Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Banat”

Pavel Vasici, Neputința și a ei totala vindecare, Brașov, 1846

Pavel Vasici, Neputinta 3„Neputința și a ei totala vindecare cu mijloace simple cercate prin esperiință și aprobate de mulți pătimași. De Dr. P. Vasici, directorul carantinei Timișului. Brașov, 1846. În tipografia lui Ioan Gătt.

Pavel Vasici, Neputinta 5Domniei sale Domnului Georgie Bariț, redactorul Gazetei de Transilvania și a Foaiei pentru minte, inimă și literatură ș.a. și Domniei sale D. pitariu Ioan Maiorescu, profesorul de istorii și inspectorul școalelor centrale din Craiova, bunilor și scumpilor săi prieteni ca unor bărbați ce cu atâta râvnă și nepregetată sârguință asudă pentru propășirea literaturei naționale și cultivarea neamului românesc, închină această cărticică drept odor de recunoștință a întregii nații române și spre semn de cea mai mare stimă.

Autorul.

Pavel Vasici, Neputinta 32Junele, care calcă în lume nepătat de păcatele copilăriei, care acestea are a le // învăța de la amor și gustare, care fără să știe mai mult de soiul frumos, decât ce au auzit de la părinți și învățători, când vine în cercul frumoaselor vezi bine că se află cu totul în altă lume de cum se afla mai nainte, îl întimpină lucruri de care el nainte nici nu gândea. Pept gol, brațe goale, căutături amăgitoare și momitoare, cochetării cu piciorul, cu mâna, și cu alte părți ușor coperite, acestea toate îi întărâtă închipuirea, încălzesc fantasia și îl înviază; toate acestea puteri din afară cășună într-însul o mișcare de simțiciune, de carea el nainte nu avea nici o cunoștință. Se aprinde dară omul întreg, și apoi dacă el va da preste vreo vicleană, vițioasă, preste o fată cu plăcerea amorului cunoscută, sau ar fi atât de nenorocos a cădea în brațele unei nesățioase muieri, atuncea el este fără nici o îndoială perdut, căci acestea nu cunosc cumpătul și jertvesc pe începătoriu atâta, cât el după puțin timp, d’abea se va mai putea mișca, și numai din parte întrema. În timpurile noastre virtutea s-au făcut obiectul batjocurii, glumele cu soiul frumos se mână până la desfrâu, și iată că acestea toate învită pe juni și bărbați spre gustări prea timpurii și fără cumpăt.

Împreunarea trupească este un act, ce priește numai trupului crescut, și în care junele să nu se îndeletnicească înainte de

Pavel Vasici, Neputinta 3320 ani, dacă vrea să se bucure de plăcerea lui până la înalte bătrânețe. Această icoană nu se poate destul zugrăvi înaintea ochilor junelui, orice gustare trupească se va face înainte de 18 ani, putem spune că ia din țânta, ce e hotărâtă trupului a trăi, câte o lună, și de aceea această putere seacă la mulți înainte de al 40-lea an.

Dacă însă nu mai putem a ne înpotrivi boldului naturei, dacă întărâtarea și momeala spre acesta ar fi prea mare, dacă fetele și nevestele stricate și lascive întrec rușinea și statornicia noastră, oh! atuncea să ne păzim barem de abuz, și să nu căutăm a arăta eroism într-însul. Junele care nu se mai poate conteni de la înbrățișarea soiului frumos, să se păzească barem a nu-și îndestula pofta de doaă ori după olaltă, căci de doaă ori e venin, de trei ori se face ciumă prăpăditoare și ce e peste aceasta silință îl înjosește subt dobitoc. O singură silnicie astfeliu cercată îi poate dărâpăna neîntors sănătatea, poate lăpăda în vasele (vinele, arteriile) plămânilor, carii sânt subt acest act foarte încălziți, simburile spre nevindecabila oftică. Și vai cât este cuprinsul nefericirei, ce se naște din aceasta slăbiciune.

