Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Istoria dreptului”

Anaforaua marilor boieri hotărâtoare pedepsilor pentru tâlhari, 1783

„Arhiva Românească. Subt redacția lui M. Kogălnicean. Tom II. Iașii. La Cantora Foaiei Sătești. 1845.”

„Arhiva Românească. Subt redacția lui M. Kogălnicean. Tom II. Iașii. La Cantora Foaiei Sătești. 1845.”

arhiva-romaneasca-1„… Al doele. Pe tâlharul ce va fi fur de cai, de boi și de alte furtușaguri mari, când se va prinde întâeași dată în faptă de furtușag, plătind toată paguba, să se pedepsească cu închisoarea temniții, certându-se cu bătae după vinovățiea lui, și trecându-se la condică fapta lui, prin chizășie să se sloboadă. Ear al doele rând de se va prinde, bătându-se pe toate ulițile orașului Iașii, să se trimeată la pedeapsa ocnii, ca să stea acolo cât se va socoti. Ear când și a treea oară se va prinde tot într-aceeași faptă de furtușag, și mai ales cunoscându-se a fi tâlhar rău și nepărăsit de aceste fapte, pe unul ca acesta să se pedepsească earăși cu moarte după hotărirea pravilei. Așijderea și cei ce vor fi gazde tâlharilor ucigași, sau furi,

arhiva-romaneasca-2asemine pedeapsă să ia ca și tâlharii, earăși după a pravilei hotărire. La locul ce se va face furtușag, pe vorniceii și fruntașii satelor de acolo de pin pregiur, să se apuce cu strinsoare ca numaidecât să afle pe furii acia, sau pe gazdele lor. Ear neaflându-i să fie datoare acele sate a plăti toată paguba care se va face, cum și ucidere unde se va face, earăși satele de pin pregiur să fie datoare a da seamă și a găsi pe ucigașii acia, sau pe gazdele lor, fiind lucru știut, că ori ce fel de tâlhar, până nu va avea gazdă, nu poate săvârși fapta sa. Deosebit după poronca Înălțimei Tale ce s-au dat pe la toate țânuturile la ispravnici, pentru cei ce îmblă pin țeară, ori cu ce trebuinți, atât străini, cât și pământeni, să-și ia răvaș de la stăpânul satului, sau de la preot și vornicel; de isnoavă să se dea tare poroncă, ca să se păzească aceasta, și să se urmeze de cătră toți, și în fieștecare sat ce va veni om fără răvaș, să-l cerceteze cu amărunt și să-l ducă înaintea dregătorului acelui țănut, ca să se îndrepteze […]”

Sursa: Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași.

Orânduiala lui Iosif al II-lea pentru vânătoare, Viena, 1786

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-1786„Noi Iosif al doilea din mila lui Dumnezieu ales înpăratul romanilor pururea August, craiul Ghermaniei, Ungariei, Boemiei și celelalte, Arhiduxul Austriei, Duxul Burgundiei și a Lotaringhiei ș.c. ș.c.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-11. Stăpânii apărăturilor de vânat vor fi volnici în locurile de vânat a lor, a hrăni și a ținea tot soiul de vânat cu sărături și cu șuri de fân, sau a-l notri măcar cu ce alt chip. Lângă aceasta au voe deplină și slobozie în toată vremea anului a prinde, a înpușca, a vinde, și a să folosi cu vânatul sau sălbatecul cum le place, ca și cu al său, și ca și cu un dobitoc dumestec care este crescut în măeriște, măcar de ce vârstă să fie acel sălbatec sau mărime și greutate.

2. Fieștecare stăpân a unii vânătorii mai mici sau mai mari, are mai încolo slobozie de a prăsi și a înmulți fasani în pădurile, în luncile, sau în fariurile lor, a stârni cu cânii, a vâna și a goni epuri, și alt sălbatec în ținutul moșiilor lor […]

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-33. Gliganii sau porcii sălbateci să nu să ție, fără numai în livezi de vânat foarte bine îngrădite, ca să nu poată rumpe afară și eși. Când să să afle vreun gligan afară de livada de vânat, atuncea este slobod fieștecăruia, ori în care vreme a anului, a pușca acest feliu de fiară; precum sânt și lupii, vulpile sau alt feliu de fiiare stricătoare, și este slobod fieștecui să-l omoară măcar cu ce chip. Și când să să pue înpotrivă stăpânul vânătoriei sau vânătorii aceluiaș, atuncea trebue să să globească cu 25 de galbini pentru pedeapsa […]

