Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Țara Moldovei”

Învăţătură părintească, Iași, 1822

„Învățătură părintească alcătuită de Prea fericitul patriarh a sfintei cetăți a Ierusalimului Chir Anthim, spre folosul pravoslavnicilor hristiani. Iar acum tălmăcită de pre cea grecească în limba moldovenească de prea sfințiia sa Chirio Chir Meletie, episcop a sfintei Episcopii Hușului și vechil sfintei Mitropolii Moldaviei. În zilele bine credinciosului și prea înălțatului nostru patriot domn Ioan Sandul Sturza voevod. Și cu a Înălțimii sale poruncă și chieltuială s-au dat în tipariu aicea în tipografiia sfintei Mitropolii în Iași, spre a să încărți în dar pe la toate besearicile țării aceștiia. Anul 1822, noemvrie.

Aicea dar iarăși iubiților hristiani trebue să vedem și să ne mirăm de nemăsurata a lui Dumnezeu cătră noi dragoste, vedeți luminos, ce au iconomisit cel nemăsurat întru milă, prea înțeleptul nostru Dumnezeu, ca să păzească iarăși nevătămată sfânta și pravoslavnica credința noastră a credincioșilor, și, ca să mântuiască

pre toți, au rădicat dintru nimic tarea aceasta împărăție a othomanilor, în locul împărăției grecilor, care începusă oarecum a șchiopăta întru ale pravoslavnicii credință cugetări, și au înălțat împărățiia aceasta a othomanilor mai mult decât oricare alta, ca să arate fără de îndoială că s-au făcut prin dumnezeiasca voință, și nu cu puterea omenească, și să încredințeze pre toți credincioșii că prin chipul acesta au binevoit a lucra mare taină, adecă mântuirea alesului său norod. Au așăzat dar asupra noastră Domnul cel Atotputernic această înaltă împărăție, că nu iaste stăpânire decât numai de la Dumnezeu, ca să fie celor de la Apus ca un frâu, iar noaă celor de la Răsărit pricinuitoare de mântuire; pentru aceasta și năstăvește în inima împăratului acestuia, a othomanilor, ca să aibă slobode pravelile credinții noastre, a pravoslavnicilor, și cu prisosință să le apere încât să și pedepsească câteodată pre hristiani ce să abat de la iale, ca să aibă totdeauna înaintea ochilor frica lui Dumnezeu. Iar Besearica lui Hristos are toată slobozeniia, precum și de la cei de o credință cu noi împărați, spre a-ș zidi besearici precum la toate neamurile s-au zidit prin voia împăratului atâtea înfrumusețate besearici în multele eparhii și locuri. Și voința aceasta a împărăției aceștiia au fost din început și să

păzește până în zioa de astăzi. Și să nu socotească cinevași că, pentru că să opresc câteodată multele zidiri de besearici, că înpuținează slobozeniia creștineștii credință, nu, nicidecum. Aceasta iaste în prilestirea a unora, de a socoti mari răsplătiri zidirile besearicilor. Credința lu Hristos au luat toată creșterea și s-au săvârșit nu prin zidiri mari, nici înpodobite și strălucite, ci prin proaste și nebăgate în seamă, căci Dumnezeu nu lăcuiaște în besearci de mâini lucrate, ci prin nelucrate de mâini, pentru care și apostolul zice: Voi sânteți Besearica lui Dumnezeu, și negreșit după dumnezeiasca voință să opresc cele peste măsură strălucite zidiri bisericești, pentru că petrecerea noastră iaste în Ceriuri, și nu avem aicea cetate stătătoare, ce căutăm pre cea viitoare, după dumnezeescul apostol Pavel. Și acestea toate lui Dumnezeu judecăți, pre care întru tot neamul și neamul le lucrează întru credincioasele noroade, pentru însuși a lor mântuire, și ca să câștige vecinicile și necuvântatele bunătăți. Iar Diiavolul cel întâi războinic, socotind a răsturna și iarăși a aduce întru pierzare pre cei ce au rămas aleși credincioși, au meșteșugit în veacul acest curgătoriu un alt vicleșug și înșălăciune deosebită, adecă alcătuirea aceasta de acum a elefteriei (slobozeniei), care după cea văzută

să pare oarecum bună, încât să înșale de va fi prin putință și pre cei aleși, însă iaste o înșălăciune a Diiavolului și otravă de pierzare ca să prăpăstuiască noroadele întru răzvrătire mare, pentru că să rănește cu inima vicleanului văzând călcate atâtea a lui după vremi iscodite vătămătoare de suflet înșălăciuni, și crescând supt puternica aceasta împărăție pravoslavnica credință întru Hristos, și din pizma și înfruntarea sa, au chiemat întru ajutoriu ca un deznădăjduit toate duhurile vicleniei, ca să alcătuiască pre această noaă arătată și meșteșugită cursă a lui, ca să cază într-însa în sfârșit și cei buni hristiani, ca să piiarză Cereasca Împărăție, și să se muncească în veci înpreună cu dânsul.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Reclame

Proclamația lui Alexandru Ipsilanti către munteni (1821)

„Vestire
Bărbați români! (Άνδρες δάκες)

Astăzi lăsând blagoslovitul pământ al Moldaviei, pășesc în ținutul iubitei voastre patrii. Iubitoriul de dezrobire norod al Moldaviei, cu brațe deschise și cu lucrări de bucurie, m-au priimit. Asemenea cugetări aștept a vedea și la blagocestivii fii ai Valahiei.

