Diplomă de înnobilare și blazon conferită de Mihai Viteazul (Alba Iulia, 1600)

„Noi, Mihail, voievod al Țării Românești, consilier al preasacrei maiestăți imperiale și regești, locțiitor în Transilvania și căpitan general al oștilor aceleiași (maiestăți) dincoace de Transilvania și hotarele părților care-i sunt supuse etc. (Nos, Michael, Valachiae Transalpinae vaivoda, Sacratissimae Caesareae Regiaeque Maiestatis consiliarius, per Transsilvaniam locumtenens et eiusdem cis Transsilvaniam partiumque eidem subiectarum fines exercitus generalis capitaneus etc.) dăm de știre făcând cunoscut prin cuprinsul scrisorii de față tuturora la care li se cuvine, că noi, la rugămintea deosebită făcută nouă în această privință de unii credincioși domni sfetnici ai noștri, apoi luând în adevăr aminte și ținând seama de credința și de slujbele credincioase ale nobilului Gheorghe Ciocănești (Georgium Chiokoniesthj), acum castelan al cetății noastre Jdioara, pe care le-a făcut mai înainte principilor Transilvaniei, predecesorilor noștri, iar acum ni le aduce chiar și nouă cu credință în slujba sa, și pe care ni le va face și ni le va aduce chiar și în viitor, scoțând prin urmare pe același Gheorghe Ciocănești și prin el pe frații săi după mamă, Nicolae, Ioan și Petru, de asemenea Ciocănești, din starea și condiția plebee în care s-au născut și au viețuit până acum, am hotărât să-i socotim, să-i asociem, să-i cooptăm și să-i trecem în rândul și în numărul adevăraților nobili ai acestei țări a Transilvaniei și a Ungariei, după cum îi socotim, îi asociem, îi cooptăm și îi trecem prin scrisoarea de față, hotărând în chip lămurit ca de acum înainte aceiași Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, toți moștenitorii și urmașii lor de ambe sexe, să fie socotiți și cunoscuți drept adevărați și neîndoielnici nobili. Iar spre semnul acestei adevărate și desăvârșite nobilități a lor am dat și am dăruit preaîndurător, cu chibzuință și din cuvenita știință și dărnicie a noastră, pomeniților Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, tuturor moștenitorilor și urmașilor lor de ambe sexe, acest blazon sau însemn de noblețe, anume: stând drept, un scut triunghiular de culoarea cerului, a cărui parte de jos este ocupată de un delușor cu patru brazde verzi de iarbă, în a cărui parte din stânga se află un cerb (reprezentat) în întregime, făcând o săritură mare și a cărui gât este străpuns pieziș de o săgeată; deasupra scutului este așezat un coif militar cu viziera lăsată în jos, împodobit în chip desăvârșit cu pietre prețioase și perle, din care (coif) se ivește deasupra din nou o jumătate de cerb, asemănător cu cel de dinainte, iar din culmea sau vârful coifului cad pe amândouă laturile scutului fâșii sau panglici, de o parte roșii și albe, iar de cealaltă parte de culoarea cerului și aurii și îl împodobesc cum se cuvine, așa cum se vede că toate acestea au fost reproduse și pictate mai lămurit în fruntea sau la începutul acestei scrisori a noastre de către o mână iscusită și prin măiestria pictorului, iar încuviințând și aprobând ca aceștia să poarte și să ducă cu sine pomenitul blazon sau însemn de noblețe – după obiceiul celorlalți adevărați și vrednici (nobili) care folosesc blazon – peste tot, în lupte, în jocuri cu lancea, în turnire, în dueluri, în lupte individuale și la oricare alte îndeletniciri de nobili și oameni de arme, precum și pe sigilii, de asemenea pe steaguri, inele, mantii, case, scuturi, corturi, morminte și îndeobște pe orice fel de lucruri și bunuri, pentru a le purta neștirbit în chip de noblețe, prin care voim să-i declarăm, considerăm, numim și socotim deasupra tuturor oamenilor și a fiecăruia în parte, de orice stare, condiție, demnitate și treaptă ar fi, și să fie în stare și să se poată folosi, împărtăși și bucura pe veci de toate și de fiecare dintre aceste onoruri, milostiviri, privilegii, îngăduințe, libertăți, drepturi și scutiri, precum și de înlesnirile de care se folosesc, se împărtășesc și se bucură în orice chip, de drept și potrivit obiceiului, ceilalți adevărați și născuți, precum și neîndoielnici nobili și oameni de arme ai sus-zisei țări a Transilvaniei și a Ungariei. Spre amintirea și tăria veșnică a cărui lucru am hotărât să dăm și să hărăzim preaîndurător această scrisoare a noastră amintiților Gheorghe, Nicolae, Ioan și Petru Ciocănești, tuturor moștenitorilor și urmașilor lor de ambe sexe, și i-am întărit puterea prin atârnarea sigiliului nostru autentic. Dat în orașul nostru Alba Iulia, în a optsprezecea zi a lunii februarie, în anul Domnului o mie șase sute.

