Proclamația lui Alexandru Ipsilanti către munteni (1821)

„Vestire
Bărbați români! (Άνδρες δάκες)

Astăzi lăsând blagoslovitul pământ al Moldaviei, pășesc în ținutul iubitei voastre patrii. Iubitoriul de dezrobire norod al Moldaviei, cu brațe deschise și cu lucrări de bucurie, m-au priimit. Asemenea cugetări aștept a vedea și la blagocestivii fii ai Valahiei.

Bărbați români! Pornindu-mă unde glasul patriei mele mă cheamă, viu și cătră voi ca un blagovestitoriu al politiceștii voastre dezrobiri și al fericirei. Îndestule veacuri ticăloasa voastră patrie, avându-și grumazul plecat la neomenitul jaf al grozavei obidiri, îș pierdusă și cheia rămășițele dreptăților sale. Căci tirania domnilor voștri vă întunecase cu totul duhovniceștele puteri, și defăimase acea vrednicie a neamului, prin care în veacurile de mai nainte n-ați putut păzi politiciasca voastră nerobire, și a vă înpotrivi îndestui ani la pornirile neînblânziților vrăjmași ai omenirii.

Veacul dar și al dobândirii dezrobirii voastre au sunat. Un mare neam, mare zic și pentru stremoșeștile isprăvi, mare și pentru cea fără asemănare bărbăție la ticăloșiile sale, aleargă în luminoasa cale a dezrobirii sale. Și departe nu iaste a săcera rodurile viteazelor și slăvitelor sale osteneli. Voi, dar, ce-i mai adestați; când veți mai putea găsi mai înlesnitoare îndemănare spre dobândirea acelor de multe veacuri călcate sfintele voastre dreptăți?

Vreme iaste dar, prietinilor români! să vă deșteptați, vreme iaste să simțiți și să cereți acele firești și politicești dreptăți, pă care firea au dăruit omului, și politiceasca însoțire iaste îndatorată a feri și a ocroti. Fiți bine încredințați că au trecut acea vreme întru carea glasul norodului să auzea puțin în urechile stăpânitorilor. Astăzi vedem chiar pă acei stăpânitori ai neamurilor, de a lor bună voe a întoarce noroadelor cuviincioasele lor dreptăți, și a să grăbi ca să îndestuleze dreptele lor doriri.

Bărbați români! Pre cât voiu trece prin ținutul iubitei patriei voastre, cea mai dintâiu îngrijire îm va fi acea ostășească bună orânduială, pre carea este datoriu a păzi un neam însuflețit de vitejile cugetări ale iubirei patriei și a dezrobirei. Sânt dar încredințat că și noi vom întămpina, din parte-vă, cea mai prietenoase priimire, care sânteți datori la niște bărbați ce se sârguesc pentru cea de obște fericire.

În Iaș… Martie 1821

Alexandru Ispilant.”

Sursa foto: Emil Vîrtosu, 1821. Date și fapte noi, București, 1832

Dugonics András despre formarea limbii române și a poporului român la nord de Dunăre (1801)

Coroana Sf. Ștefan

Dugonics András, Stăpânirile maghiarilor, atât în vremurile de demult, cât și în cele de acuma

Stemele Valahiei și Moldovei

Din capitolul Valáchiáról

O parte a soldaților romani din Dacia au fost mutați de împăratul Aurelian la sud de Dunăre pentru a scăpa de atacurile dacilor, „dar acei romani care au rămas în Dacia și-au amestecat limba lor romană cu limba sarmaților [slavilor] și cu aceea a dacilor. În felul acesta, s-a format o limbă aparte, limba română (oláh nyelv), care nu este altceva decât un amestec al limbii latine cu limba slavă și dacică (dákus), iar ei înșiși se numesc și astăzi romani (rómaiak), adică rumuni.”

Sursa traducerii: Melinda Mitu, Sorin Mitu, Ungurii despre români. Nașterea unei imagini etnice, Iași, 2014.
Sursă imagini: Dugonics András, A magyaroknak uradalmaik, mint a régi, mind a mostani üdökben, Pesten és Pozsonyban, 1801.

Istoria românilor. Pentru clasa a II-a și a III-a primară și școlile sătești din Principatele-Unite (Iași, 1860)

„Întrebare. Cum se chiamă țeara în care locuești?
Respuns. Țeara în care locuesc se chiamă Principatele-Unite.
– Care este întinderea seau mărimea țerei acesteia și numerul locuitorilor din ea?
– Principatele-Unite au la 8 1/2 milioane de fălci și la 5.000.000 locuitori.
– Dar în care anume parte a Principatelor-Unite locuesti?
– În partea ce să chiamă Moldova seau Romănia de dincoace de Milcov.
– Care-i întinderea Moldovei?
– Toată Moldova la un loc este de 3 1/2 milioane de fălci. Ea se mărginește spre mează noapte cu Prutul ce o desparte de Basarabia; spre răsărit tot cu Prutul ce o desparte de Basarabia de sus; de Basarabia de jos este despărțită, de Ialpug și valul lui Trăian; spre mează

zi cu Marea Neagră, cu Siretul, Dunărea și Milcov, ce vine între Moldova și țera Muntenească; Dunărea desparte pre Moldova de Bulgaria. La apus vin munții Carpați, ce desparte țeara noastră de țeara Transilvaniei și de Bucovina.

– Dar totdeauna Moldova au avut asemene întindere?
– Ba pănă în 1812 era cu mult mai mare.
– Dar pe ce tâmpuri era Moldova mai mare decăt ori când?
– Ea era cu mult mai mare decât acum, sânt la 1700 de ani. Pe atunci ea nu se numia Moldova, ce Dacia. Țeara Daciei cuprindea pe Principatele-Unite și pre Transilvania, Bucovina, Banatul, pre o mare parte din țeara Ungurească, pănă în apa Tisei, și pre Basarabia toată.
– Dar bine țeara aceasta care zici că se chiema Dacia de ce popor era locuită?
– Țeara aceasta era locuită de Daci.
– Va să zică tu care locuiești Moldova, adecă o parte din vechia Dacia, tu ești Dac?
– Ba nicidecât: Eu sânt romăn!
– Dar Romănii nu vin tot de la Daci?
– Nu; Romănii sănt feciorii poporului celui faimos al Romanilor, care era subt împărătorii de la cetatea Romei, din țeara care și astăzi se chiamă tot Italia.
– Dar cum se face că Romănii de la Roma au venit din Italia să se așeze în Dacia? […]”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași (foto: Philippe H. Blasen).