Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Daci”

Dugonics András despre formarea limbii române și a poporului român la nord de Dunăre (1801)

Coroana Sf. Ștefan

Coroana Sf. Ștefan

Dugonics András, Stăpânirile maghiarilor, atât în vremurile de demult, cât și în cele de acuma

Dugonics András, Stăpânirile maghiarilor, atât în vremurile de demult, cât și în cele de acuma

Stemele Valahiei și Moldovei

Stemele Valahiei și Moldovei

Din capitolul Valáchiáról

Din capitolul Valáchiáról

O parte a soldaților romani din Dacia au fost mutați de împăratul Aurelian la sud de Dunăre pentru a scăpa de atacurile dacilor, „dar acei romani care au rămas în Dacia și-au amestecat limba lor romană cu limba sarmaților [slavilor] și cu aceea a dacilor. În felul acesta, s-a format o limbă aparte, limba română (oláh nyelv), care nu este altceva decât un amestec al limbii latine cu limba slavă și dacică (dákus), iar ei înșiși se numesc și astăzi romani (rómaiak), adică rumuni.”

Sursa traducerii: Melinda Mitu, Sorin Mitu, Ungurii despre români. Nașterea unei imagini etnice, Iași, 2014.
Sursă imagini: Dugonics András, A magyaroknak uradalmaik, mint a régi, mind a mostani üdökben, Pesten és Pozsonyban, 1801.

Anunțuri

Istoria românilor. Pentru clasa a II-a și a III-a primară și școlile sătești din Principatele-Unite (Iași, 1860)

Istoria Romanilor, Iasi, 1860Istoria romanilor 1Întrebare. Cum se chiamă țeara în care locuești?
Respuns. Țeara în care locuesc se chiamă Principatele-Unite.
– Care este întinderea seau mărimea țerei acesteia și numerul locuitorilor din ea?
– Principatele-Unite au la 8 1/2 milioane de fălci și la 5.000.000 locuitori.
– Dar în care anume parte a Principatelor-Unite locuesti?
– În partea ce să chiamă Moldova seau Romănia de dincoace de Milcov.
– Care-i întinderea Moldovei?
– Toată Moldova la un loc este de 3 1/2 milioane de fălci. Ea se mărginește spre mează noapte cu Prutul ce o desparte de Basarabia; spre răsărit tot cu Prutul ce o desparte de Basarabia de sus; de Basarabia de jos este despărțită, de Ialpug și valul lui Trăian; spre mează

Istoria romanilor 2zi cu Marea Neagră, cu Siretul, Dunărea și Milcov, ce vine între Moldova și țera Muntenească; Dunărea desparte pre Moldova de Bulgaria. La apus vin munții Carpați, ce desparte țeara noastră de țeara Transilvaniei și de Bucovina.

– Dar totdeauna Moldova au avut asemene întindere?
– Ba pănă în 1812 era cu mult mai mare.
– Dar pe ce tâmpuri era Moldova mai mare decăt ori când?
– Ea era cu mult mai mare decât acum, sânt la 1700 de ani. Pe atunci ea nu se numia Moldova, ce Dacia. Țeara Daciei cuprindea pe Principatele-Unite și pre Transilvania, Bucovina, Banatul, pre o mare parte din țeara Ungurească, pănă în apa Tisei, și pre Basarabia toată.
– Dar bine țeara aceasta care zici că se chiema Dacia de ce popor era locuită?
– Țeara aceasta era locuită de Daci.
– Va să zică tu care locuiești Moldova, adecă o parte din vechia Dacia, tu ești Dac?
– Ba nicidecât: Eu sânt romăn!
– Dar Romănii nu vin tot de la Daci?
– Nu; Romănii sănt feciorii poporului celui faimos al Romanilor, care era subt împărătorii de la cetatea Romei, din țeara care și astăzi se chiamă tot Italia.
– Dar cum se face că Romănii de la Roma au venit din Italia să se așeze în Dacia? […]”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași (foto: Philippe H. Blasen).

