Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Istoria medicinei”

Spitalul Sf. Spiridon din Iași în anul 1842

Prefața lucrării lui Ciuciuran Gheorghie, Descrierea celor mai însemnate spitaluri din Germania, Englitera şi Franţia spre întroducerea planului pentru urzirea unui spital central în Iaşi, 1842

„Înainte cuvântare

Înaltul nostru Guvern împărtășindu-mi, prin adresul Epitropiei Spitalelor, din 11 Mai 1841, No. 348, însărcinarea ce pusă asupră-mi ca să fac o călătorie sțientifică prin țerile cele mai țivilizate, spre a cunoaște starea celor mai însemnate Spitaluri, eu însuflețit de dorința ca să fiu folositoriu patriei, cu bucurie am lăsat particularnicile mele interesuri, și m-am pornit fără întârziere în țintirea scopului arătat. Așa am călătorit prin Ghermania, Olanda, Englitera, Belgia și Franția, priimit fiind în tot locul, atât din partea Guvernurilor, cât și din partea Direcțiilor spitalicești, cu îndestulă bună voință. Diși tema mea au fost gre și timpul scurt, totuși m-am silit a aduna notiții, care se poată răspunde așteptărilor Ocârmuirei noastre […]

Capitolul despre Spitalul Sf. Spiridon din Iași

Spitalul se află astăzi în mijlocul politiei pe un local care, diși mai // nainte au fost bun, acum înse are aceste defecte supărătoare: el din afară se găsește lipit de o uliță puturoasă și de o piață plină de gunoiu și de tină; iar lăuntrul acestui local este sădit cu cadavre, pentru că în curgere de 100 ani el au slujit de țintirim oricui au vrut a fi îngropat acolo. Spitalul nu are nicidecum grădină.

Fațada binalelor de căpitenie este acelei pentru secția de sus cătră răsărit, acelei pentru secția de gios cătră apus. Forma binalelor stă într-un șir de odăi, care au din fața lor un coridor deschis, lung și lat, bun numai pentru a întuneca odăile și pentru a păstra și în timpul cel mai lin o tragere de vânt.

O parte din zidiul secției de sus este struncinat de cutremurul ce au fost în anul 1838, și toate reparațiile făcute n-au folosit mult.

Institutul are o sală pentru priimirea bolnavilor cu 10 paturi, șese sale în secția de sus cu 60 paturi și noî odăi în secția de gios cu 70 paturi; peste tot numai 140 paturi! – Aceste sale sânt de feliurite proporții și cuprind unele numai patru, altele până la douăsprezece paturi. Aerisirea odăilor se face prin ventilatori de fer alb așăzați în ferestre, care nu îndestulează salele cu aer proaspăt; încălzirea prin sobe mari care stau în mijlocul salelor și adaog a le împedeca lumina trebuitoare; luminarea prin luminări de seu răle și cât se poate de puturoase, fiindcă bune nu se găsăsc în tot orașul. Paturile sânt de lemn boite cu oloiu, mindirele de pae, saltele nicicum, perina asemene umplută cu pae, plapoma de anghină umplută cu lână, prostirele și fețele perinilor de pânză albă. Garderopa se cuprinde din cămeșă (care se schimbă numai odată pe septămână!), scufie, colțuni, papuci și halat potrivite timpului anului. Deasupra fieșcărui pat stă o tablă neagră pe care sânt însemnate: numele bolnavului, zioa întrărei, numele boalei, leacurile prescrise pe din lăuntru și pe din afară și dieta. Paturile sânt un cot depărtate unul de altul și tot între două paturi este o mesuță pe care stau leacurile, vasul pentru luat doctoriile, un pocal pentru băut apă și scuipitoarea bolnavului; iar în saltariul ei șervetul, cuțitul, lingura și furculița. Blidele sânt acum toate de cositoriu. Barbații sânt deosebiți de femei și amândouă părțile slujite de cătră sexul lor; dar acest personal slujitoriu este rău plătit și îndatorit de a se îngriji el însuși cu pregătirea mâncărei lui, prin care perde mult timp și se găsește împedecat în datoriile slujbei. Feredee nu sânt nicidecum.

Odaea pentru operație lipsește cu totul. Asemene nu se află nici odăi separate.

Sală pentru făcut autopsia morților nu este, ba chear odaea, pentru ținerea lor nu-i potrivită. Fiindcă Institutul nu are Spițeria sa, Spitalul ie leacurile de la un spițeriu din politie ce le dă cu 50 scădere la 100 din taxia austriană.

Bucătăria-i mică și întunecoasă.

Eșitorile sânt departe de sale și din lipsa canalurilor cât se poate de puturoase. Depărtarea lor de sale și nevoea bolnavilor de a merge la dânsele prin coridorul sus însemnat, li pricinuește acestora, mai ales earna, adeseori răceli simțitoare, giunghiuri, așa încât unii se bolnăvesc în spital mai rău decât era când au sosit. Diși sânt cumaruri prin odăi, dar acestea nu se pot da tuturor bolnavilor, căci atuncea putoarea ar fi nesuferită.

Monastirea fiind în ograda Spitalului, și deschisă publicului, este cu greu de a se păstra liniștea trebuincioasă.

Spitalul este supt administrația Epitropiei orânduită de Domnul Stăpânitoriu, și are pentru tratația bolnavilor în secția boalelor interne un medic primariu, un medic asistent și un ipodoftor, iară în secția boalelor externe un hirurg primariu și un ipohirurg. Pentru lucrările canțeleriei Epitropiei, pentru intendanța casei și pentru slujba ogrăzei sânt mai mulți amploiați, scriitori, slujbași a casei; asistentul secției de sus este totodată însărcinat și cu primirea bolnavilor din partea Epitropiei. De câte ori sânt paturi vacante, fieșcare bolnav, de orice nație sau religie, este îndată priimit și căutat cu toată luareaminte, fără nici o plată. În prescrierea leacurilor medicii au dritul de a orândui și medicamentele cele mai scumpe. Mâncarea bolnavilor este bună și se dă în feliurite porții potrivite orânduirei medicilor.

Atât Epitropia cât și doctorii privighează cu scumpătate ca tot Institutul să fie ținut cât se poate de curat.

În cursul anului se tratează până la 1500 bolnavi. Mortalitatea în anii din urmă este opt la sută. Morții se îngroapă afară din oraș, în ținterimul menit spre aceasta, la Moara de vânt.

Nevoea de a se zidi alt spital.

Nevoea de a se face un Spital mai mare și mai bun decât acest de față se vede chear din descrierea celui de astăzi, care are cusururile următoare:

1. Localul diși au fost bun în timpul când s-au urzit Spitalul, căci atuncea era de o parte de centru orașului, acum înse se găsește împresurat de multe binale vecinate, de o piață mârșavă și gunoioasă, precum și de ulița din dos care niciodată nu este uscată, dar oricând foarte puturoasă. Pe lângă aceste, mie mi se pare, că acest loc este și mlăștinos, pentru că apele se scurg din deal, amestecându-se cu feliuritele mârșăvii a uliților, nu pot almintrelea decât a preface și cel mai bun loc în mlaștină […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Icoana lumei. Foae pentru îndeletnicirea moldo-românilor, Iași, 1846

Nr. 14 din 11 ianuarie

Nr. 14 din 11 ianuarie

„Doftorii de dinți.

Se ei o bucățică de cauciuc (un feliu de gumă elastică), să o moi la flacăra unei luminări, și cald fiind, să pui în dintele cel găunos, pe carile să-l cureți mai nainte. Cauciucul de tot muet de căldură, astupă borta dintelui, și ferește nervele cele simțitoare de atingerea aerului, carile pricinuise durerea.”

Nr. 21 din 2 martie

Nr. 21 din 2 martie

„Planeta Marț.

Acesta este un corp rotund, tunecos. Astă planetă are cea mai mare analoghie cu Pământul nostru. Pre ea se însamnă petele care înfățoșează mările întinse, a cărora color este verziu; rămășița planetei se deosebește prin color roșu, care arată o văpsea de ocra (cărămizie) a pământului seu, din care se vederează că Marțul este cungiurat de o atmosferă. Cătră polurile planetei se văd oarecare pete foarte lucitoare care se puținează în cursul verei sale și se înmulțesc în earna sa, din care se lămurește că acele sânt adunături de gheață ca acele aflătoare pe la polurile noastre. Marț călătorește în ceriu în curs de 686 zile, ear rotirea sa o plinește în 24 ceasuri, 39 minute, 24 secunde. Diametrul seu cel adevărat este de 1.500 mile. Depărtarea sa de la soare 57 milioane de mile. Repegiunea călătoriei sale în noean este de 19.700 mile în un ceas.”

