Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Alfabet de tranziție”

Să te însori sau nu? (Iași-Brașov, 1843-1844)

Articol din Albina românească, Iași, nr. 93 din 25 noiembrie 1843 (foto: Biblioteca Digitală a Bucureștilor/Dacoromanica)

„Di vom lua aminte cât ține în zilele noastre o femee pe an, și cât de puțin câștigă un barbat, apoi îndată vom vedea di este folositoare o asemene întreprindere. Pe când căsătoria s-au inventat (născocit) în Paradis, pe atuncea nu se afla încă marșand de mode. Eva singură-și făcea fustă din frunze de smochin; Adam era un model de credință congiugală (cătră soția sa). El nu alerga după alte femei, pentru că era numai una. Deci Eva, fără plecare cătră modă, Adam cu credință, înforma o păreche, care putea trăi în Paradis. Unde vei găsi astăzi o asemene păreche? Căci încetând cii căsătoriți a trăi ca în Paradis, îndată trecu de-a dreptul la Iad… Femeea în loc să agiute astăzi bărbatului a purta sarcina vieței, o face de zece ori mai grea. Barbatul este protectorul femeei; dar sermana-i plătește un tribut însemnător. Femeea s-au dat barbatului drept companioană a călătoriei, dar cine dorește a călători cu dame pline de capriții? O femee bună, zice Solomon, este corona barbatului, însă acest Împărat știea cât de greu apasă corona. Barbatul având o bună femee, o socotește de o comoară, însă spre a nu pierde comoara, trebue să o îngropi. Barbatul și femeea fac o companie, în înțălegere neguțitorească, căci di ai lua aceasta în înțelegere militară, apoi femeea se poate socoti în casă ca un regiment întreg. Dar din această companie comerțială ce câștig esă? Copii! Copii! acel capital mâncăcios, acea închizășluire prețuoasă pentru strălucirea și păstrarea numelui nostru. Iată tot ce esă din însoțire, și cel mai folositor lucru ar fi încalte a te însura cu o femee, care să știe să-ți facă bucate, ca să poți zice cel puțin că: ea mă hrănește.

Arsenius.”

Replica din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, nr. 3 din 17 ianuarie 1844 (foto: Biblioteca Digitală BCU Cluj)

„Să întoarcem puțintel foaiea și să mai cercetăm și noi întrebarea de sus. Adâncul scrutator al naturei faimosul Buffon au zis, că căsătoriea este adevărata stare naturală a omului. Nu numai Volter, ci cu dânsul mai toți medicii au descoperit, că sinucigașii, adecă acei desperați carii își iau viața ei înșii, sânt partea cea mai mare oameni ne’nsurați. Intrați în casele nebunilor și veți afla pe cei mai mulți smintiți, nebuni, furioși, de acei bărbați, carii n-au fost căsătoriți. Va să zică starea căsătoriei stâmpără sângele și patimile, mintea o așază și o coace mai bine. După o lege a lui Licurg în republica spartanilor bărbații ne’nsurați nu era suferiți a merge la teatruri și jocuri publice, iar când era siliți a se judeca cu cineva, trebuea să stea goli desbrăcați în fața tribunalului; spartanii avea până și pedepse trupești nu numai asupra ne’nsurărei ci și asupra tărziei însurări(i). În Atina trebuea să fie însurați unii ca aceia, carii voiea a dobândi unele deregătorii de stat, cum generali, oratori ș.a. La romani nu numai că avea în mare cinste pe toți aceia, carii năștea prunci mulți din căsătorie legală, ci le îngăduea și oareșcare scuteli. Iulie Cesar opri pe fetele care trecea de 40 ani, a nu purta mărgăritare nici petrii scumpe, nici a se purta în lectice. În Germania încă s-au păzit multe veacuri măsuri strinse asupra căsătoriilor: în Liubek până în veacul trecut femeile nu-și lua rangul după starea bărbaților lor, ci după anii măritărei. Porunca lui Isus o știți.

