Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Limba greacă”

Johann Thunmann, Cercetări asupra istoriei popoarelor din Europa de Răsărit, Leipzig, 1774


„Și valahii de dincolo de Dunăre, pe care grecii îi numesc în derâdere cuțovlahi, sunt necunoscuți. Cunosc istorici de meserie care nu au auzit de existența lor niciodată. Sunt un popor mare și numeros și compun jumătate din populația Traciei și trei sferturi din cea a Macedoniei și Thessaliei. Și în Albania locuiesc mulți. Vorbesc același grai ca și frații lor de dincoace de Dunăre, însă amestecat cu multe cuvinte grecești. Ei nu sunt în niciun chip veniți din Dacia. De 750 de ani sunt cunoscuți sub numele de vlahi și găsim urme ale graiului lor încă din secolul al VI-lea. Se numesc ei înșiși rumani sau rumuni. Grecii îi numesc vlahi, uneori însă îi confundă cu arvaniții. Albanezii îi numesc ciobani. Sunt și astăzi în mare parte nomazi. Au însă și așezări temeinice și cele mai multe orașe ale Traciei de Mijloc, Macedoniei și Thessaliei sunt locuite de valahi.”

Dicționar latin-aromân-albanez-grec

Sursa traducerii: Stelian Brezeanu, Gheorghe Zbuchea (coord.), Românii de la sud de Dunăre. Documente, București, 1997
Sursa Foto: Johann Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der östlichen Europäischen Völker, Leipzig, 1774

Reclame

Proclamația lui Alexandru Ipsilanti către munteni (1821)

„Vestire
Bărbați români! (Άνδρες δάκες)

Astăzi lăsând blagoslovitul pământ al Moldaviei, pășesc în ținutul iubitei voastre patrii. Iubitoriul de dezrobire norod al Moldaviei, cu brațe deschise și cu lucrări de bucurie, m-au priimit. Asemenea cugetări aștept a vedea și la blagocestivii fii ai Valahiei.

Bărbați români! Pornindu-mă unde glasul patriei mele mă cheamă, viu și cătră voi ca un blagovestitoriu al politiceștii voastre dezrobiri și al fericirei. Îndestule veacuri ticăloasa voastră patrie, avându-și grumazul plecat la neomenitul jaf al grozavei obidiri, îș pierdusă și cheia rămășițele dreptăților sale. Căci tirania domnilor voștri vă întunecase cu totul duhovniceștele puteri, și defăimase acea vrednicie a neamului, prin care în veacurile de mai nainte n-ați putut păzi politiciasca voastră nerobire, și a vă înpotrivi îndestui ani la pornirile neînblânziților vrăjmași ai omenirii.

Veacul dar și al dobândirii dezrobirii voastre au sunat. Un mare neam, mare zic și pentru stremoșeștile isprăvi, mare și pentru cea fără asemănare bărbăție la ticăloșiile sale, aleargă în luminoasa cale a dezrobirii sale. Și departe nu iaste a săcera rodurile viteazelor și slăvitelor sale osteneli. Voi, dar, ce-i mai adestați; când veți mai putea găsi mai înlesnitoare îndemănare spre dobândirea acelor de multe veacuri călcate sfintele voastre dreptăți?

Vreme iaste dar, prietinilor români! să vă deșteptați, vreme iaste să simțiți și să cereți acele firești și politicești dreptăți, pă care firea au dăruit omului, și politiceasca însoțire iaste îndatorată a feri și a ocroti. Fiți bine încredințați că au trecut acea vreme întru carea glasul norodului să auzea puțin în urechile stăpânitorilor. Astăzi vedem chiar pă acei stăpânitori ai neamurilor, de a lor bună voe a întoarce noroadelor cuviincioasele lor dreptăți, și a să grăbi ca să îndestuleze dreptele lor doriri.

Bărbați români! Pre cât voiu trece prin ținutul iubitei patriei voastre, cea mai dintâiu îngrijire îm va fi acea ostășească bună orânduială, pre carea este datoriu a păzi un neam însuflețit de vitejile cugetări ale iubirei patriei și a dezrobirei. Sânt dar încredințat că și noi vom întămpina, din parte-vă, cea mai prietenoase priimire, care sânteți datori la niște bărbați ce se sârguesc pentru cea de obște fericire.

