Tipărituri vechi

românești sau despre români

Archive for the tag “Limba franceză”

Ospăția Moldovei. Hôtel de Moldavie (Iași, 1847)

Albina Romaneasca, octombrie 1847

Albina Românească, Iași, 8 Octombrie 1847

Hotel de Moldavie

„Înmulțirea călătorilor păminteni și străini au cerut adăogirea caselor pentru oaspeți și a lor organizare dupre pilda acelor din alte capitale a Evropei. Pentru de a răspunde la o asemene nevoe, s-au deschis în Iași OSPĂȚIA MOLDOVEI, așezată în centrul politiei pe Ulița Mare, față în față cu acea Domnească pe locul numit din vechime Pârlita.

Acest așezământ, de nou zidit, se compune din un mare număr de camere, de sale de ospătat, de petreceri, de cabinet, de cetirea gazetelor și de biliard, toate aceste elegant și mobilate de nou cu confortul îndemnării plăcute. Curtea încăpătoare este paveluită, încinsă de alte odăi, de șuri și grajduri pentru cii ce călătoresc cu trăsurile lor.

În astă ospăție, se poate găsi totdeauna, feliurite gusturi de dimineață în teasuri și acea cu furculița, prânz și cină dupre cartă, toate proaspete pregătite dupre acel mai bun gust. Vinațele pentru masă, de țară și cele străine sânt de cvalitaua cea mai bună și prețurile întru toate după o tarifă foarte măsurate. De asemene doritorii se pot abona pe lună pentru prânz și cină pe la casele respective. De servițiul și înmulțirea cererilor se fac de camarierii ce vorbesc și limbi străine, eară proprietariul ce este totdeauna de față se îngrijește de a îndestula și a mulțemi persoanele care cinstesc astă ospăție cu a lor ființă.”

Sursa: Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Dacoromanica

Anunțuri

Alexandre d’Hauterive, Moldova în 1785

Publicat la Paris în 1877

„Am deosebit până în prezent până la șapte soiuri de oameni în Moldova:
1. Boierii, care merg cu trăsura, în jilț, cu căruța și care par mândri față de popor, prevenitori cu oamenii de la Curte, afabili cu străinii și politicoși între ei.
2. Oamenii de la Curte, care merg călare; sunt boierii de treapta a doua. Primii merg cu trăsura de la dânșii până la Curte, iar la palat, ca și în casele lor cofrează, scriu, judecă, se îmbogățesc și se plictisesc. Ceilalți expun ostentativ, încălecați pe cai înzorzonați cu valtrapuri roșii sau galbene, argintate sau aurite, obrăznicia și înfumurarea stării lor, adăugate celor ale națiunii lor. Ar pune să fie bătuți cu bețe săracii de pe uliți, dacă nu s-ar scula în picioare când ar trece ei. Merg unii la alții să-și bea cafeaua, să-ți fumeze lulele și să pălăvrăgească asupra greutăților numirilor și destituirilor din importantele dregătorii de vistier, cămăraș, cupar, spătar, armaș, adică de fecior, mărunt funcționar, paharnic, purtător de spadă și ușier.
3. Negustorii greci, cu o înfățișare delicată, cu tonul dulceag, cu un aer șmecher, trăsături care exprimă foarte bine întocmai calitățile morale ale acestei oneste specii de corsari, ce profită de prostia semenilor lor și de nevoile străinilor, spre a-i jupui în felul cel mai politicos din lume.
4. Negustorii moldoveni, care vând cuie, scânduri, hârdaie, brânză, icre, cu un aer și maniere corespunzătoare mărfurilor ce le desfac.
5. Nemții, foarte buni lucrători, care s-ar îmbogăți cu toții, dacă n-ar fi de o prostie fără seamă, bețivi, obraznici, prea scumpi la vânzare și urâți de toată lumea.
6. Evreii, care sunt recunoscuți de departe după figura lor cea mai extraordinară, ce nu poate fi văzută în nicio altă țară din lume, cu capul în formă pătrată și creștet ascuțit la bărbie, acoperit de o cușmă de blană neagră din care atârnă în față două cozi de păr în toată lungimea lor, în timp ce la spate, capul le este ras și cărora o mică barbă la capătul bărbiei le dă aerul unor capre de Angora. În rest, datorează nemților de a nu fi cei mai mari hoțomani din țară și de a obține preferința pentru lucrările de // tâmplărie, costumele de haine, ceasornice, etc., pe care le fac de altfel mult mai puțin bine.
7. În sfârșit, poporul, umplând ulițele, care se aruncă cu fața în noroi de îndată ce vede de departe o blană sau un harnașament de cai, care-și îndepărtează pe ai săi, căruța și boii săi și pe care-i aruncă în șanț, dacă nu poate altfel.”

