Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Alfabet de tranziție”

Cerșătorii din Sankt Petersburg (Foaie pentru minte, 1842)

Din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, Nr. 50 din 14 Decembrie 1842

„Cerșitorii în St. Petersburg.

Acela care dă unui cerșitoriu de pomană, să fie globit (=amendat) mai întâiu cu 5, iar a doa oară cu 10 ruble*).

Ucasul lui Petru cel Mare.

Mergând pe ulițele căpitalei rusești Se. Petersburg, vedem o mulțime de așezăminte binefăcătoare de toată plasa și totdeodată pe trotoare (pe lângă case) o ceată de cerșitori, surzi, orbi, muți, oameni fără mâni sau fără picioare, stârpituri – întânzând mâna și glasul pentru milă. Aveți milă și pomană, nu vă uitați de un păcătos…

Da, negreșit păcătos… Peste aceasta de la o vreme încoace cerșitoria s-au prefăcut într-un feliu de meserie și cerșitorii în acteri de teatru. Câștigul acestei meserii scutite de contribuție (capitație) o plătește iubirea de omenire rău înțeleasă.

Mai demult cerșitoriu se numia omul nenorocit, căruia și lipsia hrana, îmbrăcămintea și lăcașul. Acuma cerșitorii lăcuesc în cvartire bune în Pescav, pe la mănăstirea Nevski sau la poarta de triumf. Ei beau ceaiu și cerșitoarele cafea; toți au odăi călduroase, pat moale și cină de ajuns – iar la prânz nu le ajunge vremea. Cerșitorii se împart în mai multe clase. Cea dintâie este a orbilor, pentru că aceștia au cele mai bune câștiguri. Bage de seamă cineva, că ei niciodată nu cer de la țărani, ci numai de la oameni bine îmbrăcați. Niciodată nu îmblă purtați de altul, ci totuș merg mai iute decât noi ceștii cu ochii sănătoși și știu prea minunat a o lua pe picior, când simt de departe, că se apropie inspectorul cerșitorilor […]

Muții formează a doa plasă și stă numai din bărbați. Femeile cerșitoare se înțelege de sine, că nu se pot lăpăda de răcoritoarea dulceață de a vorbi. Sexul femeiesc rămâne tot același în porfiră ca și în trențe – ca să tacă, le este cu anevoie. Câștigul ce îl au muții, nu se poate asemăna cu al orbilor; însă pentru aceea ei au și roluri mult mai ușoară, pentru că pot vorbi cu ochii. Înainte de câtăva vreme mă duceam de-a lungul perspectivei Nevskiane cu un prietin de la Moscva, unde cerșitorii sânt încă tot cerșitori. Noi dădurăm peste un mut, care pe prietinul meu îl apucă a-l trage de gulerul mantelei și între feliuri de semne și cerea milă. Soțul meu scoate o rublă din busunariu și văzând că eu îmi sug buzele, îmi zice: Vai de om, de am ști că are familie, i-aș da o bancnotă, nu o rublă. Cerșitoriul se ului și: Eu am un tată bătrân, o mamă și cinci prunci, strigă deodată … de bucurie. Iată mutul vorbitoriu. Eu am râs cu cea mai mare plăcere; prietinul meu îmi puse rubla în busnariu și se depărtă, iar cerșitoriul trimisă în urmă-mi o mulțime de înjurături, pentru că l-am lipsit de câștig […]
__________
*) Acestea sânt ruble de argint. După prețul de atunci al banilor, gloaba aceea era grea pentru cei carii avea milă cu cerșitorii de la uliți.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Ion Ionescu de la Brad, Jurnal de agricultură, Iași, 1857-1858

„Jurnalu de agricultură. Foaie periodică sub redacția d. Ioan Ionescu. Anul întâiu. Iași. Tipografia Buciumului roman. 1858.”

Nr. 1 din 1 August 1857

Buletinul cuhnei.

În această lună după săcerișurile făcute începe a fi îmbelșugat și gras vânatul de prepelițe, și de pătărniche. Nimic nu poate fi mai bun decât pătărnichea friptă în cămeșă de slănină, care oprește scurgerea și perderea sucurilor mirositoare ale acestui delițios vânat.

Pe cât putem ne ferim de a întrebuința la masă peștele. Numai din locurile muntenoase, precum păstrăvi și acele de lângă mări unde în deosebite timpuri es feluriți pești. Lufarul vine numai în această lună și este peștele cel mai dulce și mai bun de mâncat.”

Nr. 2 din 1 Septembrie 1857

Înștiințare
O vie de vânzare în podgoria Bucium.

Șese pogoane vie roditoare, în care ca o firtă este poamă busuioacă, afară de poamă coarnă albă și neagră.

Livadă cu feluriți pomi roditori, și hultuiți, în care se fac două stoguri fân. Grădină cu trandafiri pomușoară și agrișe pentru dulceți. O fântână cu apă bună îndestulătoare. Un eaz, cu pește, raci, lipitori și scoice. Pădure pentru haragi și alte trebuințe. O casă cu două odăi, șală și cuhne, acoperită cu șândilă. O cramă de 17 stânjăni înpregiur, cu două odăi acoperite cu stuh.

