Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Țara Moldovei”

Spitalul Sf. Spiridon din Iași în anul 1842

Prefața lucrării lui Ciuciuran Gheorghie, Descrierea celor mai însemnate spitaluri din Germania, Englitera şi Franţia spre întroducerea planului pentru urzirea unui spital central în Iaşi, 1842

„Înainte cuvântare

Înaltul nostru Guvern împărtășindu-mi, prin adresul Epitropiei Spitalelor, din 11 Mai 1841, No. 348, însărcinarea ce pusă asupră-mi ca să fac o călătorie sțientifică prin țerile cele mai țivilizate, spre a cunoaște starea celor mai însemnate Spitaluri, eu însuflețit de dorința ca să fiu folositoriu patriei, cu bucurie am lăsat particularnicile mele interesuri, și m-am pornit fără întârziere în țintirea scopului arătat. Așa am călătorit prin Ghermania, Olanda, Englitera, Belgia și Franția, priimit fiind în tot locul, atât din partea Guvernurilor, cât și din partea Direcțiilor spitalicești, cu îndestulă bună voință. Diși tema mea au fost gre și timpul scurt, totuși m-am silit a aduna notiții, care se poată răspunde așteptărilor Ocârmuirei noastre […]

Capitolul despre Spitalul Sf. Spiridon din Iași

Spitalul se află astăzi în mijlocul politiei pe un local care, diși mai // nainte au fost bun, acum înse are aceste defecte supărătoare: el din afară se găsește lipit de o uliță puturoasă și de o piață plină de gunoiu și de tină; iar lăuntrul acestui local este sădit cu cadavre, pentru că în curgere de 100 ani el au slujit de țintirim oricui au vrut a fi îngropat acolo. Spitalul nu are nicidecum grădină.

Fațada binalelor de căpitenie este acelei pentru secția de sus cătră răsărit, acelei pentru secția de gios cătră apus. Forma binalelor stă într-un șir de odăi, care au din fața lor un coridor deschis, lung și lat, bun numai pentru a întuneca odăile și pentru a păstra și în timpul cel mai lin o tragere de vânt.

O parte din zidiul secției de sus este struncinat de cutremurul ce au fost în anul 1838, și toate reparațiile făcute n-au folosit mult.

Institutul are o sală pentru priimirea bolnavilor cu 10 paturi, șese sale în secția de sus cu 60 paturi și noî odăi în secția de gios cu 70 paturi; peste tot numai 140 paturi! – Aceste sale sânt de feliurite proporții și cuprind unele numai patru, altele până la douăsprezece paturi. Aerisirea odăilor se face prin ventilatori de fer alb așăzați în ferestre, care nu îndestulează salele cu aer proaspăt; încălzirea prin sobe mari care stau în mijlocul salelor și adaog a le împedeca lumina trebuitoare; luminarea prin luminări de seu răle și cât se poate de puturoase, fiindcă bune nu se găsăsc în tot orașul. Paturile sânt de lemn boite cu oloiu, mindirele de pae, saltele nicicum, perina asemene umplută cu pae, plapoma de anghină umplută cu lână, prostirele și fețele perinilor de pânză albă. Garderopa se cuprinde din cămeșă (care se schimbă numai odată pe septămână!), scufie, colțuni, papuci și halat potrivite timpului anului. Deasupra fieșcărui pat stă o tablă neagră pe care sânt însemnate: numele bolnavului, zioa întrărei, numele boalei, leacurile prescrise pe din lăuntru și pe din afară și dieta. Paturile sânt un cot depărtate unul de altul și tot între două paturi este o mesuță pe care stau leacurile, vasul pentru luat doctoriile, un pocal pentru băut apă și scuipitoarea bolnavului; iar în saltariul ei șervetul, cuțitul, lingura și furculița. Blidele sânt acum toate de cositoriu. Barbații sânt deosebiți de femei și amândouă părțile slujite de cătră sexul lor; dar acest personal slujitoriu este rău plătit și îndatorit de a se îngriji el însuși cu pregătirea mâncărei lui, prin care perde mult timp și se găsește împedecat în datoriile slujbei. Feredee nu sânt nicidecum.

Odaea pentru operație lipsește cu totul. Asemene nu se află nici odăi separate.

Sală pentru făcut autopsia morților nu este, ba chear odaea, pentru ținerea lor nu-i potrivită. Fiindcă Institutul nu are Spițeria sa, Spitalul ie leacurile de la un spițeriu din politie ce le dă cu 50 scădere la 100 din taxia austriană.

Bucătăria-i mică și întunecoasă.

Eșitorile sânt departe de sale și din lipsa canalurilor cât se poate de puturoase. Depărtarea lor de sale și nevoea bolnavilor de a merge la dânsele prin coridorul sus însemnat, li pricinuește acestora, mai ales earna, adeseori răceli simțitoare, giunghiuri, așa încât unii se bolnăvesc în spital mai rău decât era când au sosit. Diși sânt cumaruri prin odăi, dar acestea nu se pot da tuturor bolnavilor, căci atuncea putoarea ar fi nesuferită.

Monastirea fiind în ograda Spitalului, și deschisă publicului, este cu greu de a se păstra liniștea trebuincioasă.