Fragmente despre români în cronica lui Antonio Bonfini (1434-1503)

Antonius Bonfinius, Historica Pannonica sive Hungarica Rerum 1

Despre originea și personalitatea lui Iancu de Hunedoara

Despre originea și personalitatea lui Iancu de Hunedoara

„Acesta s-a născut din tată român (Valacho patre) și mamă greacă; prin destoinicie și virtute a făcut cinste neamului său mai presus de așteptarea tuturor. Se spune că nici părinții lui nu erau de neam obscur. Căci tatăl său – precum se zice – se bucura de vază foarte mare la neamul românilor, care stăpânesc acum locurile geților și ale dacilor și cu drept cuvânt se cred rămășițele colonilor romani, după cum dovedește asemănarea limbii lor. De bună seamă, el și-a sporit autoritatea nu numai prin înțelepciune și printr-o îndelungată experiență, ci prin bogățiile și succesele sale, fiind deprins în necontenite războaie, prin silințele sale militare nu și-a câștigat bogăție mai multă decât faimă. Născut în satul Corvinus își trage spița neamului din familia Corvina a romanilor. Iar mamă-sa, născută între greci, se crede a fi fost răsărită dintr-un neam vechi și împărătesc. Unii îndrăznesc s-o aducă în legătură cu neamul lui Teodosius. A servit de la început cu 12 cai episcopului Dimitrie din Zagreb și doi ani a făcut serviciu militar în Italia sub ducele Filip de Milano. Căci urmând pe Sigismund în Italia, a rămas acolo. Despre Sigismund – căruia i s-a dus vestea că i-ar fi părinte – se spune că l-ar fi adus pe Ioan încă de mic copil din părțile Transilvaniei și pentru buna purtare i-ar fi dăruit moșiile Huniadești, care sunt așezate la granița de către Muntenia, a Transilvaniei. Mai târziu s-a înrudit cu familia Gherebilor. De aici și-a luat de nevastă pe Elisabeta, care a născut pe Ladislau și pe Matia. A fost un bărbat în care se putea recunoaște virtutea cea mai mare a Corvinilor, tot astfel și mărinimia, înțelepciunea și vitejia romană. Avea o înfățișare foarte plăcută și o respectabilă vigoare de ostaș, iar caracterul său blând și distins îi împrumuta imaginea demnității romane.”

Sursa traducerii: Adina Berciu-Drăghicescu, Liliana Trofin, Culegere de documente privind istoria românilor. Secolele IV-XVI. Partea I, București, 2000.

Antonius Bonfinius, Historica Pannonica sive Hungarica Rerum 3

Păstrarea limbii române pe teritoriul fostei Dacii

„Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat asupra provinciei Dacia și asupra poporului roman și asupra regiunii geților împreună cu Panonia, totuși s-a văzut că n-au putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se dezvoltaseră de curând.

Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romană, și ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții cât a limbii. Căci cine nu s-ar minuna – dacă ar sta să socotească desele puhoaie ale sarmaților și goților, și de asemenea ale hunilor, vandalilor și gepizilor și incursiunile germanilor și longobarzilor – că s-au mai păstrat încă până acum la daci și geți (inter Dacos & Getas) rămășițele limbii romane (Romanae linguae vestigia)?”

Sursa traducerii: Maria Holban și colab., Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1968 (pe www.dacoromanica.ro).

