Manual pentru îngrijitorii și îngrijitoarele de bolnavi, București, 1842

„Manual pentru îngrijitorii și îngrijitoarele de bolnavi, pentru îngrijitoarele de femei lehuse, pentru moașe și pentru mume de familie îndeobște. De F. E. Fodere. Profesor de medicină legală în facultatea de medicină din Strasburg, ș.c.l. Tradus în românește și tipărit cu cheltuiala din economiile casei spitalului Sf. Pantelimon, mai cu seamă pentru întrebuințarea școalelor din școala de moșit. Bucuresci, în tipografia lui Eliade. 1842.

Cap 11.
Despre semnele ce deosibesc moartea cea adevărată din cea părută; și despre ceea ce are a face cinevași la aceste împregiurări.

177. Semnele și încercările care dovedesc ființa morții, sunt cele următoare:
1-iu. Stricarea trăsurilor obrazului, chipul cadaveric, cenușiu, ochii scufundați, întunericoși, și cornea cea transparentă acoperită d’o peliță.
2-lea. Trupul se recește treptat până se face ca ghiața, adică d’o temperatură ce // se pare a fi mai jos decât a trupurilor aflate împregiur.
3-lea. Toate mădulările se înțepenesc, cele patru din urmă degete se apropie unul de altul, și se încovoae, și mai totd’auna degetul cel mare se acopere de celelalte întorcându-se spre palmă.
4-lea. Foncsiile inimii, răsuflării, simțirii încetează cu totul, și toate încercările spre a le pune iarăși în mișcare, nu isbutesc.
5-lea. Daca lasă în jos falca de dedesubt, și dacă ardică pleopa cea de sus a ochiului, nici una, nici alta nu mai vine la loc.
6-lea. Daca cercetătorul pune mâna mortului între o lumânare și între ochiul său, nu poate vedea lumina prin ea.
7-lea. Daca pui o ventusă, un sinapismu, sau faci o arsătură pe orice parte a trupului mortului, nu se face nicio înflătură, nici roșață, nici bășicuță.
8-lea. Pelea frecându-se multă vreme de câte cinevași, în loc d’a se muia, se face tare ca unghia vitelor.

9-lea. Partea din năuntru a mâinilor și a tălpilor dovedește o față galbenă ce merge mereu crescând.
10-lea. În sfârșit trupul nu zăbovește a răspândi în odaea în care se află putoarea de stricăciune, ce simte cinevași în salele de anatomie, și care este o începere de ferbere putrezitoare ce nu va întârzia a veni și a complecta toate dovezile.

178. Dipotrivă moartea nu va fi decât părută și vei putea nădăjdui încă o rămășiță de viață, când se vor afla semele următoare:
1-iu. Cât de stricate să fie trăsurile obrazului la unele întâmplări, cât de searbăd să fie cel bănuit de mort, cât de întunericoși să-i fie ochii (înpotrivă la unele morți adevărate, ochii sunt sticloși), obrazul însă mai păstrează încă rămășiță de o fisionomie ce nu aduce spaimă […]”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Iosif Genilie, Principe de geografie pentru tinerimea studioasă, București, 1851

„Principe de geografie pentru tinerimea studioasă. De I. Geniliu. București. În Tipografia Collegiului Național. 1851.”

Din capitolul despre Moldavia

„Capitale și locuri semnate.
I. În Țara de Sus.

Dorohoiul, cap. ținutul Dorohoiu, lângă lacul Dorohoiului. – Mihailenii. – Herța.
Fălticenii, cap. în ținut. Sucevei, cu mare târg la 20 Iulie.
Botoșanii, cap. în ținut. Botoșani, foarte negoțioasă.
Piatra, cap. în ținut. Neamțul, scoate multă lemnărie.
Neamțul, are un minunat spital, și ruine din cetatea Neamțul.
Monastirea Neamțul, pentru părinți; Varaticul, Agapia, pentru maice, sânt populate monastiri, cele mai întâi ale Moldaviei.
Valea Albă sau Răsboenii, loc respectabil, prenumit de la mulțimea oaselor albe, rămase de la eroii ce se luptară cu turcii la 1476, iunie 26.
Bacăul, cap. în ținut. Bacău, pe unde locuesc mulți unguri.
Ocna, unde este întâia sărărie a Moldoviei.
Romanul, lângă Moldova, capit. în ținutul Romanului, pe o câmpie foarte mănoasă, are episcopie.
Târgul Frumos, produce cei mai frumoși pepeni ai țării.
Iașii, cu 66 mii loc., cap. Moldaviei, pe lângă râul Bahluiul. Iașii s-a numit așa de la colonia romană, a Iassilor prenumită, și este

capitala țării de pe la 1565; mai înainte era Suceava.
Edificii și temple sânt: Mitropolia, Trierarhii, Golia, Academia, Galata, Socola, și alte multe palate domnești și private.

