Anaforaua Obșteștii Adunări către Domnul Moldovei pentru înstrăinarea Basarabiei (1812)

„Uricariul cuprinzător de: hrisoave, anaforale, tratate și alte acte de ale Moldo-Valahiei, de la suta XIV până și din acea a XIX. Sub redacțiunea lui Teodor Codresco. Partea a patra. Iașii. Tipografia Buciumului roman. 1857.

…Iar întru acest chip, toată partea aceea socotindu-să până în Prut, poate fi mai mult decât jumătate de țară, într-un cuvânt tot câmpul și inima țării. Vorbind însă numai pentru cele ce s-au deslipit din trupul Moldaviei, să se știe, că întâiu pentru zahere, când se da din pământul acesta, una sută mii stambol-chile grâu arnăut, și una sută mii stambol-chile grâu cărnău, pentru tertipaturile Constantinopolului, se scotea din ținuturile cele deslipite acum până în Prut, 120.000 – stambol-chile, și numai 80.000 din ținuturile acele care au mai rămas în stăpânirea întrupărei de astăzi a Moldovii. Fiindcă n-au remas alte ținuturi cu plugari, decât numai ținutul Galațului, care este Covurluiu, și al doile Fălciiu, iar apoi o parte din ținuturile Tecuciului, Tutova și Putna, câte un ocol sau câteva sate. Drept aceea, la o înbelșugare de abie se poate scoate, din aceste doă-trei ținuturi mici, un unchiu de zahere, grău cărnău și arnăut; iar întru neînbelșugare, este îndoială de se vor pute îndestula și însuși orașul Iașii și celelalte. Pentru că și câmpul, și plugarii s-au deslipit, și partea remasă, care este Suceava, Neamț, Roman, Bacău, Vaslui, Cârligătura, Botoșanii, Hârlăul, Dorohoi și Herța, bez // cele ce s-au zis mai sus, aceste ținuturi de mult abia pentru hrana lor sămăna popușoi, sau altfeliu de pâine proastă, iar nu grâu și orz, care este pentru îndestularea cabanului împărătesc […]

La noi nevrednicii și acum neputincioșii, nu încape a face îndreptare, iar la puterea și îndurarea preputernicului Dovlet (=Imperiul Otoman), este toată înlesnirea, a face și mângâerea și îndreptarea Moldaviei, care poate fi și cu lipirea în partea remasă a trei-patru ținuturi măcar din Țara Românească, fără a fi atât de simțitori la acea țară a valahiei, această deslipire. Pentru că eată Moldavia după deslipirea ținuturilor până în Prut, nu remâne alta decât mai mică, în numărul lăcuitorilor decât Craiova sau Valahia mică, ce pot să facă un prințipat, cu un venit a birului ce se alege din 5 sau 6 sute mii, cu 50 sau 60 mii de lăcuitori a satelor, ca să dea și bir și să redice și înpliniri de porunci împărătești. Când dar va fi milostivirea a se lipi locul de hotar în Moldavia, până în apa Ialomiții, atunce se poate socoti, că Moldova dobândind câmp și patru ținuturi Slam Râmnic-Buzăul-Săcuenii și Ialomița, și va putea răspunde dările de zaharele, acele care și mai înainte de această pace nenorocită, prin râvna sa, au răspuns și au dat la hrănitoarea împărăție, sau măcar trei ținuturi a Țărei Românești,

Slamul Râmnicul-Buzăul și Ialomița, să se adaogă și să se lipească de sfâșieta Moldovă, ca dobândind o câmpie ce este în ținutul Râmnicului și o parte în Buzeu, să aibă moldovenii cei credincioși unde năzui cu vitele, să aibă țara unde spori în suma zaherelei, și unde adăogi suma izasilor pentru caban; cu adăogirea acestor trei ținuturi care acum sânt resipite și mai mult stricate, prin o bună chibzuire și ocârmuire, viind cei stremutați la locurile lor, și adăogându-să lăcuința, pot să se facă ca 50 mii familii, precum era și mai înainte în vremea liniștirii, și alcătuindu-să birul de la dânsul după trecerea apilor ertării, se crede că se va înplini paguba visteriei Moldovii, adecă a 625 mii lei din birul visterii, și 225 mii din banii răsurilor; sau de va lipsi o a triea parte, va fi nesimțitoare; iar rusumaturile care sânt pentru cheltuelile Domnului, din vădrăritul acestor trei ținuturi, care poate să prindă pe an 6000 lei, din Ocna Săcuenilor și din vămi, oierit, și dejmărit a stupilor care pot să cuprindă toate aceste alte 250 mii lei, se va face îndreptarea păgubirei a fi nesimțitoare…!