2 căzi mari bune și 1 mai mică. 2 dejă. 2 ciubere cu cercuri de fer și 1 cu cercuri de lemn, 1 călcător, 1 troc, 1 bute.

Îngrăditura înpregiurul viei statornică încât nu urmează trebuință de a cheltui cu facerea gardului. Doritorii ce vor voi a cumpăra asemine vie să se înfățoșeză la redacția foei.”

Nr. 7 din 1 Februarie 1858

O monstruozitate.

În satul Crécy-Couvé din Franția, o oaie au făcut un miel cu trei guri, dintre care doue-s așezate sub urechi; fiecare din gurile aceste are limba sa, și falca de deasupra cu dinți.

De câte ori sbeară mielul, cele doue guri se mișcă și fac un vuet ce se aude până la opt și noue metre. Animalul trăește și acuma-i de câteva săptămâni, parte din laptele ce suge spre nutrimântul seu se perde prin cele doue guri adăogite.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Septemâna. Foaie sătească, Iași, 1853

„Septemâna. Foaie sătească sub redacția d. Constantin Negruțți. Iașii. Tipografia Româno-Francesă. 1854.”

Nr. 2 din 16 Mai 1853

Pentru ce și pentru că.

Pentru ce cea mai mare parte din țăranii nostri sânt rău înbrăcați și rău lăcuiți?

Pentru că sunt leniși.

Pentru ce sânt leniși?

Pentru că sânt dedați la beție.//

Pentru ce se pleacă ei la acest rău narav?

Pentru că nu-i învață nime că prin beție se lipsesc nu numai de puținul avut ce au, ce și de sănătate.

Pentru ce sărbătoarea în loc să meargă la biserică să duc la crâșmă?

Pentru că preoții sătești nu-i îndeamnă să vie ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru ce preoții care sânt duhovnicești părinți nu-i îndeamnă și nu-i învață?

Pentru că unii din preoții satului nu urmează poruncile arhiereilor eparhioți ce se slobod întru aceste.

Pentru ce nu împlinesc ei asemine mântuitoare porunci?

Pentru că mulți sânt neînvățați.

Pentru ce locuințile țeranilor nostri sânt rău clădite, rău învălite, fără aer, fără lumină?

Pentru că s-au deprins a trăi astfel, și pentru că se lenesc a le face mai bune.

Pentru ce gunoiul stă în ogrăzile și ocoalele lor?

Pentru că nu știu că duhoarea lui le aduce vătămare sănătății.

Pentru ce nu-l pun pe ogoarele lor toamna?

Pentru că nu știu că prin gunoire pământul îngrășindu-se, ogoarele le ar da îndoit rod.

Pentru ce n-au livezi?

Pentru că se lenesc a sădi și a hultui pomi.

Pentru ce cei mai mulți în toată primăvara își fac garduri și ocoale noă?

Pentru că le ard iarna.

Pentru ce le ard?

Pentru că se lenesc a-și aduce lemne de la pădure.

Pentru ce vitele lor sânt slabe și chircite, și vacele dau puțin frupt?

Pentru că nu le hrănesc bine cu tărâțe, frunze și celelalte, pentru că nu le săceală, nici le adapă la vreme, pentru că n-au șuri și grajduri în care să le aciueze la vreme ră.

Pentru ce multe din fimeile țărance să primejduesc la facere (născare)?

Pentru că n-au moașe bune.

Pentru ce mulți din copii mor de vărsat?

Pentru că se lenesc a-i duce la doftorul rânduit ca să-i hultuească.

Pentru ce mulți din țărani mor de giunghiu și de lungoare?

Pentru că se înbată și cad pe subt garduri, unde răcesc și se primejduesc.

Pentru ce ni se trimete noă foaia aceasta?

Pentru că Cârmuirea, în neadormita sa îngrijire pentru binele nostru, voiește să ne învețe a ne disbăra de relele deprinderi și a ne face buni gospodari.

C.N.”

Nr. 13 din 1 August 1853

Chip de a înalbi cămeșile galbine.

Supt mâna unei spălătorițe lenișe și proastă, cămeșile, de pe a cărora curățenie și albeață se cunoaște o gospodină bună, se îngălbinesc în curând. Un chip ușor de a le înalbi iarăși este următoriu.

Pune cămeșile, precum se obicinuește la noi în țară la știubei și toarnă zară stătută d’asupra, lasă-le așa opt zile, pe urmă spală-le cu sopon și, dacă nu s-au înalbit bine, mai pune-le pe opt zile în zară, și s-or înalbi sigur.

Chip de a scoate peștelui de eaz mirosul de glod.

Fieștecare știe că peștele de eaz are mai totdeauna nu numai miros, dar și gust a glod. Atâta mirosul cât și gustul acesta, cu totul neplăcut, putem să-l scoatem, dacă punem cărbuni în apa aceea în care fierbe peștele.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Post Navigation