Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the month “Decembrie, 2015”

Grigore Pleșoianu, Caligrafie, 1829

Grigore Plesoianu, Caligrafie 1„Isvoade de scrisoare frumoasă, au Caligrafie rumânească, franțuzească, rusească, nemțască și grecească. De G. Pleșoianul. Se vând la libreria D. George Petrovici din București, lângă Bărăție. 1829.

Grigore Plesoianu, Caligrafie 2Înștințare.

Limba rumânească nu e necunoscută în Europa, dar scrisoarea ei este de un caracter așa de bizar încât niciun European n-o poate citi. Toate neamurile Europii scriu în rând și cu regulă, numai noi Rumânii ne mândrim de barbarismul scrisului cu aruncături și încurcat, care mai mult se gâcește decât se citește. Poate zice neștine că cu literile slovane nu putem scrie mai frumos; trebuie să suferim așa până când vom îmbrățâșa iarăși p’ale noastre Latinești. Dar eu răspunz că Rușii tot cu literile slovane se slujesc și cu toate acestea au o scrisoare de se pare omului că nu e Rusască ci Franțuzască. Apoi dar noi Rumânii de ce să nu scriem frumos și regulat ca să ne putem citi scrisorile, atât noi cât și striini? Pentru că n-am avut ăl puțin învățătura Grămmăticii și o Caligrafie după care să-și îndrepteze fiecare caracterul condeiului. Această lipsă întristătoare m-a făcut să mă gândesc despre întâmpinarea ei, și docamdată nu putui sluji râvnei mele, iubirii de patrie și dorinții fiilor ei decât cu această Caligrafie mică, dar folositoare, de va fi întrebuințată.

G. Pleșoianul

„Ținerea trupului”

„Ținerea trupului”

Grigore Plesoianu, Caligrafie 4Povățuire pentru țânerea trupului asupra scrisului.

Ca să lucreze cineva cu ispravă, atât bărbat cât și femee meșteșugul scrierii, nu e destul să știe numai formarea literilor ș’a caracterului frumos; face trebuință însă să-și ție și trupul într-o întocmire așa de potrivită cât să nu pătimească îngreuere și osteneală în vremea scrisului. Regulile țânerii trupului sânt cele următoare: să fie așezat pe scaun bine și cu îndemânare; să aibă mâna stângă pe care să razmă și cu care ține hârtia, întinsă pe masă către cea dreaptă, iar pe cea dreaptă în care ține condeiul s-o ție mai depărtată de trup, cu cotul afară de masă; să șază cât să va putea mai drept făr’a se lăsa cu pieptul pe masă, și capul să-l ție prea puțintel plecat spre umărul stâng cu ochii drept dasupra hârtii ca să nu fie silit a se mai suci după rânde. În sfârșit să-și tae condeiul după țânerea ce-i face a scădea pe hârtie au mai drept au mai plecat, și așa va isbuti foarte bine.”

Sursa: Dacoromanica – Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Anunțuri

Giovanni Lorenzo d’Anania, Sistemul universal al Lumii, sau Cosmografia, Veneția, 1582

L'universale fabrica del mondo 1L'universale fabrica del mondo 2„Transilvania, mai întâi numită Dacia, a fost vestită datorită regelui Decebal; astăzi poartă acest nume din cauza mulțimii de păduri care fiind ramificări ale Pădurii Hercinice, o înconjoară din toată părțile; seamănă și ca poziție și ca mărime cu Toscana, este peste măsură de bogată în argint și în orice alt metal.

L'universale fabrica del mondo 3În minele sale apar adesea, ca un lucru vrednic de mirare, niște spiriduși dintre aceia care se numesc silfi pământești și de jos, care – în timp ce se prefac că ajută pe lucrători, ba cu râsete, ba cu cuvinte, și se arată chiar că învârtesc roțile, țin funiile, scurg apa și fac slujbe de acest fel, – își îndeplinesc (deși aceasta nu se vede de loc) gândul lor cel rău, năruind printr-o dreaptă judecată a lui Dumnezeu minele unde pier înăbușiți nenorociții muncitori; și mai sunt și alții (căci sunt demoni de mai multe feluri, – după cum afirmă cei învățați – împreună cu mai marii lor) dar toți care se arată pe dinafară că dau ajutor, și nu fac niciun rău extrinsec, pe dinăuntru nu încetează să vatăme dacă nu sunt opriți neîncetat. Și despre aceștia pretind unii scriitori, care greșesc însă, că aceștia și-ar aștepta mântuirea, dar ei sunt cu toții dușmanii lui Dumnezeu, cu voința de a face rău, cum spun teologii. Această țară are trei feluri de locuitori, pe lângă unguri care sunt în fruntea treburilor și care domnesc ca stăpâni: secuii (Cecoli), românii (Valacchi) și sașii (Sassoni); primii doi văd de agricultură și de vite, ultimii duc o viață orășenească; dintre aceștia, cei mai buni luptători și mai viteji sunt ungurii, dar între ei e puțină dragoste, căci se deosebesc mult ca obiceiuri și grai, fiecare dintre ei servindu-se de al său; dar toți în general sunt criticați pentru cruzimea lor și pentru unele obiceiuri tătărăști. Acolo se află orașele Baia Mare (Bagna), Bistrița (Bestritia), Cluj (Colozoar) și Turda (Torda) și acolo se obișnuiește între soț și soție vinovați de adulter, să-și taie capul unul altuia înaintea judecății; și mai apoi Oradea (Varadino), Alba Iulia (Alba Giulia), Sebeșul Săsesc (Sansebes) și Sibiul (Sibinio), capitala lor unde șade principele lor (!) pe care aceștia îl numesc voievod (Vaiuoda)[…]”

