Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Istoria medicinei”

Arătări de vreo câteva doftorii și meșteșuguri (Sibiu, 1794)

Cine nu aude bine, sau aude cam rău
Rade rădiche, pune sare peste dânsa, lasă-o să stea doazeci și patru de ceasuri, apoi stoarce-i zama dintr-însa și bagă în ureche cu bumbac.

Cine are mătrice, sau altă rosătură în pântece
Să stoarcă numai trei picături din balegă de cal proaspătă, și să le bea în vinars, și să se ție cald, să nu răcească.

Pentru tusă
Ia ceapă și o coace în foc, și îți unge tălpile picioarelor cu dânsa.

Pentru păduchi de la vită
Spală-o frumos și apoi o unge cu uleiu de in, că pier păduchii toți […]

Prăfușor când să face ceva la picior, sau de-i umflat
Să iai făină curată patruzeci și opt de dramuri, plumb ars adecă cenușă cu care zămălțuesc olarii șaisprezece dramuri, și să o amesteci cu tărâță de săcară, și să pui pe o pânzătură, să legi la locul cel bolnav, sau pe umflătura picioarelor.

Cerneală frumoasă roșie să faci
Amestecă și freacă adecă chinavar ținabor cu apă cu apă foarte bine, și bagă vreo câteva picături de gălbănuș de ou în lăuntru, și așa o mestecă până când vei vedea că curge din condei lesne […]”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Reclame

Apă minerală de Borsec (articol din Curierul rumânesc, București, 16 sept. 1829)

„Mulți doctori mineraloghi precum și Universitatea Băilor din Austria, după înalta poruncă a M.S. Împăratului, au cercetat apa aceasta și o au găsit foarte folositoare la toate boalele gastricești (ale pântecilui), la multe feluri de vărseturi, la colică, la taenia (un fel de limbric lat), la trânji mucoși și la catare învechite; la slăbiciunea pulmonilor, rânichilor și la catare cheșicești (urusului), la amețeli și dureri de cap, la oprirea fămeilor la lună, la ipohondrie, isterica, podagră (durere de picioare), la orice fel de spuzeală a trupului, la scrofule (un fel de broaște), la friguri cvartane (de a patra zi). Gonește piatra și nisipul.

Pe dinafară folosește și curăță răni vechi sau cangrenoase, scoate putorile rănilor acestora, curăță și întărește dinți și gingiile. În chip de clistir curăță și înlesnește toată trebuința; tot în chipul acesta vindecă și pe femei însercinate de floarea cea albă, și natura oprită o pune la orânduială.

Această apă de Borsec are darul de se poate bea și la mase fiind mistuitoare bucatelor, încât la toate mesele luxoase este întrebuințată. Dosisul ei îl poate hotărî numai dd. doctori, fiindcă numai dumnealor pot să judice pe cei ce au trebuință de dânsa.

Această apă să găsește la Borsec subt direcția domniei lui d. Duldier și Companie; aici, în București, se află la spitalul Colți și la d. Mihel Șteghe, spițerul în dreptul d. Logofătului Belo, la care se află și apă de Olanda sau de Seltăr.”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Nicolae Mavrocordat, Cuvânt contra nicotinei, Iași, 1786

„Cuvânt contra nicotianei de în veci pomenitul și fericitul între morți, prea înțeleptul voivod Nicolae Mavrocordat. Acum pentru prima dată editat în Iașii Moldovii în zilele prea înălțatului și prea iubitorului de cultură voevod Alexandru Ion Mavrocordat, în tipografia fondată de preotul chir Mihail Ro. și chir George Hagi Dinu din Tricala, 1786, August 25.

Inițialele și stema tipografului Mihail Strilbițchi

[…] În adevăr, se produce pe câmpii o buruiană cu foaia lată, care n-a avut vreo denumire de la cei vechi, azi e denumită nicotiana de cei ce o întrebuințează, ea e culeasă foaie cu foaie de oameni, e uscată la căldura soarelui, și după ce umezeala ei a fost disolvată de căldură, devine uscată, și în starea aceasta e răspândită sub forma de legături vânzându-se cu mulți bani, iar după ce se sfarmă de cumpărători se depune într-un mic vas de pământ, de formă încovoiată și care e găurit în două părți, într-o parte se pune materia destinată a fi arsă, iar în partea cealaltă se adaptează un tub lung, fabricat din lemn; pe acesta ținându-l între buze trag prin el fumul buruienei ce arde. Și unii înghit fumul și îl bagă în stomac, transformând pântecele lor în cuptor, iar alții îl dau afară prin nas, iar cei, ca să zicem așa, ce sunt mai cu măsură în vițiu, îl țin puțin în gură și îl dau afară. Dar cine ar putea descrie cât de vătămătoare este pentru oameni această buruiană desgustătoare? […]

Trebuie să acordăm iertare celorlalți cari le procură o oarecare plăcere, însă cei ce întrebuințează nicotiana, cea producătoare de iritație, câtă ocară și dojană nu merită, cari doresc prin un singur obiect să producă plăcere la două simțuri deodată: mirosului și gustului vătămând pe amândouă; gustul prin amărăciune și mirosul prin puturoșenie? Pe lângă aceasta aduc mare vătămare și ochilor prin fumăreală, oprindu-li-se vederea până aproape de picioare, ei se orbesc de bună voie și cu adevărat se scufundă în bezna iadului unde sălășluesc păcătoșii, căci credința e că acesta este întuneric și întunericul învăluește și înconjoară ochii. În adevăr, spune-mi ce altceva este fumul? E întuneric aevea […]

Și a-i vedea pe ei să se scoale desdedimineață și în felul celor cuprinși de o furie teribilă să se învârtească ici colea și întocmai ca câinii de vânătoare să cotrobăiască cu nasul nicotiana spre a se îndopa cu ea și a-și umple măruntaele cu funingine. Dacă cineva le-ar adresa salutul de bună dimineața înainte ca ei să fi gustat nicotiana i-ai vedea atunci urlând ca lupii și aruncând cât de multe insulte celui ce i-a salutat […]

Așadar, deoarece din multe puncte de vedere cuvântul a dovedit în mod strălucit, că nicotiana este extrem de rușinoasă, atât ca nume, cât și ca efecte, că e vătămătoare sufletului și corpului, că e icoana veșnicului iad, tiran neîndurător al celor ce o întrebuințează și pe aceștia că sunt mai sălbatici decât fiarele, mai pofticioși decât femeile gravide și în fine mai nelegiuiți decât tâlharii și pungașii, oricare om cuminte să se abție de la o astfel de buruiană otravă și pe cât poate să abată pe toți de la întrebuințarea ei.”

Sursa foto: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)
Sursa traducerii: Petre Mihăescu, Tutunul în trecutul Țării Românești și al lumii întregi, București, 1931 (pe Dacoromanica)

Post Navigation