În Iaș… Martie 1821

Alexandru Ispilant.”

Sursa foto: Emil Vîrtosu, 1821. Date și fapte noi, București, 1832

Nicolae Mavrocordat, Cuvânt contra nicotinei, Iași, 1786

„Cuvânt contra nicotianei de în veci pomenitul și fericitul între morți, prea înțeleptul voivod Nicolae Mavrocordat. Acum pentru prima dată editat în Iașii Moldovii în zilele prea înălțatului și prea iubitorului de cultură voevod Alexandru Ion Mavrocordat, în tipografia fondată de preotul chir Mihail Ro. și chir George Hagi Dinu din Tricala, 1786, August 25.

Inițialele și stema tipografului Mihail Strilbițchi

[…] În adevăr, se produce pe câmpii o buruiană cu foaia lată, care n-a avut vreo denumire de la cei vechi, azi e denumită nicotiana de cei ce o întrebuințează, ea e culeasă foaie cu foaie de oameni, e uscată la căldura soarelui, și după ce umezeala ei a fost disolvată de căldură, devine uscată, și în starea aceasta e răspândită sub forma de legături vânzându-se cu mulți bani, iar după ce se sfarmă de cumpărători se depune într-un mic vas de pământ, de formă încovoiată și care e găurit în două părți, într-o parte se pune materia destinată a fi arsă, iar în partea cealaltă se adaptează un tub lung, fabricat din lemn; pe acesta ținându-l între buze trag prin el fumul buruienei ce arde. Și unii înghit fumul și îl bagă în stomac, transformând pântecele lor în cuptor, iar alții îl dau afară prin nas, iar cei, ca să zicem așa, ce sunt mai cu măsură în vițiu, îl țin puțin în gură și îl dau afară. Dar cine ar putea descrie cât de vătămătoare este pentru oameni această buruiană desgustătoare? […]

Trebuie să acordăm iertare celorlalți cari le procură o oarecare plăcere, însă cei ce întrebuințează nicotiana, cea producătoare de iritație, câtă ocară și dojană nu merită, cari doresc prin un singur obiect să producă plăcere la două simțuri deodată: mirosului și gustului vătămând pe amândouă; gustul prin amărăciune și mirosul prin puturoșenie? Pe lângă aceasta aduc mare vătămare și ochilor prin fumăreală, oprindu-li-se vederea până aproape de picioare, ei se orbesc de bună voie și cu adevărat se scufundă în bezna iadului unde sălășluesc păcătoșii, căci credința e că acesta este întuneric și întunericul învăluește și înconjoară ochii. În adevăr, spune-mi ce altceva este fumul? E întuneric aevea […]

Și a-i vedea pe ei să se scoale desdedimineață și în felul celor cuprinși de o furie teribilă să se învârtească ici colea și întocmai ca câinii de vânătoare să cotrobăiască cu nasul nicotiana spre a se îndopa cu ea și a-și umple măruntaele cu funingine. Dacă cineva le-ar adresa salutul de bună dimineața înainte ca ei să fi gustat nicotiana i-ai vedea atunci urlând ca lupii și aruncând cât de multe insulte celui ce i-a salutat […]

Așadar, deoarece din multe puncte de vedere cuvântul a dovedit în mod strălucit, că nicotiana este extrem de rușinoasă, atât ca nume, cât și ca efecte, că e vătămătoare sufletului și corpului, că e icoana veșnicului iad, tiran neîndurător al celor ce o întrebuințează și pe aceștia că sunt mai sălbatici decât fiarele, mai pofticioși decât femeile gravide și în fine mai nelegiuiți decât tâlharii și pungașii, oricare om cuminte să se abție de la o astfel de buruiană otravă și pe cât poate să abată pe toți de la întrebuințarea ei.”

Sursa foto: Biblioteca Digitală a Bucureștilor (Dacoromanica)
Sursa traducerii: Petre Mihăescu, Tutunul în trecutul Țării Românești și al lumii întregi, București, 1931 (pe Dacoromanica)

Post Navigation