Sursa traducerii: Călători străini despre țările române, vol. X, partea I, București, 2000 (pe www.digibuc.ro)
Sursa foto: Biblioteca Digitală Națională

 

Gheorghe Asachi, Itineraru sau Călăuzul la Pion, Iași, 1840

tableau-de-lhistoire-moldavedochia-si-traian-1840„Dochia și Traian dupre zicerile populare a românilor cu Itinerarul muntelui Pionul de Aga G. Asachi, mădular a mai multor academii. Eșii. La Institutul Albinei. 1840.

Ceahlăul. Aceeași stampă apare și în revista Icoana Lumei (Iași, 1840)

Ceahlăul. Aceeași stampă apare și în revista Icoana Lumei (Iași, 1840)

itineraru-sau-calauzul-la-pion-1Itineraru sau Călăuzul la Pion.

Vrând a întreprinde călătoria la acest munte, neapărat este a fi însoțit de lăcuitori de munte numiți Plăeși seau Vânători de Alpi, oameni de soiu frumos, purtând strae antice precum se înfățoșază de colona Traiană la Roma. Acești oameni sânt îndresneți, neobosiți, ageri la minte și voioși. Asemene escortă se poate căpăta prin mijlocirea dregătoriilor locale sau prin proprietarii învecinați.

Locurile purcederei sânt Târgul Pietrei sau al Neamțului. De la această dintâiu politie, așezată pe malul stâng al Bistriței, și care este depozitul negoțului lemnelor de durat, duc doă drumuri la Pion. Unul numai pentru pedestri și cai de sercinale, merge de-a lungul riului, și nu îmfățoșază decât numai o cărare având despre o parte stânci, iară despre alta adâncurile Bistriței. Ferul cailor, călcând timp îndelungat, au săpat acolo un fel de scări pentru care acel drum se numește Scăricica. Aceasta este obicinuita trecere a călugărilor, a păstorilor și a oamenilor de la munte, carii se coboară în șes spre a-și cumpăra cele trebuincioase. În această parte se află Mânăstirea Bistrița […]

itineraru-sau-calauzul-la-pion-2Din anul 1835, când Pre Înălțatul Domn, s-au suit pe acest munte, săhastrii au sepat oarecare cărări, ce să pot pe alocure încă și acum întrebuința. Aice se părăsesc umbrile cele plăcute a bradului spre a se cățăra pe niște stânci unde nu cresc alta decât fragi și un feliu de pomușoară numită Afine. Suind pe la sgheabul numit al Gardurilor, după o mergire de un ceas, călătoriul agiunge pe culmea muntelui preste care să întinde un podiș de 2000 având în cea mai mare a sa lărgime 600 stânjini. Pământul este coperit de mușchiu elastic, carile s-acufundă sub pasul omului și mai ales a calului. La celalant capăt al culmei se înalță măgura numită Țiclăul, care este foarte greu de suit, și care are în vârf un tăpcean numai de câțiva stânjini unde se află înălțată o cruce și o toacă. Deosebit de această măgură se înalță alăture, în formă de turn, Panaghia, o stâncă de bazalt, care, samănă urzită de o singură vărsătură vulcanică.

În cursul unei zile sănine, lipsite de aburi și de nouri, vederea este de aice frumoasă mai presus de toată descrierea. Din partea Transilvaniei

itineraru-sau-calauzul-la-pion-3se descopăr nenumărate vârfuri de munți albastrie învăliți în neguri și îmfățoșind icoana unei mări tulburate și a undelor sale celor legănate. La poalile muntelui despre răsărit se vede Bistrița șerpind pintre codrii negri, pe a căria maluri sânt sămănate mănăstiri și sate, în o depărtare întinsă se zeresc gene prelungite de aburi albii, și acele sânt cursul apelor Moldovei și a Siretului. Noi nu vom întreprinde sarcina cea grea a descrie răsăritul și apusul soarelui: condeiul cel mai maestru nu este în stare a zugrăvi cu nemerire această sțenă măreață, care îmfățoșază armonia cea minunată și totputernicia Ziditoriului! […]”

Sursa: fotocopii de la Biblioteca Academiei Române – filiala Iași

Post Navigation