Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Istoria medicinei”

Icoana lumei. Foae pentru îndeletnicirea moldo-românilor, Iași, 1846

Nr. 14 din 11 ianuarie

Nr. 14 din 11 ianuarie

„Doftorii de dinți.

Se ei o bucățică de cauciuc (un feliu de gumă elastică), să o moi la flacăra unei luminări, și cald fiind, să pui în dintele cel găunos, pe carile să-l cureți mai nainte. Cauciucul de tot muet de căldură, astupă borta dintelui, și ferește nervele cele simțitoare de atingerea aerului, carile pricinuise durerea.”

Nr. 21 din 2 martie

Nr. 21 din 2 martie

„Planeta Marț.

Acesta este un corp rotund, tunecos. Astă planetă are cea mai mare analoghie cu Pământul nostru. Pre ea se însamnă petele care înfățoșează mările întinse, a cărora color este verziu; rămășița planetei se deosebește prin color roșu, care arată o văpsea de ocra (cărămizie) a pământului seu, din care se vederează că Marțul este cungiurat de o atmosferă. Cătră polurile planetei se văd oarecare pete foarte lucitoare care se puținează în cursul verei sale și se înmulțesc în earna sa, din care se lămurește că acele sânt adunături de gheață ca acele aflătoare pe la polurile noastre. Marț călătorește în ceriu în curs de 686 zile, ear rotirea sa o plinește în 24 ceasuri, 39 minute, 24 secunde. Diametrul seu cel adevărat este de 1.500 mile. Depărtarea sa de la soare 57 milioane de mile. Repegiunea călătoriei sale în noean este de 19.700 mile în un ceas.”

Palmira

„Veduta ruinelor Palmirei” (nr. 21 din 2 martie)

Nr. 25 din 2 aprilie

Nr. 25 din 2 aprilie

„Metamsihozisis. [Reîncarnarea]

Ist cuvânt grecesc însămnează schimbarea lăcașului a petrecerei sufletului. Asemene credință o aveau vechii Indieni, carii socoteau Metampsihosis ca o pedeapsă a sufletului pentru faptele rele plinite în viață și ca un mijloc de curățirea păcatelor, osândindu-să sufletul a petrece în oarecare animal bun seau înrăutățit. De la indieni, astă credință trecu la egipteni, carii credeau că un suflet astfeliu osândit, trebue să petreacă un cerc de 3.000 ani, mai nainte de a se așeza în paradisul celor fericiți. De aici se lămurește nu numai îngrijirea ce încă respectul ce aveau egiptenii pentru tot feliul de animale, închinând pe taurul ca pe zeul Apis, pe cocostârc și pe paserea Ibis &. De aceea prepuind că sufletul a vreunei persoane din familia lor, ar fi petrecând în un câne seau în vreun bou, îi îmbălsăma după moarte aceste animale și le păstra în piramide ca mumii. Icoana înfățoșază un câne și un pește stolit în forma mumiilor.”

Nr. 34 din 11 iunie

Nr. 34 din 11 iunie

Despre volumul capului socotit ca mizloc de a prețui neegalitatea înțălegerei între oameni.

Din zioa în care neștine s-au încredințat că crierul este instrumentul înțălegerei, trebui a se căuta prin toate căile imaginabile dacă înțălegerea este totdeauna proporțională cu întinderea crierului; și neștine se apleacă, precum am zis ca să giudece de pe volumul și de pe configurația crierului prin cercetarea învăliturei lui cei osoasă. Deci, iată ce s-au observat: că cu un craniu mai micșurat cu câteva dim neii (?), neștine rămâne neapărat smintit, și că cea mai mare parte din idioți (proști, nătărăi) se pare că datoresc nedestoinicia lor acestei covârșitoare îngustimi a căpăținei, căci rostul organizației lor nu se deosebește nicicum de organizația celoralalți oameni. Dinpotrivă, oamenii superiori sau cu geniu au adeseori un craniu manin; lucru cunoscut de artistii tuturor timpurilor, precum se vede din icoana ce ni-au lăsat despre cei mai mari oameni, contimpuranii lor.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Pavel Vasici, Neputința și a ei totala vindecare, Brașov, 1846

Pavel Vasici, Neputinta 3„Neputința și a ei totala vindecare cu mijloace simple cercate prin esperiință și aprobate de mulți pătimași. De Dr. P. Vasici, directorul carantinei Timișului. Brașov, 1846. În tipografia lui Ioan Gătt.