La gustarea amorului atât în căsătorie, cât și afară de ea avem a ne păzi de abuz. Deși nu putem prescrie unui sănătos și bine

Pavel Vasici, Neputinta 34păstrat bărbat regula lui Luter de doaă ori pe săptămână, totuș el are de a să păzi cum simte după act cea mai mică slăbiciune, cu atâta mai puțin are a întrebui spre întărâtarea trupească vin, arome, sau mijloace ațițătoare, căci atuncea poate fi sigur, cum că acestea mijloace înainte de a-l înfoca spre lucru, îl vor face și neputincios cu totul; întărâtăciunea spre înbrățișare trebue să rămână numai singurei naturi, și la cei mai flegmatici încât îl poate ațița muierea prin frumuseța și grațiile sale, fără alte întărâtări măiestrite. Iara dacă nevasta sau amoreza ar fi nesățioase, atuncea este mai bine a să trage cu totul de la dânsele, decât a perde cel mai mare tesaur al vieții – sănătatea. Apoi dacă acela ce au fost o vreme răpit de pofta trupească, ar începe a simți urmările ei, atuncea el are a se conteni o vreme cu totul de la gustare, și atuncea nu va simți efectul lor așa tare, căci astfeliu iarăș își va stringe puterile prin contenire […]

Pavel Vasici, Neputinta 36După gustare trupul cere odihnă, mai ales la cei mai slabi, carea îi trebue dată. Un mijloc bun a se întrema după act este acela, a mânca ceva întăritoriu adecă doă gălbinușe de ou în un pahar de vin, cu ceva scorțișoară și zahar; sau zamă de carne cu pesmeți, sau ciocoladă fără aromă. Iară nainte de act, sau când seara este foarte potrivită ca mijloc întăritoriu, următoarea mestecătură (mistură), dacă astfeliu este trupul cu totul sănătos: Ia din apotecă (spițerie) apă de mintă roșie cinci loți, picături de scorțișoară un lot, sirup de coajă de alămâie doi loți, mestecă-le bine laolaltă și le întrebue după plac.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Anunțuri

Băile Erculane de la Mehadia (articol din Albina Românească, 1845)

„Anul al XVII, No. 52. Iașii, Joi 5 Iulie, 1845. Albina Romaneasca. Gazetă politică și literară.”

„Anul al XVII, No. 52. Iașii, Joi 5 Iulie, 1845. Albina Romaneasca. Gazetă politică și literară.”

Baile Herculane„Localitățile băilor Erculane fiind de curând date în arendă, o soțietate de oaspeți aflători acum aici la aceste băi, cu plăcere se vede îndemnată a recunoaște cu toată lauda sirguințele ce au pus și necontenit  pune încă noul arendaș spre întocmirea apartamentelor (încăperilor) și celelalte.

El n-au cruțat nici jertfe în bani, nici osteneli, și în adevăr se află omul prins de mirare prin eleganța și comfortul (comoditatea) nouălor mobile ce și-au câștigat de la Viena pentru acest așezământ. Lampe mari luminează noaptea tot locul; foișorul, mai nainte pardosit cu cărămizi, acum este cu plăci de peatră. Restaurațiile (birturile) asemenea s-au supus la o îmbunătățire însemnătoare deosebit în privirea calităței alegerei și a prețurilor moderate a mesei; cafeneaoa s-au prefăcut de iznoavă și, în scurt, s-au făcut toate cele prin putință spre înfrumusețarea și comoditatea așezământului.

Băile Erculane au câștigat o reputație Evropeană nu numai pentru puterea lor cea salutară, ci și pentru frumuseța, mărețele și romanticele priviri a cuprinsului. Apoi, pe lângă acestea, trebue să pomenim încă multa sirguință și isteciune cu care diregătoria locală necontenit mai întocmește promenade care de care mai frumoase și care duc la privirile cele mai pitorești.

Curierul Românesc.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Polemică între Gazeta de Transilvania și un ziar sârbesc pe tema beției (1847)

Gazeta de Transilvania, 1847„Gazeta de Transilvania.
Anul al X-lea (cu preanalta voie)
Nro 98. Brashov, 8 Decembrie. 1847.

Gazeta sârbească din Peșta își face osteneală a publica și ea uneori câte ceva despre români. Se vede treaba, că pasă și publicului ei a ști despre noi mai multe ca altădată; să vedem însă cum. Iată aci o corespondență din Cluj din luna lui Octomvrie luată precum se zice din o gazetă nemțască*) Aci mustră pre români urât, zice că nu s-au făcut în Ardeal bucate nici cartofi, ci poame destule, mai vârtos prune**) și cum că de aceea vor avea românii rachiu de ajuns, cărora nici nu le trebue alta ca să fie fericiți; batjocurește pe români, carii bând rachiu să numesc Romani, cum că beu banii ce au luat pe la târguri în cârciume, și că rachiul le este hrana pe toată septămâna. Apoi zice corespondentul, cum că de ar căuta urzirea răului acestuia, ar merge prea departe, căci popii românilor să deosebesc de plugari numai prin barbă și mulți din ei abea știu citi, cei mai puțini și scrie, însă în beutură de rachiu întrec și pre chișbirău; apoi și dascălul se numește prin zicala de obște bețiv. Pe urmă povestește corespondentul, cum că au venit într-un sat cu 50 de case, deacă o grămadă de îngrădituri acoperite cu paie de unde ese fumul pre ușă se pot numi case, și că trecând pe lângă cârcimă carea zace peste uliță de la beserică, au văzut subt un copaciu ce sta naintea cârcimei pe sfinția sa popa șezând împregiurat de bătrânii satului, fiecare având sticla cu rachiu în mână, întrebând pe cârciumaru pentru ce nu duce în năuntru pe oaspeții săi, fiind frig mare. Domnule! îi răspunse cârciumariul, popa nostru a făgăduit sfânt solgabirăului, că nu va întra până la Crăciun în cârcimă, apoi vezi că el își ține cuvântul.

