icre, cu un aer și maniere corespunzătoare mărfurilor ce le desfac.
5. Nemții, foarte buni lucrători, care s-ar îmbogăți cu toții, dacă n-ar fi de o prostie fără seamă, bețivi, obraznici, prea scumpi la vânzare și urâți de toată lumea.
6. Evreii, care sunt recunoscuți de departe după figura lor cea mai extraordinară, ce nu poate fi văzută în nicio altă țară din lume, cu capul în formă pătrată și creștet ascuțit la bărbie, acoperit de o cușmă de blană neagră din care atârnă în față două cozi de păr în toată lungimea lor, în timp ce la spate, capul le este ras și cărora o mică barbă la capătul bărbiei le dă aerul unor capre de Angora. În rest, datorează nemților de a nu fi cei mai mari hoțomani din țară și de a obține preferința pentru lucrările de // tâmplărie, costumele de haine, ceasornice, etc., pe care le fac de altfel mult mai puțin bine.
7. În sfârșit, poporul, umplând ulițele, care se aruncă cu fața în noroi de îndată ce vede de departe o blană sau un harnașament de cai, care-și îndepărtează pe ai săi, căruța și boii săi și pe care-i aruncă în șanț, dacă nu poate altfel.”

Sursa traducerii: Călători străini despre țările române, vol. X, partea I, București, 2000 (pe www.digibuc.ro)
Sursa foto: Biblioteca Digitală Națională

 

Amfilohie Hotiniul, Fragmente despre Africa (Iași, 1795)

Partea a treia. Pentru Africa, din lucrarea lui Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie (Iași, 1795)

„Pământul Africii este foarte cald și năsipos și pe multe locuri neroditoriu, din pricina lipsirii de apă.

Are jivini de deosebite feliuri, mai mult decât într-alte părți de a pământului: lei, tigri, pardoși, inorogi și în pustie zarii (ori țarii), mulți struți, ce unii sânt mai nalți decât un om călare și nu au aripi tocmite după trupul lor, dar să agiută în mergirea lor, încât nu poate omul nici cu calul să-i agiungă.

Sânt și elefanți (au fili), cămile, dromedari și momițe de toate feliurile, ca și la Indiele Asiei […]

Apoi întorcând spre miazăzi, preste brâul Tropicului de Canțer, este Sara (ci cu nume bun să numește Pustietatea), căci nu are altă nimică, fără numai năsip.

Țara aceasta are pre puțină apă. Cale până la 100 de leghi pe alocure, apă nu să găsăște. Lăcuitorii sânt ca niște sălbatici și nu au alt lucru decât păscutul dobitoacelor. Pământul este plin de scorpii și de alte fieri veninoase […]

Într-acest loc [Gvineea] sânt multe feliuri de momițe, pe care învățindu-le, să slujesc oamenii cu dânsele de le aduc apă, lemne, întorc frigarea și alte trebi fac.

Crăiia lui Benin este un ținut de a Gvineii, întru care crăie lăcuitorii umblă goli și rași, până când își iau voe de la craiu, ca să să îmbrace.

Și mai vârtos, cei ce sânt în Cafreriile de la capul pământului, unde sânt niște // oameni mari la trupi și scârnavi, mănâncă mărutăile din dobitoace crude și să ung cu seu pe cap și pe trup, și aceștie să chiamă otentoni.

Măcar că olandezii având și ei stăpânire la Capul de Buna Speranță, i-au mai deprins oarece pre cei ce să află mai aproape de dânșii în curățenie și i-au mai dumesnicit.

În Ethiopiia iarăși sânt multe crăii și au a lor înpărat în Abisinie. Și această înpărăție să chiamă a etheopenilor (sau a gothilor). O parte sânt creștini și au a lor patriarh, mitropoliți și episcopi, dară sânt de eresul lui Dioscor. Înpăratul ține o cruce mică în mână când să fac slujbele cu sobor, ca cum ar fi și el slujitoriu în rândul diaconilor […]”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Amfilohie Hotiniul, Ce trebue să luăm aminte despre Moldova? (Iași, 1795)

Ultimul capitol din lucrarea lui Amfilohie Hotiniul, De obște gheografie, Iași, 1795

„Despre Moldova.
Întrebare?

Î. Ce trebue să luăm aminte despre Moldova?
R. Precum Ardealul, așa și aceasta are îndestulare de vii, pământul gras, hăleștee, biholi și munți înbogățiți cu aur și argint, așijderea păduri, pomăt mult, de tot feliul de dobitoace, și mulțime de miere, cai turcești și rumânești. Lungimea este de 35 de mile și lățimea de 28. Mai demult această țară să numea: Dachie Ripensască (sau Alpestrasască); după aceea, de la multe feliuri de neamuri să nume Gepidia și Gotia, iară de unguri Cumaniia. Partea despre miazănoapte pentru apa Moldavii și muntele Ceahlăului o numea Moldova, iară partea despre amiazăzi o numie Valahiia de preste munți, care până la anul 1449 dă bir leșilor, iară acum dă turcului pe

fieștecare an: 58.000 galbini italienești, cai 500 și șoimi 300.

2. Norodul ține legea grecească și este supus Patriarhului de Țarigrad.

3. Români (sau romani) sânt amestecați cu sirbi, bulgari, armeni și tătari.

4. Locul cel dintâi în Moldova să numește Iașu sau Iazu, care este mitropolis a tot prințipatul, aproape de apa Prutului, ce să numea mai demult Hierasum, unde este curtea prințipului, pentru care însuși Traian înpăratul în cărțile sale face arătare, că ar fi zidit înainte de nașterea lui Hristos, pentru lăcuirea consulului romanilor și a străjilor lui, care să numea iazighes, în care curte să număra 16.000 de odăi. După aceea, nu puțini ani trecând la mijloc, într-atâtea răzmirițe s-au înnoit și s-au zidit la 20.000 de odăi și mai mult, pentru trebuința prințipului și a ostașilor lui, care la anul 1460 înpreună cu tot orașul de foc s-au răsipit.

5. Iașu au luat nume de la străjile romanilor ce să chiema iazighes și de la șanțul cel de bătae, întru care oraș este scaunul

Arhiepiscopiei.

6. La anul 1465, Stefan prințipul mai sus numita curte sau cetate de iznoavă o au zidit, de la care nu puțini ani orașul să numea Stefanoveția, iară după ce leșii pe Stefan Vodă l-au izgonit, la anul 1491, iarăși din pricina focului s-au prăpădit, și după aceea, trecând ani la mijloc, nu s-au numărat într-acel loc mai mult decât 600 de odăi.

7. Al doilea oraș Socava (sau Suceava), nu departe de apa Siretului (sau Șretului), într-un care mai cu de-adins șăde voevodul Moldaviei.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor.