Arătări de vreo câteva doftorii și meșteșuguri (1831)

Fotocopii după ms. rom. 4353 de la Biblioteca Academiei Române

„Cănd vă mușcă un căine turbat

Să pisază raci vii, apoi să-i arză și să bea scrumul cu vin, că-i va trece. Sau să pui un rac viu la rană, la mușcătură.

Pentru mușcătura de șarpe

Să fierbe busioc negru, cu oțet (…) Să bea cu vin, că nu numai mușcătura șarpelui, ci și limbricii îi curățește din omu.

Pentru negrala dinților

Să iai corn de cerb, să arză bine, pănă să va face alb, apoi să-l pisezi bine, și cu cenușa aceia să freci dinții.

Când dor măselele

Să ei sănburi de măslină uscați și să pisezi mărunt, și să pui într-o (…) adică într-o pipă cu ciubuc nou, și să tragi fumul în gură, că-ți va trece.”

Sursa fotocopiilor: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Anaforaua Obșteștii Adunări către Domnul Moldovei pentru înstrăinarea Basarabiei (1812)

„Uricariul cuprinzător de: hrisoave, anaforale, tratate și alte acte de ale Moldo-Valahiei, de la suta XIV până și din acea a XIX. Sub redacțiunea lui Teodor Codresco. Partea a patra. Iașii. Tipografia Buciumului roman. 1857.

…Iar întru acest chip, toată partea aceea socotindu-să până în Prut, poate fi mai mult decât jumătate de țară, într-un cuvânt tot câmpul și inima țării. Vorbind însă numai pentru cele ce s-au deslipit din trupul Moldaviei, să se știe, că întâiu pentru zahere, când se da din pământul acesta, una sută mii stambol-chile grâu arnăut, și una sută mii stambol-chile grâu cărnău, pentru tertipaturile Constantinopolului, se scotea din ținuturile cele deslipite acum până în Prut, 120.000 – stambol-chile, și numai 80.000 din ținuturile acele care au mai rămas în stăpânirea întrupărei de astăzi a Moldovii. Fiindcă n-au remas alte ținuturi cu plugari, decât numai ținutul Galațului, care este Covurluiu, și al doile Fălciiu, iar apoi o parte din ținuturile Tecuciului, Tutova și Putna, câte un ocol sau câteva sate. Drept aceea, la o înbelșugare de abie se poate scoate, din aceste doă-trei ținuturi mici, un unchiu de zahere, grău cărnău și arnăut; iar întru neînbelșugare, este îndoială de se vor pute îndestula și însuși orașul Iașii și celelalte. Pentru că și câmpul, și plugarii s-au deslipit, și partea remasă, care este Suceava, Neamț, Roman, Bacău, Vaslui, Cârligătura, Botoșanii, Hârlăul, Dorohoi și Herța, bez // cele ce s-au zis mai sus, aceste ținuturi de mult abia pentru hrana lor sămăna popușoi, sau altfeliu de pâine proastă, iar nu grâu și orz, care este pentru îndestularea cabanului împărătesc […]

La noi nevrednicii și acum neputincioșii, nu încape a face îndreptare, iar la puterea și îndurarea preputernicului Dovlet (=Imperiul Otoman), este toată înlesnirea, a face și mângâerea și îndreptarea Moldaviei, care poate fi și cu lipirea în partea remasă a trei-patru ținuturi măcar din Țara Românească, fără a fi atât de simțitori la acea țară a valahiei, această deslipire. Pentru că eată Moldavia după deslipirea ținuturilor până în Prut, nu remâne alta decât mai mică, în numărul lăcuitorilor decât Craiova sau Valahia mică, ce pot să facă un prințipat, cu un venit a birului ce se alege din 5 sau 6 sute mii, cu 50 sau 60 mii de lăcuitori a satelor, ca să dea și bir și să redice și înpliniri de porunci împărătești. Când dar va fi milostivirea a se lipi locul de hotar în Moldavia, până în apa Ialomiții, atunce se poate socoti, că Moldova dobândind câmp și patru ținuturi Slam Râmnic-Buzăul-Săcuenii și Ialomița, și va putea răspunde dările de zaharele, acele care și mai înainte de această pace nenorocită, prin râvna sa, au răspuns și au dat la hrănitoarea împărăție, sau măcar trei ținuturi a Țărei Românești,

Slamul Râmnicul-Buzăul și Ialomița, să se adaogă și să se lipească de sfâșieta Moldovă, ca dobândind o câmpie ce este în ținutul Râmnicului și o parte în Buzeu, să aibă moldovenii cei credincioși unde năzui cu vitele, să aibă țara unde spori în suma zaherelei, și unde adăogi suma izasilor pentru caban; cu adăogirea acestor trei ținuturi care acum sânt resipite și mai mult stricate, prin o bună chibzuire și ocârmuire, viind cei stremutați la locurile lor, și adăogându-să lăcuința, pot să se facă ca 50 mii familii, precum era și mai înainte în vremea liniștirii, și alcătuindu-să birul de la dânsul după trecerea apilor ertării, se crede că se va înplini paguba visteriei Moldovii, adecă a 625 mii lei din birul visterii, și 225 mii din banii răsurilor; sau de va lipsi o a triea parte, va fi nesimțitoare; iar rusumaturile care sânt pentru cheltuelile Domnului, din vădrăritul acestor trei ținuturi, care poate să prindă pe an 6000 lei, din Ocna Săcuenilor și din vămi, oierit, și dejmărit a stupilor care pot să cuprindă toate aceste alte 250 mii lei, se va face îndreptarea păgubirei a fi nesimțitoare…!

