Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Țara Românească”

Orânduiala înpreunării (București, 1829)

„Lucrarea înpreunării și a vărsării seminții este de la vârsta de doăzeci de ani și până la doăzeci și cinci, de zminteala creșterii și a vârtutii trupului; iar de la vârsta de doăzeci și cinci și până la treizeci este în stare de sănătate de înviorarea și creșterea puterilor lui, când să va urma numai de dooă ori, mult până în trei pe săptămână; de la treizeci și până la vârsta de patruzeci de ani să poate urma înpreunarea numai în dooă rânduri pe săptămână, și este cu viețuire ticluită și hrănitoare, spre dăzmierdarea puterilor trupești; de la patruzeci și până la vârsta de cincizeci de ani

nu să poate urma peste odată pe săptămână, fără de zminteala și slăbiciunea sănătății, iar de la cincizeci și până la vârsta de șaizeci de ani nu să poate urma mai mult decât în dooă rânduri pe lună. Iar de la șaizeci și până la vârsta de șaptezeci nu să poate nici asupri, nici a să adeoga urmarea înpreunării mai mult decât odată pe lună, fără de slăbirea vederii, derăpănarea sănătății și scurtarea vieții, cine nu simte și nu știe aceasta, că să află și în cea mai bună stare de sănătate, după o înpreunare, mai greu și mai trândav la trup și la minte și slăbit ca după o boală.

Peste aceasta trebuește să se înțeleagă și să se păzească la orânduiala înpreunării și stările sănătății trupului bărbătesc și fămeesc, fiindcă să prăsădesc și ele înpreună cu chipurile înpreunătoare, din priveala unuia asupra altuia, ca și semnile cele mai mici ale trupurilor lor, în vremea prinderii pruncului întru zămislire; de aceea dar să se urmeze înpreunarea numai în starea cea mai sănătoasă, cea deșteaptă și veselă, și mai vârtos după odihna

somnului și după mistuiala bucatelor, iar nu îndată după o boală, sau după o frică și mânie, sau în mâhniciune și întristare, spre petrecere de vreme și de urât. Asemenea trebuește, pe lângă acestea, să fie și fămeia curată după curățeniia ei cea din toată luna; și după lăhuziia, sau lepădătură, după de patruzeci de zile curățită, ca și după toată altă înpreunare, fiind acea îngălăciune a ei de mare zminteală a sănătății pruncului.

Nu mai puțin și învederat folos să dovedește, dintr-această arătată orânduială, și cu întrebuințarea și paza soroacelor vremii anului, ce stau în lucrarea Soarelui și a Lunii, și sânt arătate în creșterea luminii lor. Cel mai întâi soroc al vremii de înpreunare este înălțarea Soarelui, ce să începe de la 20 ale lunii Dechemvrie, adecă de la Crăciun, și ține până la 20 ale lui Iunie, aproape de Simpietru, când atunci este zioa cea mai mare, și începe a să coborî Soarele și a să scădea zioa, cu întrarea lui prin zodiile cele rele în noapte, și înpreunarea nu numai de zminteala sănătății și

a frumuseții trupurilor înpreunătoare, ci și a pruncului care să va zămisli dintr-însele.

Cel de-al doilea soroc de vreme al înpreunării este cel după curățeniia firii fămeești, cea din toată luna, care urmează la unile cu zămislirea luminii Lunii și a creșterii ei, iar la altele urmează cu înplinirea și scăderea ei; fiind zămislirea pruncului cea dinaintea ivirii firii fămeești mai în toată vremea greșită și pătimașă, pentru care această vreme și stare fămeiască este a să feri înpreunarea, și mai vârtos cu cât va fi mai aproape de sorocul ei, până va trece și să va curăți; că vai de odrasla care să va prinde în lucrarea firii fămeești, cum și în stare slăbănoagă și neputincioasă de boală, sau uimită de somn și de beție, sau cuprinsă în turburarea valurilor unii patimi […]”

Sursa: Biblioteca Digitală BCU Cluj

Mijloace și leacuri de ocrotirea ciumii, București, 1824

Mijloace și leacuri de ocrotirea ciumii. Alcătuite și întocmite spre ajutoriul și folosul neamului românesc. De Stefan Piscupescul, doftorul politii Bucureștilor Prințipatului Țării Românești.
Să află însemnate, și cu pecetea alcătuitoriului la C. Vasilie, legătoriul de cărți, în hanul sfântului Gheorghie celui Nou. București 1824.

