Dimitrie Eustatievici Brașoveanul, Gramatica rumânească (1757)

„Întru mărirea Sfintei cei de o ființă,
făcătoarei de viață și nedespărțitei Troițe:
a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.
Grammatica rumânească
Afierotisită
prea blagocestivului, prea luminatu-
lui și prea înălțatului domn și oblăduitor
a toată Ugrovlahia, domnului domnului
Io Costandin Nicolae voievod
Acum întăi izvodită
prin Dimitrie Eustatiev Brașoveanul
Metodos prea folositori și prea trebuincios,
întărit cu pilde prea folositoare
așezat cu rânduială dreaptă
și
izvodit în Bolgaria Brașovului.
Anul 1757, sep. 1.

Stihiile grammaticii rumânești

Ce iaste grammatica? Grammatica iaste meșteșug carele învață bine a grăi și drept a scrie.

Pentru ce să numește meșteșugul acesta grammatica? Să numește meșteșugul acesta gramatica pentru că luund începutul său de la slove și numindu-să grecește slovele γράμματα, pentru cele ce are învățătură, după cum acestea sânt drepte stihii și adevărate începături silavilor sau slovenirilor, zicerilor și cuvintelor sau voroavelor.

Câte și care sănt părțile grammaticii? Patru: ortografia, etimologhia, sintaxis și prosodia.”

Sursa: N.A. Ursu, Dimitrie Eustatievici Brașoveanul. Gramatica rumânească. 1757, București, 1969.

Reclame

Gramatica lui Macarie (scrisă la schitul Sihla în 1772)

Fotocopii după originalul păstrat la Biblioteca Academiei Române din București (ms. rom. 102).

„Grammatica lui Macarie
S-au scris la condecă

Întru numele și slava a sfintei, de viață făcătoarei și nedespărțitei Troiței, a Tatălui și a Fiiului și a Duhului Sfânt, alcătuitu-s-au aciastă grammatică rumânească, în zâlele prea luminatei și de Dumnezău încoronatei Imperatriței noastrei Ecaterinei Alecsievnei a toatei Rosiei, și a naslidnăcului eii, a marelui Cneaz Țesarevici Pavel Petrovici, acuma cu mila Domnului Dumnezău și a toatei Moldaviei înpărățâtoarea fiind, și s-au tipărit în sfânta și Dumnezăiasca Mitropoliia Iașilor, cu blagosloveniia a preaosfințitului Arhiepiscopului și a Mitropolitului a toatei Moldaviei Kiriu Kir Gavriil, și cu toată cheltuiala a preablagorodnicului și pravoslavnicului marelui cneaz al Moldaviei Ioan Cantacuzin Deleanul, a marelui Vistiiariu, de la anul cel mântuitoriu întru… în luna lui… în… zile, de smeritul întru tipografi…

Despre părintele și făcătoriul Grammaticei, cătră prea slăvitul Cneazul Moldaviei, Ioannul Cantacuzinul, marele Vistiiariul

Stihuri iroicești:

Ioanne Cneazule al Moldaviei
Grămmatica aciasta, marea slava scrie
Blagorodimei talei întraiu acum și eșin

Despre acestași cătră doritul cetitoriu

Stihuri adonicești:

Căantacuzin
Numele, vița
Luminat strâgă.
Dorite vino,
Prin mine gustă
Dreagere bună,
Gustare ia și
Obștimei să dă

Despre partea cărții cătră ctitor:

Numele tău,
Prin mine fi-va
Soare lumii.
Și eșind din trup,

Nu te va uita
Dațiia, Iași,
Muntele, Corbul.

Despre făcătiriul cărții, cătră iubitoriul de înțelepciune cetitoriul grammaticul

Stihuri iroicești:

A ta partea fusă și grammatica ciasta
Rumâneasca acuma, căriei zua
Dă-i și noaptea tu, zuzele lasă,
Ca frumos să fii, și mare în traiu.

Cătră cetitoriu, ca despre parte cărții

Stihuri adonicești:

Or cine din voi
Dorire avu,
Să iae bunul,
Din mine fi-va,
Și mare și bun.

Ca despre fața Lavrei Dragomirnei

Stihuri adonicești cătră doritul cetitoriu:
Rodit-am țiia,
O fiice, dăduiu
Scriere, pârgă
A grammaticii.
Gustă-o, o ia.”

Sursa transcrierii: Ioan Bianu, Catalogul manuscriptelor românești, Tomul I. Numerele 1-300, București, 1907.
Articol postat prin bunăvoința Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași.

Iacob Hâncu (Ghinkulov), Gramatica valaho-moldovenească, Sankt Petersburg, 1840

Inscripţia regulilor gramaticii valaho-moldoveneşti

Cuvânt înainte

„Necătând la poziția geografică a Moldovei și Valahiei, la importanța evenimentelor istorice în țările  dunărene și la atracția unuia și celuilalt Principat în relațiile lor cu Puterile megieșe, – nici proveniența națiunii, nici situația politică și socială, nici limba fiilor Daciei așa și nu au fost studiate în modul corespunzător, nu sunt aduse la cunoștință.

Unul din aceste obiecte  demne de curiozitate e supus acum fugitivei noastre descrieri. Acesta e limba Română. Și denumirea de Român nu e întâmplătoare. Până la formarea Voievodatului Moldovei, locuitorii ambelor Principate erau cunoscuți sub numele comun al Românilor. Ca urmare ea a rămas în uzul urmașilor sud-vestici ai Românilor, Valahilor, care și până în prezent continuă să-și spună Români; însă frații lor nord-estici au preferat denumirii de Român,

pe cea împrumutată de ei de la noua patrie – Moldova, însă, în viața de zi cu zi a poporului, totuși câteodată se repeta străvechiul nume al strămoșilor lor (*). – Deci, într-o descriere generală a urmașilor apropiați ai unuia și aceluiași trib, suntem în drept să ne ținem de comuna lor denumire; deci limba Română poate servi drept noțiune comună pentru graiul Valah și pentru cel Moldovenesc.

Nu ne vom adânci în cercetarea istorică a problemelor referitoare la limba locuitorilor băștinași ai Moldovei și Valahiei: a fost limbă a Dacilor sau a Geților, reprezenta oare un grai diferit, era oare o ramură a limbii slave sau s-a format din limba coloniștilor Romani, – toate astea parțial sunt acoperite de întunericul necunoscutului, tot parțial sunt indispensabile de voluminoasele analize despre  aborigenii pământurilor dunărene, străine de actualul obiect al analizei noastre, -dar ne vom referi direct la starea curentă a limbii Valaho-Moldave, îi vom analiza originile de bază, și din ele ne vom strădui să relevăm următoarele concluzii despre proprietățile sale.

–––
(*) Straniu doar e, că Moldovenii, renunțând la numele lor de neam, nu prea îl dădeau și neamurilor – Valahilor, numindu-i Munteni (de munte).”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași

Îi mulțumesc Cahuleanului pentru traducere.