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-66. A pune curse, și a întinde lațuri, și a face gropi pentru lupi, să dă cu adevărat voe fieștecui stăpân de vânătorie pe locul lui. Iară pentru ca să să ferească toată paguba și nenorocul sau năpasta, trebuie să să pue pe lângă aceste niște semne ca acele, care de la toți să să poată lua în samă, și să să poată cunoaște.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-88. Vânătoriia cea mare, și cea mâcă să pot vinde, sau a să da în arândă după plăcere; totuș țăranii și orășenii nu să vor primi la cumpărarea sau luarea în arândă a vânătoriei, fiindcă prin aceasta numai cât s-ar da prilej, ca ei să-ș lenească iconomia, și meșteșugul lor.
oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-1515. Toate pagubele făcute de gadini sălbatece, ori să să facă acele pe locuri de vânătorie a domnului țării, sau pe locurile unui deosăbi moșinaș, în roduri de țarini, în vii, sau în pometuri, trebue îndată să să răsplătească țăranilor supuși după // măsura pagubii, ori cu întoarcerea aceiia roade ce au stricat, sau să răsplătească cu bani.

oranduiala-lui-iosif-ii-pentru-vanatoare-2424. Care leagă și prinde pe un tâlhariu de vânat dobândește 25 de galbini dar, care colac (sau summă pusă pe capul acelui tâlhariu) iarăș trebue să o plătească stăpânii vânătoriei; cărora li să cuvin și gloabele de bani, care să vor trage de pe călcătoriul pravililor vânătoriei în ținutul său.

Însă pe țărani nu trebue să să pue gloabe de bani, ci numai bătae.”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Desființarea vămii dintre Moldova și Țara Românească

„Buletin. Foaie Oficială. Iașii. Duminică în 21 Dechemvrie. 1847.”

„Anul XV. No. 101. Buletin. Foaie Oficială. Iașii. Duminică în 21 Dechemvrie. 1847.”

Actul de Convenție între învecinatele Prințipate a Țării Românești și a Moldovii pe al doile period.

Sorocul mărginit de 7 ani prin Art. 25 din actul Convenției la anul 1835 încheet între învecinatele Prințipate al Țării Românești și a Moldovei, săvârșindu-să la 15 Iulie a anului trecut 1842, și Înaltele oblăduiri a acestor Prințipate pătrunsă de o reciprocă râvnă și dorință, de a să statornici și pe viitoriu legături temeinice și doveditoare de o adevărată și prietinească armonie întru toate cele ce ar privi îndemănatica petrecire a învecinaților lăcuitori din aceste Prințipate, întru cele ce înlesnesc ale lor trebuinți, precum și a obștiei mulțămire în comerțialele relații și transacții, adecă la anul 1842, după întrebuințarea

Buletin Foae Oficiala 2tuturor formelor cerute, au orânduit la hotarul pomenitelor Prințipate o Comisie mixtă de patru mădulări și anume din partea Țării Românești D-lui Logof. al credinții și Cavaler Ioan Manu, și D. Aga și Cavaler Dimitrie Fălcoianul, și din partea Moldovei D. Vorn. Iordachi Pruncu și D. Spat. Asanachi Danul […] iar acum Preaînălțații Domni și oblăduitori acestor două țări, îndemnați de aceiași râvnă și dorință pentru buna și mulțămitoarea petrecire a învecinaților lăcuitori și pentru slobodile relații și transacții comerțiale a tuturor lăcuitorilor din aceste două Prințipate, încredințate oblăduirii Înălțimei lor, și pentru ca să deie un sfârșit temeinic și vecinic tuturor păgubitoarelor înpiedecări, câte cercarea anilor trecuți au lămurit, că ar fi suferit comerțul acestor două Prințipate, după o preurmată înțălegire între Înălțimea lor, și asămănat cu jurnalile încheete de Sfaturile respective, au orânduit din nou întru aceasta o înadinsă Comosie și anume:

Preaînălțatul Domn al Țării Românești pe D. marile Lăgof. al Dreptății și Cavaler Alexandru Vilara, și Preaînălțatul Domn al Moldovei pe Sfatul Administrativ Extraordinar alcătuit de D-lor:
Logof. Drepții și Cavaler Teodor Balș.
Logof. Trebilor din Năuntru și Cavaler Iorgu Ghica (?)
Luminarea sa Beizade Dimitrie Sturza Gheneral Inspector a miliției și Cavaler.
Vel Vist. Vorn. și Cavaler Lascar Cantacuzin.
Secretariul Statului Hat. și Cavaler Nicolai Mavrocordat înpreună și cu Luminarea sa Beizade Nicolai Suțu Logof. și Cavaler.

