Capitol privitor la cerșători în Regulamentul Organic al Țării Românești (1847)

„Cap III. Pentru cerșetori
Secsia I. Pentru strângerea cerșătorilor

Art. 59. Subt numire de cerșători să înțelege acele fețe scăpătate, care din pricina beteșugurilor, neputând să se hrănească cu munca, aleargă prin biserici și pă ulițe de cer milă de la trecători.
Art. 60. Stăpânirea nemaiputând suferi umilitoarea priveliște și ticăloșia cerșătorilor, au hotărât suma de lei cincizeci mii pe ani pentru asigurarea ținerii lor cu mijlocul ce mai jos se arată.
Art. 61. Toți cerșătorii din București să vor strânge de către Agie și câți dintr-înșii vor fi căsătoriți, să vor îndatora a lăcui pe la casele lor și vor avea pensii de la Institut fieșicare câte lei cincisprezece pe lună, bez un rând de haine pe tot anul.
Art. 62. La fieșicare lună, cerșătorii vor merge la direcție, și își vor priimi pensia lor hotărâtă, iar rândul de haine li să vor da în săptămâna patimilor, care să nu fie mai scumpe de lei cincizeci unul.
Art. 63. Câți cerșători, sau cerșătoare fiind zdraveni, s-au obicinuit a trăi cu cerșătoria din pricina trândăvirii lor, să fie siliți în București prin Agie, iar prin orașe de către poliții, a nu să mai arăta prin biserici sau pe ulițe ca să ceară milă, ci a munci ca să-și ție viața.
Art. 64. Câți dintr-înșii vor îndrăzni să calce aceste porunci a le stăpânirii, să se pedepsească.”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.

Manolachi Drăghici – Despre caracterul și obiceiurile locuitorilor Țării Moldovei

„Istoriea Moldovei pe timp de 500 de ani pănă în dzilele noastre. Scrisă de Post. Manolachi Drăghiciu. Tomul I. Iașii. 1857. Tipografia Institutul Albinei.”

„Poporul acesta că au fost războelnic și viteaz, nu urmează îndoeală atăt după istoriea țării și a vecinilor, căt și după plecarea seau apucăturile ce au pănă astăzi la vănat, fiind mai multe întămplări cunoscute, prin care au dovedit curajul și voinicia lor în lupta cu fiarăle sălbatice în lipsa altor ispitiri și s-au arătat vrednice.

Asupra acestor zisă dar spre a le sprijini și cu dovadă
netăgăduită, de cuviință socot a aminti cetitorilor o anecdoctă urmată în zilele noastre în ținutul Neamț.

Pe la anii 1814 seau 1815, nu-mi aduc bine aminte, fiind multă vreme trecută, în domniea însă a lui Calimah, un locuitoriu din satul Ghindăoanii acelui ținut a Neamțului, mergănd în munte la vănătoare tocma pe culmea unui țiglău, sau pisc de munte, unde răspundea o cărărușă strămtă prin desimea brazilor, și de acolo să făce o prăpaste adăncă în fundul căria șerpuea un părăuț, au zărit pușcașul o ursoaică grozavă viind asupra sa pe picioarele dinapoi rădicată precum obicinuesc aceste feare a merge cănd să duc la agonisit pentru hrana puilor. Și îndată pușcașul îndreptăndu-și arma cea țintuită cu care obicinuesc plăeșii îndeobște a umbla la aseminea vănătoare fiindcă bate cu glontele la 100 de pași fără greșală, au aprins în clipă asupra ei, și din nenorocire, ori că desimea crengilor de unde sta l-au înpiedecat de a-și pune arma la ochiu cum trebue, seau că graba de a întimpina cea întăi furie a ursoaicii i-au zmintit lovitura, destul că n-au făcut nimică altă prin slobozirea focului decăt că i-au zburat o ureche, pentru că o chitisă la cap, această lovire dar mai mult înfuriind pe fiara sălbatică; cănd au simțit durerea și săngele curgăndu-i din cap, s-au repezit ca fulgerul să sfășue pre pușcaș puindu-i labile pe umere; el însă fără a-și pierde cumpătul nicicum, fiind om zdravăn și adivărat pușcaș de profesie, au cuprins pe loc dobitocul în brață, și au început între dănșii lupta. Cu toate aceste era văzut că lupta nu pute să ție îndelung timp după nepotrivirea luptătorilor, fără o biruință grozavă din partea ursoaicei lucru ce însuși pușcașul îl cunoaște foarte bine. Dar
el hrăne un alt scop spre răzbunare ca să-și scoată cuțitul de vănat din cingătoare și să-l înfingă în dușmanul lui precum au și izbutit cu mare durere și suferință, căci pe cănd fiara să sirgue a-i rădica pielea de pe spinare urlănd de ciudă și de durere că omul îi strănge vărtos coastele, acest din urmă au aflat prilej a-și discleșta o mănă și a scoate cuțitul care îndată i le-au și înfipt în păntece pănă în plăsăle; atunce fiara nemaiputăndu-să ține pe picioare s-au răsturnat îndărăpt și fiind agiunși luptătorii chiar pe sprinceana stăncă i-au alunecat în gios, și pănă în fundul prapastiei s-au dus răstăgolindu-să încleștați, ursoaica cu pușcașul precum eroică moartea înghețasă ghearăle fiarei sălbatice în cărnurile lui.