Spitalul este supt administrația Epitropiei orânduită de Domnul Stăpânitoriu, și are pentru tratația bolnavilor în secția boalelor interne un medic primariu, un medic asistent și un ipodoftor, iară în secția boalelor externe un hirurg primariu și un ipohirurg. Pentru lucrările canțeleriei Epitropiei, pentru intendanța casei și pentru slujba ogrăzei sânt mai mulți amploiați, scriitori, slujbași a casei; asistentul secției de sus este totodată însărcinat și cu primirea bolnavilor din partea Epitropiei. De câte ori sânt paturi vacante, fieșcare bolnav, de orice nație sau religie, este îndată priimit și căutat cu toată luareaminte, fără nici o plată. În prescrierea leacurilor medicii au dritul de a orândui și medicamentele cele mai scumpe. Mâncarea bolnavilor este bună și se dă în feliurite porții potrivite orânduirei medicilor.

Atât Epitropia cât și doctorii privighează cu scumpătate ca tot Institutul să fie ținut cât se poate de curat.

În cursul anului se tratează până la 1500 bolnavi. Mortalitatea în anii din urmă este opt la sută. Morții se îngroapă afară din oraș, în ținterimul menit spre aceasta, la Moara de vânt.

Nevoea de a se zidi alt spital.

Nevoea de a se face un Spital mai mare și mai bun decât acest de față se vede chear din descrierea celui de astăzi, care are cusururile următoare:

1. Localul diși au fost bun în timpul când s-au urzit Spitalul, căci atuncea era de o parte de centru orașului, acum înse se găsește împresurat de multe binale vecinate, de o piață mârșavă și gunoioasă, precum și de ulița din dos care niciodată nu este uscată, dar oricând foarte puturoasă. Pe lângă aceste, mie mi se pare, că acest loc este și mlăștinos, pentru că apele se scurg din deal, amestecându-se cu feliuritele mârșăvii a uliților, nu pot almintrelea decât a preface și cel mai bun loc în mlaștină […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Manuil Drăghici, Iconomia rurală și domesnică, Iași, 1837

„Iconomia rurală și domesnică, alcătuită de postelnicul Manuil Drăghici, Prezident Tribunalului de Dorohoi. Eșii. În Tipografia Albinei. 1837.

Pentru fulgerat.

Oaia fulgerată de multe ori să poate lecui, dacă să va freca la șele în câteva rânduri cu zmicele de alun.

Pentru vin.
Cum să nu se strice vinul, și stricându-să, cum să se tocmască.

Când vei voi să limpezăști vinul, să ei 25 dramuri oțăt de vin, să-l torni în bute, și să va limpezi. Un ou proaspăt să-l amesteci cu năsâp gros, și să-l arunci în vin.
Să ei sâmburi de poamă din drojdii, să amesteci cu eniperi, și pisându-le, să arunci câte 25 dramuri în vas.
Să fierbi clei cu lapte sau cu vin, și cu socoteala căldurei lui să-l torni în bute, și să va limpezi.

Pentru ca să te poți muta în casă noî, fără să pătimești.

Să fierbi unt de nucă, să ungi păreții pănă de trii ori, și nu numai că poți să te muți în casă, ci încă niciodată nu să va prăsi nicio jivină, care poate să-ți facă supărare.

Cum să gonești țânțarii cât de mulți vor fi.

Să afumi cu iarbă mare, și îndată să va curăți casa, sau în lipsa acestia să faci fum de tărâță.

Pentru muște.

Să ferbi frunze de lemnul Domnului, frunze de chimon, și de cimbrul, și să stropești pin casă.
Să pui agheazmă într-un vas, și câte muște să vor pune pe dânsul, vor peri.

Pentru furnici.

Să ei de la spițărie Limbricariță și pucioasă, și făcând prav, să presori unde vor fi furnicile.
Să ei de la spițărie scârna dracului, să amesteci cu drojdii de oloi, și să torni pe locul acela,

de unde vrei să le gonești.

Pentru purici.

Să pui noapte pe supt pat și pin casă pelin verde, și toți vor peri.

Cum să stirpești guzganii cii mari.

Să scoți miezul dintru o nucă sau dintr-un măr, să umple cu rășină și pucioasă, și să astupi toate bortile de guzgani, câte vor fi pin casă, lăsând numai una, în care să pui nuca sau mărul, și să-i dai foc la gura bortii, când fumul acela, ce va eși din acea materie va merge pin toate bortele, care să înpreună una cu alta și îi va omorâ pe toți.

Pentru oprirea sângelui din nas.

Să ei de la fierari prav din jgheab, unde moae pămătuful, să-l amesteci cu oțăt de vin, să legi la ceafă și să va opri sângele.

O căleală pentru cuțite sau pentru sabie, ca să tae fier.

Să ei spirt de râmă de pământ și pe atâta zamă de hrean pisat din el curs, să încălzești sabiia sau cuțitul în foc, și să călești în spirtul acela de patru sau cinci ori.

Hrisoavele cele vechi sau zapise, în care nu să pre cunosc slovele, cum să faci să se cunoască.

Să ei 6 gugoașe de răstic, să le pisezi bine, să le pui într-o steclă, și să torni vin alb peste ele, apoi să le pui la soare doaă zile, și cu un condei de os să uzi slovele cele șterse, că să vor face, ca când ar fi scrise acum; iar de vei vede că nu are putere, să mai pui prav de cel sus numit.

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)

miron-costin-cronica-polona-1miron-costin-cronica-polona-2„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă. Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

miron-costin-cronica-polona-3Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”

Sursa: polona.pl
Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966

Post Navigation