Redacția sârbească face aci băgări de seamă și zice că oare nu s-ar putea toate acestea zice, și de sârbii lor, din carii unii nici nu vin de la târg acasă până nu beu tot ce au câștigat, apoi întreabă, că cine ar putea ajuta la aceasta? și respunde, că niminea așa ca tocma popa. Mai departe zice, și noi sântem în veci cu frică ca nu cumva vreun călătoriu neamț să zugrăviască tocma așa icoană și de noi.

Până aci Gazeta sârbească nemțeană.

Este o vorbă la români: De m-ar arde o zamă bună, treacă ducă-se, nu mi-ar păsa, iar ca să mă ardă până și fasolea, nu voiu suferi niciodată. Reflecsiile redacției sânt prea drepte și loiale. În adevăr numai sârbii să tacă cu asemenea mustrări și înfruntări scoase asupra românilor, ei numai să tacă și grecii, atât pentru că oricare din acești trei s-ar mustra de orbie, ar vorbi orbul cătră orb, și oricare s-ar mustra de fapte rele, ar fi mustrarea tâlharilor pironiți pe cruci, cu acea osebire numai, că românii de una mie ani încoace avură pe greci de dascali, iar de vreo 400 și anume în Bănat de vreo 140 ani și pe sârbi tot de dascăli; apoi Dv. știți, ori ați putea ști prea bine, că nimini nu pătrunde așa ager păcatele și nebuniile dascalilor ca tocma învățăceii lor, mai curând ori mai târziu, nu mult ne pasă astădată. E vorbă de bețiile românilor? Toți călătorii observară, că mulțime de oameni bețivi nu se află în toată Europa pre câți se află la popoarele slavone. Cine brea vinarsul cu oala, dacă nu sârbul și rușneacul? Cine bea rumul și spirtul cel mai tare ca și cum ar bea lapte? Slavo-muscalul. Cine se bate cu băltage și cu topoară pe supt Carpați, după ce îi supune beția? Slavonii. Cine-și vinde holda nesecerată la evrei pe vinars? Slavo-polonii. Carii zac morți de beți supt corturi pe țermii Dunării (1830-35)? Fruntașii serbiani. Din contră toți călătorii neinteresați mărturisesc într-un glas, că la românii Țărei Românești, neamestecați cu alte popoară, neamăgiți până acum de eftinătatea vinarsului care încă nu se ferbe tocma în măsură așa fioroasă ca pe airea, bețiile sânt cel puțin înzecit mai rare decât pe airea. //
____________
*) În Cluj nu e gazetă nemțească și nici fu vreodată – Red. Gaz.

Adică: bețiile atârnă mult de la reul esemplu ce-l are un popor în ochii săi, cum și de la o sistematică amăgire spre beție din partea acelora carii se înavuțesc din puțina avere, din sănătatea și viața gloatelor. – Că între preoții români se află mulți bețivi? Nu negăm; adaogem însă, că ei teologia morală și toată bună cuviința o învățară în școalele sârbilor; ei cele mai de aproape esemple de purtare le avură chiar în curțile episcopilor sârbești. Vedeți Dv. ce cumplită responsabilitate ia asupră-și un popor când mustră pe altul pe care într-aceea ar voi a-l ținea supt domnia, guvernarea și epitropia sa mai vârtos eclisiastico-morală!

Deci să ne mustrăm unii pe alții, așa se cuvine, pentru ca să ne îndreptăm, și noaă românilor niciodată să nu ne cadă greu dacă cineva ne descopere neajunsele; numai mustrarea să nu fie farisaică, ci curat evanghelică: să ne mărturisim păcatele unul altuia; să vedem și paiul și grinda, și în ochii noștrii și în ai altora; iar anume sârbii să-și tragă sama prea bine, ca nu cumva să mai grămădiască și în viitoriu păcate românești asupra conștiinței proprie.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Post Navigation