Acolo bietul pușcaș stălcit și mai omorăt au rămas chinuindu-să de durere pănă de cătră sară, neputându-să rădica de supt povoara ursului pentru slăbăciunea ce ave de atăta sănge ce curge dintr-însul necontenit, cănd din întămplare trecănd alți vănători și apropiindu-să de potică, au auzit gemetele cele înădușite acelui om și l-au scos din prapastie, ducăndu-l la o săhastrie învecinată cu codru unde e-au dat tot agiutorul cuviincios și l-au scăpat de moarte. Această întămplare agiungănd la auzul Domnului, au poroncit să-i deie din Visterie o răsplătire bănească și să-l scutească de toată darea pentru pilda și a altora.”

Sursa: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Biblioteca Digitală

Proclamația lui Al. I. Cuza cu prilejul alegerii sale ca Domn al Moldovei (5 ianuarie 1859)

„Principatele-Unite Moldova și Valahia
Noi Alexandru-Ioan I. Cu mila lui Dumnezeu și voința națională Domnu Moldovii.

La toți de față și viitori Sănătate!

Voința nației prin legiuitul ei organ, Adunarea electivă, Ne-au ales Domn Moldovii! Suindu-ne pe tron cu numele de ALEXANDRU IOAN I, cea întăi datorie a Noastră este de a Ne adresa cătră Voi, iubiților compatrioți, de a Vă dori pace și fericire și de a Vă spune care sănt cugetările și țintirile Noastre.

Înainte de a Ne sui pe tronul la care Ne-au chiemat încrederea Nației, Noi, în fața adunării, am făcut următoriul giurământ:

Giur în numele Prea Sfintei Treimi și în fața Țării mele că voiu păzi cu sfințănie drepturile și interesele Patriei, că voiu fi credincios constituției în textul și în spiritul ei, că în toată Domniea mea voiu privighie la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitănd toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pre cei ce m-au iubit și pre cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decăt binile și fericirea nației Romăne. Așa D-zeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor!

Acest giurămănt arată linia de purtare ce avem a păzi în Domnia Noastră. Guvernămăntul Nostru va fi în toată puterea cuvăntului guvernămăntul precum îl vrea, precum îl statornicește convenția închietă în 7/19 Avgust 1858 între Înalta Poartă Otomană și Puterile garante drepturilor Patriei noastre. Vom fi Domn Constituțional!

Vom respecta toate drepturile Adunării elective și toate stăruințile Noastre vor avea de țel desvoltarea nouelor instituții ce Ne-au recunoscut Evropa, și adevărata și temeinica punere în lucrare a reformelor cerute de citata convenție […]”

Sursa foto: Expoziție temporară de la Muzeul Unirii din Iași (24 Ianuarie 2016).