Adecă: Institutul căsătoriei în sine socotit nu este întru nimic de vină, dacă multe căsătorii sânt nenorocitoare, ci sânt alte împregiurări blăstămate, care taie în viața soțială publică și privată și mai întâiu de toate este creșterea cea scâlciată și neghioabă, uneori prea mojicoasă, alteori prea rafinată și prea de multe ori demoralizată, pe carea o dăm noi fiilor și fiicelor noastre.

G(heorghie) B(ari)ț”

Anunțuri

Magaziile Iașilor. Veacul merge sporind (din Albina Românească, Iași, 3 febr. 1846)

„Era o vreme când în magaziile Iașilor nu găsei decât citarele și papuci galbeni. Unde mănuși glacés, ciobote de glanț, bretele de cauciuc? Aceste, pentru moldoveni, era o poveste din domeniul basnelor. Însă împărăția papucilor și a chitabiilor au trecut, și ne temem că în curând și șlicul, această regină a căciulelor va peri, dacă vreun filantrop nu-l va păstra – bine învălit în tutun ca să nu-l mănânce moliile – în vrun cabinet de anticități. Astăzi capelul Gibus s-au întronat pe capul nostru, și strimtul frac au luat locul largului antereu. Ne-am civilizat în port; rozienza! ne vom civiliza încet încet și almintrele.

Mulți însă strigă asupra luxului.

– Luxul de prăpădește! Luxul a să ne stângă!

– D-ta Domnule, care porți încă barbă și ceacșiri strigi asupra luxului, fără să știi ce este luxul. Oare urmat-ai vr-un curs de economie politică? Oare știi că luxul este sufletul unui stat? Ș-apoi ce strigi atâta? Luxul este și scump și eftin.

Voești să-ți mobilezi salonul cu eleganță și fără multă cheltueală? Întră în magazia D. Gițțo Caliman peste drum de frații Boguș. Aici vei găsi tot felul de pandule, lampe, etajere, jirandole, oglinzi, ecranuri, și acele o mie și una de nimicuri ce sânt neapărate; alege pe cele mai frumoase, mai originale, și te vei mira de moderatul lor preț.

Voești să dai un prânz? Tot aici vei găsi feluri de brânzuri, marinate, seliami de Bolonia, macaroane de Neapoli, pate și posmagi de Strasburg, feluri de fructe zăhărite care te vor face să-ți lingi buzele când le vei mânca, feluri de vinațe care te vor face să-ți sugi limba când le vei vedea.

– Dar ce-mi trebue toate aceste nimicuri frumoase? Odăile îmi sânt calde earna și recoroase vara. Am paturi cu mindire de lână pe care pot șidea și rahat. La masă am cârnați buni, vin de Odobești și pastramă de vacă.

– De unde vii, Domnule? Negreșit că din vr-o insulă a oceanului pacinic. Robinson Cruzoe au trăit nu știu câți ani în ostrovul seu. El încă mânca și bea, avea mobile și haine fabricate de dânsul. Te stim pre mult ca să te asemănăm cu Robinson.

Ai paturi și mindire în salonul D-tale, și socoți că mă vei ademeni să viu să te văd? Dar cum o să mă pun pe ele, fără să mi să rupă toate șireturile și bumbii ce mă închee? Fără să-mi plesnească supielele de la pantaloni? Cum o să pun în contact nobilul meu

bonjur lucrat cu atâta măestrie de Orji cu patul D-le făcut de mindirigiul arman?

Mă poftești la masă? Dar nu știi că după supă trebui să-mi dai Maderă, pe urmă Bordo, apoi vin de Rin, și cu ce o să-ți urez soția credincioasă, copiii cei frumoși, carii – zice cucoana – că-ți seamănă așa de bine, dacă nu-mi vei da șampanie?