Deci de obște aducem cu genunchi plecate, rugăciuni, prin înălțimea ta, Domnul nostru, la pragul preputernicii înpărății, ca precum de la moșii și strămoșii noștri am apucat întregimea

Moldaviei căci altfeliu de nu se va face adăogirea aceasta, cu lacrimile sufletului nostru, noi nu vom fi destoinici a înplini ceririle…

Această a noastră prea plecată arătare, să se aducă la îndurarea Înaltei Porți, căria ne rugăm, și până la hotărâre, să se mijlocească cătră curtea împărăției Rusiei, spre a nu fi opriți pământenii Moldaviei, nici acum – nici mai în urmă, a aduce de la moșiile lor de peste Prut – din pământul Moldovii Besarabia, pâine și vite de pe acelea moșii, pentru întrebuințarea caselor și a politiei aceștia întru care lăcuim. Și să nu rămânem strâmtoriți de a viețuirei cele trebuincioase.

(Iscăliți) Gherasim episcop Romanului – Meletie Episcop Hușului – Costachi Ghica Logofăt – Iordachi Canta Logofăt – Costantin Balș Logofăt, Sandul Sturza Hatman – Grigorie Sturza Visternic – Iordachi Rosăt Rosnovanu Visternic – Lupu Balș Vornic – Dimitrie Sturza Vornic – Costandin Balș Vornic – Alecu Balș Visternic – Grigori Ghica Vornic – Dimitri Bogdan Vornic.
____________
Textul acestei anaforale l-am publicat întocma de pe copia autentică, aflătoare într-un registru vechiu, de pe timpul Domniei lui Calimah Vodă.
T.C.”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.

Nicolae Chiparissa, Descrierea luptelor lui Mihai Racoviță cu austriecii în 1716-1717

Pag. 253

„Istorisirea celor întâmplate în Moldova la anul 1716, în a treia domnie a prea Înaltului, prea Strălucitului și păzitului de Dumnezeu Domn și Hegemon a toată Moldovlahia, Domnul Domn, Ioan Mihail Racoviță Voevod

În anul mântuirei 1716, fiind răsboiu între turci și germani, germanii au fost fericiți cucerind și cetatea numită Temeșvar. Carii pentru această victorie îngâmfându-se, se purtau vrăjmășește nu numai contra turcilor, dar și contra creștinilor, supușii lor.

Și mai întâi făcând năvală în Valahia, pe Hegemonul și Domnitorul ei, Domnul Necolai Mavrocordat, l-au răpit cu toată casa și l-au dus în Ardeal. După aceea s-au pus să încerce și Moldova […]

Pag. 256

Îndată ce a luat știința Domnul, a încălecat cu câți se aflau în curte și întâlnind pe germani bătându-se cu ei a scăpat din mâinile lor (acolo s-au ucis patru ițoglani ce erau lângă el) și s-au dus la mănăstirea numită Cetățuia, ce este pe vârful unui deal, departe de Iași ca la jumătate de oră și s-a dus și s-a închis acolo până să se adune armatele, cari erau atunci împrăștiete. Iar nemții lăsând Iașul a urmărit pe Domn până la zisa mănăstire, unde încunjurându-l aruncau cu puștile ca să se predea, iar înălțimea sa Hegemonul mai înainte a fost trimis la Bugeag ca să vie tatarii, cu porunca marei împărății, spre paza Moldovei. Carii și aceia au fost ajuns lângă Iași, la mănăstirea lui Aron Vodă, trimițând Domnul știința tătarilor să sosească mai curând, au ajuns după două ore. Iar germanii văzând pe tătari venind contra lor, lăsând mănăstirea s-au pogorât la câmp. Iar tătarii după obiceiul lor strigând Allah! Allah! a încunjurat pe germani. Atunci prea Înălțatul Domn împreună cu cei de pe lângă el ieșind din mănăstire, și luând cu el și pe soldații cei adunați (carii împrăștieți fiind s-a adunat atunci), a alergat asupra germanilor. Și a început răsboiul la 10 ore și a ținut până la 5 ore din noapte; iar întârzierea răsboiului a fost până a sosit seimenii și vânătorii Domnului. Nemții tăeți și împușcați zăceau morți, câți din ei au rămas vii, negăsind drum să fugă, au căzut într-o râpă unul asupra altuia și câți nu s-au ucis s-au prins vii. De abea au scăpat 20 și au fugit și aceștia răniți, și s-au dus la Brașov, referind generalului minunile și victoria Domnului. Așa s-au nimicit adunătura acestor oameni înrăutățiți, carii schingiueau Țara Moldovei fără ca să le fie vinovată și să li dea pricină de răutate, și și-au luat resplata lor cuvenită; că fără drept, numai din nesațul generalului s-au purtat crâncen contra creștinilor […]

