Începuturile monahismului în Goția

„70. Despre schisma audianilor

Audianii sau odianii, cum li se mai spune, sunt o tagmă. Aceștia locuiesc în mânăstiri și trăiesc retrași de societatea celorlalți oameni având așezările lor prin pustietăți ori în apropierea orașelor, sau prin suburbii, sau chiar prin alte locuri pe unde obișnuiesc să-și facă sălașurile sau așezările lor cele îngrădite. Întemeietorul acestei secte a fost Audios, care a trăit pe vremea lui Arius, cam pe atunci când se adunase împotriva lui Arius sinodul care l-a condamnat (Niceea, anul 325) […]

(de la rândul 38) Același bătrân Audios a fost surghiunit, iar împăratul (Constantius al II-lea) l-a trimis prin părțile Sciției (Dobrogea), fiindcă făcea să se răzvrătească multă lume. Episcopii îl acuzaseră de lucrul acesta la împărat. Și pe când Audios se afla acum de o bucată de vreme în Sciția, n-aș putea să spun de câți ani, și pătrunsese adânc acolo, în interiorul Goției (la nordul Dunării), i-a instruit pe mulți dintre goți în lucrurile credinței. Tot el a întemeiat în aceeași țară a goților și mânăstiri, în sânul cărora a înflorit regula călugărească, deprinderea de a trăi în feciorie și o asceză deosebit de severă. Fără îndoială, felul de viață al comunităților audiane este cu totul vrednic de admirație. Și orice faptă care se petrece în mânăstirile audianilor este frumoasă […]”

Sursa imaginilor: Epiphanius (Epifanie al Salaminei), Contra octoaginta haereses opus, Basileae 1543

Sursa traducerii: Izvoarele Istoriei României (Fontes Historiae Dacoromanae). Vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, București, 1970 (pe www.dacoromanica.ro)

Goția (fosta Dacie) în Istoria Bisericească a lui Philostorgius rezumată de Photios

II, 5. „(Philostorgius) spune că în timpul acesta Urphilas (Ulfila, Wulfila), unul din sciții de dincolo de Istru (pe care cei vechi îi numeau geți, iar cei de acum îi numesc goți), a trecut în teritoriul roman o mare mulțime de oameni, izgoniți din lăcașurile părintești din cauza credinței lor. Neamul acesta a trecut la creștinism în chipul următor.

Pe când domneau Valerianus și Gallienus, o mare parte din sciții de dincolo de Istru au trecut în teritoriul romanilor și au pustiit prin incursiunile lor o bună parte din teritoriul Europei. Apoi trecând în Asia, au năvălit în Galatia și Capadocia, au luat mulți prizonieri, printre alții și clerici și s-au întors acasă cu multă pradă. Acești prizonieri și oameni cucernici, trăind împreună cu barbarii, au convertit mulți din ei la adevărata credință și i-au convins să îmbrățișeze religia în locul credinței păgâne. Din numărul acestor prizonieri au făcut parte și strămoșii lui Urphilas, capadocieni de neam, născuți în apropierea orașului Parnassos, într-un sat numit Sadagolthina. Deci acest Urphilas a fost conducătorul emigrării acestor oameni cucernici, fiind orânduit primul lor episcop; el a fost pus episcop în felul acesta.

Fiind trimis de conducătorul neamului gotic în timpul lui Constantin în delegație împreună cu alții (căci și neamurile barbare din această parte ascultau de împărat), fu hirotonit de Eusebius și de episcopii care erau împreună cu el ca episcop al creștinilor din Goția (Gothia). El avea grijă și de celelalte treburi ale lor și făcând litere proprii pentru ei, a tradus în limba lor toată scriptura, afară de cărțile regilor, pentru că ele cuprind istoria războaielor, iar neamul acesta este războinic și e nevoie mai de grabă de o înfrânare a pornirii lor spre războaie și nu de un imbold către acestea. Aceste cărți au puterea de a da un imbold, fiindcă sunt socotite sfinte și formează sufletele credincioșilor pentru adorarea lui Dumnezeu. Împăratul a așezat în părțile Moesiei această mulțime de transfugi, care cum a vrut; pe Urphilas îl avea în cea mai mare cinste, încât adesea, vorbind despre el, îi zicea Moise din timpul nostru. // (Philostorgius) proslăvește foarte mult pe acest om și scrie că atât el cât și cei de sub conducerea lui au fost adepții credinței sale eretice.”

Sursa imaginilor: Philostorgii Cappadocis … Ecclesiasticae historiae a Constantino M. Ariiq[ue] initiis ad sua usque tempora libri XII, Lyon, 1643

Sursa traducerii: Izvoarele Istoriei României (Fontes Historiae Dacoromanae). Vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, București, 1970 (pe www.dacoromanica.ro)

Dispozițiile împăratului Iustinian privitoare la teritoriile de la Nordul Dunării (sec. VI)

„XI. Despre privilegiile arhiepiscopului din Prima Iustiniana. Același (împărat) către A. Catellianus, prea fericitul bărbat arhiepiscop al Primei Iustiniana

Dorind să ridic prin multe și deosebite căi patria mea, în care Dumnezeu mi-a hărăzit să viu întâi în această lume, pe care a creat-o el însuși, vreau ca în privința supravegherii sacerdotale s-o măresc cu cele mai înalte demnități, în așa fel ca sfințitul episcop de acuma din Prima Iustiniana a patriei mele să devină nu numai mitropolit, ci și arhiepiscop; și să se afle sub oblăduirea sa anumite provincii, adică atât Dacia Mediteraneană însăși, cât și Dacia Ripensis, Moesia Prima, Dardania, provincia Praevalitana, Macedonia Secunda și partea din Pannonia Secunda, care se află în civitias Bacensis. Căci în timpurile vechi prefectura fusese rânduită la Sirmium și acolo unde se aflase cea mai înaltă autoritate a Illyricului, atât și pentru pricinile civile cât și pentru cele episcopale. Dar după aceea, în vremurile lui Attila, când localitățile de acolo fuseseră pustiite și Apraeemius, prefectul pretoriului, venise ca refugiat din cetatea Sirmium la Salonic, i-a urmat atunci prefecturii și demnitatea sacerdotală, iar episcopul de Salonic a dobândit o situație privilegiată, nu prin autoritatea sa, ci sub umbra prefecturii. Dar, fiindcă în timpul de față, cu ajutorul lui Dumnezeu, statul nostru s-a mărit, așa că amândouă țărmurile Dunării sunt populate acum cu cetăți de ale noastre și atât Viminacium, cât și Recidiva și Litterata, care se găsesc dincolo de Dunăre, au fost supuse din nou stăpânirii noastre, am socotit necesar să așezăm lângă Pannonia, în prea fericita noastră patrie, însăși preaglorioasa prefectură, care fusese rânduită în Pannonia, deoarece Pannonia Secunda nu se află la mare depărtare de Dacia Mediteraneană, dar Macedonia Prima este despărțită de Pannonia Secunda prin spații întinse […]”

Sursa traducerii: Izvoarele Istoriei României (Fontes Historiae Dacoromanae). Vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, București, 1970 (pe www.dacoromanica.ro)

Sursa imaginilor: Iustinianus <Imperium Byzantinum, Imperator, I.>, Avthenticae, Sev Novellae Constitvtiones Dn. Ivstiniani Sacratissimi Principis, Genève, 1580