Sursa traducerii: Călători străini despre Țările Române, vol. IV, București, 1972 (pe Dacoromanica).
Sursa foto: Giovanni Lorenzo D’Anania, L’universale fabrica del mondo, overo Cosmografia, Veneția, 1582.

Iulius Barasch, Cursul de igiena populară, București, 1857

Cursul de igiena populara 1„Cursul de igiena populară, dat în lecțiuni publice de duminică în anii 1854 și 1855, în Colegiul Național, de către Dr. Iulius Barach, Profesor de Istoria Naturală la Colegiul Național și la scoala de hirurgie. Seria I-iu. Partea generală, coprinde XII lecțiuni. București. 1857. Tipărit în Tipografia Colegiului Sf. Sava.

Cursul de igiena populara 2Temperamentul melancolic. Deși melancoliea rar se desvoltă la un tânăr și mai mult la omul în vârstă înaintată, însă chiar din tinerețea cea mai fragetă se află semnele începătoare ale acestui temperament, care se va desvolta tocmai pe urmă. Oamenilor de acest temperament le plac singurătatea, sânt d’o simțire adâncă, capabili a se întrista de orice întâmplare neplăcută; pe când sângerosul vede lumea ca învălită în colori de roze, melancolicul o vede învelită în negru; acești oameni au păr negru, coloarea pelei oacheșă bătând ceva în galben, ochii negri, corpul lor rar este gras. Oamenii aceștia nu sânt întocmai răsbunători, dar sânt misantropi; urăsc tot genul omenesc împreună cu chear persoana lor însuși. Sânt capabili a comite un sinucid fără vr’o causă îndestulătoare, numai fiindcă li s-a urât vieața. Sânt supuși mai cu seamă la patima emoroidelor (trânși), la felurimi de indigestiuni, de congestiuni către organile burții, mai cu seamă fiindcă mai  totd’auna oamenii melancolici petrec o vieață sedentară, șăd în casă făcând puține mișcări cu corpu.

Temperamentul flegmatic. Acești oameni sânt grași și groși, au o înțelepciune foarte mărginită, o simțire foarte obtusă, sânt d’o fire egoistă, nu se gândesc decât a-și mulțumi trebuințele lor fizice și animale.

Cursul de igiena populara 3Sânt oameni(i) cei mai fericiți, dacă este ertat a numi fericire, o stare de nesimțire și de stupiditate; pelea lor e albă însă fără espresiune și prin urmare însipid și neplăcut ca orice lucru stupid; moartea lor este, în general, de apoplexie, sau că se topesc în grăsimea lor. Cu toate acestea, rar se găsesc temperamente bine distincte, mai cu seamă temperamentul melancolic când este desvoltat, încetează a fi o stare normală și devine o patimă, adecă o zmintire.

Clima, stațiunea anului și etatea (vârsta) au o influință foarte mare asupra temperamentului. Așa s(pre) e(xemplu) în climele călduroase, și în climele moderate vara, oameni tineri pretutindenea au în temperamentul lor o predominanță sanguinico-holericu, pe când în climele reci iarna, oameni bătrâni au în temperamentul lor oarecare predominanță melancolică sau flegmatică. Dacă cineva voește să facă o comparațiune, între temperamentele și vârsta omului va zice că sântem flegmatici când sântem copii, sângeroși când sântem tineri, holerici când sântem oameni făcuți, și devenim melancolici în bătrânețe; apoi la o vârstă foarte înaintată, iar din nuou devenim flegmatici, căci bătrânețea foarte înaintată este a duoa copilăriă.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Post Navigation