Deci de obște aducem cu genunchi plecate, rugăciuni, prin înălțimea ta, Domnul nostru, la pragul preputernicii înpărății, ca precum de la moșii și strămoșii noștri am apucat întregimea

Moldaviei căci altfeliu de nu se va face adăogirea aceasta, cu lacrimile sufletului nostru, noi nu vom fi destoinici a înplini ceririle…

Această a noastră prea plecată arătare, să se aducă la îndurarea Înaltei Porți, căria ne rugăm, și până la hotărâre, să se mijlocească cătră curtea împărăției Rusiei, spre a nu fi opriți pământenii Moldaviei, nici acum – nici mai în urmă, a aduce de la moșiile lor de peste Prut – din pământul Moldovii Besarabia, pâine și vite de pe acelea moșii, pentru întrebuințarea caselor și a politiei aceștia întru care lăcuim. Și să nu rămânem strâmtoriți de a viețuirei cele trebuincioase.

(Iscăliți) Gherasim episcop Romanului – Meletie Episcop Hușului – Costachi Ghica Logofăt – Iordachi Canta Logofăt – Costantin Balș Logofăt, Sandul Sturza Hatman – Grigorie Sturza Visternic – Iordachi Rosăt Rosnovanu Visternic – Lupu Balș Vornic – Dimitrie Sturza Vornic – Costandin Balș Vornic – Alecu Balș Visternic – Grigori Ghica Vornic – Dimitri Bogdan Vornic.
____________
Textul acestei anaforale l-am publicat întocma de pe copia autentică, aflătoare într-un registru vechiu, de pe timpul Domniei lui Calimah Vodă.
T.C.”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași.

Gheorghe Asachi, Itineraru sau Călăuzul la Pion, Iași, 1840

„Dochia și Traian dupre zicerile populare a românilor cu Itinerarul muntelui Pionul de Aga G. Asachi, mădular a mai multor academii. Eșii. La Institutul Albinei. 1840.

Ceahlăul. Aceeași stampă apare și în revista Icoana Lumei (Iași, 1840)

Itineraru sau Călăuzul la Pion.

Vrând a întreprinde călătoria la acest munte, neapărat este a fi însoțit de lăcuitori de munte numiți Plăeși seau Vânători de Alpi, oameni de soiu frumos, purtând strae antice precum se înfățoșază de colona Traiană la Roma. Acești oameni sânt îndresneți, neobosiți, ageri la minte și voioși. Asemene escortă se poate căpăta prin mijlocirea dregătoriilor locale sau prin proprietarii învecinați.

Locurile purcederei sânt Târgul Pietrei sau al Neamțului. De la această dintâiu politie, așezată pe malul stâng al Bistriței, și care este depozitul negoțului lemnelor de durat, duc doă drumuri la Pion. Unul numai pentru pedestri și cai de sercinale, merge de-a lungul riului, și nu îmfățoșază decât numai o cărare având despre o parte stânci, iară despre alta adâncurile Bistriței. Ferul cailor, călcând timp îndelungat, au săpat acolo un fel de scări pentru care acel drum se numește Scăricica. Aceasta este obicinuita trecere a călugărilor, a păstorilor și a oamenilor de la munte, carii se coboară în șes spre a-și cumpăra cele trebuincioase. În această parte se află Mânăstirea Bistrița […]

Din anul 1835, când Pre Înălțatul Domn, s-au suit pe acest munte, săhastrii au sepat oarecare cărări, ce să pot pe alocure încă și acum întrebuința. Aice se părăsesc umbrile cele plăcute a bradului spre a se cățăra pe niște stânci unde nu cresc alta decât fragi și un feliu de pomușoară numită Afine. Suind pe la sgheabul numit al Gardurilor, după o mergire de un ceas, călătoriul agiunge pe culmea muntelui preste care să întinde un podiș de 2000 având în cea mai mare a sa lărgime 600 stânjini. Pământul este coperit de mușchiu elastic, carile s-acufundă sub pasul omului și mai ales a calului. La celalant capăt al culmei se înalță măgura numită Țiclăul, care este foarte greu de suit, și care are în vârf un tăpcean numai de câțiva stânjini unde se află înălțată o cruce și o toacă. Deosebit de această măgură se înalță alăture, în formă de turn, Panaghia, o stâncă de bazalt, care, samănă urzită de o singură vărsătură vulcanică.

În cursul unei zile sănine, lipsite de aburi și de nouri, vederea este de aice frumoasă mai presus de toată descrierea. Din partea Transilvaniei

se descopăr nenumărate vârfuri de munți albastrie învăliți în neguri și îmfățoșind icoana unei mări tulburate și a undelor sale celor legănate. La poalile muntelui despre răsărit se vede Bistrița șerpind pintre codrii negri, pe a căria maluri sânt sămănate mănăstiri și sate, în o depărtare întinsă se zeresc gene prelungite de aburi albii, și acele sânt cursul apelor Moldovei și a Siretului. Noi nu vom întreprinde sarcina cea grea a descrie răsăritul și apusul soarelui: condeiul cel mai maestru nu este în stare a zugrăvi cu nemerire această sțenă măreață, care îmfățoșază armonia cea minunată și totputernicia Ziditoriului! […]”

Sursa: fotocopii de la Biblioteca Academiei Române – filiala Iași