Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Imaginea femeii”

Să te însori sau nu? (Iași-Brașov, 1843-1844)

Articol din Albina românească, Iași, nr. 93 din 25 noiembrie 1843 (foto: Biblioteca Digitală a Bucureștilor/Dacoromanica)

„Di vom lua aminte cât ține în zilele noastre o femee pe an, și cât de puțin câștigă un barbat, apoi îndată vom vedea di este folositoare o asemene întreprindere. Pe când căsătoria s-au inventat (născocit) în Paradis, pe atuncea nu se afla încă marșand de mode. Eva singură-și făcea fustă din frunze de smochin; Adam era un model de credință congiugală (cătră soția sa). El nu alerga după alte femei, pentru că era numai una. Deci Eva, fără plecare cătră modă, Adam cu credință, înforma o păreche, care putea trăi în Paradis. Unde vei găsi astăzi o asemene păreche? Căci încetând cii căsătoriți a trăi ca în Paradis, îndată trecu de-a dreptul la Iad… Femeea în loc să agiute astăzi bărbatului a purta sarcina vieței, o face de zece ori mai grea. Barbatul este protectorul femeei; dar sermana-i plătește un tribut însemnător. Femeea s-au dat barbatului drept companioană a călătoriei, dar cine dorește a călători cu dame pline de capriții? O femee bună, zice Solomon, este corona barbatului, însă acest Împărat știea cât de greu apasă corona. Barbatul având o bună femee, o socotește de o comoară, însă spre a nu pierde comoara, trebue să o îngropi. Barbatul și femeea fac o companie, în înțălegere neguțitorească, căci di ai lua aceasta în înțelegere militară, apoi femeea se poate socoti în casă ca un regiment întreg. Dar din această companie comerțială ce câștig esă? Copii! Copii! acel capital mâncăcios, acea închizășluire prețuoasă pentru strălucirea și păstrarea numelui nostru. Iată tot ce esă din însoțire, și cel mai folositor lucru ar fi încalte a te însura cu o femee, care să știe să-ți facă bucate, ca să poți zice cel puțin că: ea mă hrănește.

Arsenius.”

Replica din Foaie pentru minte, inimă și literatură, Brașov, nr. 3 din 17 ianuarie 1844 (foto: Biblioteca Digitală BCU Cluj)

„Să întoarcem puțintel foaiea și să mai cercetăm și noi întrebarea de sus. Adâncul scrutator al naturei faimosul Buffon au zis, că căsătoriea este adevărata stare naturală a omului. Nu numai Volter, ci cu dânsul mai toți medicii au descoperit, că sinucigașii, adecă acei desperați carii își iau viața ei înșii, sânt partea cea mai mare oameni ne’nsurați. Intrați în casele nebunilor și veți afla pe cei mai mulți smintiți, nebuni, furioși, de acei bărbați, carii n-au fost căsătoriți. Va să zică starea căsătoriei stâmpără sângele și patimile, mintea o așază și o coace mai bine. După o lege a lui Licurg în republica spartanilor bărbații ne’nsurați nu era suferiți a merge la teatruri și jocuri publice, iar când era siliți a se judeca cu cineva, trebuea să stea goli desbrăcați în fața tribunalului; spartanii avea până și pedepse trupești nu numai asupra ne’nsurărei ci și asupra tărziei însurări(i). În Atina trebuea să fie însurați unii ca aceia, carii voiea a dobândi unele deregătorii de stat, cum generali, oratori ș.a. La romani nu numai că avea în mare cinste pe toți aceia, carii năștea prunci mulți din căsătorie legală, ci le îngăduea și oareșcare scuteli. Iulie Cesar opri pe fetele care trecea de 40 ani, a nu purta mărgăritare nici petrii scumpe, nici a se purta în lectice. În Germania încă s-au păzit multe veacuri măsuri strinse asupra căsătoriilor: în Liubek până în veacul trecut femeile nu-și lua rangul după starea bărbaților lor, ci după anii măritărei. Porunca lui Isus o știți.

Adecă: Institutul căsătoriei în sine socotit nu este întru nimic de vină, dacă multe căsătorii sânt nenorocitoare, ci sânt alte împregiurări blăstămate, care taie în viața soțială publică și privată și mai întâiu de toate este creșterea cea scâlciată și neghioabă, uneori prea mojicoasă, alteori prea rafinată și prea de multe ori demoralizată, pe carea o dăm noi fiilor și fiicelor noastre.

G(heorghie) B(ari)ț”

Anunțuri

Paralelismul omului și al femeii (după Johann Kaspar Lavater)

Estract de fisiognomie, fisionomie și patognomică (circa 1850-1860), adaptare după lucrarea lui Lavater despre fizionomie

Din capitolul „Paralelismul (alăturarea) omului și al femeii”

„Acuș se vedem deosebirea firească ce se află între bărbat și femee.

Femeea are un gust firesc (la curățenie, la frumusețe și la simetrie (potrivitate). Este însă nenorocire că pe dânsa o atrage și o înșeală prea mult aparința (ceea ce este din afară) lucrurilor nelăsând-o se prețuiască meritul lor din năuntru.

Omul se gândește și femeea simte, puterea unuia constă în chipzuire; iar a celiilalte în simțiment.