Io Mihail Voevod”

Sursa traducerii: Costin Feneșan, Documente medievale bănățene (1440-1653), Timișoara, 1981
Sursa foto: Biblioteca Academiei Române – catalogul online

Ziarul revoluționar „Poporul suveran”, București, 1848

„Poporul suveran
Gazetă politică și litterară.
Libertate, egalitate, fraternitate
București. Sâmbătă 19 Iunie. Anul 1848

Ținta acestui jurnal este a sprijini drepturile poporului român. Glasul său se va ridica cu energie în contra tiranii; dar nu va rămânea mut nici împotriva poporului când acesta va abuza de libertatea de care se bucură; însă aceasta va fi ca să-l lumine și să-l întoarcă de la orice urmare i-ar compromita libertatea și ar aduce Patria la peire și anarhie. Redacția acestii foi va priimi orice plângere dreaptă a cetățenilor și va face să resune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. Va avea drept țintă asemenea unirea provinciilor române și tot ce va putea duce Româniea la fericire și la mărire.”

Nr. din 19 Iulie 1848

„Unirea Moldovii cu Țara Românească

De la adunarea națională depândă fericirea patriei.
Această adunare trebue să se pătrunză, că una din cestiile principale, este unirea Moldovei cu Țara Românească.

Străbunii noștri au înțeles foloasele unei asemenea uniri. Astfel vedem pe Mihai Bravul redicând arme în contra fraților noștri din Moldova, numai ca să poată ajunge la ținta sa; apoi un Ștefan și alții.

Fanarioții încă înțeleseră importanța aceștii uniri, și temându-se de dânsa, o anulară prin resboaiele ce făcuseră să se aprinză între ambele principate în timpii lui Vasile vodă al Moldavii, Matei Basarab al Țării Române. În fine fanariotul pe de o parte rescolea focul nestins al răsboiului intre ambele principate, ca să ațâțe ura între frați și să slăbească puterea românului; iar pe

de alta întroducea corupția în țară. Ei reusiră.

Acum însă când principul unirii se pune în lucrare de toate națiile, când strein cu strein voiește a se înfrăți, vom fi noi de altă ideie, noi care firește suntem frați și care am declarat frăție, dreptate?

Nu, nu; să lipsească acele barieri ce par că s-au pus în adins ca să oprească frate pe frate a se înbrățișa. Iar una din cestile cele mai importante de care adunarea națională trebue a se pătrunde, să fie aceasta, fiindcă numai aceasta poate să ducă România la mărire și adevărată fericire.”

Sursa: Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.

Mihai Viteazul îl despăgubește pe Antonie Grama, pe care-l prădase pe nedrept (Gura Teleajenului, 26 sept. 1600)

„† Din mila lui Dumnezeu, Io Mihail voievod și domn a toată Țara Românească și al Ardealului și al Țării Moldovei. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele jupanului Antonie Grama și cu fiii săi, câți Dumnezeu îi va lăsa, ca să-i fie satele anume Floceștii de pe Săbar și Budenii de pe Câlniște și Hăreștii și Scroviștea și Curta din județul Vlașca, toate, cu toate hotarele și de peste tot locul din hotar până în hotar.

Pentru că aceste sate și ocine mai sus-scrise le-am cumpărat domnia mea de la megiașii care au avut dedină de la moșii lor, însă cu aspri drepți gata din vistieria domniei mele și fără nici o silă, ci s-au vândut ei de a lor bunăvoie.

Iar apoi, domnia mea, când am intrat și am luat domnia mea Țara Ardealului, domnia mea m-am mâniat pe Antonie Grama cu multă urgie, pentru o pâră ce au pârât guri, limbi mincinoase către domnia mea și am închis domnia mea pe Antonie în turnul cetății Brașovului și am prădat domnia mea, de i-am luat toată marfa lui, hainele și ferecăturile și aspri gata și tot ce a avut, de l-am adus în sărăcie.

Iar apoi, am înțeles domnia mea și am aflat că l-am prădat fără dreptate și cu nimic vinovat și a fost om drept. Și m-am temut domnia mea pentru blestemul lui și al fiilor lui, pentru multa sărăcie ce i-am făcut domnia mea. Și am căutat domnia mea să întorc paguba și prădarea lui.

Însă marfa lui și ferecăturile ce am luat domnia mea de la el nu am avut de unde să le întorc, pentru că fuseseră împărțite și risipite și nimic nu s-a găsit din averile lui.

Iar apoi, când am fost domnia mea cu oștile la Gura Teleajănului să fac luptă cu leșii și moldovenii și tătari cu turci, domnia mea am dat și am miluit pe Antonie Grama cu aceste mai sus-scrise sate, ca să plătesc domnia mea paguba lui, ca să nu am domnia mea blestem, nici fiul domniei mele, Io Necolai voievod , ci am dat domnia mea cu toată voia inimii domniei mele aceste mai sus scrise sate, ca să-i fie ohabă și dedină lui și fiilor și nepoților și strănepoților săi.

Deci am făcut domnia mea această carte să fie la mâna lui. Iar dacă va da milostivul Dumnezeu să calc pe vrăjmașii noștri sub picioarele domniei mele, domnia mea îi voi face și hrisovul domniei mele pe aceste sate mai sus-zise, ca să nu aibă clintire de nimeni în urma domniei mele, ci să aibă pace de către toți. Și altfel să nu fie, după porunca domniei mele.

Și ispravnic însăși spusa domniei mele.
Și eu, Drăghici logofătul, am scris la Gura Teleajănului luna septembrie 26 zile, în anul 7108.
† Io Mihail voievod, din mila lui Dumnezeu, domn.”

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica, seria B. Țara Românească, vol. XI (1593-1600), București, 1975 (pe Dacoromanica. Biblioteca Digitală a Bucureștilor)
Sursa imaginii: Arhiva Medievală a României