Carii, asemănat instrucțiilor ce li s-au dat, și într-o unire aflându-se astăzi la 30 Ghenarie 1846, au încheet acest Act de Convenție în cuprinderea mai gios arătată:

Art. 1-iu, Convenția întrăgită la anul 1835, se va păzi cu nestrămutare până la sfârșitul anului 1847, iar de la 1-iu Ghenarie 1848, Convenția dintre amăndouă Prințipatele să închee în articurile următoare:

Art. 2-le, Lăcuitorii satelor și ai orașilor dajnici ce vor dosă dintr-un Prințipat în celălalt, țiganii atât ai Statului în celălalt, cât și boerești, i altor particularnice feță, precum și monastirești ai Valahiei ce aseminea vor fugi, nu numai să deie înapoi, ce și acei care îi vor priimi, să supun a plăti spre osândă îndoită capitație pentru fiecare dajnic lăcuitoriu sau țigan ce-l va sprijeni, și îndată să-l și deie înapoi, fiind și staturile respective îndatorite ca prin Ocărmuirea locului să prinză pe asemine oameni și cu convoi cuviincios, să-i trimată la graniță ca să-i teslimarisască la Ocărmuirea mărginii, sau de vor veni după dânșii gonaci, să li să deie lor agiutoriul cuviincios, asămănat cu cuprinderea de mai sus spre prinderea lor, iar flăcăii dajnicilor lăcuitori ce vor trece dintr-un Prințipat în celălalt ca să se căsătorească vor fi slobozi a să statornici, de vor voi, la locul unde să vor căsători […]

Art. 3-le, Câți lăcuitori dintr-un Prințipat vor trece în celălalt vremelnicește, pentru niscaiva îndeltniciri în folosul lor, sânt datori a ave pasaportul stăpânirii lor, și cu caracterul întru care îl va mărturisă acel pasaport, adecă boeriu cu rang, nobil, neguțitoriu sau dajnic, să-l cunoască oblăduirea învecinatului Prințipat […] aseminea lăcuitori dobândind propietăți nemișcătoare în învecinatul Prințipat, vor dobândi și toate drepturile și folosurile proprietății deopotrivă cu acei adevărați pământeni, răspunzind din parte-le și toate îndatoririle pusă asupra proprietăților legiuite de cătră stăpânirea locului, și asupra proprietății a însuș pământenilor; nu pot însă a ave dreptul votului asemine lăcuitori la alegerile

Buletin Foae Oficiala 3ce să vor face la ținutul unde vor ave proprietatea lor, adecă nici pot fi aleși, nici pot să aleagă, ca unei ce nefiind statornici în Prințipatul acela, firește nu pot dobândi dreptul politicesc.

Art. 4-le, Făcătorii de răle, criminalii Statului, dezertorii și datornicii fiindcă urmează a treci dintr-un Prințipat în celălalt fără pasaporturile stăpânirilor, să se poroncească Ocărmuirelor locale din amândouă Prințipatele, ca unde vor găsă asemine oameni fără de pasaporturi să-i triimață la oblăduirea lor […]

Art. 5-lea, Sătenii de pe hotar de la un Prințipat la altul pentru ale lor câmpenești îndeletniciri, vor ave slobodă trecire, având totdeauna cu dânșii, la orice trecire a lor, răvașele giuraților satelor hălăduirii lor, nefiind îndatoriți ca unii aceștie a lua pasaporturi după cuprinderea Art. 3-le și cu asemine bileturi se-i priimască fără bănueală proprietarii învecinatului prințipat la întocmirea muncii ce vor face cu dânșii […]

Art. 6-le, Lăcuitorii târgurilor mărginale; sânt slobozi pentru casnicile lor trebuinți, a trece pe curgere de trei zile dintr-un Prințipat în celălalt la târgurile megieșite, sau la proprietățile ce ar ave pe margine, precum moșii, vii și altele fără a fi îndatoriți la luare de pasaporturi sau bileturi.

Art. 7-le, Toată plutirea pe apa Seretului va fi slobodă pentru totdeauna de orice dare sub niciun fel de cuvânt, coborind și suind fieșcare Prințipat prin plutire , mărfurile și productele sale cu mergire în Dunăre și întoarcere pe cursul apei Siretului.

Art. 8-le, Mărginirile și vămuirile urmate până acum și care au a se mai urma până la 1-iu Ghenarie 1848, asupra liniei graniței despărțitoare dintre amândoă Prințipatile se desființază, și vor rămâne desființate pentru totdeauna […]”

Sursa: Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

Post Navigation