Anton-Maria del Chiaro, Revoluțiile Valahiei, Veneția, 1718

„În limba lor ei îşi zic români (Romuni), patriei lor, adică Valahiei, Țara Românească (Tzara Rumaneasca), iar limbii, limba românească (Limba Rumaneasca), şi cu drept cuvânt, căci dacă e vreo îndoială că valahii sunt urmaşii coloniştilor romani, limba lor înlătură acea îndoială, şi convinge, că valaha nu este alta decât o directă şi curată derivaţie din idiomul latin. Limba valahă totuşi conţine şi cuvinte turceşti, greceşti, slave, ungureşti etc., dar trebuie ţinut seamă de vecinătatea ţărilor, şi de relaţiile ce au avut valahii cu acele popoare […] Din cauza continuelor asupriri, au devenit atât de deprimaţi şi nepăsători, că o bună parte din locuitorii ţării, disperaţi, au părăsit căminurile, găsindu-şi adăpost în Turcia de dincolo de Dunăre, sau în Transilvania, unde numărul lor e chiar mai mare decât al Țării Româneşti. Trecerea în Transilvania prin trecătoarele munţilor nu e prea grea, dar căderea unui refugiat fără paşaport în mâinile păzitorilor, cari în Valahia se numesc plăieşi, ar însemna inevitabila pierdere a vieţii. Toată Valahia e o ţară deschisă, fără întăriri, fără cetăţi şi fără înconjur de ziduri. Bucureştiul este actualmente reşedinţa obicinuită a principelui şi e oraşul cel mai frecventat. El e situat într-un loc foarte jos şi mocirlos, şi ar fi cu totul impracticabil din cauza noroiului, dacă de o parte şi de alta ale străzilor sale principale, nu s-ar fi pus scânduri groase de stejar, în formă de punte […]

Capitolul II. Obiceiurile valahilor

Valahii sunt de un temperament vioi, voinici şi rezistenţi la oboseală, şi obişnuiţi din copilărie cu călăria. De multe ori am remarcat curiosul spectacol, cum băieţi între 7-8 ani, călări, conduceau grupe de cai la adăpat, iar dacă vreun cal se abătea din grup, băiatul îl striga rechemându-l cu înjurături triviale, iar dacă nu izbutea, începea să plângă continuând totuşi pomelnicul de înjurături obscene, fără însă să cunoască înţelesul lor. În popor părinţii însă-şi deprind copiii cu înjurături, şi se delectează când aceştia descurcă primele silabe din expresii triviale, măgulindu-se chiar când combină noi înjurături. În timpul celor 7 ani de şedere în Valahia n-am avut ocazia să aud ca cineva să fi fost pedepsit pentru înjurături, fie de către instanţele judiciare sau de cele bisericeşti. În general valahii nu prea sunt evlavioşi, totuşi nu uită să-şi facă cruce ori de câte ori trec dinaintea unei biserici, ori a unei icoane, şi sunt atât de riguroşi observatori ai zilelor de post, că nici nu vor să audă de scutirea lor în timpul unei boli sau altei nevoi; de aici convingerea lor că ne pot ataca pe noi, catolicii, imputându-ne uşurinţă în nepăzirea posturilor, şi considerându-se de buni creştini […]

Spânzurătoarea se află într-un loc, la o jumătate de poştă afară din oraş, numit Târgul de afară şi aci se ţine bâlci de două ori pe săptămână: Miercuri şi Sâmbătă condamnatul e condus pe jos, până la acel loc, iar celor întâlniţi în cale, le strigă: iertaţi-mă, fraţilor, iar aceştia îi răspund: iertat să fii. Din crăşme, femeile îi iesă în cale cu vin, îndemnându-l să bea pentru a nu simţi tortura morţii, iar mama sau soţia condamnatului care-l însoţesc şi asistă la moartea lui, îl îndeamnă şi ele, aşa că nenorocitul nu-şi prea dă samă la ce moarte e sortit. Cei condamnaţi pentru furt sunt purtaţi prin uliţele populate, şi cu dugheni, legaţi câte doi de braţe, bătuţi cu biciul şi obligaţi să strige aşa se cuvine celui ce fură şi să strige singuri delictul comis.”

Dicționar româno-latino-italian

Harta Țării Românești (vestul Olteniei)

Harta Țării Românești (estul Olteniei și Muntenia)

Sursa imaginilor: http://medusa.libver.gr/

Sursa traducerii: http://www.cimec.ro/

Doctorul și iconomul casnic, Iași, 1858

„Doctorul și iconomul casnic.

Rețeti pentru tot soiol de boali omenești, de acele pentru cai, viti cornorati, oi, mascuri, stupi și vinați, precum și pentru alti mai multi obiecti atingătoari de gospodăreasca iconomie, adunati unili din deosebiti cărți publicati doctorești și iconomice, ear altili de pe la feți ce li-au adiverit prin cercare și facturi.

S-au dat în tipariu acum pentru întăea oară, prin îndemnul a mai multor nobili persoani compatrioți moldoveni. În epoaha nouei reforme a acestui Principat de cătră Areopagul din Paris. Iașii. Tipografia lui Adolf Bermann, Podul Vechiu. 1858.