Ce-ți vorbesc de aceste? D-ta ești un om literat; iubești să te adâncești în noean a gândirilor filosofice; îți plac clătirile ce aduc vaporoasele romanțe a scriitorilor moderni. Hrana spirituală te mulțemește mai mult decât cea trupească. Și zeu! ai dreptate. Vieața se alcătuește mai mult seau mai puțin din închipuiri și din amăgiri! Dacă e așa, treci la librăria națională a D. G. Caliman et Comp, și vei găsi pe lângă cărțile românești tipărite în prințipate, o bogată colecție de cele mai frumoase romanțuri, istorii, călătorii, pe care le poți ceti cu o nimică – cu patru galbeni pe an!

Auzi, Domnule! cu patru galbeni, cu patru ticăloși galbeni te poți face dobă de carte. Unde ai afla dascalul care să te învețe cu prețul acesta?

Aici vei găsi în sfârșit cele mai noă cărți franțeze ilustrate, și nu vei crede când vei auzi cât de eftin le poți cumpăra.

Regule obștești: în zioa de astăzi, un om ce respectează, un om de soțietate, un om de gust, într-un cuvânt, un om ca oamenii trebui:

a) să fie abonat la un cabinet de lectură.
b) să bea șampanie.
c) Să fie încușmat, încalțat și înmănușat după jurnal.
d) să poarte baston rococo, și pumnar cerchezeesc.
e) să scrie cu condee de oțel, și să-și pecetluească biletele cu buline cu devize.
f) să joace șah și se danță polca.
g) să aibă pe masa din cabinetul seu cel puțin o duzină de albomuri caricaturale și de cărți ilustrate.
h) să… să… să…

Aceste toate se găsesc la magazia D. G. Caliman și la librăria vis a vis. (Va urma).

Carlu Nervil.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Coloniștii germani și România, București, 1860

„O mișcare generală se observă în popoarele Europei de vreo 80 de ani încoace. Această mișcare țintesce la a delătura relele condiții sociale, ce au pricinuit neajunsele și sărăcia unei clase numeroase a popoarelor celor mai mari, precum a englezilor, francilor și germanilor. Afară de sguduirile politice, carii din această causă, vedem că se repețesc din ani în ani, ni se înfățișează și o altă mișcare, mai pacinică în adevăr, însă nu mai puțin însemnată; această mișcare este emigrațiunea și colonisarea, un fenomen admirabil, și o caracteristică a timpului present. Acest fenomen luând proporții din zi în zi mai mari, astăzi ne dă o icoană adevărată a migrațiunei popoarelor.

Când o țeară este populată, încât nici pământul, nici celelalte industrii nu o mai poate nutri, este o trebuință naturală, o satisfacere propriă a naturei omului, de a-și căuta în altă parte un loc mai larg și împrejurări mai favorabile esistenței lui. Acest bold al naturei, nu se poate sugruma, și legea ce s-ar încerca a-l sugruma, dacă ar reeși învingătoare preste forța naturei, ar produce irumperea resbelului celui mai stârpitor de neamul omenesc, resbelul tuturor pe viață sau moarte.

Istoria ne aduce aminte de o migrațiune a popoarelor dintr-un loc în altul. Cu sabiă și foc au năvălit popoarele barbare asupra înfloritoarelor câmpii ale împărăției romane, au călcat în picioare tot ce a fost fala civilisațiunei antice, au stârpit (esterminat) popoarele ce le a aflat locuinde în acele țări mănoase, și pe ruinele lor ș-au așezat veneticii stabilele lor locuințe. Populațiunea ce a mai remas cruțată de săbiile lor, au absorbit-o popoarele cuceritoare, și în locul lor au răsărit națiuni nouă, carii astăzi încă figurează pe scena lumei […]

O programă atât de bine venită scopurilor în Orient, guvernul austriac și-a însușit-o: Tendința este sprijinită de mijloace puternice, pe de o parte prin bancul austriac, pe de altă parte prin o secțiune ministerială pentru colonisare, a căruia agent public este o altă societate, numită birou privat de consultarea emigrațiunei cătră Răsărit, și care are acreditații sei particulari în centrele de producție în Principate, iar sprijin oficios în administrațiile provinților austriace mărginate cu Principatele, și în agenții sei consulari de aicea.