Iar prea Înălțatul Domn a ordonat să se adune trupurile germanilor morți într-un loc; și aruncând de-asupra lor pământ a făcut movilă, adică grămada mare, care este în drumul Constantinopolului, în fața locului unde a fost răsboiul, și a făcut cerdac minunat cu cruce de piatră și cu inscripție spre nemuritoare aducere aminte a faptului.”

Sursa traducerii: Constantin Erbiceanu, Cronicarii greci carii au scris despre români în epoca fanariotă, București, 1888 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor).
Sursă imagini: Emile Legrand, Epistolaire Grec; Ou, Recueil de Lettres Adressees Pour La Plupart a Chrysanthe Notaras, Paris, 1888.

Alexandru cel Bun dăruiește mânăstirii Bistrița robi țigani și tătari (1428)

„† Din mila lui Dumnezeu, eu, Io Alexandru voievod și domn a toată Țara Moldovlahiei. A binevoit domnia mea, cu bunăvoința mea cea bună, să facă pentru pomenirea sfânt-răposaților noștri părinți, și pentru sănătatea și pentru sufletul domniei mele, și al doamnei domniei mele și al tuturor copiilor domniei mele, și am dăruit mănăstirii Adormirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care este pe Bistrița, treizeci și unu de sălașe de țigani și douăsprezece bordeie de tătari, numite aceste sălașe de țigani: cneazul Coman, Marco, Sinata, Cotora, Ivașco, Curchea, Costea, Vlad, Nan, Ehava, Mircea, Șofultea, Cernat, Ivan, Danciul, alt Nan, Giurgiu, Herman, fiii lui Golea: Nicola și Can…, Cojan, Voicu, alt Herman, Marcu, Truțea, (Ș)andru, Toma, Zavid, Matasă, Coman, Beal…, Cernat; iar tătarii sunt anume: Palmeș, Toder, Toma, Ciabalai, Filimon… său, Filip, Boris, Tatco, Iva(n)…, Lucaci. Toți aceștia să fie (mănăstirii noastre) mai înainte zise uric, cu tot venitul, și copiii acestora, și nepoții lor, și strănepoții lor și tot neamul lor, neclintit și nemișcat niciodată, în veci.

Iar la aceasta este credința domniei noastre, a mai sus-scrisului Alexandru voievod, și credința iubitului fiu al domniei mele, Iliaș voievod, și credința tuturor copiilor noștri și credința boierilor noștri […]

Iar după viața noastră, cine va fi domn stăpânitor al țării noastre, sau din copiii noștri sau din neamul nostru sau pe cine îl va alege Dumnezeu să fie, acela să nu clintească dania noastră, ci să întărească și să împuternicească pentru că am dat cu tot gândul bun. Iar cine s-ar încumeta să clintească aceasta, acela să fie blestemat de Domnul Dumnezeu și de Preacurata Lui Maică, de toți sfinții care din veac au plăcut lui Dumnezeu, și să fie asemenea lui Iuda și blestematului Arie și să aibă parte cu cei care au strigat asupra stăpânului Hristos; sângele lui asupra lor și asupra copiilor lor.

Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor mai sus-scrise, am poruncit slugii noastre credincioase, Neagoe logofăt, să scrie și să atârne pecetea noastră la această poruncă a noastră.

La Bistrița, în anul 6936 [1428] iulie 8 zile.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria A, Moldova, vol. I (1384-1448), București, 1975 (pe Dacoromanica).
Sursa foto: Aurelian Sacerdoțeanu, Damian P. Bogdan, Culegere de facsimile pentru școala de arhivistică, seria slavă, fasc. I, București, 1943.