Palmira

„Veduta ruinelor Palmirei” (nr. 21 din 2 martie)

Nr. 25 din 2 aprilie

Nr. 25 din 2 aprilie

„Metamsihozisis. [Reîncarnarea]

Ist cuvânt grecesc însămnează schimbarea lăcașului a petrecerei sufletului. Asemene credință o aveau vechii Indieni, carii socoteau Metampsihosis ca o pedeapsă a sufletului pentru faptele rele plinite în viață și ca un mijloc de curățirea păcatelor, osândindu-să sufletul a petrece în oarecare animal bun seau înrăutățit. De la indieni, astă credință trecu la egipteni, carii credeau că un suflet astfeliu osândit, trebue să petreacă un cerc de 3.000 ani, mai nainte de a se așeza în paradisul celor fericiți. De aici se lămurește nu numai îngrijirea ce încă respectul ce aveau egiptenii pentru tot feliul de animale, închinând pe taurul ca pe zeul Apis, pe cocostârc și pe paserea Ibis &. De aceea prepuind că sufletul a vreunei persoane din familia lor, ar fi petrecând în un câne seau în vreun bou, îi îmbălsăma după moarte aceste animale și le păstra în piramide ca mumii. Icoana înfățoșază un câne și un pește stolit în forma mumiilor.”

Nr. 34 din 11 iunie

Nr. 34 din 11 iunie

Despre volumul capului socotit ca mizloc de a prețui neegalitatea înțălegerei între oameni.

Din zioa în care neștine s-au încredințat că crierul este instrumentul înțălegerei, trebui a se căuta prin toate căile imaginabile dacă înțălegerea este totdeauna proporțională cu întinderea crierului; și neștine se apleacă, precum am zis ca să giudece de pe volumul și de pe configurația crierului prin cercetarea învăliturei lui cei osoasă. Deci, iată ce s-au observat: că cu un craniu mai micșurat cu câteva dim neii (?), neștine rămâne neapărat smintit, și că cea mai mare parte din idioți (proști, nătărăi) se pare că datoresc nedestoinicia lor acestei covârșitoare îngustimi a căpăținei, căci rostul organizației lor nu se deosebește nicicum de organizația celoralalți oameni. Dinpotrivă, oamenii superiori sau cu geniu au adeseori un craniu manin; lucru cunoscut de artistii tuturor timpurilor, precum se vede din icoana ce ni-au lăsat despre cei mai mari oameni, contimpuranii lor.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Pavel Vasici, Neputința și a ei totala vindecare, Brașov, 1846

Pavel Vasici, Neputinta 3„Neputința și a ei totala vindecare cu mijloace simple cercate prin esperiință și aprobate de mulți pătimași. De Dr. P. Vasici, directorul carantinei Timișului. Brașov, 1846. În tipografia lui Ioan Gătt.

Pavel Vasici, Neputinta 5Domniei sale Domnului Georgie Bariț, redactorul Gazetei de Transilvania și a Foaiei pentru minte, inimă și literatură ș.a. și Domniei sale D. pitariu Ioan Maiorescu, profesorul de istorii și inspectorul școalelor centrale din Craiova, bunilor și scumpilor săi prieteni ca unor bărbați ce cu atâta râvnă și nepregetată sârguință asudă pentru propășirea literaturei naționale și cultivarea neamului românesc, închină această cărticică drept odor de recunoștință a întregii nații române și spre semn de cea mai mare stimă.

Autorul.

