Tipărituri vechi

românești sau despre români

Reacții în Ardeal după victoria lui Mihai Viteazul de la Șelimbăr (28 oct. 1599)

Siebenbürgischer Würg-Engel

Siebenbürgischer Cronick (p. 249)

(ultimul aliniat) „De îndată ce s-a răspândit în țară zvonul despre victoria lui Mihai, numaidecât valahii din țara noastră s-au adunat și au atacat în taină și public moșiile și curțile nobililor și au ucis mulți dintre stăpânii lor, ca pe Francisc Tekei, comitele Turdei, Ladislau Boronkai și mulți alții; și aceasta, de fapt, din închipuirea visătoare că, având de acum înainte un principe din sângele lor, trebuiau și ei, mojicii, valahii, să-i stăpânească pe nobili. Ștefan Báthory, fratele cardinalului, și Ladislau Gyulaffi, pe care principele îi lăsase în urma sa la Alba Iulia, auzind de înfrângere, au ezitat și ei să păstreze capitala prin rezistență;

Siebenbürgischer Cronick (p. 250)

de aceea Báthory a fugit la Șimleu, Gyulaffi la Chioar, pentru a sta acolo, în afara țării de teama tiraniei voievodului. Văzând aceasta locuitorii din Alba Iulia și-au trimis solii, și anume pe Martin Thuri, Gheorghe Szabo și Gheorghe Nagy la voievod, în tabăra de la Sibiu, cu daruri mărețe, să i se supună, rugându-i să-i cruțe pe ei, ca fiind din viitoarea lui capitală. Cum au aflat celelalte cetăți, orașe și castele, deoarece Mihai pretindea că va guverna în numele lui Rudolf, i s-au alăturat toate și au primit garnizoană valahă. Intrând acum Mihai în Alba Iulia, la 1 noiembrie, i-a venit în întâmpinare Dumitru Náprágy, episcopul din localitate, cu toți preoții săi, și l-au primit cu o frumoasă urare de noroc și viață lungă și a unei conduceri pașnice. El călărea un armăsar de rasă și a ordonat să se aducă pentru el opt armăsari frumoși, turcești, echipați cu aur și mătase; a îmbrăcat și el o haină imperială, încât și gletele lui erau cu pietre scumpe și perle; în spate avea o haină aurie garnisită cu o frumoasă blană de zibelină, în cap o pălărie ungurească cu penaj multicolor […]”

Sursa traducerii: Mihai Viteazul în conștiința europeană. Vol. II. Cronicari și istorici străini. Secolele XVI-XVIII, București, 1983 (pe www.dacoromanica.ro)
Sursa imaginilor: Mathias Miles, Siebenbürgischer Würg-Engel oder chronicalischer Anh. d. 15 sec. nach Christi Geburth aller theils in Siebenbürgen theils Ungern und sonst Siebenbürgen angräntzenden Ländern fürgelauffener Geschichten Worausz nicht nur allein d. grewligst bluttige Anschläge, Kriege und Zeittungen d. Ober-Regenten Sachsischer Nation, Sibiu, 1670

Anunțuri

Single Post Navigation

One thought on “Reacții în Ardeal după victoria lui Mihai Viteazul de la Șelimbăr (28 oct. 1599)

  1. Inseamna ca victoria lui nu a fost o victorie neinsemnata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: