Despre alegerea lui Al. I. Cuza ca Domn al Moldovei, în Gazeta Transilvaniei

„Moldova. O.d.P. a fost cea dintâie gazetă din Viena care a publicat alegerea lui Alexandru Cuza de Domn al Moldovei. Știrea telegrafică răpezită din Iași la Viena și publicată în numitul jurnal sosi la noi (în Brașov) dintr-odată cu scrisori din Galați, care cuprindea aceeaș știre; eară scrisori din Iași nu ne sosiră nici până astăzi în 25 (13) ianuarie, din causă că aceleaș vin numai a zecea zi.

Persoana și calitățile nou-alesului Domn al Moldovei, sau adică biografia M. Sale o vor descrie alții, carii o cunosc pe deplin. Aici fie destul a însemna numai atâta, că Alexandru Cuza e de viță curată român, că răposații tată-său și unchiu-său au îmbrăcat posturi însemnătoare în țeară, anume Grigorie Cuza fu ministru bisericesc sub gubernul trecut; eară apoi toți Cuzeștii au fost patrioți buni și iubitori de științe. Domnul Alexandru Cuza este bărbat în vrâstă cam de 40 ani, văduv, soldat din creștet până-n tălpi, totodată însă trecut prin un curs sistematic de științe. M. Sa sub domnia răposatului Grigorie Ghica ajunsese la rang de colonel, eară pe cât a stătut Vogoridis caimacamul turcesc, A. Cuza era pârcălab, adică administrator civil și militar (după semnificăciunea veche a cuvântului pârcălab) la Galați, din care post însă a fost constrâns a-și da odată dimisiunea, pe când cu intrigile alegerilor divanului ad-hoc, casoate apoi de cătră puteri. Din 66 alegători s-au înfățișat pe 5 ianuarie (vechiu) numai 49; din 49 voturi a câștigat Alexandru Cuza 48, a lipsit adică numai votul său propriu. Descriere mai pe larg a alegerilor și a țerimoniei de istalare vom reproduce după isvoară oficiale.”

Sursa : Biblioteca Digitală BCU Cluj

Votarea propunerii lui M. Kogălniceanu pentru Unirea Principatelor de Divanul ad-hoc al Moldovei (7 oct. 1857)

Buletinul ședințelor Adunării ad-hoc a Moldovei, Nr. 3, Iași, 14 Octombrie 1858. Ședința din 7 Octombrie (1857)

Textul propunerii lui Kogălniceanu pentru Unirea Principatelor în manuscris aici

„…Votarea s-au făcut în chipul următor. Fiecare deputat pășind către biurou au rostit în glas mare votul său și l-au adeverit totodată și prin subscrierea numelui seu în act. Conform art. 23 din Regulamentul Adunării, secretarii, vice-prezidentul și prezidentul ș-au dat cei de pe urmă votul lor. Înalt Prea Sfinția Sa subscriind în capul actului pentru, au rostit următoarele cuvinte: unde-i turma, acolo-i și păstoriul. Mulți din deputați au însoțit voturile lor cu espresii de vie bucurie. D. Gheorghie Sturza au zis că mulțemește lui Dumnezeu, că i-au lungit zilele ca să vadă cea mai frumoasă zi a neamului românesc. Protoiereul Dimitrie Matcaș au dechiarat că alegătorii sei, tot clerul din Roman, l-au rugat cu lacrimile în ochi, ca să viteze pentru dorințele rostite în programul național: Unirea Principatelor, Prinț străin și celelalte. Unul dintre deputații setenilor D. Ioan Roată au zis: Noi nu știm a ura, dar Dumnezeu știe a se-ndura.

Rezultatul votărei au fost acesta, 81 pentru, și 2 contra [urmează numele celor care au votat]

Înalt Prea Sfințiea Sa Mitropolitul, în puterea Art. 79 din Regulamentul Adunărei, sculându-se în picioare au declarat că Adunarea au încuviințat. Această declarație s-au priimit cu unanime urări și nesfârșite aclamații de: Vivat Unirea!”

Întâmpinarea lui Alecu Balș la propunerea lui Kogălniceanu, contra Unirii Principatelor (publicată în Suplimentul Buletinului Adunării ad-hoc)

„Sub iscălitul Mare Logofăt și cavaleriu Alecu Balș, unul din deputații ținutului Putnei, proprietariu de 80 mii fălci în Moldova, iubita sa patrie, declară, că în locul răpaosului atât de dorit, după o lungă agonie și calamități provenite din feliurite strămutări și prefaceri ce s-au urmat în țară, în care moșii și strămoșii săi și fiii fiilor lor s-au născut, nu poate dori a da în schimb Moldova cu privilegiile ei ce sânt mai avantajoase decât a învecinatului principat, pentru un viitoriu eventual și necunoscut, care privilegii sânt recunoscute de cătră pre puternicii sultani a curței suzerană, consfințite și prin Tractatul de Paris a anexelor articul 23, și nici poate a se uni cu încorporarea patriei sale în aceia a principatului Valahiei. Asemine fuzie nu ar produce, decât elemente de discordii, lupte, vrăjmășii și neprevăzute amerințătoare întervenții de-a purure vătămătoare. Către aceste apoi mai este de luat aminte că întrunirea unui Divan ad-hoc chiar, după textul art. 24 a acelor anexe, fiind compus de a esprima dorințele locuitorilor țării numai în privirea reorganizării Principatului; asemene și firmanul împărătesc pentru convocarea lui nu cuprinde vreo altă chestie decât numai însași aceia a reorganizărei țerei cu reviziea statutelor ei. Prin urmare și dorința sub-iscălitului se mărginește în păstrarea Moldovei, autonomiea sa cu toate privilegiile și imunitățile ei ab antico. Acesta este singurul mijloc pe care se razimă liniștea și fericirea poporului moldovan.