Partea I.
Rățeti de doctorii pentru toate patimile omenești.
Elixir de spirt cu sare pentru mai multi boali.

1.

Acest minunat Elixir, este născocit de doctorul englez Viliams Hec (Williams Hec) cu care au practicat, atăt sângur în curs de mai mulți ani, de la 1834 pănă la 1856, cât și alți doctori englezi și franțezi, curarisind și vindecănd feliuriti boali, din cari unili învechiti, precum: răni pricinuiti din tăeturi sau lovituri, ori de aceli ce să întămplă a se ivi pe trup din pricini necunoscuti, și de aceli cangrinisiti, damla, dureri de măsăli, orbals (erysipele), ferbințăli, inflamații, friguri, troahni, ohtică, holeră și altili fără agiutoriul de spițerii.

Cum să face.

Rachiu spirt de vin franțuzesc, cum este bordo, iar în lipsă, la noi să poate face din vin roșu bun moldovinesc […]

XIX.
Pentru atacuri de nervi, tulburare și nebuneală.

În asemine cazuri, trebue a să freca capul, de 2 sau 3 ori pe zi, prelungind fiecare frecătură de la 10 pănă la 15 minunti, și urmănd această cură în curs de 3, 4, sau mai multi zile după împregiurări. Cătră aceste în fiecare zi bolnavul, să beie pe nemăncate 2 linguri de doctorie cu 7 de apă fierbinte, și deși boala i-ar înceta, totuși și după aceasta, cura cu frecatul și băutul, este bine de a să mai înainti căteva zile, căci o boală ca aceasta ce atacă mintea, este foarte gingașă.

26.
Chip de a lesni facerea.

Cănd din lipsa opintelilor, copilul nu ar pute să nască, la asămine întămplare, să se eie o piele de șărpe, să se frece în degite cu stupit pănă să va mue bine, să se lege boțu la buric, și curănd vor porni opintelile, iar copilul va naște fără să fie trebuință de un mamos.

101.
Pentru încuerea udului.

Să se eie vro zeci molii de acele ce să fac la umezeala, să se pisăze bine, apoi să le pue într-un pahar cu apă să le bee, dacă pătimașul va fi supus la îngrețoșăre, să i se dee pe neștiute de ceea ce be.”

Sursa: www.dacoromanica.ro

Teodor Stamati, Fizica elementară pentru clasele colegiale din Prințipatul Moldovei, Iași, 1849

„Fizica elementară pentru clasele colegiale din Prințipatul Moldovei. Compilată după F. Crișu de Pah. Teodor Stamati, Doctoru de filosofie și de frumoasele arte, profesoru publicu de fizică și istoriea naturei la Academia Mihaileană din Iași, mădulariu efectivu al soțietăței de medici și naturiști din Prințipatul Moldovei. Întăia ediție. Cu cheltueala casei scoalelor. Iașii. Tipografia: Institutul Albinei. 1849.

Din capitolul de Meteorologie

321. Însfârșit este de însemnat aurora boreală, un fenomen, ce se arată uneori cându-i senin seara seau noaptea în partea despre nord, dar totuși în părțile noastre mai arare decât în țările cele mai aproape de polul de nord. Ba încă nici se arată fiește care dată tot într-un chip. El ni se înfățoșază mai vârtos ca o lumină roșietică, ori ca o flacără puternică escată în depărtare, carea înse singură nu se vede ce numai în răsfrângerea ei pe ceriu și are multă asemănare cu roșeața zorilor, întinzându-se înse pe ceriu acum mai mult, acum mai puțin, și din când în când se zăresc în trânsa purcegând din gios în sus niște raze luminoase. Câteodată acest fenomen este însoțit de un vuet puternic ca părâitul unei pânzi de corăbii. El se pare a ave o hotărâtă înrâurire asupra acului magnetic, iară mai mult nu i s-au vădit vre o deosebită făptuire asupra atmosferei seau asupra pământului.

Mulți fizici sânt de opinie că acest fenomen s-ar cuveni între cele optice si s-ar fi escând prin răsfrângerea luminei soarelui. Astăzi suntem mai mult plecați a-l privi ca pe un fenomen electric ori magneto-electric; cu toate că nici această opinie nu este dovedită, drept care trebue să ne mulțămim numai cu lămuriri ipotetice – încă și spre polul de sud s-au observat acest feliu

de fenomene, dar mult mai rar, și s-au numit aurora australă.

322. Din cele zise pănă aice se dovidește cât de puțin cunoaștem noi însușimea cea adevărată a fenomenelor aerice și cauzele prefacerilor din atmosferă. Aceasta înse nu trebue nici să ne sparie, nici să ne descurăjească; căci având noi aice a face tot mai mult cu materii nevăzute, de sine să înțelege că multe ne pot scăpa și din videre. De altă parte descoperirile făcute pănă acum trebue să ne îndemne mai ales a înainti cercetările noastre; căci ele sânt destoinice a ne învăța și a ne desfăta, a ne povățui ca să cunoaștem înțăleapta orânduire în natură, minunata legătură a obiecturilor ce ne încungiură, și în urmare a ne înălța cu mintea la cunoștința adevăratului Dumnezeu.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.