Puterea ce femeile adesea esersă, numai printr-o căutătură, printr-o lacrămă sau vreun suspin, este mai tare și mai absolut decât a bărbaților…

Între virtuțile femeilor, se pot număra, simțibilitatea, frăgezimea de inimă nescursă, o ardoare de atașament (alăturare) care ajunge, de multe ori, pănă la eroism (vitejie).

Fisionomia femei poartă întipărirea unei sfințenii inviolabile pe care, omul cel onest, face o datorie a o respecta.

Femeile, fiindcă din causa constituțiunii lor se întărâtă lesne, fiind puțin deprinse a se gândi, a raționa și a deosebi bine adevărul, în sfârșit, fiind atrase de simțimentul lor cel natural, se fac foarte lesne fanatice sau superstițioase, din care rătăcire nimic nu le mai poate întoarce.

Pentru ele amoarea cea mai ardinte și amicia cea mai divină se supun prea lesne inconstanții lor: ura acestora este implacabilă (neîmpăcată).

Spiritul omului îmbrățișează totul; iar femeea se ocupă cu amenunturi (amărunturi).

Omul admiră priveliștea unui cer neguros și turburat; iar femeea tremură, auzind bubuirea tunetelor; în sfârșit, când ploaea cade în torente și fulgerile ne nălucesc vederile în puterea nopții și întunerecul cel mai adânc, femeea plânge; iar bărbatul devine mai serios privind minunile Creatorului.

Simțimentului omului pleacă de la imaginațiune; iar al femeii din inimă.
Sinceritatea sau deschiderea inimii femeești se pare oarecum mai liberă decât a bărbatului; când însă o femee este ascunsă, niciodată nu vei pătrunde în inima ei.
În general, putem zice, făr’a greși, că sânt multe femei mai îndulginte (îngăduitoare) mai binevoitoare, crezătoare și mai modeste decât noi.
Acum să alăturăm raporturile (asemănările) fisionomice ale acestor doă sesse.
Constituția omului este mai tare; iar a femeii mai slabă.
Forma omului este mai dreaptă; iar a femeii mai mlădioasă.
Omului umblă cu un pas statornic, femeea calcă cu sfieciune.
Omul contemplă și observă; iar femeea se uită și simte.
Omul are în partagiu (este înzestrat) seriositatea; iar femeea ușurința.
Corpul omului este mai mare și mai larg; iar al femeii mai mic și mai îngust.
Carnea omului este mai tare, a femeii este mai moale.
Pelița omului este mai închisă sau mai neagră; iar a femeii mai mult albă.
Pelea omului este mai sbârcită; iar a femeii mai mult netedă.”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Anton Pann, Înțeleptul Archir cu nepotul său Anadam, București, 1854

anton-pann-archir-si-anadam„Înțeleptul Archir cu nepotul său Anadam. De Anton Pann. Ediția a doa. București, 1854, în Tipografia lui Anton Pann.

archir-si-anadam-135. În sfârșit, tot omul e dator în lume să urmeze la una din aceste trei, adică: sau fă-te ostaș, sau fă-te călugăr, sau te însoară, dar însă ostaș să te faci mai tânăr, călugăr mai bătrân, și să te însori când ajungi în minte coaptă; când poți, adică, să câștigi banii, iar nu când știi numai să-i cheltuiești; că, nevasta noă guri are, nu e precum ți să pare; că, e mult mai bine să zici numai: vai de mine! decât să stați amândoi să strigați: o vai de noi!

36. Când vei vrea să te însori, deschide

archir-si-anadam-2ochii patru, ca să nu aduci pe dracul cu lăutari în casă. Ci, te păzește să nu ei fată frumoasă de neam prost, nevasta lăsată de bărbat, și văduvă care își plânge pe bărbatul cel mort; nici lua de neam mai mare decât tine, ca să nu-ți zică: scol tu să șez eu: nici mai bogată, ca să nu-ți zică: taci tu să vorbesc eu; ci ia mai săracă, ca să-ți zică: fă ce știi tu; că, nevasta nu e cârpă, dacă nu-ți place să o descoși și să o lepezi.

37. Să nu fii temător; că, bărbatul temător își îmvață nevasta curvă, și stăpânul scump sluga hoață.

archir-si-anadam-3Că dacă este ea neam rău, mai bine să păzești crângul cu epurii decât pe dânsa. Toate merg după neam: uită-te la muma sa și cunoaște pe fie-sa. Că, unde a sărit capra o să sară și iada. Și, dacă este fierul rău pe cât îl bați e degeaba, nu faci din el nicio treabă.

Cu aceste și cu alte asemenea după ce îmvăță Archir pe nepotul său Anadam, și după ce de mai multe ori i le repetă, într-o zi îi zice: Fătul meu! eu ca unul ce am îngrijit de a ta creștere, după părerea mea socotită îndestul de bună, și ai ajuns într-o vârstă cât să poți cunoaște și deosebi // albul din negru, dulcele din amar și bunul din rău: am nădejde că-mi vei bucura rămășița zilelor mele și îmi vei odihni bătrânețele, prin urmări înțelepte, în toate pasurile tale după sfătuirile ce ț-am dat […]”

Sursa: Biblioteca Digitală Națională a României

Post Navigation