Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Țara Românească”

Radu Paisie, Domnul Țării Românești, invită magistratul orașului Brașov la nunta fiicei sale (circa 1541-1544)

„Cu mila lui Dumnezeu Io Radu, Voevod și Domn. Scriem cinstiților și bunilor noștri prieteni și vecini de aproape, județului și celor 12 pârgari din Brașov, multă sănătate. Și după aceasta, cu voința lui Dumnezeu și a preacuratei Maicii Domnului, m-a miluit Dumnezeu și mi-a dăruit să am în aceste zile o bucurie în adâncul inimei mele și să fiu socru. Până acum în viața mea n-am avut nuntă și n-am fost socru. Cum însă astăzi mi-a dăruit Dumnezeu dar de la prea iubita fiică a Domniei mele, căci de la prea iubitul meu fiu Dumnezeu știe când îmi va dărui o așa veselie ca cea de acum, de la prea iubita fiică a Domniei mele. Deci, vă rog pe domnia voastră ca pe niște prieteni ai noștri, să veniți și domnia voastră, vă chemăm să fiți și domnia voastră împreună cu noi la această veselie ce ni s-a dăruit de Dumnezeu. Și de va vrea Dumnezeu, ziua în care va fi să știți domnia voastră că e să fie la nașterea lui Hristos. Pentru asta vă rugăm pe domnia voastră. Și Dumnezeu să vă bucure. Scris în Decembrie 17.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Documente și regeste privitoare la relațiile Țării Rumînești cu Brașovul și Ungaria în secolul XV și XVI, București, 1902 (pe www.digibuc.ro).

Dan, pretendent la tronul Țării Românești, constată cruzimile săvârșite de Vlad Țepeș (1459)

„Io Dan voevod, Domn a toată Țara Ungrovlahiei. Să se știe că m-a trimes Craiul Mateaș și am venit în Țara Bârsei, și venit-au județul și pârgarii din Brașov și oamenii bătrâni din Țara Bârsei, care ni s-au plâns, cu inima însângerată ni s-au plâns de cele ce a făcut Drăculea, vrăjmașul nostru, cum el n-a ținut credință stăpânului nostru Craiului și s-a dat turcilor. Acest lucru l-a făcut, cu adevărat învățat de Dracul. Și pe toți neguțătorii din Brașov, din Țara Bârsei, câți s-au fost dus cu pace în Țara Românească, pe acei oameni pe toți i-a prins și le-a luat avutul; dar nu s-a putut sătura numai cu avutul acelor oameni, ci i-a prins pe acei oameni și i-a tras în țapă, pe 41 de inși. Nu i-a fost destul cu acei oameni, ci s-a îndrăcit și mai tare și a adunat 300 de băeți din Brașov și din Țara Bârsei, cari se aflau la Târgoviște și prin toate târgurile din Țara Românească; pe aceștia deci i-a adunat și pe unii i-a pus în țapă, iar pe alții pe foc. Și pe oamenii săi ce erau din Brașov, el i-a chemat pe ascuns la sine. Și-au venit pârgarii din Brașov și mi-au spus despre partea acelor oameni că neguțătorii din Țara Românească au avere la Brașov, iar pârgarii le-au oprit averea și m-au rugat pe mine să le dau povață. Și când am auzit și am înțeles Domnia mea, am chibzuit bine cu boerii mei și mi-am spus cuvântul meu pârgarilor: să ridice acea avere și să-și plătească avutul oamenilor și al celor morți, iar averea aceea să nu se plătească niciodată din Țara Românească. Marfa, care este a neguțătorilor din Țara Românească, să nu se plătească niciodată din Brașov. Scris-am Aprilie în 5.

Io Dan Voevod, din mila lui Dumnezeu Domn.”

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Ioan Bogdan, Relațiile Țării Românești cu Brașovul și cu Țara Ungurească în sec. XV și XVI, vol. I. 1413-1508, București, 1905 (pe www.digibuc.ro)

Alexandru Aldea, Domnul Țării Românești, respinge acuzația de aliere cu turcii (1432)

„† Io Alexandru, Voievod și Domn a toată Țara Ungrovlahiei. Scrie Domnia mea tuturor sibienilor, mari și mici, multă sănătate, ca unor frați ai mei.

Drept aceea, bine să știți când m-a trimis Domnul meu, Craiul, în Țara Românească (Влашкѫ Землѧ), la ocina mea, și pe seama cui m-a lăsat, ca să-mi fie ajutor în nevoie, niciunul din ei n-a căutat cu ochii la nevoia mea, numai ce i-a învățat Dumnezeu pe brașoveni, oameni buni, și au ascultat cuvântul Domnului Crai și au venit și au stat cu capetele lor alături de mine la nevoie. Pentru că dacă va pieri această țară și aceea va pieri și țara Domnului meu, Craiului, nu va avea liniște. Și pentru că am stat împotriva limbilor păgâne, iar voi ne-ați scornit vorbe rele, că ne-am fi lepădat de Domnul Crai și ne-am dat țara turcilor. Drept aceea, noi slujim Domnului Crai și Sfintei Coroane. Și să mă învrednicească Dumnezeu să se apropie Domnul Craiul, ca să stau alături de el; și cine va minți, să-i fută câinii muierea și pe mamă-sa (да кто ще слъгати, да мȢ ебе пьс женѫ и матере мȢ). Eu, dacă m-am și dus la turci, m-am dus pentru nevoia mea și am făcut pace țării, câtă a rămas și vouă tuturor și mi-am scos 3 mii de robi, iar voi spuneți că vreau să prad cu turcii țara domnului meu, a craiului. Să nu dea Dumnezeu să prad eu, ci voi sluji Domnului meu, Craiului, și tuturor creștinilor, cât voi fi în viață, după cum am făgăduit.

Și Dumnezeu să vă veselească.
† Io Alexandru voievod, din mila lui Dumnezeu Domn.”

Pe verso: „Tuturor sibienilor” (Сибинцем въсѣм)

Sursa foto: Arhiva Medievală a României
Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria D. Relații între Țările Române, vol. I (1222-1456), București, 1977 (pe www.digibuc.ro)

Am folosit site-ul Church Slavonic Virtual Keyboard pentru fragmentele în slavonă.

Post Navigation