Foaia Duminecii, Brașov, Ianuarie-Iunie 1837

„Foile Duminecii spre Înmulțirea cei de obște folositoare cunoștințe. Alcătuite de o Soțietate de Învățați. În taotă Sâmbăta ivite. A jumătate de An a Scripturii 26 Numeri de la 2 Ianuarie pănă la sfârșitul lui Iunie 1837. Cu cheltuiala a D. Rudolf Orghidan. Brașov. S-au tipărit în Tipografia a lui Ioann Gătt, 1837.”

8 Ianuarie 1837. „Munții cei alunecoși de gheață în Rossiia.”

„Foaia Duminecii spre Înmulțirea cei de obște folositoare cunoștințe, alcătuită de o Soțietate acelor învățați.

4)(Să iveaște în toată Sâmbăta)(Ianuarie 23. 1837)
Jumătatea de Anul a Scripturii 26 Num. cu 70-80 chipuri de preț 2 fl. în argint.

Șarpele Idolesc (Boa Constrictor).

În părțile mărilor, unde lumea hearălor poartă haracterul celor mai mari, au făcut firea și pre șerpii cu deosebită puteare și frumseațe. Însă numitul Șarpe Idolesc sau Înpăratul Șerpilor covârșește pre toți șerpii de uriași, și care să țin de soiul lor. Acest Șarpe Idolesc are un cap rătund lungueț, și pre spinare are fața cea mai frumoasă […]”

6 Februarie 1837.

„Eschimoșii.

Acest norod, care lăcuiaște la portul cel dinafară de la Labrador, este cu adevărat un soiu de oameni deosebiți, carii să văd a fi rânduiți să trăiască pururea în zăpadă și în gheață, și să umble cu urși cei de gheață, și cu vulpile ceale albe pre câmpurile cele de zăpadă nevăzute […]”

20 Februarie 1837. „Jertfa druidilor.”

27 Februarie 1837. „Corabiia – Vaporul.”

1 Mai 1837.

„Pedeapsa robilor.

Această istorie ce să povesteaște în jos, este întemeiată prin adevăr, sau scos din niște scrisori englezești.

După ce am trecut noi de la portu S. Thoma, am apucat să meargem cătră insola S. Coix, iar căpitanul au poruncit unui Negăr tânăr, să să sue în vârful catargului să ia steagul jos, și când l-au dezlegat ș-au pierdut ținerea și au căzut în mare. Au strigat să-i dea ajutoriu, dar nemilostivul căpitan n-au vrut să trimiță cinul, să-l scoață din apă. Iar câinele căpitanului văzând pre săracul rob în apă, au sărit din corabie și au apucat pre tânărul de mână. Au strigat căpitanul de multe ori pă câinele, însă nu l-au ascultat a să întoarce înapoi. Dat temându-să să nu să prăpădească câinele, așa au trimis un cin în care au eșit tânărul afară la scăpare,// însă după ce s-au suit în corabie, l-au bătut foarte rău, fără nicio milă, pentru ce au pierdut steagul.”

5 Iunie 1837.

„Carul cel iute englezesc sau Lilvaghen.

Întră toate lucrurile Țării Englezești nimic nu îndestulează pre călătorii mai mult, decât curățeniia drumurilor Țării și podoaba carălor de obște. Că pre căile ceale cu năsip bine întocmite gândeaște omul că veade carjtele ceale strălucite domnești spre desfătare. Chipul călătoriei aceștiia să arată interesant zugrăvit, în ce chip să văd oamenii înbulziți înghesuiți (strâmtorați) în carâtă ca când ar zbura, jumătate prin văzduh cu primejdie șezând pre niște lăviți înguste și mici, încât nu să poate creade, cum că un om ș-ar fi ales o stare rea ca aceasta la o călătorie mai lungă. Și tot fuge carul Țării Englezești Staghe Coah de asta pă loc de la London pănă la Edinburg, și niciun călătoriu nu să dă jos nici nu cade din locul lui cel de voe bună, și nmenea nu să plânge de ploae […]”

Sursa: Biblioteca digitală Transsilvanica.

Povățuitorul educației copiilor de amăndoă sexurile, Iași, 1846

„Povățuitorul educației copiilor de amăndoă sexurile, prelucrat după mai mulți autori franțezi de D. Dimitrie Pop. Bacalaureat în frumoasele litere. – Profesor de limba franțeză. Membru soțietăței lingvistice din Paris, etc. Iașii. În Tipografia Institutului Albinei. 1846.