Pavel Vasici, Neputinta 5Domniei sale Domnului Georgie Bariț, redactorul Gazetei de Transilvania și a Foaiei pentru minte, inimă și literatură ș.a. și Domniei sale D. pitariu Ioan Maiorescu, profesorul de istorii și inspectorul școalelor centrale din Craiova, bunilor și scumpilor săi prieteni ca unor bărbați ce cu atâta râvnă și nepregetată sârguință asudă pentru propășirea literaturei naționale și cultivarea neamului românesc, închină această cărticică drept odor de recunoștință a întregii nații române și spre semn de cea mai mare stimă.

Autorul.

Pavel Vasici, Neputinta 32Junele, care calcă în lume nepătat de păcatele copilăriei, care acestea are a le // învăța de la amor și gustare, care fără să știe mai mult de soiul frumos, decât ce au auzit de la părinți și învățători, când vine în cercul frumoaselor vezi bine că se află cu totul în altă lume de cum se afla mai nainte, îl întimpină lucruri de care el nainte nici nu gândea. Pept gol, brațe goale, căutături amăgitoare și momitoare, cochetării cu piciorul, cu mâna, și cu alte părți ușor coperite, acestea toate îi întărâtă închipuirea, încălzesc fantasia și îl înviază; toate acestea puteri din afară cășună într-însul o mișcare de simțiciune, de carea el nainte nu avea nici o cunoștință. Se aprinde dară omul întreg, și apoi dacă el va da preste vreo vicleană, vițioasă, preste o fată cu plăcerea amorului cunoscută, sau ar fi atât de nenorocos a cădea în brațele unei nesățioase muieri, atuncea el este fără nici o îndoială perdut, căci acestea nu cunosc cumpătul și jertvesc pe începătoriu atâta, cât el după puțin timp, d’abea se va mai putea mișca, și numai din parte întrema. În timpurile noastre virtutea s-au făcut obiectul batjocurii, glumele cu soiul frumos se mână până la desfrâu, și iată că acestea toate învită pe juni și bărbați spre gustări prea timpurii și fără cumpăt.

Împreunarea trupească este un act, ce priește numai trupului crescut, și în care junele să nu se îndeletnicească înainte de

Pavel Vasici, Neputinta 3320 ani, dacă vrea să se bucure de plăcerea lui până la înalte bătrânețe. Această icoană nu se poate destul zugrăvi înaintea ochilor junelui, orice gustare trupească se va face înainte de 18 ani, putem spune că ia din țânta, ce e hotărâtă trupului a trăi, câte o lună, și de aceea această putere seacă la mulți înainte de al 40-lea an.

Dacă însă nu mai putem a ne înpotrivi boldului naturei, dacă întărâtarea și momeala spre acesta ar fi prea mare, dacă fetele și nevestele stricate și lascive întrec rușinea și statornicia noastră, oh! atuncea să ne păzim barem de abuz, și să nu căutăm a arăta eroism într-însul. Junele care nu se mai poate conteni de la înbrățișarea soiului frumos, să se păzească barem a nu-și îndestula pofta de doaă ori după olaltă, căci de doaă ori e venin, de trei ori se face ciumă prăpăditoare și ce e peste aceasta silință îl înjosește subt dobitoc. O singură silnicie astfeliu cercată îi poate dărâpăna neîntors sănătatea, poate lăpăda în vasele (vinele, arteriile) plămânilor, carii sânt subt acest act foarte încălziți, simburile spre nevindecabila oftică. Și vai cât este cuprinsul nefericirei, ce se naște din aceasta slăbiciune.

La gustarea amorului atât în căsătorie, cât și afară de ea avem a ne păzi de abuz. Deși nu putem prescrie unui sănătos și bine

Pavel Vasici, Neputinta 34păstrat bărbat regula lui Luter de doaă ori pe săptămână, totuș el are de a să păzi cum simte după act cea mai mică slăbiciune, cu atâta mai puțin are a întrebui spre întărâtarea trupească vin, arome, sau mijloace ațițătoare, căci atuncea poate fi sigur, cum că acestea mijloace înainte de a-l înfoca spre lucru, îl vor face și neputincios cu totul; întărâtăciunea spre înbrățișare trebue să rămână numai singurei naturi, și la cei mai flegmatici încât îl poate ațița muierea prin frumuseța și grațiile sale, fără alte întărâtări măiestrite. Iara dacă nevasta sau amoreza ar fi nesățioase, atuncea este mai bine a să trage cu totul de la dânsele, decât a perde cel mai mare tesaur al vieții – sănătatea. Apoi dacă acela ce au fost o vreme răpit de pofta trupească, ar începe a simți urmările ei, atuncea el are a se conteni o vreme cu totul de la gustare, și atuncea nu va simți efectul lor așa tare, căci astfeliu iarăș își va stringe puterile prin contenire […]