Pavel Vasici, Neputinta 32Junele, care calcă în lume nepătat de păcatele copilăriei, care acestea are a le // învăța de la amor și gustare, care fără să știe mai mult de soiul frumos, decât ce au auzit de la părinți și învățători, când vine în cercul frumoaselor vezi bine că se află cu totul în altă lume de cum se afla mai nainte, îl întimpină lucruri de care el nainte nici nu gândea. Pept gol, brațe goale, căutături amăgitoare și momitoare, cochetării cu piciorul, cu mâna, și cu alte părți ușor coperite, acestea toate îi întărâtă închipuirea, încălzesc fantasia și îl înviază; toate acestea puteri din afară cășună într-însul o mișcare de simțiciune, de carea el nainte nu avea nici o cunoștință. Se aprinde dară omul întreg, și apoi dacă el va da preste vreo vicleană, vițioasă, preste o fată cu plăcerea amorului cunoscută, sau ar fi atât de nenorocos a cădea în brațele unei nesățioase muieri, atuncea el este fără nici o îndoială perdut, căci acestea nu cunosc cumpătul și jertvesc pe începătoriu atâta, cât el după puțin timp, d’abea se va mai putea mișca, și numai din parte întrema. În timpurile noastre virtutea s-au făcut obiectul batjocurii, glumele cu soiul frumos se mână până la desfrâu, și iată că acestea toate învită pe juni și bărbați spre gustări prea timpurii și fără cumpăt.

Împreunarea trupească este un act, ce priește numai trupului crescut, și în care junele să nu se îndeletnicească înainte de

Pavel Vasici, Neputinta 3320 ani, dacă vrea să se bucure de plăcerea lui până la înalte bătrânețe. Această icoană nu se poate destul zugrăvi înaintea ochilor junelui, orice gustare trupească se va face înainte de 18 ani, putem spune că ia din țânta, ce e hotărâtă trupului a trăi, câte o lună, și de aceea această putere seacă la mulți înainte de al 40-lea an.

Dacă însă nu mai putem a ne înpotrivi boldului naturei, dacă întărâtarea și momeala spre acesta ar fi prea mare, dacă fetele și nevestele stricate și lascive întrec rușinea și statornicia noastră, oh! atuncea să ne păzim barem de abuz, și să nu căutăm a arăta eroism într-însul. Junele care nu se mai poate conteni de la înbrățișarea soiului frumos, să se păzească barem a nu-și îndestula pofta de doaă ori după olaltă, căci de doaă ori e venin, de trei ori se face ciumă prăpăditoare și ce e peste aceasta silință îl înjosește subt dobitoc. O singură silnicie astfeliu cercată îi poate dărâpăna neîntors sănătatea, poate lăpăda în vasele (vinele, arteriile) plămânilor, carii sânt subt acest act foarte încălziți, simburile spre nevindecabila oftică. Și vai cât este cuprinsul nefericirei, ce se naște din aceasta slăbiciune.

La gustarea amorului atât în căsătorie, cât și afară de ea avem a ne păzi de abuz. Deși nu putem prescrie unui sănătos și bine

Pavel Vasici, Neputinta 34păstrat bărbat regula lui Luter de doaă ori pe săptămână, totuș el are de a să păzi cum simte după act cea mai mică slăbiciune, cu atâta mai puțin are a întrebui spre întărâtarea trupească vin, arome, sau mijloace ațițătoare, căci atuncea poate fi sigur, cum că acestea mijloace înainte de a-l înfoca spre lucru, îl vor face și neputincios cu totul; întărâtăciunea spre înbrățișare trebue să rămână numai singurei naturi, și la cei mai flegmatici încât îl poate ațița muierea prin frumuseța și grațiile sale, fără alte întărâtări măiestrite. Iara dacă nevasta sau amoreza ar fi nesățioase, atuncea este mai bine a să trage cu totul de la dânsele, decât a perde cel mai mare tesaur al vieții – sănătatea. Apoi dacă acela ce au fost o vreme răpit de pofta trupească, ar începe a simți urmările ei, atuncea el are a se conteni o vreme cu totul de la gustare, și atuncea nu va simți efectul lor așa tare, căci astfeliu iarăș își va stringe puterile prin contenire […]

Pavel Vasici, Neputinta 36După gustare trupul cere odihnă, mai ales la cei mai slabi, carea îi trebue dată. Un mijloc bun a se întrema după act este acela, a mânca ceva întăritoriu adecă doă gălbinușe de ou în un pahar de vin, cu ceva scorțișoară și zahar; sau zamă de carne cu pesmeți, sau ciocoladă fără aromă. Iară nainte de act, sau când seara este foarte potrivită ca mijloc întăritoriu, următoarea mestecătură (mistură), dacă astfeliu este trupul cu totul sănătos: Ia din apotecă (spițerie) apă de mintă roșie cinci loți, picături de scorțișoară un lot, sirup de coajă de alămâie doi loți, mestecă-le bine laolaltă și le întrebue după plac.”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Post Navigation