Bărbați români! Pornindu-mă unde glasul patriei mele mă cheamă, viu și cătră voi ca un blagovestitoriu al politiceștii voastre dezrobiri și al fericirei. Îndestule veacuri ticăloasa voastră patrie, avându-și grumazul plecat la neomenitul jaf al grozavei obidiri, îș pierdusă și cheia rămășițele dreptăților sale. Căci tirania domnilor voștri vă întunecase cu totul duhovniceștele puteri, și defăimase acea vrednicie a neamului, prin care în veacurile de mai nainte n-ați putut păzi politiciasca voastră nerobire, și a vă înpotrivi îndestui ani la pornirile neînblânziților vrăjmași ai omenirii.

Veacul dar și al dobândirii dezrobirii voastre au sunat. Un mare neam, mare zic și pentru stremoșeștile isprăvi, mare și pentru cea fără asemănare bărbăție la ticăloșiile sale, aleargă în luminoasa cale a dezrobirii sale. Și departe nu iaste a săcera rodurile viteazelor și slăvitelor sale osteneli. Voi, dar, ce-i mai adestați; când veți mai putea găsi mai înlesnitoare îndemănare spre dobândirea acelor de multe veacuri călcate sfintele voastre dreptăți?

Vreme iaste dar, prietinilor români! să vă deșteptați, vreme iaste să simțiți și să cereți acele firești și politicești dreptăți, pă care firea au dăruit omului, și politiceasca însoțire iaste îndatorată a feri și a ocroti. Fiți bine încredințați că au trecut acea vreme întru carea glasul norodului să auzea puțin în urechile stăpânitorilor. Astăzi vedem chiar pă acei stăpânitori ai neamurilor, de a lor bună voe a întoarce noroadelor cuviincioasele lor dreptăți, și a să grăbi ca să îndestuleze dreptele lor doriri.

Bărbați români! Pre cât voiu trece prin ținutul iubitei patriei voastre, cea mai dintâiu îngrijire îm va fi acea ostășească bună orânduială, pre carea este datoriu a păzi un neam însuflețit de vitejile cugetări ale iubirei patriei și a dezrobirei. Sânt dar încredințat că și noi vom întămpina, din parte-vă, cea mai prietenoase priimire, care sânteți datori la niște bărbați ce se sârguesc pentru cea de obște fericire.

În Iaș… Martie 1821

Alexandru Ispilant.”

Sursa foto: Emil Vîrtosu, 1821. Date și fapte noi, București, 1832

Înștiințare pentru prevenirea emigrărilor în Moldova și Țara Românească (Brașov, 1832)

„Întru urmarea înălțatei Orândueli Gubernialicești din 13 martie a.c. nro. 2317 acum venite să face de știre spre înpiedecarea pribegirii în țearile turcești a sudiților cum urmează în jos:

1) Pribegirea în Țară și în Moldova este oprită la toți, contribuești și la toți fii(i) și fameliile lor;
2) Pribegi sânt aceia care să furișesc în țările de afară fără Pașuș, și care nu s-au mai întors înapoi după sorocul ce i s-au pus în Pașuș, ci acolo se așază;
3) Pedepse pribegiri(i) este ca să-ș pearză tot dreptul burgherlicesc și averea înapoi lăsată, și de se va prinde și să va apuțe [aduce] înapoi se va judeca de criminal;
4) Deregători și jurați care au primit înștiințare despre gătirea pribegiri(i) și nu vor areta cu graba la Inșpectorul lor, se vor trage pedeapsa de care s-au învrednicit îndată cum să va dovedi lenevirea lor;
5) Vecini de aproape de lână un pribeag să să prindă și să să ia la ferher la întrebare, pentru că nu-i cu putință a face gătire de ducă fără a prinde vecini de veste;
6) Cei ce vor arăta pre vreun îndemnători la pribegire va căpăta flor. 100, și aceia care vor aduce înlăuntru pre un pribeag va căpăta flor. nemț. 200; aceia însă care au avut știre pentru îndemnători sau pentru cei ce au pribegit și n-au arătat la deregătoriia locului, să vor pedepsi ca niște gazde.

Brașov în 28 Aprilie 1832.
Maghistratul.”

Sursa : Aurel Răduțiu, Ladislau Gyémánt, Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania tipărite în limba română 1701-1847, București, 1981.

Post Navigation