De aci se poate esplica, pentru ce locuitorii de-a lungul Dunărei din Banat, sunt alungați din vetrele lor, pentru a face loc șvabilor colonisați. De aici veți înțelege încercările de a colonisa mijlocul Ungariei cu germani. De aci venirea mulțimei de unguri în Principate. De aci înmulțirea evreilor în țeară, ca element pregătitor la colonisare germană. De aci se esplică, cum bancul austriac are hipotecate mai multe case mari în Bucuresci cumpărate sau clădite de germani. Instinctul poate a inspirat în zilele aceste scirea, care poate nu este esactă, că la un bancher mare din Bucuresci, de națiă evreu, se află depuși una sută mii galbeni, la disposiția unui proprietar mare de case, de națiune german, carele este însărcinat cu agentura pentru încheierea contractelor de colonisare.

Precum vedeți, inimicul este pregătit, mijloacele îi sunt puternice, și este aproape!

 

Dacă nu înțelegem nici aceasta datoriă și interes al conservărei noastre, dacă nu sâmțâm tendința mișcărilor națiunalităților, și din istoria popoarelor nu am profitat nici atât, ca să prețuim cât de mare tesaur este unitatea rasei pentru întărirea națiunalităței și a statului, să luăm esemplul ce ni se înfățișează în cea mai de aproape vecinătate. Turcia astăzi încarcă din Crimea la 150.000 tatari și cerchesi, și îi colonisează în Dobrogea. Unitatea limbei și a religiunei acestor coloniști cu ale turcilor, sunt garanții că alegerea este cea mai bine nimerită, și evenimentele preste puțin ne vor proba, că întră toate provințiile ottomane, Dobrogea va fi una din cele ce va opune mai multă resistință încercărilor creștine de a o moșteni.

Poate că multora va părea idea germanisării prea fantastică. Oamenii de stat ce voesc a crea ceva, nu se pot dispensa cu totul de fantasiă, cu atât mai mult o națiune carea trebe escitată la o întrăprindere gigantică. S-a zis, și este bine a repeți, pentru ca românii să nu uite nici un moment că, este o solidaritate întră Germania și Austria. Ambele țântesc a pune mâna pe Principate, dar fiindcă Germania este departe de noi, se învoiesce a ne avea prin mijlocirea Austriei.

Germania ca popor cultural și mănăfăptor, are trebuință de a fi mărginită de mare, căci marea deschide calea la largul lumei. Germania fără Austria nu poate ajunge la Marea Adriatică (Triestu), și nu poate spera precum în adevăr speră, a ajunge la Marea Neagră. Austria din contra, fără Germania nu se poate folosi de Marea Baltică și de cea Nordică. Când dar se consultă interesele politice, nu se poate ca oamenii de stat să pearză din vedere, că Germania numai prin Austria poate câștiga

mărfurilor sale prin gurile Dunărei și prin Marea Neagră calea către Orient și piața levantină.

Chestiunea principală a Germaniei dinpreună cu a Austriei este 1-iu) a manținea cel puțin Triestul, și prin el calea cătră Adriatica, și 2-a): cine să dicteze țărilor Dunărei de jos? carii sunt cheia călei cătră Trapezunt și Asia de mijloc, și carii trebe să nutrească industria germană. Grânele Principatelor și a litoralului apusan a Mărei Negre trebe să curgă în Germania, și să se schimbe pe fabricatele acesteia.

Spre Orient, spre Dunăre în jos, trebe să se îndrepte înfluința noastră comercială și politică. zic ei […]

Este admirabilă presâmțirea românilor.

Manifestațiile divanului ad-hoc, votul de la 24 Ianuarie 1859, aspirațiile românilor esprimate prin atâtea memorande, și în întreaga literatură politică relativă la Principate; instinctul poporului nostru ce are aversiune cătră tot ce este german, este atât de imposant pre cât e de semnificativ. Nu! România nu vrea germanismul; în cultură ea are scoală în Franța, și concepțiunea lui seamănă cu a popoarelor surori de la apus; acolo e spriginul său, într-acolo-l atrage naturelul său […]”

Sursa foto: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași

 

Post Navigation