Această socotință a iscălitului, biuroul va binevoi a o clasifica și a o afișa spre a fi cunoscută adunării, și se-au primit în deliberație seau nu, să se așăze în acturile arhivei adunărei, iar Înalt Preasfințitul Mitropolit ca Prezident adunării este rugat a o împărtăși și Comisiei Europeane din București.”

Sursa foto: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași

Să te însori sau nu? (Iași-Brașov, 1843-1844)

Articol din Albina românească, Iași, nr. 93 din 25 noiembrie 1843 (foto: Biblioteca Digitală a Bucureștilor/Dacoromanica)

„Di vom lua aminte cât ține în zilele noastre o femee pe an, și cât de puțin câștigă un barbat, apoi îndată vom vedea di este folositoare o asemene întreprindere. Pe când căsătoria s-au inventat (născocit) în Paradis, pe atuncea nu se afla încă marșand de mode. Eva singură-și făcea fustă din frunze de smochin; Adam era un model de credință congiugală (cătră soția sa). El nu alerga după alte femei, pentru că era numai una. Deci Eva, fără plecare cătră modă, Adam cu credință, înforma o păreche, care putea trăi în Paradis. Unde vei găsi astăzi o asemene păreche? Căci încetând cii căsătoriți a trăi ca în Paradis, îndată trecu de-a dreptul la Iad… Femeea în loc să agiute astăzi bărbatului a purta sarcina vieței, o face de zece ori mai grea. Barbatul este protectorul femeei; dar sermana-i plătește un tribut însemnător. Femeea s-au dat barbatului drept companioană a călătoriei, dar cine dorește a călători cu dame pline de capriții? O femee bună, zice Solomon, este corona barbatului, însă acest Împărat știea cât de greu apasă corona. Barbatul având o bună femee, o socotește de o comoară, însă spre a nu pierde comoara, trebue să o îngropi. Barbatul și femeea fac o companie, în înțălegere neguțitorească, căci di ai lua aceasta în înțelegere militară, apoi femeea se poate socoti în casă ca un regiment întreg. Dar din această companie comerțială ce câștig esă? Copii! Copii! acel capital mâncăcios, acea închizășluire prețuoasă pentru strălucirea și păstrarea numelui nostru. Iată tot ce esă din însoțire, și cel mai folositor lucru ar fi încalte a te însura cu o femee, care să știe să-ți facă bucate, ca să poți zice cel puțin că: ea mă hrănește.

Arsenius.”

Replica din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, nr. 3 din 17 ianuarie 1844 (foto: Biblioteca Digitală BCU Cluj)

„Să întoarcem puțintel foaiea și să mai cercetăm și noi întrebarea de sus. Adâncul scrutator al naturei faimosul Buffon au zis, că căsătoriea este adevărata stare naturală a omului. Nu numai Volter, ci cu dânsul mai toți medicii au descoperit, că sinucigașii, adecă acei desperați carii își iau viața ei înșii, sânt partea cea mai mare oameni ne’nsurați. Intrați în casele nebunilor și veți afla pe cei mai mulți smintiți, nebuni, furioși, de acei bărbați, carii n-au fost căsătoriți. Va să zică starea căsătoriei stâmpără sângele și patimile, mintea o așază și o coace mai bine. După o lege a lui Licurg în republica spartanilor bărbații ne’nsurați nu era suferiți a merge la teatruri și jocuri publice, iar când era siliți a se judeca cu cineva, trebuea să stea goli desbrăcați în fața tribunalului; spartanii avea până și pedepse trupești nu numai asupra ne’nsurărei ci și asupra tărziei însurări(i). În Atina trebuea să fie însurați unii ca aceia, carii voiea a dobândi unele deregătorii de stat, cum generali, oratori ș.a. La romani nu numai că avea în mare cinste pe toți aceia, carii năștea prunci mulți din căsătorie legală, ci le îngăduea și oareșcare scuteli. Iulie Cesar opri pe fetele care trecea de 40 ani, a nu purta mărgăritare nici petrii scumpe, nici a se purta în lectice. În Germania încă s-au păzit multe veacuri măsuri strinse asupra căsătoriilor: în Liubek până în veacul trecut femeile nu-și lua rangul după starea bărbaților lor, ci după anii măritărei. Porunca lui Isus o știți.

Adecă: Institutul căsătoriei în sine socotit nu este întru nimic de vină, dacă multe căsătorii sânt nenorocitoare, ci sânt alte împregiurări blăstămate, care taie în viața soțială publică și privată și mai întâiu de toate este creșterea cea scâlciată și neghioabă, uneori prea mojicoasă, alteori prea rafinată și prea de multe ori demoralizată, pe carea o dăm noi fiilor și fiicelor noastre.

G(heorghie) B(ari)ț”