Vasile Alecsandri, Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu, 1848

Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu

„În numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu!

Fraților romăni din toată Romănia! Vă chem să fiți marturi la nelegiuirile guvernului Prințului Moldovei, Mihail Sturza, carele de patrusprezece ani s-au arătat prin toate faptele sale dușmanul cel mai aprig al nației noastre! Veniți cu toți să protestăm în fața lumei împrotiva sistemului varvar și corrumpător ce au întrebuințat pănă acum acest Domnitor pornit de patimi, spre a ținea Moldova în lanțuri și în întunecime! Veniți cu toți să protestăm în numele Patriei, a Omenirei și a lui Dumnezeu, înprotiva tiraniei machiavelice a acestui om care nu respectează nici Patrie, nici Omenire, nici Dumnezeu!

De 14 ani, Mihail Sturza, stăpănit de nesațiul iubirei de argint, se slujește de măsurele cele mai arbitrare, și de chipurile cele mai nerușinate pentru de a-și îndestula patima răpirei; dar, spre nenorocirea țării, acea patimă este neîndestulată, căci ea nu are hotare.

De 14 ani, Mihail Sturza înarmat cu otrava corrumperei stinge simțirele de omenire și de cinste din inimele supușilor sei, degradează caracterul nației, o comprometează în ochii Evropei și îi dă o direcție care îl duce pe calea peirei.

De 14 ani, Mihail Sturza răstălmăcește și calcă cuprinsul Reglementului Organic în interesul seu particular. El vinde rangurile boieriei; vinde posturile statului de la cele mai mici pănă la cele mai nalte; vinde scaunele clerului; vinde hotărirele judecătorești; vinde măsurile administrative; vinde cinstea, vinde cugetul oamenilor; vinde drepturile Patriei noastre! El vinde orice se poate vinde sau nu, și adună aur peste aur, milioane piste milioane pe care le scoate afară din țeară pentru ca să o sărăcească încă mai mult!

De cănd s-au suit pe tron, Mihail Sturza a luat Moldova în arendă, și așa de strașnic a stors-o în mănele sale părintești, că din venitul de 12.000 galbini ce avea la anul 1834, el au izbutit a avea în zioa de astăzi 1848, un venit de mai mult de 200.000 galbeni.

De când au apucat sceptrul în mănă, Mihail Sturza nemulțămindu-se numai cu înmulțirea averilor sale din averea țării, a țintit necontenit la dărămarea nației noastre. Pe toți oamenii cu iubire de dreptate i-au depărtat din slujbele Statului, sau deși au încredințat posturi la unii din ei, au căutat să-i comprometeze în ochii obștiei, pentru ca nici un Moldovan să nu rămâe nepătat și pentru ca toți să fie instrumenturi oarbe ale patimilor sale. Pe toți bunii patrioți ce s-au împotrivit sistemului său de corrumpere, i-au prigonit și îi prigonește ăncă cu o dușmănie neîmpăcată. Pe mulți răi huliți de opinia publică i-au adunat pe lăngă tronul seu și le-au înlesnit mijloace de prădăciuni fără margini. Pe țarani i-au adus în cea mai crudă și mai jalnică stare prin asupriri nesfârșite, și la cel mai de pe urmă grad de ticăloșie prin biruri grele și rău împărțite. Toate mijloacele de propășire a neamului românesc din Moldova le-au nimicit; școalele le-au lăsat în neîngrijire; Academia din Iași a desființat-o pe jumătate; lanțuri tiparului au pus; foile publice cele mai bune le-au închis; întreprinderile de îmbunătățiri publice le-au oprit! și toate aceste fapte nelegiuite le-au desăvârșit prin poronci arbitrare și împrotivitoare atăt obiceiurilor și pravelilor pământului cât și cuprinsului Reglementului! […]”

Sursa: www.digibuc.ro

François Recordon, Scrisori despre Țara Românească, Paris, 1821 (clima)

„Temperatura din această țară, ca și aspectul ei sunt foarte deosebite după diferitele locuri în care le observi: de pildă aerul este foarte răcoros în munții dinspre miazănoapte, pe când în partea de miazăzi căldura este foarte mare. La București (Bukarest), unde temperatura este moderată, termometrul lui Réaumur, așezat la umbră, se ridică câteodată vara până la 29° și 30° (37.5°C) și coboară iarna până la -12° (-15°C).

