Ioan Cantacuzino, Poezii noo, 1792-1796, Dubăsari ori Movilău

„Predislovie

Unele dăntr-aceste stihuri sânt tălmăcite
după limbi străine, iar altele alcătuite
dăn nou pă limba rumânească și cel mai ades
tot drept închipuirea celor vechi poetici.
Toate acestea s-au făcut mai mult pentru
petrecere dă vreme și nu cu gând a fi lucruri
pă placul multora sau cu gând de a vesti
o osteneală cu toată săvârșirea meșteșugu-
lui poeticesc, scriitorul petrecând cea-
surile sale cele netrebnice în oareșcare râsfă-
țare a chibzuinții, acum arată și oareșcum
ființa tinereților și șegile sale cele
petrecute prin taină.

Cântec păstoresc

O, fluier, fluierașule,
Spune az, vrăjmașule,
Spune oiților mele
Că eu nu cânt pentru ele.
Zi-le: singure umblați//

Pașteți, beți, rumăgați!
Zi-le că ciobanul lor
E dă tot dat la amor;

Ah, iubiți mielușăi,
Voi vă jucaț, eu pei,
Voi vă-mpungeț, glumiț,
Dar păziț, nu iubiț!
Lupul nu-i atât dă rău
C-Amor cu focul său
El pune în stare rea
Vită, om și păsărea.

Eu a păzi bine
Nu poci nici pă mine.
Turmuliță dragă,
Cum t-oi ținea întreagă?
Iată, mureș Grivei
Stă tot pă lângă ei.
Nu merg să văz locul
Unde-m stă norocul.

Cântec bețivesc

Nimic nu-i ca vinu,
El ne dă hodinu,
Lumea sfărșit n-are
Când golim pahare.
Cli, cli, cli, cli, cli!

Mâhnirea n-o vedem.
Cănd căntăm și mult bem,
Nici frica ne-adapă,
Că-n vin pic nu-i apă.
Cli, cli, cli, cli, cli!

Suge, măi fârtate,
Căt ai sănătate,
Că nu știm prea bine
D-om fi vii și mâine.
Cli, cli, cli, cli, cli!

Măgulire soții(i) cei pocite

De n-ai fi urătă, ai fi prea frumoasă;
D-aș fi un netot, ai fi prea mintoasă;
Dă n-ai fi dă gheață, aș fi tot dă foc;
Dă nu m-ai degera, ar fi să mă coc;
Dă n-ai clipi ochi(i), ai fi bute-ntreagă,
Dă n-ai rânji dinții, ai fi numai șagă;
Dă n-ai fi prea neagră, ai fi albă caș;
Dă n-ar fi nasul pumn, ar fi drăgălaș;
Dă n-ai fi târcavă, ai fi încondeiată;
Dă n-ai fi soiuasă, ai fi ca-nbăiată;
D-ar fi gura mică, ar fi ca de baboi;
Dă n-ar fi cât dă somn, n-ai striga ca un motoi;
D-ai avea țâțițe, n-ai avea țâțoaie;
D-ai fi mai strujită, n-ai fi moșoroaie;
D-ai ședea mai bine, n-ai fi broască-n pat;
D-ai umbla mai drept, ai fi racul uitat;
Dă n-aș avea nas, ai fi mirodie;
Dă n-aș bleji ochi(i), t-aș plânge dă vie,
Dă n-ai fi cam strâmbă, ai fi foarte-ntreagă;
Dă nu mi-ai fi groază, mi-ai fi foarte dragă;
Dă n-ai fi pocită, ai fi minunată;
Dă nu te-aș huli, ai fi tot uitată.”