II. În Țara de Jos.

Vasluiul, cap. ținut. Vasluiu, ce scoate multă miere.
Hușii, cap. în ținutul Fălciului, aproape de Prut, are o episcopie, și scoate vinuri multe și bune, duzi, mătăsari și tutun mult.
Bârladul, cap. în ținut. Tutovei, scoate săpunuri multe.
Focșanii, lângă un canal din pârâul Milcov, cap. în ținut. Putnei, centrul negoțului dintre principate. *)
Odobeștii, lângă Milcov, renumiți pentru vinurile cele multe și cele mai bune ale Moldaviei.
Tecuciul, cap. în ținut. Tecuciu, care scoate vinuri bune.
Galații, lângă Dunăre, 10 mii loc., cap. în ținut. Cuvurluiului, centrul negoțului moldovenesc: și pentru exportul productelor pământenești, cât și pentru importul celor străine.
____________
*) Ținutul Putnei era al Țării Românești. Trotușul despărția Romania de Moldavia. Pe la anii 1475 Stefan, eroul moldovenesc, bătându-se cu Radul, domnul Romaniei, îl învinse; luă acest ținut, și făcu graniță între principate pârâul Milcovul, care a rămas până acum despărțitor, de peste 400 de ani.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Istoria românilor. Pentru clasa a II-a și a III-a primară și școlile sătești din Principatele-Unite (Iași, 1860)

„Întrebare. Cum se chiamă țeara în care locuești?
Respuns. Țeara în care locuesc se chiamă Principatele-Unite.
– Care este întinderea seau mărimea țerei acesteia și numerul locuitorilor din ea?
– Principatele-Unite au la 8 1/2 milioane de fălci și la 5.000.000 locuitori.
– Dar în care anume parte a Principatelor-Unite locuesti?
– În partea ce să chiamă Moldova seau Romănia de dincoace de Milcov.
– Care-i întinderea Moldovei?
– Toată Moldova la un loc este de 3 1/2 milioane de fălci. Ea se mărginește spre mează noapte cu Prutul ce o desparte de Basarabia; spre răsărit tot cu Prutul ce o desparte de Basarabia de sus; de Basarabia de jos este despărțită, de Ialpug și valul lui Trăian; spre mează

zi cu Marea Neagră, cu Siretul, Dunărea și Milcov, ce vine între Moldova și țera Muntenească; Dunărea desparte pre Moldova de Bulgaria. La apus vin munții Carpați, ce desparte țeara noastră de țeara Transilvaniei și de Bucovina.

– Dar totdeauna Moldova au avut asemene întindere?
– Ba pănă în 1812 era cu mult mai mare.
– Dar pe ce tâmpuri era Moldova mai mare decăt ori când?
– Ea era cu mult mai mare decât acum, sânt la 1700 de ani. Pe atunci ea nu se numia Moldova, ce Dacia. Țeara Daciei cuprindea pe Principatele-Unite și pre Transilvania, Bucovina, Banatul, pre o mare parte din țeara Ungurească, pănă în apa Tisei, și pre Basarabia toată.
– Dar bine țeara aceasta care zici că se chiema Dacia de ce popor era locuită?
– Țeara aceasta era locuită de Daci.
– Va să zică tu care locuiești Moldova, adecă o parte din vechia Dacia, tu ești Dac?
– Ba nicidecât: Eu sânt romăn!
– Dar Romănii nu vin tot de la Daci?
– Nu; Romănii sănt feciorii poporului celui faimos al Romanilor, care era subt împărătorii de la cetatea Romei, din țeara care și astăzi se chiamă tot Italia.
– Dar cum se face că Romănii de la Roma au venit din Italia să se așeze în Dacia? […]”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași (foto: Philippe H. Blasen).