Țara Românească (La Valachie) este expusă unor vânturi foarte puternice: cele care bat la începutul verii și care se pornesc de obicei la câteva clipe după asfințitul soarelui, pot fi comparate cu marile furtuni; vârtejul de praf pe care-l ridică, norii întunecați care le însoțesc îngrozesc adeseori pe cei mai slabi de înger, care le iau drept semne prevestitoare

ale unor cutremure de pământ, care nu sunt prea rare aici. S-au produs chiar unele violente în diferite epoci: se pomenește mai ales cel din octombrie 1802, care a lăsat o impresie adâncă asupra românilor (Valaques). Vântul de răsărit, care aproape în toate celelalte părți din Europa aduce secetă, provoacă în Țara Românească ploi îmbelșugate; acestea provin din masele de aer aduse în această țară și care, trecând deasupra Mării negre, vin încărcate cu foarte multe particule de apă ce formează apoi norii și ploile revărsate asupra Țării Românești.

Deși la București sunt ani cu foarte multă zăpadă iarna și ploi foarte bogate primăvara, nu se constată totuși mai multe zile umede decât uscate; aș spune chiar după propriile mele observații atente, că nu cred să fi căzut pe pământul acestui oraș mai mult de 15-16 degete de apă (405-432 mm) în // tot cursul anului 1817 […] Înălțimea medie a barometrului la București este de 27 de degete și jumătate.”

Sursa traducerii: Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, vol. I (1801-1821), București, 2004 (pe www.digibuc.ro)
Sursa imaginilor: François Recordon, Lettres sur la Valachie, Paris, 1821

Modul de viață al țăranilor români din Banat descris de Arthur și Albert Schott (1845)

„Basme valahe”

„Probe alcătuite din propoziții legate logic sprijină afirmația că valaha este precumpănitor romanică. Trimit în această privință la parabola fiului risipitor, pe care Kopitar o citează mai întâi în daco-valahă, apoi în macedo-valahă.

O altă dovadă sunt următoarele fragmente de cântece care se găsesc, de asemenea, la (Eftimie) Murgu și care, după cum spune el, sunt luate din gura poporului de rând. În vreme ce locuitorii de la șes și din orașe s-au înstrăinat de mult de limba și, în genere, de obiceiurile străvechi, poporul de jos, mai cu seamă din ținuturi izolate, le rămâne acestora multă vreme credincios, oferind astfel, pe de-o parte, un sprijin pentru cunoașterea trecutului îndepărtat, pe de alta, celor lucizi din păturile de sus un îndreptar luminos care să-i scoată din rătăcire și să-i readucă pe drumul drept. Puritatea acestor strofe, și deci, aceea a limbii vorbite de oamenii de rând, reiese din faptul că Murgu le-a putut însoți de traducerea lor literală în latină. Deoarece, indiferent de valoarea pe care o au pentru problema noastră, ele pot oferi o lectură plăcută, le-am adăugat, în vederea celor care nu cunosc niciuna din aceste două limbi, traducerea corespunzătoare germană.

4. Psihologie și mod de viață

În calitate de lucrători, deși li s-ar putea aduce numeroase reproșuri, valahii nu aparțin cetățenilor lipsiți de destoinicie. Și mai puțin decât bărbaților ar fi de imputat ceva femeilor, despre care se poate mai degrabă spune că sunt motorul vieții casnice. Femeia valahă toarce, coase, țese, spală, coace, gătește, crește și hrănește copiii, toate astea alături de munca la câmp sau de activitățile lucrative propriu-zise pe care le împarte cu bărbatul. Acesta

își umple timpul, pe care ea îl folosește în gospodărie, cu treburi cetățenești. Aici intră, firește, și lungile dezbateri publice, desfășurate în piața din fața bisericii sau a postului de poliție, în legătură cu soarta comunității, prilej cu care destul de des își găsește locul și popasul la cârciumă.

Dacă valahul are o mare aplecare către dolce farniente și către o viață tihnită de domn, iar la muncă nu se arată nici pe departe atât de voinic și de viguros ca maghiarul, totuși nu i se poate tăgădui eficiența. Căci nici un popor nu cultivă atât de frumos porumbul, acest fruct al cărui nume în dialectul germanei de sud, welschkorn (grâu romanic), îl desemnează ca fiind o moștenire specială a popoarelor romanice; de asemenea, valahul nu cultivă defel cea mai neînsemnată parte din grâul bănățean, binecunoscut în comerț. În ce privește însă pomicultura, în special prunii, n-am văzut pe nicăieri livezi mai frumoase ca la valahii din zona de munte […]”

Sursa traducerii: Arthur și Albert Schott, Basme valahe. Traducere, prefață și note de Viorica Nișcov, Iași, 2003
Sursa imaginilor: Arthur Schott, Albert Schott, Walachische Mährchen, Stuttgart und Tübingen, 1845