Sursă imagini: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Datarea din: Ioan Cantacuzino, Poezii noo. Alcătuite dă I… C… Ediție critică de Ion Nuță, Iași, 2005

Scrisoarea lui Sava, fost mitropolit, adresată lui Ion Neculce, 1722

„† Cinstit al nostru din darul Prea Svintului Duh fiiu sufletesc, dumnealui Ion biv hatman, să fii blagoslovit de mila lui Dumnidzău cu toată casa dumitale și-ți poftim tot fericitu bine trupăscu și sufletescu. În trecutili zile, când ai trecut pe la noi, pe la Sinești, am fost avut cu dumneta puțină voroavă pentru Ostrița, cari hotar iasti dat Mănăstirii Putnii de răpăosatul Ștefan vodă cel Bun, ce să numeaște ctitor, și am fost spus dumitale că siamnili sint de la dumnita a triia movilă și de acolo în bolos (?) și spre miadzănoapte în părău, aceștia le știu încă de copil, când fusiasăm dejmar, de am luat de a dzăce boianenilor ce avusiasă holde pe acel hotar, care siamne nu numai bărbații, ce de-a puterea fi și babile le știu. Iar dumnita de lăcomești a te lăți mai în sus, pune în socoteală că vei greși și-nnaintia lui Dumnidzău, și divanului Mării Sale domnului. Ce,

di-i vrea să mă asculți, eu așea te svătuescu priiatineaști și suflețeaște, nu te pune cu besearica lui H(risto)s, nici trage a lua să lași cu blăstăm cuconilor, nici te nedejdui c-ai mutat pietrile ca să cuprindzi pre partea dumitale pământ, pentru că toți sintem pământ. Și acei ci-au îndzăstrat svintile mănăstiri cu moșii, au întărit cu urici și cu blăstăm, iar acela ce va călca blăstămul îi caută a da samă înnaintea strașnicului giudețu. Multe am mai avea a scrie, ce pentru scurtarea, altili vom lăsa.

Sava proin mitropolit
Cu metanii mă închin dumitale,

V Botoșeni, iul(ie) 22
L(ea)t 7230.”

Sursa: Analele Putnei, nr. 2 din 2005

Document slavo-român din 1372 de la Muntele Athos

„† Pe când trăia încă mitropolitul Ungrovlahiei (MитропоʌїтȢ оугровʌахїискомȢ) chir Iachint, fiind poporul lui mult și fără număr, nu mai era deajuns numai un singur arhiereu la un popor atât de mare și atât de numeros, ca să-l întărească duhovnicește, să-l păzească și să-l îndrepte pe calea mântuirii. S-a găsit cu cale de către smerenia noastră și de către cel din jurul nostru sfințit și cucernic sobor al sfinților și preavenerabililor arhierei, să așezăm aici și un alt arhiereu și să-l trimitem acolo, după cum a cerut și domnitorul acelui loc, ceea ce s-a întâmplat. Și a fost hirotonisit sfânt mitropolit al unei părți a Ungrovlahiei chir Antim, arhiereu peste jumătate din întreaga Ungrovlahie. Și deoarece acum acel mitropolit chir Iachint împlinise datoria morții, a trebuit așezat altul în locul lui. A fost ales în această demnitate, de către smerenia noastră și de către cel din jurul nostru cucernic și sfințit sobor al sfinților și preavenerabililor arhierei: al Iracleiei, al Niceei, al Ivirului, al Sidului, al Adrianopolului, al Sozopolei, al Ioniei, al Silivrinului, al Tenedosului și al Varnei, preacinstitul sfințit călugăr chir Hariton de la Cutlumus, pe care și în acea țară a Ungrovlahiei îl au în laudă și-n cinste, nu numai mulțimea ce se află acolo, ci și Domnul și boierii acelei țări […]

† ό ταπεινός μιτροπολίτης Ονγροβλαχίας Χάριτον (Smeritul mitropolit al Ungrovlahiei Hariton)”

Sursa: Documente românești în limba slavă din mânăstirile Muntelui Athos 1372-1658, publicate de Grigore Nandriș după fotografiile și notele lui Gabriel Millet, București, 1937