Pavel Vasici, Neputinta 36După gustare trupul cere odihnă, mai ales la cei mai slabi, carea îi trebue dată. Un mijloc bun a se întrema după act este acela, a mânca ceva întăritoriu adecă doă gălbinușe de ou în un pahar de vin, cu ceva scorțișoară și zahar; sau zamă de carne cu pesmeți, sau ciocoladă fără aromă. Iară nainte de act, sau când seara este foarte potrivită ca mijloc întăritoriu, următoarea mestecătură (mistură), dacă astfeliu este trupul cu totul sănătos: Ia din apotecă (spițerie) apă de mintă roșie cinci loți, picături de scorțișoară un lot, sirup de coajă de alămâie doi loți, mestecă-le bine laolaltă și le întrebue după plac.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Manual pentru îngrijitorii și îngrijitoarele de bolnavi, București, 1842

Manual pentru ingrijitorii de bolnavi 1„Manual pentru îngrijitorii și îngrijitoarele de bolnavi, pentru îngrijitoarele de femei lehuse, pentru moașe și pentru mume de familie îndeobște. De F. E. Fodere. Profesor de medicină legală în facultatea de medicină din Strasburg, ș.c.l. Tradus în românește și tipărit cu cheltuiala din economiile casei spitalului Sf. Pantelimon, mai cu seamă pentru întrebuințarea școalelor din școala de moșit. Bucuresci, în tipografia lui Eliade. 1842.

Manual pentru ingrijitorii de bolnavi 2Cap 11.
Despre semnele ce deosibesc moartea cea adevărată din cea părută; și despre ceea ce are a face cinevași la aceste împregiurări.

177. Semnele și încercările care dovedesc ființa morții, sunt cele următoare:
1-iu. Stricarea trăsurilor obrazului, chipul cadaveric, cenușiu, ochii scufundați, întunericoși, și cornea cea transparentă acoperită d’o peliță.
2-lea. Trupul se recește treptat până se face ca ghiața, adică d’o temperatură ce // se pare a fi mai jos decât a trupurilor aflate împregiur.
3-lea. Toate mădulările se înțepenesc, cele patru din urmă degete se apropie unul de altul, și se încovoae, și mai totd’auna degetul cel mare se acopere de celelalte întorcându-se spre palmă.
4-lea. Foncsiile inimii, răsuflării, simțirii încetează cu totul, și toate încercările spre a le pune iarăși în mișcare, nu isbutesc.
5-lea. Daca lasă în jos falca de dedesubt, și dacă ardică pleopa cea de sus a ochiului, nici una, nici alta nu mai vine la loc.
6-lea. Daca cercetătorul pune mâna mortului între o lumânare și între ochiul său, nu poate vedea lumina prin ea.
7-lea. Daca pui o ventusă, un sinapismu, sau faci o arsătură pe orice parte a trupului mortului, nu se face nicio înflătură, nici roșață, nici bășicuță.
8-lea. Pelea frecându-se multă vreme de câte cinevași, în loc d’a se muia, se face tare ca unghia vitelor.

Manual pentru ingrijitorii de bolnavi 39-lea. Partea din năuntru a mâinilor și a tălpilor dovedește o față galbenă ce merge mereu crescând.
10-lea. În sfârșit trupul nu zăbovește a răspândi în odaea în care se află putoarea de stricăciune, ce simte cinevași în salele de anatomie, și care este o începere de ferbere putrezitoare ce nu va întârzia a veni și a complecta toate dovezile.

178. Dipotrivă moartea nu va fi decât părută și vei putea nădăjdui încă o rămășiță de viață, când se vor afla semele următoare:
1-iu. Cât de stricate să fie trăsurile obrazului la unele întâmplări, cât de searbăd să fie cel bănuit de mort, cât de întunericoși să-i fie ochii (înpotrivă la unele morți adevărate, ochii sunt sticloși), obrazul însă mai păstrează încă rămășiță de o fisionomie ce nu aduce spaimă […]”

Sursa: Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Post Navigation