Bătălia de la Baia (1467)

Bătălia de la Baia (1467)

„După ce regele restabili pacea în provincie, ieși din Transilvania (Transsylvania) în ziua Sf. Caterina, se îndreptă spre acea parte a Valahiei (in cam Valachia partem), care acum se numește Moldova (Moldaviam nunc dicunt). Aici, stăpânea în toată voia Ștefan voievod (Stephanus Vaivoda). Ca supus al regelui Ungariei, trebuia să plătească toate dările și să împlinească toate poruncile, dar el, scos din minți și crunt din fire, însă zelos și strașnic în război, nu voia să asculte cu nici un chip. Ba, mai întețea și răscoalele din Transilvania, cu gând ca, tulburând liniștea de acolo, să se poată bucura de libertate. Regele află cu cale să pornească prin păduri și prin strâmtori de munți, să readucă pe răzvrătitul valah la ascultare. Prin strâmtorile închise cu arbori și cu câte toate, își deschidea drum cu focul sau cu sabia. După ce, astfel, își făcu drum și ieși mai la larg, își așeză tabăra lângă orășelul Remanuasiar [târgul Roman], pe care valahii îl socotesc for roman. Zidurile acestui oraș sunt de lemn, întărite cu valuri și gropi; pe acolo curge râul Siret […] După ce arsese târgul Roman, pe oriunde mergea, pustia totul, sate și orașe, cu foc și sabie, iar ostașii mânau de dinapoi oameni și turme de vite, cu pradă nespus de mare. A treia zi, ajunse, în sfârșit, la cetatea dăruită unui episcop de frunte, numită de moldoveni Bania [Baia][…]

Antonius Bonfinius, Historica Pannonica sive Hungarica Rerum 5Regele, aici luptându-se în fața cartierului său, împreună cu veteranii, aici cercetând posturile în târg, îndeplini în noaptea aceea datoria celui mai bun soldat și domnitor. Era cel dintâi unde era lupta mai crâncenă, îndemnând pe viteji, dojenind pe cei fricoși, venind în ajutorul liberatorilor. Luptând în tot locul cu cea mai mare vitejie, s-a scăpat pe sine și a scăpat și armata. Când s-a luminat de ziuă, s-au găsit 7.000 de valahi morți, unguri 1.200, ceilalți, însă, în cea mai mare parte, răniți. Ba, ce e mai mult, și regele fu rănit în noaptea aceea de o săgeată getică (sagitta Getica), nu departe de șira spinării, și, deoarece, după ce i-au scos coada săgeții, fierul a pătruns mai adânc în carne, patru ani de zile a dus-o regele în grele suferințe. Și topindu-se rana unde era fierul, acesta se slobozea mereu în jos, până când, în cele din urmă, ieși, aruncat de însuși natura.

S-au luptat în noaptea aceea mai mult pentru viață, decât pentru cinste. Orașele și satele de prin apropiere fură arse și jefuite. Regele, îngreunat de rană, după ce omorî la dușmani până ce îi stinse, se hotărî să treacă în Transilvania și de acolo în Ungaria. Și așa, în ziua de Crăciun, se întoarse la Brașov. Acolo pedepsi mai aspru pe cei vinovați de trădare. Pe Mihail din Țara Românească (Michae(l)em Transalpinum), născut din neam nobil de voievozi, îl condamnă la moarte prin chinuri.

Ațâțătorii răscoalei, Mihail Zekel, Aladarius și Nicolae, al cărui nume de familie este de Visakna, prinși de questor, la porunca regelui, fură purtați pe străzile Clujului, sfâșiați în bucăți cu clești înroșiți și, în sfârșit, li se tăie capul. În urma acestor schingiuiri înfricoșate, atâta groază cuprinse pe cei care conspiraseră cu Rufus, încât o luară la fugă fără copii și fără neveste, spre Polonia sau Moldova. Averile acelora sau au fost trecute în erariul statului, sau au fost date altora ca dar.

Nu plecase încă regele din Transilvania, când primi scrisori rugătoare de la Ștefan, în care acesta mărturisea sincer îndrăzneala și cutezanța sa de a ridica armele păcătoase împotriva maiestății regești, care are atâta putere […]”

Sursa traducerii: Ștefan cel Mare și Sfânt. 1504-2004. Portret în cronică, Sfânta mănăstire Putna, 2004.

Sursa foto: Antonii Bonfinii Historia Pannonica: Sive Hungaricarum Rerum Decades IV, Coloniae Agrippinae (Köln), 1690.

Post Navigation