Arătări de vreo câteva doftorii și meșteșuguri (Sibiu, 1794)

Din Istoriia a Alexandrului celui Mare din Machedoniia, Sibiu, 1794

„Cine nu aude bine, sau aude cam rău
Rade rădiche, pune sare peste dânsa, lasă-o să stea doazeci și patru de ceasuri, apoi stoarce-i zama dintr-însa și bagă în ureche cu bumbac.

Cine are mătrice, sau altă rosătură în pântece
Să stoarcă numai trei picături din balegă de cal proaspătă, și să le bea în vinars, și să se ție cald, să nu răcească.

Pentru tusă
Ia ceapă și o coace în foc, și îți unge tălpile picioarelor cu dânsa.

Pentru păduchi de la vită
Spală-o frumos și apoi o unge cu uleiu de in, că pier păduchii toți […]

Prăfușor când să face ceva la picior, sau de-i umflat
Să iai făină curată patruzeci și opt de dramuri, plumb ars adecă cenușă cu care zămălțuesc olarii șaisprezece dramuri, și să o amesteci cu tărâță de săcară, și să pui pe o pânzătură, să legi la locul cel bolnav, sau pe umflătura picioarelor.

Cerneală frumoasă roșie să faci
Amestecă și freacă adecă chinavar ținabor cu apă cu apă foarte bine, și bagă vreo câteva picături de gălbănuș de ou în lăuntru, și așa o mestecă până când vei vedea că curge din condei lesne […]”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Arătări de vreo câteva doftorii și meșteșuguri (1831)

Fotocopii după ms. rom. 4353 de la Biblioteca Academiei Române

„Cănd vă mușcă un căine turbat

Să pisază raci vii, apoi să-i arză și să bea scrumul cu vin, că-i va trece. Sau să pui un rac viu la rană, la mușcătură.

Pentru mușcătura de șarpe

Să fierbe busioc negru, cu oțet (…) Să bea cu vin, că nu numai mușcătura șarpelui, ci și limbricii îi curățește din omu.

Pentru negrala dinților

Să iai corn de cerb, să arză bine, pănă să va face alb, apoi să-l pisezi bine, și cu cenușa aceia să freci dinții.

Când dor măselele

Să ei sănburi de măslină uscați și să pisezi mărunt, și să pui într-o (…) adică într-o pipă cu ciubuc nou, și să tragi fumul în gură, că-ți va trece.”

Sursa fotocopiilor: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Septemâna. Foaie sătească, Iași, 1853

„Septemâna. Foaie sătească sub redacția d. Constantin Negruțți. Iașii. Tipografia Româno-Francesă. 1854.”

Nr. 2 din 16 Mai 1853

„Pentru ce și pentru că.

Pentru ce cea mai mare parte din țăranii nostri sânt rău înbrăcați și rău lăcuiți?

Pentru că sunt leniși.

Pentru ce sânt leniși?

Pentru că sânt dedați la beție.//

Pentru ce se pleacă ei la acest rău narav?

Pentru că nu-i învață nime că prin beție se lipsesc nu numai de puținul avut ce au, ce și de sănătate.

Pentru ce sărbătoarea în loc să meargă la biserică să duc la crâșmă?

Pentru că preoții sătești nu-i îndeamnă să vie ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru ce preoții care sânt duhovnicești părinți nu-i îndeamnă și nu-i învață?

Pentru că unii din preoții satului nu urmează poruncile arhiereilor eparhioți ce se slobod întru aceste.

Pentru ce nu împlinesc ei asemine mântuitoare porunci?

Pentru că mulți sânt neînvățați.

Pentru ce locuințile țeranilor nostri sânt rău clădite, rău învălite, fără aer, fără lumină?

Pentru că s-au deprins a trăi astfel, și pentru că se lenesc a le face mai bune.

Pentru ce gunoiul stă în ogrăzile și ocoalele lor?

Pentru că nu știu că duhoarea lui le aduce vătămare sănătății.

Pentru ce nu-l pun pe ogoarele lor toamna?

Pentru că nu știu că prin gunoire pământul îngrășindu-se, ogoarele le ar da îndoit rod.

Pentru ce n-au livezi?

Pentru că se lenesc a sădi și a hultui pomi.

Pentru ce cei mai mulți în toată primăvara își fac garduri și ocoale noă?

Pentru că le ard iarna.

Pentru ce le ard?

Pentru că se lenesc a-și aduce lemne de la pădure.

Pentru ce vitele lor sânt slabe și chircite, și vacele dau puțin frupt?

Pentru că nu le hrănesc bine cu tărâțe, frunze și celelalte, pentru că nu le săceală, nici le adapă la vreme, pentru că n-au șuri și grajduri în care să le aciueze la vreme ră.

Pentru ce multe din fimeile țărance să primejduesc la facere (născare)?

Pentru că n-au moașe bune.

Pentru ce mulți din copii mor de vărsat?

Pentru că se lenesc a-i duce la doftorul rânduit ca să-i hultuească.

Pentru ce mulți din țărani mor de giunghiu și de lungoare?

Pentru că se înbată și cad pe subt garduri, unde răcesc și se primejduesc.

Pentru ce ni se trimete noă foaia aceasta?

Pentru că Cârmuirea, în neadormita sa îngrijire pentru binele nostru, voiește să ne învețe a ne disbăra de relele deprinderi și a ne face buni gospodari.

C.N.”

Nr. 13 din 1 August 1853

„Chip de a înalbi cămeșile galbine.

Supt mâna unei spălătorițe lenișe și proastă, cămeșile, de pe a cărora curățenie și albeață se cunoaște o gospodină bună, se îngălbinesc în curând. Un chip ușor de a le înalbi iarăși este următoriu.

Pune cămeșile, precum se obicinuește la noi în țară la știubei și toarnă zară stătută d’asupra, lasă-le așa opt zile, pe urmă spală-le cu sopon și, dacă nu s-au înalbit bine, mai pune-le pe opt zile în zară, și s-or înalbi sigur.

Chip de a scoate peștelui de eaz mirosul de glod.

Fieștecare știe că peștele de eaz are mai totdeauna nu numai miros, dar și gust a glod. Atâta mirosul cât și gustul acesta, cu totul neplăcut, putem să-l scoatem, dacă punem cărbuni în apa aceea în care fierbe peștele.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.