Înaltă Prințesă.

Nu putem dedica mai bine acest uvraj despre educațiea tinerimei Române de amândouă sexurile decât unei Prințesă atât luminată cât și virtuoasă, carea, în vecul începerei unei nouă epohe de țivilizație și de slavă pentru patriea mea, se bucură să vadă că toate clasele soțietăței se înpărtășesc de bunurile educației și a învățăturei, și carea, însuflată de sentimenturi adevărat patriotice, cu o nobilă grăbire s-au făcut Patroana institutului de educație a tinerelor fete Moldovene; în sfârșit, unei Prințesă la carea videm strălucind în cel mai nalt grad atâtea frumoase însușiri care o fac cea mai bună soție și cea mai simțibilă mamă […]

Cap II.

Despre vrâsta de la 12 – 16 ani. – Ideia fetelor despre căsătorie. Nestatornicia gustului și a caracterului fetelor de la 12 – 16 ani. – Primejdia ce urmează din cetirea romanurilor în astă vrâstă. – Fireasca plecare a tinereților cătră exagerație și entusiazm. – Deosebite primejdii ce urmează din pre multa cetire a cărților religioase.

Copila învățind catehisul, au văzut că taina nunței urmează după taina sfântului maslu, și eu am aflat, zice D. Barrier, de la mai multe femei, care au fost elevele mele, și care mi-au rămas prietine, că vremea în carea ele au gândit mai mult la căsătorie au fost de la 13 – 16 ani a vrâstei lor. După această vrâstă, fata au înțăles trebuința acestei uniri; ea au văzut că averea, buna cuviință sânt totdeauna căutate și trebue neapărat să facă parte din această faptă atât de importentă. Ambiția, dignitatea, sănătoasa giudecată liniștesc atunce ideile ce neștiința și singura natură stârnisă în mintea ei.//

Adeseori o tânără de 18 sau 19 ani cu greu se hotărăște să se căsătorească; în loc că la 16 ani singura plăcere a podoabelor nunței și dorința ce are să audă că o numesc cuconiță sau madamă o îndeamnă să se căsătorească cât mai în grabă.

Copila cea mai bine crescută, cea mai frumoasă, agiungând în vrâstă de 12 ani are se treacă un spațiu de patru ani pănă va agiunge în vrâstă de 16; în care vreme va perde o mare parte din grațiile trupului și a frumuseței. Talia ei cât de regulată de ar fi, în acești patru ani se schimbă; argumentele cele mai false o scot din supunerea copilărească ce avusă păn atunce.

În cursul acestor 4 ani mama va băga de samă că fie-sa este stăpânită de o dorință de a plăce; ea va imita tot ce i se va păre plăcut. Dacă vreuna din prietenile sale, mai în vrâstă cu doi sau cu trei ani, și carea au căpătat oarecare succesuri în lume, ar ave defectul de a vorbi cepeleag, tânăra fată o va imita, și n-a vorbi alt fel decât ca prietena sa; dacă va auzi citând grațiile vreunei tinere femei, carea din nenorocire ar ave vreun defect în mers sau în ținerea trupului, tânăra fată va imita această neperfecție din fire, închipuindu-și că au căpătat vreuna din grațiile acelei femei; în sfârșit ea se va sili să imiteze moda cea mai ridicolă.

Atunci mama cu răbdarea și cu sfătuiri pline de blândeță, trebue să o facă să se rușineze de toate aceste rătăciri, și mai cu samă se o ferească pentru totdeauna de mania ce au unele femei de a-și schimosi glasul și pronunția […]”

Sursa: Biblioteca Facultății de Litere din Iași.

Gheografia sau Scrierea Pământului, Buda, 1814

„Gheografia sau Scrierea Pământului, întocmită după orânduiala cea mai noao, așezată pentru 4 părți ale Pământului, adecă: Europa, Asia, Africa, America cu tot cuprinsul lor.

Acum întâiu de un iubitoriu de neamul Românesc pre Românie tălmăcită, și dată afară la lumină.

Tomu I.

Cu toată cheltuiala lui Nicola Nicolau din Brașov s-au tipărit.

La Buda. În Crăiasca Tipografie a Universitatei Ungariei. 1814.

Marele Prințipat al Ardealului.

Această țară a Ardealului iaste despre răsărit de la țara Ungurească, ce se numeaște Transilvania.