Boala ciumii.

Ciuma iaste duhul morții, de fire foarte înpărțitoriu, și lipitoriu de orice materie, și în grab aprinzătoriu și otrăvitoriu vieții omenești. Acest duh lăcuiaște văzduhul întunerecului, adâncurile, și văile pământului, și țărmurile bălților și apelor. Și stăpânește și zmerduiaște mai vârtos noaptea, când supără și somnul, cu vise grozave, și mai vârtos pe copii, pe cei slăbănogi bărbați și femei, și mai vârtos pe cele lăhuze și însărcinate. Câinii, ce au cel mai desăvârșit organ al mirosului, sâmpt acest duh, și latră, și urlă în văzduh, cum și oamenii cei ce

au petrecut rana ciumii, îl sâmpt din mâncărimea și durerea semnelor lor, și iaste strein Planetului pământului nostru, pe care îl cercetează în deosebite vremi, ca un mosafir, după deosebite întâmplări: să dă de seama cometelor, când trec pe dinaintea câmpiei umbletului pământului, și vin prin preajma ocolului ce-l face înprejurul Soarelui, de să și văd cu o coadă lucedă și noroasă, cărora le zic pre prostime Stele cu coadă. Dar să zămislește acest duh și pre pământ, din putoarea stârvurilor și a mortăciunilor, și să ațâță după războaie și vărsări de sângiuri, cum și după potoape mari, și mai vârtos, după potopul Nilului, din dospirea înpuțiciunii jivinilor lui, pe căldurile verii Eghipetului, de unde apoi să aduce atât cu vântul miezii zili, ce-i zice băltean, prin văzduh, cum și cu mărfuri dintr-un
loc în altul, pe unele mai mult și mai vârtos decât pe altele, și să ține închis în lăzi și în teancuri multă vreme trândav, și mai vârtos în blănărie, în lânărie, și în bumbăcărie, și să trezește mai târziu, decât în 40 de zile, și nu să prinde, nici să ațâță în toată vremea și îndată și de tot omul, ci numai în deosebite stări și întâmplări, și zăstâmpuri de vremi ale lui. Dar când să prinde, să și ațâță numai din zmreduirea unui om, și îndată să hrănește și crește lipiiala, și otrăvirea lui de moarte din om în om, cu o neasemănată iuțime. Și ce iaste mai mult preste acestea de mirare, că începe a să scădea și a să slăbi la iuțeala lipielii și a morții lui, când iaste mai aprins, și mai încins și mai înprăstiiat într-un norod.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)

Radu Paisie, Domnul Țării Românești, invită magistratul orașului Brașov la nunta fiicei sale (circa 1541-1544)

„Cu mila lui Dumnezeu Io Radu, Voevod și Domn. Scriem cinstiților și bunilor noștri prieteni și vecini de aproape, județului și celor 12 pârgari din Brașov, multă sănătate. Și după aceasta, cu voința lui Dumnezeu și a preacuratei Maicii Domnului, m-a miluit Dumnezeu și mi-a dăruit să am în aceste zile o bucurie în adâncul inimei mele și să fiu socru. Până acum în viața mea n-am avut nuntă și n-am fost socru. Cum însă astăzi mi-a dăruit Dumnezeu dar de la prea iubita fiică a Domniei mele, căci de la prea iubitul meu fiu Dumnezeu știe când îmi va dărui o așa veselie ca cea de acum, de la prea iubita fiică a Domniei mele. Deci, vă rog pe domnia voastră ca pe niște prieteni ai noștri, să veniți și domnia voastră, vă chemăm să fiți și domnia voastră împreună cu noi la această veselie ce ni s-a dăruit de Dumnezeu. Și de va vrea Dumnezeu, ziua în care va fi să știți domnia voastră că e să fie la nașterea lui Hristos. Pentru asta vă rugăm pe domnia voastră. Și Dumnezeu să vă bucure. Scris în Decembrie 17.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Documente și regeste privitoare la relațiile Țării Rumînești cu Brașovul și Ungaria în secolul XV și XVI, București, 1902 (pe www.digibuc.ro).

Post Navigation