Pământul Ardealului iaste bun, roditoriu în grâu, vin, și poame, are miniere de aur, argint, și aramă, ocne de sare. Se hotăreaște despre răsărit cu Moldavia, și cu țara Românească.

Despre amiiază zi cu Craiova, și despre apus cu țara Ungurească, carea îl încunjură și despre miiază noapte.

Are cetățile ceale mai mari și mai vechi, întâiu Bistrița la hotarul despre Mara-Murăș, apoi spre amiiază zi Clauzenburg sau Clujul, unde stă acum și Gubearn a Ardealului pe apa Someșului; și aci iaste acum Gubernator Exelenția sa Graful Gheorghie Banfi. Se numără lăcu(i)tori 25.000. Pe apa Mureșului, iaste Murăș-Vașarheiul cetate Crăiască, unde e Tabla cea Crăiască.

Și cătră începutul Oltului iaste Făgărașul, aci iaste un pod stătătoriu pe apa Oltului foarte minunat, apoi cetatea Brașovului, cetate mai mare în Ardeal, cu norod mult, anume lăcuitorii sânt cu numărul 20.000. Partea cea mai mare acestora sânt Români, și cu multe fealiuri de meșteșuguri, lăcuit cu multe națioane

de oameni; fiind supt munte, are izvoară de ape foarte bune, ba are între alte și o besearică Românească de leagea grecească neunită foarte frumoasă și înpodobită.

Apoi mai spre apus Sibiul, cetate mare, unde iaste și lăcuința episcopului Românesc de leagea grecească pravoslavnic, carele astăzi iaste Preasfințitul Vasilie Moga.

Aici iaste și Seminariu de clirici de leagea grecească pravoslavnici, a cărora profesor iaste domniia sa Gheorghie Lazar. Iaste și altă shoală Românească, întru carea se învață dascalii, carii au a fi pre la shoalele ceale din țară, pre aceștea îi învaț(ă) domnia sa Moisi Fulea cel preste tot Marele Prințipat al Ardealului a Shoalelor Naționale Crăiesc Director. Aci se numără 13.300 lăcuitori.

Sânt și alte multe cetăți prin țară, după cum sânt Beligradu, Deva, Gherla, Blajul, unde iaste mitropolia și rezidenția vlădicului Românesc celui de leagea grecească catholic, carele astăzi iaste Exelenția sa Ioann Bob, al statului adevărat sfeatnic din lontru și a strălucitei ceate a înpăratului Leopold cealui Mare commendator. Are și seminariu Românesc mare de clirici, ba și o mănăstire ce iaste de călugări Românești strălucită. De vreo câțiva ani are și capitulum de 7 canonici. Tipografie Românească încă iaste acolo, și toate shoalele sânt acolo pănă la Poesia, Ritorica, și ceale mai înalte, adecă Filosofia, Theologhia.

Națioanele, care poartă chipul țărei, sau ceale priimite sânt, Neameșii, Săcuii și Sasii. Neameșii sânt o parte Unguri, o

parte Români. Afară de aceștea sânt Ungurii și Românii, carii nu sânt neameși, Armeanii, Schiaii, Grecii, Jidovii, Țiganii. Numărul lăcuitorilor Ardealului iaste la doao milioane, Românii decât toți ceialalți înpreună socotiți, cu mult mai mulți sânt. Reghementuri de cătane regulare sânt pedestri doao, și călăreți unul, care cea mai mare parte stau din Români; ci se numesc Reghementuri Ungurești. Doao Reghementuri pedestri sânt numai din Români, și doao Reghementuri sânt din Săcui, un Reghement milităresc de călăreți se chiamă săcuesc, totuși stă nu numai din Săcui, ci înpreună și din Români.

Râurile Ardealului ceale mai mari sânt: Oltul, Murășul, începutul lor iaste de la scaunul Ciucului în Săcuime.

Moldavia.

Moldavia încă are al său Domn, care se numeaște Voevod, are scaun în Târgul Iașului, carele mai demult au fost în Suceava, dară fiind țara închinată Turcilor, dă dajde. În Iași sânt lăcuitori 15.500 și are mitropolit astăzi pre Preasfințitul Veniamin, care cu învăpăiată dragoste se arată cătră neamul Românesc prin tipărirea folositoarelor cărți Românești.

Hotarăle Moldaviei se încep din vârful munților despre apus și despre răsărit, era odată Marea Neagră, iară acum cu Bugeacul […]”

Sursa: www.dacoromanica.ro